Ioan Gyuri Pascu - "Intr-o ierarhie a preferintelor, pe primul loc se afla filmul"

"Eu joc roluri mici in filme mari"

- Sunt ani buni de cand trupa Divertis produce, non-stop, umor. Cine detine reteta rasului detine, oare, si reteta contra asteniei de primavara? Cum va simtiti in acest anotimp nestatornic, mai amagitor ca o pacaleala de 1 aprilie?

- Pentru mine, primavara e cea mai clara dovada a eternei schimbari, a faptului ca niciodata nu e tarziu sa o iei de la capat si ca in fiecare clipa suntem pusi in fata faptului de a alege. Iar eu aleg primavara cu toata inima! Pentru ca ea imi arata eternitatea creatiei lui Dumnezeu si faptul ca totul se intoarce, desi nu neaparat in acelasi fel, ci pe o anume spirala. Eu nu sunt genul de religios practicant, dar sunt credincios. Pentru mine, religia inseamna ceva foarte ecumenic. Si sper sa mai apuc chiar in acest trup, in aceasta viata, sa vad marea implinire: dovada ca nu exista un Dumnezeu mai bun si altul mai rau, ca nu conteaza daca pe unul il cheama Alah, iar pe celalalt Iehova. Eu cred ca exista o singura forta. Exista ceva ce a pus in miscare totul, a construit acest echilibru al universului. Cred cu convingere in eternitatea spiritului. Si in Biblie se vorbeste despre eternitatea spiritului, despre faptul ca venim din Dumnezeu si ca tot acolo ne vom intoarce.

- Spiritul dvs. religios e mostenit pe linie de familie? E o trasatura ardeleneasca?

- Eu de mic copil am spus ca sunt cetatean universal si mereu mi-am dorit sa calatoresc, sa vad si sa cunosc lumea. Chiar ma deranjeaza cand aud patriotisme din astea locale, de genul: "Banatu-i fruntea". Umbland foarte mult prin tara, mi-am dat seama ca peste tot exista oameni buni si oameni rai si ca fiecare exteriorizeaza ambele aspecte in felul lui. Dar indiferent de specificul zonei, toti au foarte mult de oferit. De pilda, pentru mine, nici un bors nu e mai fain decat cel moldovenesc si tot Moldova e prima la ospitalitate. In Oltenia imi place foarte mult felul direct si foarte arzator in care iti sunt aratate sentimentele, atat cele pozitive, cat si cele negative. Ador oamenii care merg pe principiul ce mi-e-n gusa si-n capusa. La ardeleni, imi place felul lor de a glumi, dar nu ma impac deloc cu rigiditatea lor. In Ardeal, lumea traieste cam mult in trecut. Ceea ce nu e neaparat rau, daca stii sa nu ignori prezentul.

- Sa revenim la Divertis: cum va explicati rezistenta in timp a acestei formule de fabricat ras?

- Cea mai simpla explicatie - ea fiind si extrem de plauzibila - o reprezinta pasiunea cu care se face aceasta meserie, pasiunea de a considera demersul nostru intr-un prezent continuu. Noi nu ne gandim cum va fi in viitor si nici nu avem remarci paseiste de genul: "Vai, ce spectacole frumoase faceam noi pe vremea lui Ceausescu, cand trebuia sa imbarligam cuvintele...!". Faptul ca nu traim in trecut, ca nu ne facem mari planuri de viitor si incercam sa ne descurcam cu ceea ce este acum, asta e probabil cheia. Prospetimea vine si din faptul ca exista diversitate in unitate. Suntem zece caractere total diferite si fiecare are cate-un har in plus fata de celalalt. Toate aceste calitati fac ca spectacolele noastre sa fie destul de dinamice. Apoi, cred ca am rezistat si datorita faptului ca nu am abdicat de la morala minima a demersului artistic. Cum se spune, nu am desfacut slitul pentru a obtine rezultate comerciale.

- Totusi, exista voci care spun ca Divertis si-a cam pierdut sarea si piperul de altadata, ca mesajul spectacolelor e mai modest...

- In ce ma priveste, eu cred ca ceva care e nou si dinamic n-are cum sa fie prafuit. Ca Divertis nu mai are ascunzisurile si fineturile de altadata e cumva o formula impusa de faptul ca aceste spectacole se desfasoara saptamanal, la o televiziune comerciala. Asta nu inseamna neaparat ca se fac mari concesii, ci doar ca e un alt tip de spectacol. Una era cand faceai doua spectacole pe an sau unul pe luna, si alta cand trebuie sa pui la punct un program saptamanal, dinamic, intrerupt de o groaza de calupuri publicitare. Si in alta ordine de idei, ceea ce mai conteaza e starea in care te afli tu, ca spectator. Eu m-am observat pe mine: cand sunt obosit si n-am chef de nimic, daca ma duc acasa si ma uit la televizor, vad totul intr-o lumina mai sumbra. In schimb, daca sunt intr-o dispozitie glumeata si mai am si trei prieteni langa mine, alte concluzii trag. In plus, in aceasta discutie trebuie luati in considerare si nostalgicii care se agata de trecut si traiesc numai acolo, in epoci imemoriale.

- Spuneati ca primavara e o dovada a eternei schimbari. Definitia priveste si preocuparile dvs.? Ce se mai intampla cu muzica? A trecut multa vreme de cand nu v-am mai auzit cantand...

- Am scos albume si in 2002 si in 2003, doar ca anul trecut am renuntat la mediatizare. Nu am mai facut o lansare oficiala. M-am rezumat doar la un turneu de cluburi. A mers ca un mesaj cu fum, de pe un munte pe altul. Am fost in doua cluburi din Bucuresti si prin inca noua din tara. Si a fost foarte bine. Am fost primiti cu multa caldura, indiferent de zona geografica in care ne gaseam. In plus, atmosfera aceea de intimitate din cluburi predispune la o mai mare deschidere sufleteasca: tu canti la 2-3 metri de public, stai si ciocnesti o bere cu oamenii, povestesti impresii in pauza... Spectacolul nostru de club e structurat ca o petrecere intre prieteni. Cantam toate genurile, piese de-ale mele si coveruri: atingem o gama foarte larga, de la pop, rock, jazz, blues pana la cantonete. Fiecare isi gaseste ritmul propriu: olteanul are un temperament mai rapid, ardeleanul sade si cugeta si cand dai sa pleci se trezeste si el, la fel si-n Bucovina: ei se pornesc mai greu, dar dupa-aceea nu-i mai poti opri.

- Sa vorbim si despre film, un domeniu in care va pregatiti sa deveniti o celebritate...

- Pasiunea aceasta se trage din frageda pruncie. De atunci mi-am dorit sa fiu actor. Daca ar fi sa stabilesc o ierarhie a preferintelor, pe primul loc, indubitabil, se afla filmul. De mic am mers la filme, eram fascinat si mi-i luasem ca modele pe Al Pacino si Shirley MacLaine. Apoi ar urma, in ordine descrescatoare, scena, radioul si, pe ultima treapta, televiziunea. Sunt fermecat de clipa in care ramai doar tu cu camera. Filmul ramane. Emisiunile de televiziune trec, de obicei, precum ziarele cotidiene. Cand fac film, nu obosesc. Pasiunea e pasiune, desi n-am izbutit sa o incoronez cu o diploma. La 19 ani, am dat la Teatru si am picat la eliminatorii. Apoi, oamenii din bransa au inceput sa-mi reproseze inaltimea. Eu ma gandeam la Dustin Hoffman - care are exact 1,60, cat am si eu -, la Richard Dreyfuss sau Al Pacino - care nu sunt cu mult mai inalti decat mine - si-mi ziceam ca daca ei au putut, odata si-odata o sa pot si eu. Ca n-o sa fie neaparat nevoie de-o hartie. Si acum sunt cotropit de o unda de tristete, cand sunt intrebat de unii ziaristi: "Cum a fost sa jucati alaturi de actori profesionisti?". Eu consider ca de cand traiesc din meseria asta, adica din `90, de cand aceasta e principala mea sursa de venit, sunt profesionist. Ca nu sunt, in unele momente, de un profesionalism la fel de ridicat ca cei cu diploma, asta e alta discutie. Dar sunt multi actori cu patalama la mana si care joaca un spectacol la trei ani sau mai fac o reclama si nu joaca nici in teatru, nici in film. Nu stiu cum e mai bine: sa ai diploma si sa nu joci, sau sa fii catalogat ca amator toata viata si sa lasi niste lucruri in urma. Asta publicul si timpul vor decide. Pana una-alta, eu am avut norocul unei intuitii, pana acum, infailibile, atunci cand am avut de ales rolurile din film. Am debutat intr-un film de lung-metraj cand aveam 32 de ani, iar peste un an, cand produsul - adica O vara de neuitat - a fost definitivat, a si plecat la Cannes. Apoi am refuzat mai multe roluri si au trecut zece ani... si am vazut scenariul inca neterminat al lui Cristi Mungiu pentru Occident si am spus: "Si acesta va ajunge la Cannes". Si iata ca asa a fost. De fapt, colaborarea mea cu Cristi a inceput atunci cand am scris muzica pentru Zapping, un film de 16 minute, care a primit multe premii. A urmat rolul dintr-un alt scurtmetraj, Corul pompierilor, care a fost si el premiat, si abia apoi a venit Occident, pentru care nici nu am mai dat probe, fiindca Cristi a scris rolul special pentru mine. Uitati, asa am ajuns eu sa joc roluri mici in filme mari! (rade) E tare placut. Acum il astept pe Cristi, care lucreaza deja la un alt proiect. Nu ne-am vazut inca sa discutam pe acest subiect, dar eu nu pot sa mint si sa spun ca nu sunt interesat. In general, imi doresc sa joc, sa aiba regizorii incredere in mine.

- Un alt fel de a vorbi despre primavara: ce mai face fetita dvs.?

- E in clasa I la Liceul "Dinu Lipatti" si se chinuieste, ca orice copil, sa inteleaga ce inseamna sa studiezi. Ca nu se poate fara munca si fara sacrificiu. Ceva surprinzator, insa, pentru un copil din ziua de azi: ii place foarte mult sa citeasca povesti, poezii... Din pacate, nu-i pot oferi destul timp, dar acum, de cand a crescut, o iau cu mine foarte des la repetitii si pe unde mai merg. E interesata si de actul artistic dar, cel putin cand mergem la repetitiile cu Divertis, ceea ce-i capteaza atentia sunt jocurile pe calculator.

- Sa incheiem in tonul clasic: ce proiecte aveti?

- Din pacate pentru unii si din fericire pentru mine, nu-mi prea fac proiecte de viitor. De obicei, cand am inspiratie, lucrez la timpul prezent. Am noroc, de pilda, ca nu sunt incorsetat de vreo casa de discuri, care sa ma oblige sa scriu un numar fix de cantece, pana la o anumita data. Lucrez in momentul de fata la un album muzical, dar fara constrangere. S-ar putea sa fac si o emisiune la Radio Fun. Si astept si ceva in zona filmului. Plus Divertisul. Cateodata, ma mai apuca asa, cate un "hobby", si serile scriu un fel de poezii. Intentionez sa le scot si intr-o cartulie, ca in timp s-au adunat vreo cateva. O sa se numeasca, poate, Mana care scrie poezii.