Verso
Relansata anul trecut cu melodia Vreau, formatia Verso confirma asteptarile ascultatorilor. Concertul oferit la inceput de primavara pe scena Teatrului "Ion Creanga" din Bucuresti a insemnat un pas decisiv pentru cei patru colegi de formatie
- Vremea frumoasa si-a facut deja simtita prezenta. Cu ce stare de spirit va prinde venirea primaverii?
Petru: Tocmai am sarbatorit "Saptamana fetelor si femeilor" printr-un concert cu totul special, numit Vreau dragoste, la Teatrul "Ion Creanga" din Bucuresti. Ne bucuram de primul premiu din cariera, pe care l-am castigat in luna ianuarie (premiul pentru debut la Gala premiilor Radio - Bucuresti). Avem si un clip nou, Sirop, de care suntem foarte mandri. Suntem intr-un moment de reconstructie, vrem sa profitam de experienta acumulata in cei 7 ani de cand cantam si sa facem din Verso o trupa de prima mana. Avem acum o formula largita, alaturi de noi in concerte canta doua fete backing-vocals, un violonist, un pianist, un percutionist, pentru ca dorim sa punem accentul pe calitate. De acum nu va conta cat trebuie muncit, cat costa, important este ca publicul sa primeasca un produs deosebit. Avem o noua echipa de management, pe care ne bazam in vederea realizarii proiectelor pe care le avem in derulare. Plus ca am mai realizat un lucru: duminica, 7 martie, am fost prima trupa din scurta istorie a Mtv Romania care a prestat live unplugged in direct, la emisiunea "Select Mtv". Inseamna foarte mult pentru noi.
Cristi: Revenind la intrebarea initiala, recunosc ca primavara ne prinde si foarte obositi. S-a muncit mult in ultimul timp. Vara trecuta a fost lansarea si campania de promovare a albumului, apoi in toamna destul de multe concerte si multicei kilometri batuti in intreaga tara; in iarna, ne-am apucat de repetitii in formula largita si ne-am straduit mult pentru ca ceea ce s-a vazut pe 6 martie la Teatrul "Creanga" sa fie asa cum a fost. Ne-ar prinde bine o vacanta, dar se pare ca nu se poate... Inca mai avem de lucru.
- Tocmai ati incheiat un eveniment de proportii. Mai aveti surprize in sac?Andrei: In primul rand, vrem sa ne intalnim cat mai mult cu fanii nostri din tara, care ne tot suna si ne intreaba cand venim in orasul lor. Vrem sa reeditam acest concert la Petrosani, Deva, Alba-Iulia, Carei, Constanta... Vom face, cu siguranta, inca doua sau trei videoclipuri la piesele de pe acest album, pentru ca ar fi pacat sa nu-i convingem pe toti cei care ne plac ca merita sa cumpere acest disc. Si, in curand, vom lansa un clip deja filmat la piesa ...dimineata. Mai mult, pregatim niste colaborari cu cativa artisti extraordinari, dar e mai bine sa nu stricam surpriza!
- V-ati marit componenta. Cum sunt concertele in formula extinsa?Petru: Exista un avantaj si un dezavantaj - avantajul este ca in formula largita Verso suna impecabil, dezavantajul este ca treaba aceasta este foarte scumpa.
Cristi: Noi inainte eram patru, acum avem inca cinci colaboratori, deci suntem noua persoane pe scena, plus staff-ul. Oamenii astia trebuie platiti, iar in deplasari nu mai vorbesc... O deplasare la Arad sau Satu-Mare costa mai mult decat onorariul formatiei. Dar vom merge inainte, pentru ca avantajul de a face un spectacol asa cum face Verso acum este mult prea mare. Fanii nostri merita sa primeasca un spectacol de calitate, oricate sacrificii ar trebui sa facem pentru asta. Sunt deosebiti!
Bodo: De Sfantul Valentin am cantat live pe ninsoare la Ludus, pe o scena neacoperita. Au fost vreo 800 de oameni in piata, din 9000 de locuitori cati are localitatea, care au cantat cu noi de la inceput pana la sfarsit. Trebuia sa cantam doar vreo 5-6 piese, conform desfasuratorului, dar am facut un program de o ora si ceva. Sincer, imi tremura mana de emotie cand am vazut cata lume e acolo si cum se manifesta.
- Cand sunteti pe scena colaborati excelent. Sunteti prieteni si in afara formatiei sau formati grupulete?
Bodo: Suntem prieteni de prea mult timp ca sa poata interveni ceva intre noi. Asta ne-a tinut impreuna prietenia. Ne certam, ne injuram, dar ramanem impreuna. Se formeaza grupulete doar in deplasari, cand trebuie sa dormim cate doi in camera. Dar niciodata grupuletele nu sunt aceleasi. Prietenii fiecaruia dintre noi sunt si prietenii trupei.
- Care sunt pasiunile intre care va impartiti timpul liber?
Andrei: Fotbalul, in mod cert. Merg pe stadion, sunt dinamovist convins... Si neaparat piscina. E atat de bine sa stai o zi la piscina, sauna, jacuzzi etc....
Bodo: Fotbalul. Nu ratez nici un meci. Si picnicurile cu Verso.
Petru: Imi place mult meseria mea (operator de imagine), e o pasiune. Imi place sa ma joc pe calculator "Need for Speed", dar nimic nu se compara cu muzica.
- De vacanta mai aveti timp? Aveti locuri preferate unde mai fugiti din cand in cand?
Cristi si Petru (razand): Este o legenda la noi in formatie, imprimata de managerul nostru, si anume, Tenerife. Cred ca ala ar fi locul nostru preferat. Speram sa ajungem sa-l si vedem.
Petru: Serios, ne place la mare, ne place la munte, ne place pe scena, ne place la sala de repetitii, ne place oriunde suntem impreuna sau cu persoana potrivita. In general, ne place caldura, deci cred ca cel mai mult, la mare, ca loc de vacanta.
Cristi: Cel putin pe frigul asta, caldura e ceea ce ne dorim, deci, clar, unde e cald si bine. De exemplu, la Cafeneaua Actorilor sau la Laptaria lui Enache. Aici ne strangem noi cel mai des.
- Se mai potriveste ideea de cuplu cu succesul din muzica?
Petru: Da, de ce nu? Pe noi ne-a scos mult in fata povestea relatiei mele cu Violeta. Ea a participat la show-ul Tv "Big Brother", tot datorita ei s-a difuzat pe Tv prima noastra piesa. Ma bucur in continuare de fiecare clipa alaturi de iubita mea. Suntem impreuna de patru ani si ne iubim mult.
Andrei: Eu de doi ani am o prietena, Andreea, pe care o iubesc mult si ma simt extraordinar alaturi de ea. In saptamana dinaintea concertului de la Teatrul "Ion Creanga", cred ca nu am apucat sa o vad de doua ori. Dar a inteles. Intr-adevar, importante sunt sentimentul si intelegerea.
Cristi (rade): Sunt intr-o perioada de cautari, cine credeti ca a dat numele concertului?!... Eu vreau dragoste.
Bodo: Nu am nici o relatie stabila, continui sa fiu indragostit de Verso si de F.C. National.
Dia Radu
Carte de vizita
In anul 2001 s-a lansat primul album (Verso) si primul videoclip, LaLaLa. In 2002, lanseaza un pamflet la adresa fotbalului romanesc, Divizia blAt. In 2003, prezenta Violetei in casa "Big Brother" ajuta formatia sa-si faca cunoscuta una din cele mai sensibile si frumoase laturi ale muzicii lor, prin piesa Vreau. Adresa site-ului este www.verso.ro si acolo exista o carte de oaspeti, informatii despre trupa, o pagina de contact, un magazin virtual unde fanii pot comanda albumele, diverse obiecte personalizate etc. Plus un numar de telefon unde pot trimite mesaje (doar Sms): 0723/23.02.27.