Asia
"Cele mai frumoase piese care s-au scris
de cand exista muzica pe pamant sunt despre dragoste"
O noua colega
- A trecut ceva vreme de cand nu ne-am vazut: ce mai faceti, fetelor?
- Deocamdata, ne readaptam. Ne-a plecat o colega si a venit alta: Anca Sarbu o inlocuieste pe Anca Neacsu. Lucram foarte mult: inregistram piese pentru un nou album, pe care dorim sa-l lansam in luna martie. Anca are foarte mult de recuperat.
- La ultimul interviu tocmai intrase in echipa Alina, dupa un concurs de promotie de mare succes: "Alege Asia". De ce nu l-ati repetat si cu noua venita?
- Nu am considerat ca momentul mai era propice pentru un astfel de show. Si conjunctura a fost diferita. Anca Neacsu, fosta noastra colega, s-a comportat profesionist: ne-a anuntat din timp - am stiut de acum cinci luni ca ea vrea sa paraseasca trupa -, asa ca am avut vreme sa ne intindem antenele si sa ne cautam o noua colega. Toate contractele au fost onorate - n-a existat acest tip de stres -, deci am demarat o cautare minutioasa a unei fete care sa raspunda necesitatilor noastre. Si am gasit-o.
- De ce a plecat Anca Neacsu? Facea pereche ideala cu voi. V-ati certat?
- In nici un caz. Pur si simplu, Anca si-a dorit o alta viata. A considerat ca are nevoie de un nou inceput si ca Asia reprezinta o etapa a existentei sale care trebuie incheiata. Meseria asta presupune niste sacrificii pe care putini oameni le pot permanentiza: sa fii tot timpul pe drumuri, sa nu fii alaturi de rude si prieteni de sarbatori, sa nu-ti poti organiza o petrecere aniversara fiindca esti in turneu.
- Sa profitam de faptul ca noua voastra colega este de fata pentru a o prezenta fanilor formatiei Asia. Cine esti, Anca Sarbu, de unde ai rasarit?
Anca: Din Bucuresti, n-am venit de departe. Sunt studenta in anul Ii la Ase, la Management si... sunt fericita sa fac parte din Asia desi abia acum realizez cate mai am de invatat. Nu e deloc usor, asa cum pare din afara. Deocamdata, sunt cu ochii in patru, ascult tot ceea ce mi se spune si incerc sa nu incurc prea mult borcanele. Am avut deja un concert si am fost terifiata. Simteam nevoia sa ma ascund, voiam sa dispar in spatele fetelor. Gradul de stres era foarte ridicat. Imi era teama sa nu uit versurile sau miscarile... dar in momentul in care vezi fetele zambitoare ale celor din public, prinzi putere si curaj. Deja, catre finalul concertului, chiar ma calmasem si incepusem sa ma simt bine, sa savurez atmosfera aceea la care am visat.
Irina: I-am explicat ca una fara cealalta noi nu existam. Ca suntem o echipa, deci trebuie sa ne ajutam sa depasim orice dificultati, pentru ca oamenii nu trebuie nici macar sa banuiasca existenta vreunei probleme.
Sorana: Imi aduc aminte ce mi-a spus odata un actor: ca artistul e cel mai mare mincinos de pe pamant - orice necazuri are acasa, cand urca pe scena, totul trebuie acoperit, bagat sub pres.
- Ai mai cantat inainte de Asia, Anca?
- Cum au reactionat prietenii tai, parintii, la aflarea vestii ca faci parte din Asia? Esti studenta la Ase, Managementul e cam departe de muzica...
Anca: Parintii au fost fericiti, sunt unicul lor copil si stiau ca muzica reprezenta ceva foarte important pentru mine... M-au sustinut. Imi urmaresc drumul pas cu pas, nu se feresc nici sa ma critice, sa-mi atraga atentia asupra punctelor slabe. Cred ca le e si putin teama de desprinderea aceasta din cuib, dar stiu ca de mica am manifestat o fire independenta, asa ca a ma sufoca cu interdictii nu ar rezolva nimic. Iar in ceea ce priveste Ase-ul... Facultatea asta reprezinta o meserie pentru viitor. Nu stiu daca o sa cant toata viata. Ase-ul e o masura de precautie, e cordonul de siguranta al existentei de peste ani.
Ilustrate din America
- Sa revenim la succesele si proiectele voastre. Anul trecut ati avut doua turnee in Sua. Cum a fost?
Sorana: Gand la gand cu bucurie! Chiar aseara imi reciteam jurnalul de bord al acestor turnee. Daca stau si ma gandesc, anul trecut pe vremea asta eram in Canada si induram geruri de minus 40 de grade. Timp de aproape doua luni, am strabatut principalele orase ale Americii si Canadei, dand concerte pentru membrii comunitatilor romanesti. A fost extraordinar. Acolo mi-am serbat ziua de nastere si aniversarea Asia.
Irina: Am primit un tort imens! Ce bun a fost! Lasand gluma la o parte, ne-am simtit fantastic, pentru ca romanii ne-au primit cu bratele deschise. Erau innebuniti: urmareau autocarul, faceau cozi la autografe si ne asaltau cu intrebari - "Cum mai e in Romania? Ce se mai intampla?"... E limpede ca le e foarte dor de casa. Si toti si-ar dori sa se intoarca, dar nimeni nu se urca in avion. Pentru ca, din punct de vedere financiar, le e incomparabil mai bine. Acolo isi pot pune bazele unei afaceri, isi pot construi o casa, isi pot cumpara masini, isi pot trimite copiii la scoli inalte... Toate astea atarna greu in balanta. Nici acolo nu e usor, dar e clar ca ceea ce poate fi acumulat si oportunitatile de acolo sunt de negasit in Romania.
- Ati intalnit si tineri, au aceeasi mentalitate?
Irina: Si ei dau aceeasi impresie: ca le e bine acolo. Nu ca ar alerga cainii cu covrigii in coada, dar... Multi s-au nascut acolo sau au parasit Romania, impreuna cu parintii, pe cand aveau 2-3 ani. Au crescut cu o altfel de mentalitate, si totusi, sunt marcati si ei de dorul de Romania, care li se inoculeaza in familie. De altfel, am auzit multi tineri romani spunand: "Mai stam pe aici vreo cativa ani, dupa care o sa ne reintoarcem acasa". Ei nu sunt incorsetati de inertia parintilor. Nu le e teama de ideea de mobilitate, fie ea chiar si teritoriala.
Sorana: Uite, in Atlanta, am cunoscut un baiat de 23 de ani, care era in America de un an si jumatate. Era student, facea pe chelnerul si mai avea inca un job. Ei, si omul acesta mi-a spus ca viata de acolo e foarte grea si ca in clipa imediat urmatoare si-ar face bagajele si ar reveni in Romania, dar ca nu o face pentru ca e constient ca aici nu ar putea ajunge decat un muritor de foame ceva mai rasarit. Acolo, cine munceste are posibilitatea sa duca o viata decenta, fara grija zilei de maine. Repet: nu toti ajung nababi, dar nici nu le e teama ca maine nu au bani de un codru de paine.
- Sa revenim la ce stiti voi sa faceti mai bine: muzica. Spuneati ca pregatiti un album...
Irina: E un album care aduce multe imbunatatiri. Nu e ceva radical, dar lucrurile noi sunt evidente. Adi Ordean (compozitorul si unul dintre managerii trupei - n. red.) a incercat sa aduca sunete noi, sa fim in pas cu moda, pastrand insa stilul Asia. Ar fi pacat sa renuntam la ceva ce a placut publicului. Firesc, incercam cu fiecare nou album sa fim si putin altfel. Ne vom modifica putin si imaginea... E o alta etapa din existenta Asiei. Care s-a mai maturizat putin si asta se reflecta si in munca noastra. Tema dragostei nu va lipsi nici de pe acest nou album. In fond, cele mai frumoase piese care s-au scris de cand exista muzica pe pamant sunt despre dragoste. Acesta este cel mai puternic sentiment pe care il poate cunoaste omul si e firesc sa incerce sa exprime ceva de care a fost marcat. Iar dragostea inseamna si generozitate. Si care e supremul gest prin care se poate traduce generozitatea, daca nu acela de a-ti impartasi trairile si emotiile cu cei din jur, in dorinta de a le oferi si lor o particica din bucuria care ti-a inundat tie inima? Cand n-o sa se mai scrie despre dragoste, in toate formele ei, inseamna ca am ajuns intr-un punct critic si ca situatia e realmente grava.
Clasa cu premiante
- Ati ajuns in faza cand muzica sa va ofere independenta? Puteti trai din cantat?
Irina: Am fi ipocrite sa spunem ca banii nu vin, ca nu ne putem intretine din onorarii si ca asta nu ne bucura. Dar nu de asta ne-am apucat noi de muzica. Muzica, prin definitie, inseamna inima si simtire. Noi ne-am dorit teribil sa mergem pe drumul acesta, si ne pare bine ca am reusit. Dar, in ciuda aparentelor, meseria asta nu e deloc usoara si te consuma teribil. Daca n-ar fi pasiunea...
- Stiu ca timpul vostru liber e aproximativ inexistent, totusi, ce mai inseamna viata voastra in afara de Asia?
Sorana: Eu imi impart viata intre familie, adica parinti, prietenul meu, Asia si scoala, unde ma duc de drag. Sunt anul Ii la Jurnalistica, dar si anul I la Drept. Am prins gustul de la Irina si de la prietenul meu. Si am devenit foarte constiincioasa: merg in fiecare zi la toate cursurile, am incheiat sesiunea numai cu note de zece. Ei, ca sa fiu sincera, am si un singur opt! A, si sa nu uit: m-am apucat si de box. Nu aveti sanse sa ma vedeti vreodata in ring, dar e o metoda foarte buna de eliberare a stresului. Dupa antrenamente, plec acasa foooarte calma!
Anca: Eu am terminat sesiunea si deocamdata n-am un program prea incarcat la scoala. Ceea ce e bine, pentru ca odata cu iesirea din iarna o sa ma loveasca astenia de primavara... asa ca am nevoie de fiecare strop de energie.
Alina: Si eu am terminat sesiunea: sunt anul I la Turism, la Universitatea Romano-Americana. In rest, ies la plimbare si la filme cu prietenii si vorbesc mult la telefon cu mama. A, si ascult multa, multa, multa muzica, din cele mai diverse stiluri.
Irina: Eu despre scoala nu mai am ce sa spun, pentru ca am terminat si masteratul de acum doi ani... asa ca m-am apucat de afaceri. Nu au legatura cu muzica si fiind inca in faza incipienta, prefer sa nu intru in detalii. Deocamdata, crestem ca firma. Cam acesta e timpul meu... Si sportul! La care nu renunt pentru nimic in lume. Asa m-am obisnuit! Ma duc la sala si pana nu ma "razboiesc" cu toate aparatele nu ma simt bine!
- Va las voua, ca vechi prietene, cuvantul de incheiere... Irina: Declinam generoasa ta oferta pentru simplul motiv ca... Asia nu-si ia niciodata la revedere.
Ines Hristea
Foto: Petre Cojocariu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
