Emisiunile de la miezul noptii
Cele mai bune emisiuni culturale ale Televiziunii Romane
sunt plasate la "ora stafiilor". Cu toate astea, calitatea lor
desfide dezavantajul orei, inregistrand un succes meritat
Irina Pacurariu
(Tvr - "Poveste fara sfarsit")
"Poate ca in timp o sa invatam sa dormim mai putin, ca sa vrem sa stim mai multe"
- Dupa ani de activitate ca reporter Tv la lumina zilei, mai nou patronezi o emisiune difuzata la miezul noptii... Se uita cineva, la o ora asa de tarzie, la televizor?
- Peste tot in lume, emisiunile culturale sunt programate in preajma miezului noptii, pentru ca, se pare, asta e ora la care oamenii capata linistea aceea de care ai nevoie ca sa iesi din cotidian si sa intri intr-o dispozitie spirituala. In general, astfel de programe nu au un public foarte larg. Ele nu sunt emisiuni de mare consum. In acelasi timp, majoritatea intelectualilor se aduna in fata televizoarelor destul de tarziu. Probabil ca sunt unii care trebuie sa se lupte putin cu somnul, dar asta e chestie de bioritm. Ceea ce incerc eu sa sper e ca, in tara asta, oamenii isi mai rezerva timp si pentru citit, pentru scris, pentru auditii, pentru cultura.
- Intitulata "Poveste fara sfarsit", emisiunea ta are acelasi nume cu cea pe care ai realizat-o la televiziunea din Iasi. S-a schimbat ceva? Numeste cateva argumente care sa ne faca sa ramanem treji pentru a o viziona...
- Desi are acelasi nume cu emisiunea pe care am facut-o la Iasi, formatele sunt diferite. Atunci erau doua povesti de viata, pe care invitatii le treceau prin filtrul personalitatii lor, acum aducem realitatea fata in fata cu ceea ce oamenii inventeaza artistic, cu fictiunea. Aproape intotdeauna, viata, realitatea, s-a dovedit mai puternica, mai plastica si mai greu de descifrat decat orice scenariu artistic. Sunt patru luni de cand emisiunea exista, s-au strans deja vreo 20 de editii si aproape de fiecare data indrazneala cu care viata isi permite sa rastoarne situatia e mult mai mare si mai frusta decat imaginatia oricarui regizor, profesionist sau amator. Dar ca sa pot convinge, e nevoie ca emisiunea sa fie vazuta. Avem deja un numar impresionant de "fideli". Ma bucur ca la coada de la benzina sau cumparand paine ma intalnesc cu oameni care-mi zambesc si-mi spun ca i-am "obligat" ca martea sa depaseasca miezul noptii, ca i-am tinut treji cu o anumita poveste. Sigur, recunosc ca si mie mi s-a parut la inceput putin cam tarziu, mai ales ca nici eu nu sunt genul care sa reziste pana tarziu in noapte. (Si pentru asta trebuie sa-i multumesc Carinei, fiica mea, care-mi epuizeaza toate rezervele de energie!) Insa, cel putin pe mine, emisiunea a reusit sa ma convinga! (rade sugubat) Plus ca-mi place sa-mi urmaresc si colegii de tronson orar. Poate ca, in timp, o sa invatam sa dormim mai putin si sa vrem sa stim mai multe. Poate o sa ni se deschida mai tare apetitul pentru povesti... Dar eu sunt un Berbec puternic, caruia nu-i e teama de provocari si care vrea sa faca totul de la bine in sus. Asa ca m-am concentrat pe programul acesta intr-un pariu cu propria mea persoana. Pe parcursul acestui exercitiu de vointa, am descoperit ca oamenii au inca o mare disponibilitate de a comunica. Chiar inainte de a ma intalni cu tine, am citit din corespondenta venita pe adresa emisiunii si am fost foarte emotionata de scrisoarea unui domn dintr-un sat din Maramures, care face niste sculpturi mai mult decat spectaculoase - mi-a trimis si niste fotografii -, pe care vrea sa le doneze in vederea unei licitatii organizate de o americanca, prezentata in emisiunea noastra. Scopul licitatiei fiind acela de a salva... niste lei morti de foame de la Buhusi. Uite cum se invart lucrurile de pe un continent pe altul! E fascinant! Aspectele astea frumoase ale vietii pot fi descoperite, cu aceeasi savoare, chiar si dupa miezul noptii. Imi aduc aminte, apropo de asta, ce mi-a povestit o doamna, care, aflandu-se in Paris si avand o zi intreaga la dispozitie, s-a decis sa plece in cautarea mormantului lui Brancusi, fara a se mai inarma cu vreo harta. S-a gandit ca ceva va vibra in ea si-o sa gaseasca chiar si asa, in orb, locul unde odihneste un "frate". Dupa indelungi preumblari prin cimitir s-a asezat sa se odihneasca pe o banca si, in timp ce ochii ii alergau fara tinta in linistea aceea patriarhala, a simtit cum intreaga fiinta ii e atrasa de un punct rosu, un punct pe care-l intuia ca fiind si al ei. Si, intr-adevar, acolo era mormantul lui Brancusi: micut, dar inundat de muscate rosii. Nu vreau sa fiu macabra cu aceasta comparatie, dar repet: daca ceva e si pentru tine, il descoperi indiferent de ora. Plus ca - si acum vorbeste jurnalistul din mine - emisiunea se reia pe Tvr1, a doua zi, la ora 12, si de doua ori pe Tvr International, de la ora 19.
(Tvr - "Nocturne")
"Vreau sa-i las un mesaj cultural fiului meu, Luca"
- Si emisiunea a carei frumoasa pastorita sunteti, "Nocturne", a fost exilata pe un spatiu orar destul de putin accesibil: miezul noptii, un ceas mai degraba al fantomelor nelinistite decat al telespectatorilor pasionati de cultura. In ciuda acestui neajuns, emisiunea dvs. triumfa, saptamana dupa saptamana, oferind un regal de rafinament si profesionalism. Care este povestea ei?
- De la domnul Iosif Sava eu am invatat, printre altele, un lucru: ca idee, mesaj si cultura, cu tot efortul, cu tot chinul si cu toata lipsa de intelegere din partea multora dintre colegi, nu se pot face, in sensul fundamental al cuvantului, decat in Televiziunea Romana. Televiziunile comerciale, prin definitia lor, merg spre altceva si, din pacate, nu constientizeaza ideea de valoare. Sigur ca in ultimul timp au aparut emisiunea lui Emil Hurezeanu si alte cateva talk-show-uri care au adoptat o alta tonalitate, dar totusi e greu... In ceea ce priveste povestea emisiunii, ea incepe, daca ne referim strict la forma ei actuala, cu mine. Eu sunt un om care a invatat Abc-ul televiziunii de la un profesionist de talia Mihaelei Macovei, un filolog profund si o persoana care a facut multe pentru Tvr. Cu ea am facut demult emisiunea "Limba noastra", pe care o vad acum preluata si reluata in toate felurile de niste oameni care traiesc probabil cu sentimentul ca au descoperit ceva original. A urmat, mai tarziu, "Cabina de montaj", care se difuza o data pe saptamana si in care vorbeam aproape o ora cu mari actori, incercand sa alternez dialogul specializat cu lucruri emotionale. Imi aduc aminte ca in vara aceea torida, la 40 de grade, l-am avut invitat si pe Andrei Serban. Asta, in pofida regulii ca in platou vor poposi numai actori. Eu nu puteam ignora prezenta lui Andrei Serban in Bucuresti, iar salvarea, clenciul, l-a constituit faptul ca si Andrei Serban, reputatul regizor, facuse totusi doi ani de actorie. Acelea au fost niste intalniri extraordinare! Apoi, intr-o primavara, Anca Fusariu m-a invitat sa preiau cumva din mers un fel de magazin cultural. Marturisesc ca am refuzat destul de multe luni, pentru ca formula nu era atragatoare pentru mine. In timp, am ajuns la un compromis si anul trecut am pornit "Nocturna artelor", o emisiune pe care am gandit-o 100%, plecand de la ce vreau, la cum vreau, de la spatiu, de la faptul ca o realizam in alb-negru pana la incadraturi, lumini etc. Fiecare amanunt este atent gandit, studiat, intors pe toate fetele, asa ca si in cele bune, si in cele rele, ea ma reprezinta la modul absolut. Dorinta mea a fost sa ies de pe drumul foarte batatorit pe care se merge dintr-un cliseu: emisiunile culturale au "adoptat" un numar restrans de intelectuali, pe care ii "expun" in maniera constanta. Dar pe langa acesti cativa oameni de cultura, pe care-i pretuim si-i iubim si pe care i-am avut si eu invitati in trecut, exista si alti extraordinari oameni de cultura, care sunt mai putin cunoscuti de marele public, fara sa fi avut realizari mai putin meritorii. Spre aceasta idee mi-am canalizat eforturile. Faptul ca lucrez la "Romania literara" ma ajuta mult, pentru ca de aproape 13 ani am cunoscut foarte multi oameni minunati pe care-i publicam, care vin in redactie aducandu-ne in dar valoarea si modestia lor. Pariul meu a fost sa-i aduc in prim-plan si pe acesti - pe nedrept - cvasinecunoscuti, iar ecourile pe care le am pana acum imi creeaza o enorma bucurie, pentru ca-mi demonstreaza ca ideea mea n-a fost nefondata sau in van.
- Intr-un context mare consumator de vulgaritate, o emisiune de cultura la miezul noptii, fara "celebritati" de prim-plan, e, totusi, un demers plin de riscuri. N-a fost greu?
- Cand am intrat, efectiv, in laboratorul acestei emisiuni, am descoperit cat e de greu sa lucrezi ca invitat, ca om din afara institutiei. M-am lovit de multe obstacole, de multe orgolii, de multe vanitati si invidii marunte. Care, lasate sa te invadeze, te pot indrepta catre derizoriu, pentru ca, in esenta, acesta e scopul lor: sa te scoata de pe sine. De data asta insa, apropiindu-ma de 40 de ani si avand experienta unei harsaieli indelungate in aceste zone, m-am decis sa nu mai abdic. Desi stiu ca multi s-ar bucura. Mi-am spus ca trebuie sa iau acest interval ca pe o perioada de adaptare la aceasta lume noua, diferita de cea literara, din care provin eu. Mi-am soptit ca merita efortul: vreau sa-i las un mesaj cultural fiului meu, Luca. Peste 20 de ani, va avea la ce sa se uite. Asa am pornit aceasta emisiune: cu speranta. Speranta si pasiunea m-au mobilizat la aceasta dificila intreprindere. Pentru ca, desi genericul nostru de final e destul de bogat in nume, programul se face cu - mi-e si frica sa spun! - ingrozitor de putini oameni. Am circulat si eu destul de mult prin strainatate, am fost invitata la televiziuni mari si am vazut ce se ascunde in spatele unui realizator: o armata de oameni. Armata mea e minuscula, dar formata numai din generali. Poate ca acesta a fost si norocul meu! Il am alaturi pe regizorul Aurel Badea, care are formatie cinematografica si, spun eu, asta se vede: e plin de pasiune, de nebunie, nu e ostenit de toate cliseele mentale si tehnice din institutie, e foarte viu. Decorul, premeditat teatral, e realizat de arhitecta-scenograf Dana Moraru. Mi-am dorit toate acele elemente de scena pentru a-mi crea un loc in care sa ma simt bine, cat mai aproape de mine. Fiecare emisiune adauga insa acestui spatiu - si folosesc termenul "spatiu" tot in sens teatral - ingrediente care sa sustina si vizual tema emisiunii. De pilda, in toamna, cand am inceput aceasta noua serie, l-am avut ca invitat pe Ion Cucu, fotograful Uniunii Scriitorilor de aproape 40 de ani, asa ca platoul a fost inundat cu sute de fotografii alb-negru. Acea editie mi-a intarit ideea ca rafinamentul alb-negru e cu-adevarat atemporal. "Nocturna artelor" e facuta ca si cum ar fi in direct. Cincizeci de minute avem la dispozitie, cincizeci de minute filmam. Si asta e bine, pentru ca se creeaza o tensiune interesanta.
- Nu ma pot impiedica sa nu va intreb daca pentru atata munca exista si o rasplata...
- Tot ce facem e acoperit cu foarte multa pasiune. Iar pasiunea nu se poate plati. Singura rasplata sunt telefoanele, scrisorile si oamenii care te opresc pe strada, care-ti impartasesc opiniile lor. Asa realizezi ca mesajul tau a ajuns la destinatie. E fantastic sa auzi comentarii care coincid cu ceea ce ai gandit si ai planuit tu cu truda! Cultura se gandeste pe termen lung, in forme si variatii extrem de nuantate. In spate sunt framantari, idei, strategii, nopti nedormite, ore si ore si ore de zbucium. Dar atat timp cat toate astea exista, e bine! In momentul in care intervin rutina si bifarea de actiune... ori faci altceva, ori te trezesti, ori pleci.
Ines Hristea
Fotografii din Arhiva Tvr
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
