Ne scriu cititorii
"Cand sunteti incercati de necazuri,
indreptati-va rugaciunea spre Dumnezeu"
Ma numesc Iuliana si sunt o cititoare foarte fidela a revistei "Formula As". Imi plac toate rubricile din ea, dar cea mai minunata si mai apropiata de inima mea este pagina de spiritualitate. Cu ajutorul ei, am invatat si eu sa ma rog Bunului Dumnezeu si Sfintei Fecioare Maria.
In urma cu un an, chinuita de un necaz foarte mare, m-am lasat indrumata de un text scris de o cititoare si am tinut, vreme de 40 de zile, cu candela aprinsa, Acatistul Maicii Domnului grabnic ajutatoare. Am tinut post luni, miercuri si vineri. Eram ferm convinsa ca Maicuta Sfanta ma va ajuta sa scap de acel necaz. Si asa a fost. Nici nu s-au sfarsit cele 40 de zile si minunea a inceput sa se arate. Problema mea se rezolva incet, incet, cu ajutorul Maicii Domnului, care se ruga Fiului ei pentru mine. Mergeam duminica de duminica la biserica, iar intr-una din zile, in timpul slujbei, am simtit aievea prezenta Sfintei Fecioare, care mi-a soptit la ureche ca ma va ajuta. Si asa a fost. A trecut un an de atunci si "problema cea neagra" a disparut din viata mea. Ii multumesc din suflet Bunului Tata ceresc pentru ajutorul dat si ii povatuiesc pe toti cititorii revistei ca atunci cand sunt incercati de diferite necazuri, sa-si indrepte rugaciunile spre Dumnezeu. El ii va ajuta.
Va multumesc, si eu, ca existati. Sper ca "Formula As" sa existe vesnic.
Iuliana Arbore - Suceava
Un fel de dovada
Frumoasele povesti publicate in revista despre rugaciunile care fac minuni m-au indemnat sa va scriu si eu aceasta scrisoare, pentru a mai turna o picatura in paharul adevarului. Am 80 de ani, sunt bolnava de diabet si am probleme de vedere. Fac aceasta introducere pentru a-mi scuza scrisul si greselile de ortografie. Intr-un fel, vreau sa ofer un sfat, desprins dintr-o lunga experienta. Toata viata mea am fost protejata de Dumnezeu. Am fost pregatita din timp de El sa pot infrunta orice greutati si necazuri, si au fost destule, dar prin credinta le-am depasit. Dar abia cand a inceput razboiul, mi-am dat seama ca in viata mea, totul este pregatit de undeva de sus, prin vise premonitorii. Eram la Cernauti, incepuse declinul armatei germane. Megafoanele urlau victoria nemtilor, care de fapt se retrageau, dupa infrangerea de la Stalingrad. Am visat atunci ca vulturul german, cu zvastica in cioc, s-a repezit la mine. Am incremenit, l-am prins de picior, a scapat zvastica si mi-a zis: "Ai de trecut prin multe, dar vei scapa, asa cum am scapat eu fierul din clont". A doua zi am aflat ca a inceput evacuarea si ca trebuie sa plec in Oltenia. M-am dus in graba in satul bunicilor, ca sa-mi iau ramas bun. Ramanand la ei peste noapte, am mai avut un vis. Deasupra satului se facuse un cer negru, din care a iesit suparat Domnul nostru Iisus, care arunca pe pamant cu ciori. Dimineata i-am povestit bunicii ce am visat si ea mi-a spus sa plec repede, ca peste noi se va abate o nenorocire. Asa a fost. Eu am plecat in graba la Dragasani, sotul meu a ramas la Cernauti, nu mai stiam nimic despre el, nu stiam ce voi face maine. Am cazut in genunchi in fata icoanei si Bunul Dumnezeu mi-a trimis iar un vis. Sfanta Fecioara mi s-a aratat intr-un ocean de lumina, invatandu-ma sa fac o cerere la Ministerul de razboi, ca sunt bolnava de cancer. Asa am facut, si peste 48 de ore sotul meu a batut la usa. Am plecat amandoi in Banat, unde erau parintii mei, el s-a intors pe front si au trecut multi ani pana ne-am regasit. De atunci inainte, viata mea a fost impartita intre rugaciunile mele si ajutorul lui Dumnezeu. In tot ce-am facut am fost calauzita de El si cred ca si-acum, tot El e cel care ma mai tine in viata, desi nu inteleg pentru ce. Aceasta scrisoare este un fel de dovada a mea ca Domnul cel Bun nu ne lasa niciodata la rau, daca ne rugam si, mai ales, daca credem cu adevarat. Eu nu mai pot citi ziarul dvs. Nu mai vad. Am facut si icoane pe sticla, dar acum sunt un capitol inchis si-mi pare rau. Am tinut neaparat sa fac aceasta marturisire, sa-i indemn pe cei aflati la necaz, sa-si afle salvarea in rugaciuni. Dumnezeu ii va scoate la mal, cum m-a scos si pe mine.
Cu respect si dragoste,
Iftode Larisa - str. Valea Nucetului nr. 13,
Scrisoare catre ingerul meu
Dragi oameni de bine,
In urma cu cateva saptamani mi-am pierdut fetita de patru ani. A avut cancer, localizat la ochiul drept. Dupa trei operatii nereusite, i-au scos ochiul. Era un copil chinuit, mutilat, dar era fetita mea, singura realizare de pana la 35 de ani. Dumnezeu a vrut sa o ia la el, dupa o lunga suferinta. Va rog din suflet sa-mi publicati scrisoarea in pagina cititorilor. Este modul meu de a ma mai elibera putin, de a striga lumii intregi cat isi poate iubi o mama copilul. Este cadoul meu pentru fetita mea care e acum inger.
Sunt un om oarecare. Fara nimic iesit din comun, fara realizari profesionale sau materiale. Un om care pana mai ieri a avut o minune. Dumnezeu imi daruise o fetita, o minune blonda cu par lung si inelat, cu doi ochi albastri, ochi buni, blanzi, veseli si inteligenti. Minunea mea era insasi viata mea, singura mea realizare. Era refugiul meu in fata mizeriei inconjuratoare, era, de cele mai multe ori, prietena mea, sora mea... Ei ii impartaseam totul si chiar daca nu intelegea prea multe, ochii ei senini si plini de iubire suplineau totul.
Intr-o zi, Dumnezeu a hotarat ca m-am bucurat destul. Minunea mea cu ochi albastri avea cea mai cumplita boala: cancer. Si tocmai la unul din cei doi ochi, oglinda sufletului ei. Minunea mea s-a transformat mai intai intr-un mic monstru, cu un ochi aproape iesit din orbita. Oamenii o priveau ingroziti, se inchinau si bateau in lemn. Dupa luni intregi de chinuri, i-am scos ochiul. Oglinda sufletului ei se transformase in mii de cioburi care-mi sfasiau sufletul de cate ori o priveam.
Probabil ca nu platisem suficient si Dumnezeu mi-a cerut pretul suprem: viata ei. Nu mi-a ascultat rugaciunile, nu s-a indurat de lacrimile si de sufletul meu de mama. Sufletul fetitei mele era mai pretios pentru El.
Exista undeva niste oameni care mi-au fost alaturi si pentru care ma rog ca Dumnezeu sa le dea sanatate. Numele lor nu conteaza. Numele lor a ramas in sufletul meu si le voi multumi ori de cate ori ma voi gandi la minunea mea, adica in fiecare secunda a vietii mele. Numele lor a ramas in sufletul fetitei mele si ea se va ruga pentru ei de acolo, de langa Dumnezeu. Sunt colegi si prieteni, medici, preoti, cunoscuti sau mai putin cunoscuti, intr-un cuvant, Oameni.
Drama mea este drama multor mame. Nu le pot incuraja, pentru ca durerea e prea mare. Ma rog doar sa le dea Dumnezeu sanatate copiilor si lor puterea de a-i iubi asa cum merita niste ingeri.
Cum sa concentrez intr-o scrisoare o drama de-o viata? Cum sa descriu in cuvinte ce simt acum, cand nu-i mai pot vorbi, n-o mai pot alinta, n-o mai pot mangaia? Sunt furioasa pe mine ca nu pot mai mult, dar m-am gandit ca acesta ar fi cel mai potrivit dar pentru fetita mea. Copilul meu drag, te rog sa ma ierti! Te rog sa ma ierti pentru fiecare clipa in care te-a durut, pentru fiecare clipa in care te-am certat sau te-am chinuit, pentru fiecare clipa in care nu ti-am spus cat de mult te iubesc.
Te rog sa ma ierti pentru lunile intregi cand te-am privat de micile bucurii ale copilariei. Pentru bomboanele primite pe care mi le dadeai sa le pastrez cu speranta ca, intr-o zi "cand se va face ochisorul bine" le vei manca. Pentru prajitura pe care ai avut curajul si puterea doar sa o mirosi, pentru ca stiai, la doar trei ani, ca nu ai voie. Te rog sa ma ierti pentru ca nu mai aveam uneori puterea sa te mangai, sa ma joc cu tine, sa te rasfat, sa-ti arat cat de mult te iubesc. Te rog sa ma ierti pentru ca uneori oboseam si nu aveam puterea, rabdarea si bunul tau simt de a spune: "Iarta-ma, te iubesc!".
Iti promit ca, de cate ori voi putea, un copil va primi o bomboana sau o prajitura din partea ta. Nu-ti mai pot oferi nimic, ingerul meu, dar pot sa vad in ochii altor copii bucuria de a primi o bomboana.
Te iubesc, minunea mea de ieri si ingerul meu de azi. Te iubesc cu toata fiinta mea si ma rog sa-ti fie infinit mai bine acolo sus. Iarta-ma, fetita mea, si de acolo de sus, iubeste-ma asa cum ma iubeai si pe pamant. As da orice sa te vad, sa te simt, mi-e dor de rasul tau, de forta ta, de energia din care ma alimentam si eu. Ai fost punctul meu de sprijin, omuletul cu care imparteam bucuriile si necazurile, ziua de ieri si ziua de maine. Fara tine sunt nimic.
Ma doare tare, fetita mea... N-am sa stiu niciodata cat te-a durut pe tine. N-am sa stiu niciodata ce-ai simtit cand sufletul tau chinuit se zbatea sa plece, cand lacrimile din singurul tau ochisor se amestecau cu ale noastre. Ma rog doar sa nu te fi durut niciodata asa cum ma doare pe mine sufletul acum.
Daca ma auzi si ma vezi, ingerul meu, ajuta-ma! Ajuta-ma tu, chiar daca eu nu te-am putut ajuta. Roaga-L pe bunul Dumnezeu sa te lase sa-mi dai un semn. Sa te stiu linistita si fericita, sa stiu ca m-ai iertat si m-ai iubit si ca iti este infinit mai bine acolo sus, fara noi. Te rog copilul meu drag, ajuta-ma!
Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat imensa bucurie de a fi mama. Pentru patru ani am avut ceva al meu, ceva din mine. A fost minunea mea si nimic si nimeni n-o va inlocui.
Nu stiu ce urare se face ingerilor. Stiu doar ca tu esti acum alaturi de ei. Vei ramane intotdeauna pentru noi un dar ceresc si, chiar daca ne doare cumplit, trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-a ales pe noi sa fim parintii tai pentru patru ani.
Georgescu Lucia - str. Baiculesti nr. 19, sc. B,
ap. 72, et. 7, sector 1, Bucuresti, cod 013191
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
