Leacuri de la cititori
De la lume adunate si iarasi la lume date...
Un remediu atotputernic:
Tinctura de propolis
Se pun intr-o sticla de culoare inchisa 50 g propolis solid (cumparat de la apicultori), 500 ml alcool alimentar in dilutie de 30%. Se tine sticla intr-o oala cu apa calda cateva ore. Apoi se agita zilnic, timp de o saptamana, pana se topeste. Se beau 30 de picaturi, intr-o cescuta cu 100 ml apa calda, de trei ori pe zi, inainte de masa. Este contraindicata administrarea lui cu orice fel de ceai, doar apa simpla, care in contact cu picaturile se face laptoasa. Intern: se recomanda pentru toate infectiile renale, calculi si nisip, chiar si la vezica biliara. Ajuta la inmultirea anticorpilor si revitalizeaza ficatul. Pentru afectiuni digestive se iau doar 10 picaturi, dupa masa. Extern: se tamponeaza eczemele, ranile infectate, intepaturile de insecte, locurile cu iritari alergice ale pielii. Se ung incheieturile cu dureri reumatice si gatul, in caz de raceala, bronsite si laringite. Extern, se poate folosi la copii numai dupa varsta de trei ani. E bine sa constientizati puterea propolisului - un adevarat miracol produs de albine - insotind administrarea lui de rugaciuni si liniste interioara.
Valeria Petriu - str. Lacurilor nr. 12, Brasov
Reteta-minune contra reumatismului
La o jumatate de litru spirt medicinal se adauga 2 lingurite sare de lamaie si 2 lingurite sare fina de bucatarie. Se lasa la macerat 7-10 zile, agitandu-se zilnic. Cand perioada expira, solutia se foloseste la frectii si comprese. Frectiile se fac zilnic, de doua ori, lasand sa se usuce spirtul pe piele. Si compresele se lasa sa se usuce pe locul dureros. Cu acest tratament eu am scapat de dureri, dar tot mai fac frectii o data pe saptamana, preventiv. (Reteta aceasta a mai fost publicata o data in revista, dar din pacate am uitat sa spun cum se foloseste. Va multumesc daca indreptati greseala, fiindca am primit sute de scrisori din tara si din strainatate.)
Sima Setraru Elena - str. Strapungerii Silvestru
nr. 7, bl. J-4, sc. C, ap. 4, Iasi
Bautura emolienta cu miere,
recomandata in astmul bronsic
Intr-o punguta de panza foarte curata puneti 125 g seminte de in. Introduceti-o intr-un vas cu 400 ml de apa. Fierbeti pe foc domol, pana obtineti un lichid vascos. Luati vasul de pe foc, lasati compozitia sa se raceasca, apoi adaugati zeama de la trei lamai si 400 g miere de buna calitate. Puneti amestecul intr-un borcan de culoare inchisa si lasati-l la macerat 2-3 zile, la rece, dupa care preparatul este gata. Luati cate o lingurita inainte de fiecare masa. Este un excelent emolient in afectiuni bronsice si cu rezultate deosebite in astmul bronsic.
Bautura reconfortanta pentru anemici
Luati 2 oua de la gaini crescute la curte, spalati-le bine si puneti-le asa, intregi, intr-un borcan. Turnati peste ele zeama de la o jumatate de kilogram de lamai. Lasati borcanul acoperit timp de 24 ore, interval in care o parte din calciul continut in coaja oualor trece in sucul lamailor. Scoateti apoi ouale, spargeti-le si separati galbenusurile, pe care le frecati bine cu o lingura de zahar si un pachetel de zahar vanilat, dupa gust. Amestecati zeama de lamaie din borcan cu galbenusurile astfel pregatite si cu 250 g de miere. Albusurile nu se folosesc. Pastrati amestecul la rece, in frigider. Inainte de masa, dati copiilor sa bea cate o lingura din acest preparat diluat cu sifon sau apa minerala.
P.S.: Bunica unui fost elev de-al meu prepara in fiecare toamna si primavara, si pentru mine aceasta bautura, care merita trecuta in randul medicamentelor cu rezultate remarcabile. Invioreaza intreg organismul si reda pofta de viata. Copiii apatici si palizi, ale caror mame erau interesate de sanatatea lor, faceau mereu acest tratament. Medicamentul acesta este minunat si pentru cei care stau multe ore la serviciu si n-au mese ordonate. In loc sa foloseasca sucurile artificiale, cu tot felul de aditivi alimentari, pot prepara cu putin efort aceasta miraculoasa bautura.
Barjoveanu Sofia Cornelia -
B-dul Roman Musat, bl. 3, ap. 20, Roman,
jud. Neamt, cod 611057
Alifie contra micozelor
Onorez si eu invitatia dvs., la fel ca alti cititori, si va trimit o reteta eficienta pentru micoze. Tatal meu a contactat o asemenea micoza la frizerie, de la o lama de barbierit. Bunica l-a vindecat cu o reteta veche, si anume: se iau o ceapa tocata marunt, 50 ml ulei de floarea-soarelui, ceara de albine, cateva granule de tamaie. Toate ingredientele se pun pe foc pana ce se omogenizeaza (ceapa se va dizolva complet). Se vor separa doua substante: una fina, omogena, care se va folosi drept unguent pentru zona afectata (ce se va usca complet), cealalta compusa din resturi, care se vor arunca. Sa va fie de folos.
Mihai Marilena - com. Vlasinesti, O.P. Saveni, Sarbi, jud. Botosani
Leacuri pentru bolile de ficat,
contra caderii parului si pentru abcese dentare
Leacuri pentru ficat
•1 kg de sunatoare uscata si maruntita se fierbe in 5 litri de apa, pana ce lichidul se reduce la jumatate. Se strecoara, se lasa sa se raceasca putin, apoi se adauga 1 kg de miere de albine poliflora. Se pune continutul in sticle si se pastreaza la frigider. In fiecare dimineata, cu o jumatate de ora inainte de masa, se iau 100 ml din acest sirop. Rezultatele sunt foarte bune. Cu aceasta reteta, nasul meu s-a vindecat de icter negru.
• 50 g pelin, 50 g troscot, 50 g patlagina, 50 g anghinare, 50 g sunatoare. Plantele se fierb in 5 litri de apa, pana ramane un litru. Se adauga 1 kg miere de albine poliflora peste ceaiul strecurat si se mai fierbe pana ramane inca o data 1 litru. Se ia cate un paharut mic, de tuica, de trei ori pe zi, inainte de masa. Tot timpul tratamentului se bea ceai de sunatoare in loc de apa. Se face pauza o luna.
Se taie rostopasca marunt, se umple o sticla de 1 l pe trei sferturi, se toarna deasupra otet de mere si se lasa la macerat timp de trei saptamani. Se filtreaza si se frictioneaza capul la fiecare doua zile.
Abcese dentare
Pana mergeti la dentist, puteti domoli durerea aplicand pe gingie cataplasme groase cu argila rece. Se lasa 2 ore, apoi se schimba. Argila se inmoaie cu apa sau ceai pana se face o pasta moale, care se pune intre doua bucati de tifon, apoi se aplica pe gingie.
Roman Maria - str. Bucium nr. 1, bl. B1,
sc. 2, et. 8, ap. 77, Cluj
Remediu cu ardei iuti contra durerilor sciatice
Cu zeci de ani in urma eram tanar si fericit, dar mereu mi se dezlantuia o durere in solduri, cand intr-o parte, cand in alta, care tineau zile intregi, de nici nu puteam sa respir. Mama, care cunostea multe plante de leac, a incercat sa ma vindece, dar nici una nu s-a potrivit cu boala mea. Din fericire, am gasit intr-o carte o reteta cu care m-am vindecat: intr-o sticla de lapte cu gura larga se pun 18 ardei iuti (rosii) maruntiti, peste care se toarna 100 ml tuica curata de fructe de 40 de grade. Se lasa la macerat 10 zile, langa o sursa potrivita de caldura. Se strecoara si se trage la sticlute mici, de culoare inchisa. Se aplica pe un tampon de vata, cu care se unge partea dureroasa (de obicei, seara, la culcare). Preparatul actioneaza rapid asupra sciaticii si boala nu recidiveaza. Daca apar iritatii pe piele, se recomanda ungerea in prealabil cu alifie de galbenele.
Vanciu Lazar - str. Garii nr. 35, com. Vladimirescu, jud. Arad, cod 317405
"Cum m-am vindecat de Zona Zoster"
Am facut Zona Zoster pe fond nervos. Am mers la medicul de familie si mi-a recomandat o lista cu medicamente. Dar durerile cumplite continuau. Am mers la alti medici, dar medicamentele recomandate n-au avut nici un efect. Intr-o zi, cineva m-a indemnat sa fac acupunctura. M-am dus intr-o doara, dar tratamentul a avut efect imediat. Intr-o saptamana, mi-a disparut Zona Zoster. Simteam cum, in locurile unde mi se infigeau acele, durerea ceda. Deci m-am vindecat prin acupunctura. Va multumesc pentru timpul pierdut, dar poate pentru unii nu va fi in zadar.
Dutu Nicolae - Sfantul Gheorghe, jud. Covasna,
O.P. 1, C.P. 162, tel. 0745/12.56.65
Cititorii Multumesc Pentru Vindecari
"Prin tratamentele d-nei Valentina Liciu am scapat de anexita,
chisturi ovariene si fibrom uterin"
Ma numesc Mioara Vintila si locuiesc de 10 ani in Luxemburg. Romanii aflati departe de patrie asteapta, ca pe o emotionanta intalnire cu cei dragi, aparitia pe Internet a revistei "Formula As". Multi localnici ne cer sa le traducem continutul unor rubrici care ii intereseaza. In ceea ce ma priveste, eu caut in primul rand paginile privitoare la sanatate, caci teama de boala este mai teribila atunci cand esti in tara straina. Multumita stradaniilor dvs., dragi redactori ai revistei, gasim solutii salvatoare problemelor de sanatate cu care ne confruntam. Este si cazul meu: de mai bine de un an, m-am pomenit cu niste afectiuni ginecologice (anexita, chisturi ovariene si fibrom uterin), care m-au ingrozit cu atat mai mult cu cat medicii nu-mi ofereau alta sansa de vindecare decat interventia chirurgicala. La inceputul primaverii trecute, cu ocazia vacantei pe care am petrecut-o acasa, am apelat la tratamentele pe baza de propolis si pulberi de plante preparate de doamna profesoara Valentina Liciu, despre care am aflat din "Formula As". Am continuat tratamentele si dupa intoarcerea in Luxemburg si, dupa trei luni, in urma unor investigatii, cu bucurie am constatat ca afectiunile ginecologice au disparut. Revin asupra recunostintei ce v-o datorez, caci numai multumita dvs., iubita revista "Formula As", ma bucur de viata, chiar daca ma aflu departe de tara.
Mioara Vintila - Luxemburg
Prof. Valentina Liciu - Bucuresti, tel. 021/650.62.96
"Felicitari pentru Multifruct, Hercules si Proteinveg"
Stimati prieteni de la "Formula As",
Ma numesc Fraunhoffer Friedrich din Nurnberg, Germania (tel. 0049-911-312856). Fiind in vizita in Romania, m-am gandit sa informez revista "Formula As", pe care o citesc cu mare interes si placere, despre aprecierile mele fata de produsele realizate de firma "Natura Medica" din Bucuresti, pe care le-a recomandat adesea in paginile ei. Atat eu cat si prietenii mei din Germania suntem foarte multumiti de eficienta lor si am devenit dependenti de ele, in sensul bun al cuvantului. Produsele Multifruct, Hercules si Proteinveg (tovarasii mei nedespartiti) ne ajuta sa rezistam cu succes la imbolnaviri, indeosebi gripa, la efortul zilnic intelectual prelungit si la protectia vederii la munca pe calculator. Felicitari producatorului si revistei care prezinta astfel de produse valoroase.
Fraunhoffer Friedrich - Nurnberg
Cabinetul "Natura Medica", str. Almasul Mare nr. 5-7, bl. B16, sc. 3, ap. 34, sector 4, Bucuresti, tel. 021/450.05.25, 450.73.28, 0723/53.00.81.
"Prin tratamentul d-lui farmacist Vasile Popa am reusit sa evitam
incizia nodulilor mamari si cauterizarea colului uterin"
Draga "Formula As",
Suntem doua cititoare fidele ale revistei dvs. pe care o apreciem si o indragim din tot sufletul, avand un respect deosebit pentru munca si efortul colectivului dvs., ale carui articole in care se prezinta probleme medicale ne ajuta fizic si spiritual, in fiecare saptamana. Prin intermediul acestor randuri, dorim sa impartasim experienta si bucuria noastra, sa ajutam alte persoane cu afectiuni similare. La inceputul anului, am fost diagnosticate cu mastoza fibrochistica (dimensiuni 1,5 cm, respectiv 3 cm), ovare micropolichistice si cervicita a colului uterin. Datorita articolului aparut in revista dvs. despre tratamentul homeopat, administrat de d-l farmacist Vasile Popa de la "Natura Medica" Bucuresti (tel. 021/450.73.28), am reusit sa ne vindecam in timp foarte scurt (in doar doua luni) cu rezultate excelente, evitand incizia nodulilor mamari si a cauterizarii colului uterin (costul tratamentului fiind rezonabil, in jur de 1.000.000 lei si accesibil pentru orice persoana interesata). Indraznim sa va rugam sa publicati aceste randuri prin care dorim, din tot sufletul, sa ii multumim si sa-i transmitem d-lui farmacist Vasile Popa gandurile noastre bune, respectul cuvenit. Ne rugam catre bunul Dumnezeu sa-l tina in putere, sa-l pazeasca si sa-i dea multa sanatate ca sa vindece cat mai multi oameni cu diverse suferinte. Multe multumiri pentru publicarea acestor randuri si pentru binele pe care il faceti atator semeni. Dumnezeu sa va binecuvanteze!
Gabriela Matei - Piatra-Neamt
"Ii multumesc d-lui Bonchis Ion pentru bolile de care m-a vindecat:
reumatism si cardiopatie ischemica"
Stimata d-na directoare Sanziana Pop,
In scopul propagarii medicinii naturiste in sprijinul oamenilor suferinzi si saraci, imi permit sa va scriu urmatoarele. Cu aproximativ un an in urma, in peisajul municipiului Slatina, jud. Olt, a aparut o "farmacie naturista volanta", apartinand d-lui farmacist Bonchis Ion din Bihor. Cum sufeream de multi ani de un reumatism cronic la genunchiul drept si care nu s-a ameliorat dupa toate tratamentele folosite, am incercat un preparat de la aceasta farmacie naturista. Preparatul se numeste tinctura de untul-pamantului si rezultatul a fost miraculos. Dupa numai trei sedinte, durerile au disparut complet, iar genunchiul a devenit mobil. Fiind cardiac de peste 20 de ani, suferind de hipertensiune, cardiopatie ischemica dureroasa, extrasistole si angina pectorala de efort, am cumparat de la aceeasi farmacie ceai pentru afectiuni cardiace. Rezultatul a fost reducerea durerilor in proportie de 95%, eliminarea Nitroglicerinei. A crescut rezistenta la efort si s-a creat o stare generala mult mai buna. Pentru toate acestea ii multumesc d-lui Bonchis Ion si recomand persoanelor cu afectiuni cardiace, reumatice, digestive, pulmonare, circulatorii, locomotorii sa se adreseze cu incredere la adresa: Farmacia naturista, Bonchis Ion, Buntesti, jud. Bihor, tel. 0722/32.88.96.
Sunt un fidel cititor al revistei dvs. de aproximativ trei ani si va multumesc foarte mult pentru ca ati facut posibila aparitia ei.
Lita Antonie - sat Saleia, com. Slatioara, jud. Olt, cod 237410, tel. 0249/41.53.38