2003 - Anul ezitarilor strategice
Bilantul unui an politic (pe plan intern sau international) este un reflex conditionat tipic pentru mentalitatea moderna, care incearca astfel sa fixeze repere in curgerea inflexibila a timpului. Daca privesti istoria cu un ochi detasat, iti dai seama ca putin ramane din faptele oamenilor. Daca o privesti din perspectiva cosmologica a aparitiei si disparitiei planetelor, a lumilor, precum si din aceea biblica a sfarsitului lumii, ajungi la concluzia ca nu ramane nimic. Prin urmare, nu este de mirare ca oamenii incearca disperat "sa ramana in istorie" macar pe termen scurt (cateva decenii sau un secol). Parasind aceasta perspectiva filosofica relativista si revenind la cercul stramt al politicii autohtone, 2003 a fost la fel de mediocru precum anii anteriori. Nu s-a petrecut nici o schimbare spectaculoasa - vreo revolutie sau lovitura de stat, vreo mineriada sau alternanta guvernamentala, nici vreo invazie straina sau de extraterestri.
Paradoxul politicii actualei puteri vine din aceea ca a incercat (sincer) sa realizeze integrarea in Uniunea Europeana, fara a trage insa pe plan intern concluziile care decurg din premisele orientarii strategice a Romaniei. Cu alte cuvinte, in ciuda faptului ca s-a dus o redutabila lupta politica si diplomatica pentru promovarea pe plan international, in particular european, a intereselor nationale, pe plan intern nu s-au facut pasi semnificativi pentru a duce la bun sfarsit reformele necesare pentru integrarea tarii si prosperitatea natiunii. Restantele privind reforma Justitiei impiedica, de fapt, constituirea statului de drept. Restantele privind reforma administrativa impiedica democratizarea in profunzime. Restantele privind reforma economica impiedica realizarea unui capitalism autentic (denumit de eurobirocratii de la Bruxelles "economie de piata functionala"). Cu alte cuvinte, degeaba am incheiat (temporar) 22 de capitole de negociere, daca statul de drept ramane o cvasifictiune. Anumite decizii istorice luate de Justitia romana (cum ar fi cea legata de accesul la informatiile privind justificarea ascultarilor telefoanelor de catre Serviciile Secrete) sunt puse sub semnul indoielii de un lung sir de decizii nedrepte si hotarari aberante (de la cele pentru care statul roman plateste sanctiuni la Cedo, pana la continuarea utilizarii recursului in anulare, de la arestarea ilegala a judecatoarei Ciuca, pana la recenta favorizare a revistei Romania Mare). Exemplele pot continua. Prin urmare, discordanta dintre obiectivele definite si realizarile concrete din planul reformelor face din 2003 un an al ezitarilor strategice.
Din anumite puncte de vedere, actuala putere a fost mai eficienta in plan extern decat in cel intern. Primirea in Internationala Socialista a Partidului Social Democrat sau finalizarea pentru prima data intr-un sfert de secol a negocierilor cu Fondul Monetar International sunt succese indiscutabile ale partidului si guvernului conduse de Adrian Nastase. In schimb, pe plan intern, aceleasi organisme conduse de acelasi lider au avut un bilant indoielnic, de la modul in care au functionat anumite ministere (cum ar fi cel al Sanatatii sau cel al Educatiei) pana la continuarea politicii de pesedizare a administratiei si retelelor nationale de televiziune. Dupa trei ani de la castigarea alegerilor, Psd inca mai are in sondajele de opinie un nivel superior cotei electorale din 2000. In schimb, in 2003, partidul de guvernamant s-a vazut confruntat cu aparitia primei forme institutionale de organizare a partidelor democratice ale opozitiei, Alianta pentru Dreptate si Adevar (dintre Partidul National Liberal si Partidul Democrat). Cu toate ca a tratat-o la inceput cu dispret, desconsiderand-o ca pe un fel de noua Conventie Democratica, partidul de guvernamant si-a folosit puterea de influentare a Justitiei pentru a bloca inregistrarea la tribunal a Aliantei Da. Daca este vorba despre o intreprindere fara sanse de succes, atunci de unde atata inversunare impotriva ei? Cele doua partide din opozitie au promovat in spatiul public cativa politicieni de calitate, cu reale sanse de a schimba in viitor balanta politica. Dupa ce a reusit intr-un an de zile sa ridice Pnl-ul in sondaje de la 5% la aproape 20%, Theodor Stolojan se anunta un candidat redutabil la alegerile prezidentiale din 2004, cu sprijinul cel putin al Aliantei Pnl-Pd.
Pentru partidul de guvernamant, 2003 a fost contradictoriu, pentru ca a marcat atat sfarsitul hegemoniei sale politice, cat si ducerea la bun sfarsit a reformei constitutionale. In ciuda faptului ca au criticat ani de-a randul Constitutia din 1991, elaborata deficitar de Frontul Salvarii Nationale, intre 1996 si 2000, cand au venit la putere coalitia Cdr-Pd-Psdr-Udmr si presedintele Emil Constantinescu, reforma constitutionala nu a mai fost o prioritate. Imediat dupa alegerile din 2000, Pnl-ul condus de Valeriu Stoica a incheiat cu Psd un protocol politic, al carui punct principal era reforma constitutionala. In cele din urma, protocolul a fost denuntat de catre liberali, tocmai pentru ca pesedistii nu dadeau semne ca s-ar grabi cu reforma constitutionala. Protocolul a fost rupt, dar reforma constitutionala a continuat. Partidul condus de Adrian Nastase si-a impus din nou vointa politica, ducand la bun sfarsit o reforma de care viata politica din Romania avea nevoie si pe care Psd si-o va trece in bilant. Cu toate acestea, spre deosebire de modul in care s-au desfasurat lucrurile in 1991, cand vocea opozitiei nu a contat, la modificarea Constitutiei din 2003 au colaborat din plin Pnl, Pd si Udmr. La Camera Deputatilor, unde comisia a fost condusa de pragmaticul politician Psd Viorel Hrebenciuc, reprezentantii partidelor din opozitie au reusit sa-si promoveze ideile reformiste. Doar formatiunea condusa de Corneliu Vadim Tudor, Partidul Romania Mare, a refuzat sa participe la efortul transpartinic de a face o lege fundamentala mai buna pentru tara. S-a confirmat din nou ca Prm este un partid antisistem.
In 2003, Romania si-a continuat diplomatia ezitanta, sprijinind simultan Sua in razboiul din Irak si procesul de largire al Ue. Modul in care s-au desfasurat lucrarile pentru Constitutia Ue la Bruxelles arata ca viitorul Uniunii este inca unul incert, in timp ce apropierea de Nato este certa. Reiese ca o politica internationala ezitanta este un raspuns aparent adecvat fata de un context international ambiguu. Ue parea extrem de interesata de o extindere pe termen lung la rasarit de Prut, fata de Moldova, Belarus, Ucraina si chiar de un parteneriat cu Rusia, ceea ce usura sarcina Romaniei, superioara respectivelor tari in privinta reformelor. Dar rezistenta unor tari precum Spania si Polonia fata de marile puteri europene a readus in discutie ipoteza unei Europe cu doua viteze, ceea ce ar dezavantaja din nou Romania. Una dintre concluzii este ca, indiferent de meritele sau erorile noastre, pana la urma tot contextul international va fi decisiv. Este bine? Este rau? Ramane de vazut.
Dan Pavel
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
