Din timpurile de aur ale jocului cu balonul oval

Din timpurile de aur ale jocului cu balonul oval. Vasile Nita . - component al ultimei generatii de aur a Romaniei -. "In rugby, mingea nu e lasata niciodata sa moara". In comparatie cu fotbalul, "sportul rege", rugbiul, sportul cu mingea ovala, pare mai degraba o ruda saraca, poftita la masa numai du...

Din timpurile de aur ale jocului cu balonul oval

Vasile Nita

- component al ultimei generatii de aur a Romaniei -

"In rugby, mingea nu e lasata niciodata sa moara"

In comparatie cu fotbalul, "sportul rege", rugbiul, sportul cu mingea ovala, pare mai degraba o ruda saraca, poftita la masa numai duminica: spectatori putini, presa anemica, rezultate modeste. N-a fost totdeauna asa! Prin anii 60-70 , Romania devenise o forta in rugbiul international, impunandu-si valoarea prin victorii impotriva unor echipe de varf din Franta, Anglia si Irlanda. Sport greu, de rezistenta si indrazneala, rugbiul este mai putin un joc de vedete si mult mai mult un joc de echipa, care nu caleste doar forta fizica, ci si caracterul. Un sport fara ura, fara invidie, cu respect fata de adversar. Un sport de dragul sportului, pe care banul, "ochiul dracului", n-a reusit inca sa-l compromita. Un sport al solidaritatii si al marilor prietenii pe viata, despre care ne povesteste unul dintre ultimii sai mohicani: Vasile Nita, inginer constructor de profesie, un barbat cat un munte, cu ochi albastri ca cerul si cu o inima asa de fierbinte, incat ceturile friguroase ale iernii se risipesc. L-am intalnit la Buzau, in casa construita cu mainile sale, o casa frumoasa si luminoasa, plina de amintiri.

Un sport de golani, practicat de gentlemeni

"Rugbiul inseamna totul pentru mine. Sporturile sunt frumoase in general, dar am curajul sa spun ca rugbiul le intrece pe toate. Nici nu stiu cu ce sa incep. Sportul acesta a fost si este dragostea vietii mele. Imi vine sa plang numai cand inchid ochii si-mi aduc aminte ce mult mi-a daruit, ce forta mi-a dat. Cand eram pe teren, ma simteam ca un rege, deasupra tuturor. Rugbiul este un joc de barbati adevarati. Un joc ce provoaca dependenta, odata ce i-ai dat de gust, parca nu te mai poti opri. Se mai spune ca rugbiul este un sport de "golani", practicat de "gentlemeni". Tot ce se intampla pe teren vine sa confirme aceasta "definitie" a clasei si caracterului acestui sport. Si in tribune la fel. Ati vazut, cumva, finala Campionatului Mondial din Australia? 30.000 de englezi au fost prezenti la meci. Dar nu grupati ca la fotbal, intr-un singur loc, ci raspanditi peste tot in tribune. La rugby nu exista nici un pericol daca un sustinator al unei formatii sta langa un suporter al adversarei. Galeriile nu se ciomagesc intre ele, se aplauda unii pe altii, apreciaza valoarea. Acest fair-play din tribune nu este decat o reflectare a respectului din teren. Pentru ca noi, rugbistii, tinem foarte mult unii la altii. Legatura aceasta sufleteasca este greu de explicat si nu se mai gaseste in nici un sport. Cred ca lupta aceasta la limita violentei cladeste niste caractere deosebite, oameni mai corecti, mai loiali. Si, pe cat de duri suntem pe teren, pe atat de usor modelabili suntem in viata, mai ales de catre femei. (Rade) In Anglia, in Noua Zeelanda, in Australia, daca un barbat nu joaca rugby, pai nu e considerat barbat. Uitati, tricoul acesta de pe mine este al nationalei Africii de Sud. Le am pe toate. Stati sa vi le arat... Uitati, al Angliei, al Noii Zeelande, al Australiei... Puneti mana sa vedeti ce material au, sunt nemuritoare, nici macar nu se decoloreaza. Eu le port tot timpul, imi sunt atat de dragi, parca imi tin mai cald decat orice altceva. Foarte dragi..."

Buchetul de trandafiri

"In general, rugbistii sunt sportivi care au invatat carte, care s-au realizat atat profesional, dar si ca oameni. Am fost la sarbatorirea a 50 de ani de la infiintarea rugbiului la Iasi (am jucat si eu sase ani la "Politehnica") si ma uitam la sutele de sportivi care s-au adunat acolo. Sute, da. Va spun sincer, daca 3% din ei erau oameni fara facultate, restul, toti, foarte bine "ajunsi". Un domeniu din care cam lipsim este politica, si asta - pentru ca rugbistii sunt oameni indragostiti de munca, sunt oameni care fac, nu care vorbesc. Si mie mi s-a propus la un moment dat sa vin primar intr-un sat de langa Buzau. Am refuzat, le-am spus: "Oameni buni, eu nu pot sa mint. Nu pot sa spun oamenilor ca fac si dreg, si apoi sa nu ma tin de cuvant. Nu pot sa mint, nu sunt invatat"."
Ma cerceteaza cu privirea sa vada daca il aprob, apoi zambeste politicos... "Rugbiul este un sport foarte greu. O viata intreaga am jucat taloner. Asta inseamna ca eram omul din centrul primei linii din gramada; o pozitie dificila, care presupune foarte multa forta si, implicit, multe accidentari. De aceea am inceput de tanar sa am probleme cu coloana. Am pornit pe drumul performantei putin prea timpuriu: la saptesprezece ani jucam in divizia A. Aveam colegi de echipa carora le spuneam nenea, erau si cu douazeci de ani mai mari decat mine, aveau copii acasa. Oasele mele nu erau "coapte", cum se zice in rugby. Am doua vertebre deplasate cu 9 mm, iar la un moment dat, dupa fiecare meci, veneam acasa si o noapte nu puteam dormi de durere, plangeam pur si simplu. Dar strangeam din dinti si o luam de la capat. Pana intr-o zi, cand sotia mea m-a convins sa merg la doctor. Acela a fost sfarsitul, medicul mi-a interzis sa mai joc, mi-a zis ca oricand puteam avea un accident fatal. Doamne, ce suparat am fost pe Mariana, parca imi luase Dumnezeu mintile, o acuzam numai pe ea ca nu mai puteam sa joc. Saraca, nu avea nici o vina, era doar ingrijorata pentru mine si probabil ca m-a salvat. Dar dragostea mea pentru rugby mi-a intunecat gandul atunci, am fost ingrozitor de suparat. Nebun. Tot ea, iubita mea sotie, m-a scos din acea stare, a plecat si m-a lasat o saptamana singur cu copiii. (Rade) Cand s-a intors, m-am bucurat asa de tare, ca am iertat-o instantaneu pentru ca ma trimisese atunci la doctor. Sa va arat ceva. Uitati, buchetul acesta de trandafiri i l-am facut cadou acum, la douazeci si cinci de ani de casatorie. Stiti ce vreau sa fac? Sa-l dau cu bronz, ca sa se pastreze la fel de frumos ca in clipa cand i l-am dat. O iubesc mult, mi-a fost asa un sprijin, m-a inteles fara sa cracneasca."

Imnul tarii si guma de mestecat

"Cum era la echipa nationala? Pe vremea mea se punea suflet, mult suflet, echipa devenea a doua familie, daca nu chiar prima. La vremea aceea, cantonamentele si pregatirea se faceau foarte, foarte riguros. Perioadele de pregatire erau lungi, antrenorii erau mai seriosi, se muncea mult mai mult decat acum. Si pentru ca tensiunea asteptarii era atat de mare, la un moment dat, era nevoie de esapari. Este ca atunci cand esti atat de nervos, ca numai daca tipi sau plangi iti trece. De pilda, dupa meci, echipele foarte mari care veneau in Romania incepeau sa sparga prin baruri, se bateau, se imbatau, iar antrenorii nu-i impiedicau, ba chiar ii opreau pe cei care incercau sa o faca. Spuneau: "Lasati-i sa se descarce, platim noi tot dupa aceea, daca nu se elibereaza de tensiunea acumulata in timpul meciului, nu mai dau randament, cedeaza nervos". Imi aduc aminte de primul meci la echipa nationala de juniori... Doamne, tremuram tot, eram atat de emotionat, de imi era teama ca n-o sa pot sa joc. O cinste mai mare nu cred ca mi s-a facut vreodata. Eram in echipa nationala a Romaniei. Simteam adevaratul fior al patriotismului. Acum... Astazi se mesteca guma in timpul intonarii imnului. Asa ceva nu este posibil. Marile echipe: Anglia, Irlanda, Australia plang in astfel de momente, ditamai oamenii cu lacrimi pe obraz, iar noi mestecam guma si apoi pierdem la scoruri astronomice. Jucatorii de azi se protejeaza, vor numai contracte pe bani foarte multi. Inteleg ca vor sa plece in strainatate, e greu aici, salarii mici, dar, fara sa par nostalgic, tocmai atunci cand nu ni se dadea voie sa plecam in strainatate, atunci s-au construit marile echipe. Acum, dragostea de bani a inlocuit-o pe cea pentru jocul propriu-zis. Mare pacat... Pe vremuri, exista un numar mare de elevi care faceau rugby in scoala. A fost la un moment dat un ministru al transporturilor, un fost rugbist, care a dat un ordin ca in toate liceele cu profil C.F.R. (pentru ca li se asigura transportul), auto, militar, marin, sa fi clase speciale de rugby. Se facea, asadar, sport de masa, deci "cantitatea" din care se alegeau varfurile era mult mai mare. Daca s-ar face asa si acum, alta ar fi situatia sportului in general, nu numai a rugbiului. Si chiar starea natiei. Sportul intareste, si sanatatea, si caracterul.
Eu nici acum nu stau cuminte. Pe langa ca sunt arbitru in prima divizie, particip de vreo trei ani la un turneu de "old boys", adica de selectionate nationale de rugbisti peste treizeci si cinci de ani, care se tine la Dieppe, in Normandia. Ne-am adunat de peste tot, din tara, din strainatate, am format o echipa din fosti componenti ai echipelor nationale de-a lungul vremii si acum ne intalnim o data pe an sa retraim clipele minunate de altadata. Mai mult, echipa aceasta nationala (care are titulatura de selectionata de veterani a Clubului Dinamo, pentru ca acest club a organizat echipa, a gasit sponsorii, autocarul, banii de deplasare) castiga aproape de fiecare data acest turneu. O data impotriva Angliei, o data am invins Franta. Antrenor ne este tot un fost dinamovist, domnul Tutuianu, un foarte valoros rugbist, a jucat si in Franta, a antrenat in Franta si a fost si antrenor al nationalei Romaniei. El si altii ca el s-au gandit ca ar fi frumos sa participam si noi la un astfel de turneu si bine a facut, pentru ca nu e nimic mai placut pentru noi decat sa ne intalnim si sajucam rugby. Chiar daca am mai "ruginit", am mai scurtat reprizele, am mai scurtat terenul, dar placerea jocului este aceeasi, pasiunea e nemuritoare."

Iubita din dreptul inimii

"Poate va par inflamat, dar sa stiti ca eu ma inflacarez asa de tare numai cand vorbesc despre rugby... As vrea ca toata lumea sa vada in sufletul meu in aceste momente si sa inceapa sa priveasca altfel acest joc, sa-l inteleaga cu adevarat. Nu stiu cum sa rostesc cuvintele potrivite... Este un sport al fortei barbatesti, al curajului, dar si al loialitatii si-al prieteniei. Un sport care naste solidaritati pe viata. Ati observat cum intotdeauna purtatorul de balon este urmarit de coechipieri? Cum orice jucator cazut la pamant este imediat inconjurat de restul echipei, este protejat? Apropierea asta de coechipier este deosebita. Este frateasca. Un rugbist n-o sa te lase niciodata la greu. Niciodata. Exista o vorba in rugby care reprezinta de fapt esenta acestui sport: "Lasa mingea sa traiasca!". De fapt, ce inseamna asta? Inseamna sa ingadui jocului sa fie joc, sa dai viata mingii, sa nu o "sufoci". In rugby este o regula care spune ca nu ai voie sa tii mingea cand esti cazut la pamant. Asadar, chiar daca tu "ai murit", mingea trebuie sa traiasca, si atunci vine imediat un coechipier care sa-i dea din nou aripi. Daca urmariti un meci frumos de rugby, veti vedea cum balonul parca imprumuta viata din mainile fiecarui jucator in parte, nu este purtat in palme, ci la piept, ca o iubita.
Cea mai mare deosebire dintre rugby si celelalte sporturi e ca la noi nu este ura. Uite, de exemplu, eu aveam ce-aveam pe teren cu un jucator de la Bucuresti. Cand ne vedeam, ieseau scantei. Intamplarea a facut sa ne intalnim intr-o vara la Herculane, el mai juca, eu ma lasasem. Ei bine, asa ne-am bucurat sa ne vedem, ne-am strans in brate si am chefuit toata vacanta. Sotiile noastre s-au mirat, ele se temeau ca o sa ne luam la bataie. Le-am explicat ca niciodata un rugbist nu va duce rivalitatile din teren in viata, ca ne stimam si ne respectam. Ca atunci cand nu lasi mingea sa moara, inveti sa traiesti frumos."

Bogdana Tihon
Fotografii de Petre Cojocariu

Cateva momente importante din cariera lui Vasile Nita:


• In 1972 debuteaza la "Rulmentul" Barlad, dupa ce Nicolae Rainea il remarca intr-o sala de box;

• In 1974 este remarcat de Titi Ionescu si pleaca la Buzau, unde evolueaza pana in 1976;

• In 1976 Titi Ionescu il ia cu el la Iasi, la "Politehnica", unde Vasile Nita urmeaza Facultatea de Constructii;

• In 1982 se intoarce la Buzau;

• Este vicecampion european de juniori, performanta nemaiatinsa de echipa Romaniei.

• Antrenor;

• Finantatorul principal al echipei de juniori din Buzau;

• Momentan arbitru in prima divizie;

• Toata cariera a fost poreclit "Moldoveanul" si sustine ca in orice echipa trebuie sa existe cel putin trei moldoveni: "sunt mai puternici si mai inimosi".