Povesti la gura sobei
Daruri de la cititori
Scrisoare catre Mos Craciun
Mos Craciun, oriunde te-ai afla, as vrea sa aduci bucurii la toti copiii din lume. Bradutul verde sa nu lipseasca nicaieri, acolo unde ochii copiilor il cauta cu dor si, poate, cu disperare.
Braduletul verde, impodobit, lumineaza sufletul si ochisorii fiecarui copil. In noaptea de Craciun, copiii viseaza cum darurile tale ajung la ei.
Mos Craciun, te rog eu frumos ca anul acesta, poate ca niciodata, sa mergi si in casele uitate, unde mor de frig si de foame copiii saraci. Un bradulet, o luminita, o jucarie pot lumina ochisorii si sufletelul lor intristat. Nu-i lasa sa astepte la geam.
Vino, draga Mosule, cu sanioara ta, ca o boare de lumina scaparatoare, cu clinchetul cristalin al clopoteilor de la gatul renilor frumosi ca o naluca... Te asteptam Cu Totii, Mosule iubit!
Vasiu Florina, clasa a Iii-a - Onesti, jud. Bacau
Fetita si ingerul
Si acum, la 20 de ani, imi aduc aminte. Era Ajunul Craciunului. Plangeam. Lacrimile imi inghetau pe obraji. Ma ghemuisem zgribulita in paltonasul meu ros in coate, intr-un colt de strada, langa Piata Dorobanti. Putini stiu ce inseamna sa fii gonita de acasa: sarmana, batuta, iar singura fiinta pe care ai iubit-o - moarta. In vitrine straluceau globulete, stelute, braduti si Mosi Craciuni. Treceau autobuze luminoase, oameni incarcati cu pachete, cu brazi, tineri indragostiti, copii bucalati, cu zambetul pe buze, domnisoare misterioase, grabite si cochete. Numai eu plangeam: "Buni, unde esti, Buni? Te rog, Buni, ia-ma de aici". Dar nimeni nu venea sa ma ia. Inima mea micuta batea repede, ca aripile unui fluturas prins in plasa. Nu stiam incotro sa ma indrept, spre cine, nu stiam unde aveam sa-mi petrec noaptea. Cu ochii in lacrimi, ma uitam la fiecare trecator, doar-doar m-o ajuta careva. Dar nu eram decat o copilita nestiutoare, ce nu cunostea pe deplin cruzimea si indiferenta umana. Oamenii treceau nepasatori, plutind in universul feeric al Ajunului de Craciun.
Disperata cum eram, mi-am adus aminte de sfatul bunicii: oricat de nenorocita as fi, sa cred in puterea lui Dumnezeu si El ma va izbavi. Am ingenuncheat in zapada si am inceput sa ma rog:
"Inger, ingerasul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu
Totdeauna fii cu mine
Si..."
M-am oprit brusc si ochisorii mei albastri si tristi, de copil de patru ani, au privit mirati. Un tanar in uniforma de politist si o tanara micuta si bruneta se oprisera in dreptul meu:
- Uite ce dulce e...
Politistul se apleca spre mine si ma mangaie pe fata.
- Care-i problema cu tine? Esti singura?
- Da, domnule.
- N-ai pe nimeni?
- Aveam. Am parinti si sase frati, dar m-au batut si m-au gonit de acasa, iar bunica a murit.
- Si n-ai unde sa te duci?
- Nu.
Se ridica si se sfatui un timp cu tanara de langa el. Presimtind ca se va intampla o minune, asteptam cu sufletul la gura.
- Vrei sa vii la noi acasa? ma intreba fata.
Am dat din cap ca da. Dar de-abia reusii sa fac un pas. Frigul aproape ca ma inghetase. Politistul isi deschise mantia, ma lua cu blandete in brate si ma vari la pieptul lui. Increzatoare, il apucai cu manutele de gat. Erau tineri casatoriti si singuri. Nici in vis n-as fi crezut asa ceva, darmite aievea.
Ajunsi acasa, sotia lui ma lua in primire. O chema Angi. Ma lua in brate si ma duse la baie. Scoase de pe mine toate hainutele zdrentuite, ma baga in cada si incepu sa ma frece cu un sapun parfumat.
- Vreau.
Cum nu aveau in casa lucruri de copil, ma infasurara intr-un pled gros si ma dusera la bucatarie. In hol, am zarit o oglinda. In apele ei, parul meu blond stralucea ca matasea.
In bucatarie mirosea placut, a friptura si cozonac. Hamesita si needucata cum eram, am inceput sa mananc cu mana, bagand-o in castronul cu cartofi prajiti, muscand din friptura si inecandu-ma cu paine. Noii mei parinti hotarasera ca e cazul sa-mi faca educatie si imi explicara cum se mananca cuviincios.
Apoi m-au dus in sufragerie. Am incremenit. Un brad enorm o impodobea, plin de beteala argintie, ingerasi si globulete. Doar bradul sclipea, in camera era intuneric. Intr-un colt, o candela lumina o iconita de argint. Era pentru prima oara de la moartea bunicii mele cand cineva imi purta de grija cu atata tandrete si dezinteres. Am inceput sa plang.
- De ce plangi?, ma intrebara.
- Vreau la iconita.
M-au lasat sa ma duc. Si asa cum ma invatase bunica, am ingenuncheat si am inceput sa ma rog, multumindu-I lui Dumnezeu ca intr-o astfel de seara sfanta primisem cel mai frumos cadou: parintii mei adoptivi.
Acum, la 20 de ani, stau singura langa vechea iconita de argint si admir bradul mare, frumos impodobit, coborat ca prin vraja din basmele stramosesti. Si imi astept parintii care au plecat dupa ultimele cumparaturi. Si ma gandesc ca au inceput sa incarunteasca, desi sufletul le-a ramas curat si tanar, ca la prima noastra intalnire. E o seara de Craciun, plina de lumini, de forfota sarbatoreasca, de lacrimi si sperante implinite. Ninge peste Bucuresti.
"Inger, ingerasul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu...".
Oana Vlaiculescu - str. Sipotul Fantanilor nr. 5, ap. 10, sector 1, Bucuresti
Seara de taina
Fiecare luna a anului are frumusetea si bucuria ei. Dintre toate insa, decembrie se desprinde, se inalta pana la ceruri, coborand apoi printre pamanteni, spre a-i ferici.
Oamenii mari au acum ochi si suflet de copil. Se apropie cu emotie adanca de verdele bradului si cu maini tremurande anina in crengile lui un globulet colorat si-un gand bun.
Mica flacara a lumanarii, alaturi de icoana, incalzeste sufletele (alteori impietrite, poate) si, oprind, pare-se, timpul in loc, ne aduce aproape fiintele dragi. Simtim pe maini, pe obraji, pe frunte, pe inima mangaierea duioasa, tandra, incarcata de putere a mamei, aflata departe, poate in ceruri, ii vedem privirea blanda, curata, daruita noua pana la ultimul strop.
Simtim pe umeri mana prietenilor in care am avut incredere.
Focul jucaus incalzeste si lumineaza incaperea.
Saniile isi croiesc drum prin zapada imaculata. Pe portile deschise, primitoare, intra colindatorii si glasurile lor se inalta de la ferestre pana dincolo de nori. Intregul univers vibreaza.
Pentru ca bucuria sa fie intreaga, prin vazduh, calatorind printre stele si printre brazi, o sanie trasa pe intrecute de reni strabate departarile, aducandu-l pe Mosul drag. Il asteptam cu aceeasi vie nerabdare, la toate varstele, uitand de limite, de timp si de spatiu. Traind doar clipa aceasta plina de farmec, contopindu-ne cu cei ce sunt si cei ce au fost, alcatuind o singura inima mare, calda, frumoasa si adevarata: sufletul viu al Craciunului.
Miruna Zoicas - Ploiesti
Pentru Crenguta
Ma aflu internata intr-un salon al sectiei de pediatrie a spitalului din localitate, cu nepotica mea Ioana, care a contactat o pneumonie. In patutul vecin, printre alti mici pacienti, se afla o fetita de doi anisori, adusa de la leaganul de copii cu o grava insuficienta cardiaca. Se chinuieste sa traiasca, respirand oxigen cu ajutorul unui aparat. Frumoasa ca un inger, delicata si stravezie, scancea incetisor, cu grija, ca sa nu-i deranjeze parca pe ceilalti copii din salon.
Azi, dupa inspectia de dimineata a medicilor, a devenit mai agitata ca de obicei si a inceput sa planga. Cand i-am aranjat plapumioara si am incercat s-o linistesc, a schitat un zambet chinuit, si-a inchis ochii ei frumosi si albastri, iar dupa cateva clipe, mica ei inima a incetat sa mai bata.
Nu v-as fi scris, daca acest caz nu m-ar fi facut sa retraiesc o intamplare din copilarie, ce m-a urmarit toata viata. Era al doilea Craciun de la terminarea razboiului, cu rani inca deschise si cu speranta reintoarcerii celor dragi, ramasi raniti sau prizonieri. Ca in fiecare an, de cum am crescut, imi petreceam Craciunul in sat la bunica, pe langa Abrud, unde cu prietena mea, Crenguta, imbracate cu bundite, in picioare cu opinci calduroase, si cu broboade pe cap, colindam pe la casele gospodarilor frumoasa corinda: "De trii luni de cand vinimu, Florile dalbe", invatata de la bunica. Traistele, tesute din lana colorata, se umpleau cu toate bunatatile.
In acel an, Crenguta, care zacuse inca de cu toamna, slabita si arzand ca o vapaie, m-a privit trista, rugandu-ma sa-i aduc si ei covrigei si mere. Inotand prin troiene, cu alti copii de seama mea, am pornit cu colindul. Dupa cateva ore, cu traistele pline, ne-am intors acasa tacuti si parca apasati de o presimtire. In casa tusei Ana, lumina era stinsa. Pe lavita de langa perete, cu mainile pe piept, la cap cu un bradut in care ardeau doua lumanari, isi dormea somnul de veci prietena mea Crenguta. N-a avut putere sa-mi astepte intoarcerea. S-a stins ca o lumanare, in noaptea in care S-a nascut micul Iisus. In traista ce atarna pe un scaun i-am pus covrigeii, merele si nucile pe care si le-a dorit.
Impreuna cu familia ei si cu bunica, am privegheat-o pana in zori, cand, parca pentru a ne aduce aminte ca viata merge inainte, cineva cu o voce frumoasa, trecand pe ulita, a cantat: "Mandru-si canta-un cerb in codru! Dimineata lui Craciun!"...
De atunci, ma obseda intrebarea: "Cum moare un copil?" si, din nefericire, dupa multi ani, tot intr-un Ajun de Craciun, mi-a fost dat sa aflu.
Emilia Onciu - Piata Libertatii nr. 19, Satu Mare, cod 440014
Creanga de prun
Zapada acoperise totul. Era o iarna ca-n povestile rusesti. In casele oamenilor, dar mai ales in sufletele lor, in acea noapte de mare taina cobora din inaltul cerului o raza dintr-o stea. Era steaua care ne incalzeste, ne lumineaza si ne calauzeste sufletul de doua mii de ani incoace.
Era noaptea de Craciun - Nasterea Mantuitorului Hristos. In casuta de sub poalele padurii de salcam licarea o lumina: era flacara unei lampi agatata-n cui, scanteia focului din vatra si bucuria de nestapanit a celor trei copii ce se invarteau in jurul unei crengute de prun, impodobite pentru ei mai frumos decat bradutul pe care si-l dorisera si nu-l putusera avea.
O, brad frumos, o, brad frumos...
Fetita cu codite aurii sarea intr-un picior si strangea in brate o papusa din petice. Musinka, baietelul cu carlionti, dadea bice de zor calutului de lemn, pe care incalecase si care se incapatana sa o ia din loc. Al treilea copil eram (si sunt) eu, Coraska.
E iarasi Craciunul. In casa, miros de cetina de brad, clinchet de clopotei, colinde... Sub pom, Mos Craciun a lasat daruri pentru toata lumea. Ma aplec si eu sa-mi iau darul pe care-l primesc in fiecare an: o crenguta de prun impodobita cu amintiri si... doruri.
Andreea Popovici - Bacau
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
