Invazie de Ozn-uri intr-un sat bacauan - Garleni
- Ancheta -
Mai putin popularizata ca-n alte tari, prezenta farfuriilor zburatoare in Romania reprezinta o realitate. Evenimentele petrecute in zona Bacaului sunt o dovada. Desi au trecut cinci ani de atunci, oamenii si le amintesc cu precizie
Cercuri luminoase
31 octombrie 1998, dupa-amiaza. Pe un deal impadurit din satul Garleni, la 10 kilometri de orasul Bacau, izbucneste un incendiu. Seful Ocolului Silvic cheama urgent pompierii si focul e stins. Originea lui ramane, totusi, necunoscuta: vreun glont-trasor ratacit de la poligonul militar din apropiere? Exclus! Si el, ca toata lumea din zona, stia ca-n ziua aceea nu se facusera trageri. Pe 31 octombrie nu se auzise nici un foc de arma in Garleni. Incendiul ramane inexplicabil. Dar e de-abia inceputul.
Ora 19:30. Tulburare mare printre locuitorii Garleniului. In apropierea dealului unde tocmai fusese stins focul, lumini, obiecte si aparitii stranii incep sa erupa simultan sau in valuri, scotand pe ulite toti satenii, trecatorii intamplatori si soferii aflati in trecere spre Bacau, care privesc uimiti si infricosati jocul urias de lumini izbucnind din padure. Spectacolul va dura 10 ore, pana spre dimineata.
Dupa cinci ani de la consumarea evenimentelor, amintirea lor este vie inca in Garleni. Dornic sa aflu amanunte, am constatat ca practic intreaga comunitate participase la inexplicabilul fenomen. Fusesera oare Ozn-uri? O intalnire de gradul Ii? Dar sa vedem se spun martorii. Primii cu care am stat de vorba au fost membrii familiei Volosniuc, printre cei mai implicati observatori ai enigmaticelor manifestari luminoase, asta si pentru ca frumoasa lor casa batraneasca se afla chiar la poalele dealului pe care se produsese incendiul. Viorel Volosniuc, fost subofiter militar, povesteste: "Tin minte ca acum. Era intr-o sambata. Se nimerise chiar de ziua mea de nastere. Aveam in casa cativa invitati, intre care si parintele Balaban, preotul nostru paroh de la biserica din Garleni. Pe la 19:30 tocmai iesisem sa fumez o tigara. Era si parintele in curte. Si, deodata, "Mai, zic, da ce-i acolo?". Deasupra padurii de pe dealul din fata casei am vazut foarte clar un cerc mare si luminos. Un cerc de toate culorile. La inceput, fusese doar o lumina mica. Si-apoi, s-au inmultit: portocalii, verzi, albastre, rosii si albe. Si sclipeau toate, pe rand!... Le vedeam foarte bine, erau cam la un kilometru distanta de mine. "O fi vreun tractor", zice parintele. "Ce tractor, parinte, un tractor nu sclipeste asa", ii raspund. Si-apoi, n-auzeam zgomot de motor. Au iesit toti afara: mama, preoteasa, baiatul meu, Mihai, atunci era elev, avea 17 ani. Vecinii iesisera si ei ciopor in tindele caselor, si la fel oamenii de pe strada. Se oprisera uitandu-se fara sa-si creada ochilor. Dupa 10 minute, cercul de lumini s-a stins. Dupa putin timp a inceput iar! Si tot asa. Cu totul, a tinut cam vreo ora si jumatate. La un moment dat, o femeie de la poarta chiar a strigat: "Cred ca-i Sfanta Lumina, parinte Balaban! Satenii se adunasera la poalele dealului si priveau ca la urs, da nimeni n-a indraznit sa mearga pe intuneric in padure, mai aproape de ciudatenia aia. Si in tot timpul asta, cainii si pasarile si dobitoacele din curti parca innebunisera si tot satul era un vacarm de latraturi, mieunaturi, mugete, ca inainte de-un cataclism ce parea acolo, calare pe noi, la doi pasi..."
Un bloc de lumini
In aceeasi seara si cam la aceeasi ora, pe soseaua de langa poligonul militar Garleni. Povesteste (cu destule retineri) parintele Vasile Ganju, parohul bisericii din Luncani:
"Eram cu masina in curba de la poligon cand am oprit brusc. Vazusem ceva anormal. Cu mine, au oprit si alte trei-patru masini. Asadar, nu avusesem o iluzie optica. Aici, intre satele Ciumasi si Itesti, este un camp. Din sosea, se vede perpendicular peste camp un deal. Si chiar pe dealul acela a aparut in seara de 31 octombrie, in jur de orele 20, ca un bloc de lumini multicolore, inalt cam de 10 etaje si facut doar din lumini verzi, portocalii, albastre, violete. Ce mai sclipeau! Coborasera din masini copii, femei, barbati si ne-am uitat toti, amutiti, vreme de 5 minute. Atat a durat. Dupa care am plecat, caci masinile noastre incepusera sa incurce traficul. Dupa un kilometru, am ajuns la un loc de parcare cu un restaurant, in satul Andrisesti. Paznicul parcarii statea complet nemiscat, prostit, inert. Omul nu bause. Privea acelasi deal care ma tulburase si pe mine. Mi-a spus ca vazuse un corp de lumini multicolore, scanteind pe spinarea lui. La iesirea din Hemeius, am intalnit alt paznic. Inca privea si el in aceeasi directie. Vazuse acelasi lucru ca noi: cubul straniu si inalt de lumini multicolore sclipind in noapte, pe-un deal pustiu..."
Suntem din nou in satul Garleni, putin dupa miezul noptii. Sapte tineri se intorc acasa de la discoteca. De-odata, toti vad un obiect luminos, ridicandu-se dinspre padure. Unul dintre ei zice ca semana cu o racheta mica, luminata intens la varf. "N-a fost racheta de semnalizare!", spune altul (la o cercetare ulterioara s-a aflat ca in noaptea aceea, la baza militara de langa sat nu se facusera trageri). In schimb, toti cei sapte sunt de acord: a fost ceva lunguiet si stralucitor, o aparitie care s-a inaltat in tacere si a disparut intr-o jerba orbitoare.
Ora 5 dimineata. Comanescu Viorica din Garleni a iesit devreme in curtea casei, dupa treburi. Locuieste nu departe de familia Volosniuc, cu care se incuscreste. Deodata, femeia incremeneste! In padure, exact in acelasi loc unde fusese stins focul si izbucnisera apoi cercurile de lumini colorate, hora scanteietoare pornise din nou, de data aceasta compusa numai din jerbe albe, stingandu-se si aprinzandu-se din secunda in secunda. Totul, pret de zece minute.
Urme stranii in padure
A doua zi dimineata, Garleniul parea un cazan gata sa explodeze. Adunati prin vecini, satenii intrigati voiau sa afle ce se intamplase. Nemultumiti de lipsa de reactie a autoritatilor, multumite sa atribuie fenomenul unor tractoare ratacite noaptea pe deal, garlestenii incep sa-si caute singuri raspunsuri. Dupa o saptamana, tanarul Volosniuc isi ia inima-n dinti si urca pe dealul din fata casei. Putin dupa aceea, se duce acolo si tatal. Si ce vad ei chiar pe locul de unde stralucisera ciudatele cercuri multicolore? Dar mai bine sa lasam martorii sa vorbeasca.
"Mai intai, ne-a sarit in ochi bucata aia de pamant din padure. Pe cateva sute de metri patrati, pamantul, plin de frunze uscate, era parjolit, dar nu oricum, ci in forma de cerc!... Dupa aia, ne-am uitat la copaci si am inlemnit: in tot cercul ala urias de parjol, nu era nici un arbore innegrit de fum! In schimb, la fel de inexplicabil, doar cativa dintre ei aveau crengile afumate la cativa metri buni deasupra pamantului; pe cand trunchiurile le erau neatinse, curate! Nu departe, in padure, ne asteptau alte semne, mai necurate: intinderi mari de pamant erau arse in cercuri cu diametrul de 3-4 metri fiecare, in mijlocul carora vegetatia fusese parca topita. Un soi de magma lipicioasa le acoperea. Si erau destule, unele intersectate, altele de sine statatoare. Cercuri arse de ceva nestiut. Atatati si mai mult, i-am intrebat pe padurar si pe seful Ocolului Silvic Garleni, ca doar fusesera in padure pe 31 octombrie dupa-amiaza, cand cu incendiul. Ce era cu cercurile acelea? Nu stiau nimic. Ridicau din umeri uimiti. Nu era nici un cerc dupa ce se stinsese incendiul. Nu intelegeau nici ei, la fel cum n-a putut sa-nteleaga nimeni, cine ar fi fost in stare, si de ce, sa stampileze toata noaptea atata amar de padure cu cercuri."
Ei bine, aceasta zona a Garleniului a mai avut parte de evenimente bizare! Vergina Volosniuc ne-a povestit o intamplare traita de ea in 1997, asadar, cu numai un an inainte de tulburarea cea mare a satului.
"Era in noaptea de Sfantul Andrei, putin dupa ora noua. Iesisem sa scot apa de la pompa. Cand, ce vad la Nisiparie? (un loc de la poala padurii, nitel mai la dreapta de locul unde s-au intamplat toate in octombrie 1998). La Nisiparie vad minune mare: erau niste flacari, da mari, nu gluma, cat un stejar de inalte. Si erau verzi, da mai ales albastre si violet. Nu aratau deloc ca flacarile obisnuite. Pe urma, s-au potolit. M-am dus repede inauntru, in casa, la mosu meu, care saracutul nu putea sa iasa, ca nu mai avea picioare, si i-am zis: "Uite ce-am vazut". Si i-am povestit de-a fir a par despre flacarile de la Nisiparie. "Iesi afara si vezi ce-o mai fi", mi-a zis mosul, si, cand am iesit iar in curte, flacarile alea, care numai flacari nu erau, se inaltasera iar. Si asta s-a intamplat de trei ori."
Tanti Vergina are si-o explicatie pentru patania dansei: se stie din batrani ca-n noaptea de Sfantul Andrei ies strigoii de prin salasuri, dar tot atunci, deasupra locurilor unde-s ingropate comori se arata flacari. Desi, dupa tot ce-a trait un an mai tarziu, batrana taranca din Garleni nu mai stie nici ea ce sa creada.
S-a intamplat si in trecut
Doi stalpi de foc
Dar Ozn-urile si aparitiile stranii nu sunt o noutate pentru locuitorii din zona Bacaului. Prezente ori fenomene bizare au fost semnalate aici inca de acum 500 de ani. Iar realitatea, seriozitatea acestor aparitii din vechime par a fi greu de contestat. Pentru ca majoritatea lor a fost consemnata pe carti bisericesti, chiar de preoti si de calugari - asa cum s-a intamplat la Manastirea "Bogdana" sau la biserica "Precista" din Bacau, spre exemplu. Doar ca atunci, in lipsa explicatiilor mai evoluate de azi, acele aparitii vor fi parut mult mai infricosatoare. Iata dovezile ramase pana in ziua de azi:
8 noiembrie 1517. Deasupra Bacaului s-a aratat pe cer un "semn mare", care a stralucit "de pe miazanoapte ca un chip de om, de-au stat multa vreme si iar s-au ascuns in vazduh", scrie pe-o carte a Manastirii "Bogdana".
1709. Urmeaza o descriere parca si mai evidenta a unui fenomen Ozn. Doi stalpi mari de foc au fost vazuti pe cer si "s-au aratat", unul din Apus si altul din Rasarit, "mergand ca un alfa". Dupa un timp, stalpii de foc s-au contopit ca "intr-un curcubeu pe vreme de ploaie, stralucind foarte luminos si apoi au plecat". Si au putut fi vazuti vreme de trei ceasuri.
1 noiembrie 1832. Ora 5:30 dimineata. O gazeta ieseana anunta ca la ora aceea a cazut un meteorit cu o comportare extrem de neobisnuita. "O meteora sau o aratare" a fost vazuta la Bacau, fulgerand insotita de o coada ca de artificii si de un puternic miros de pucioasa. Deasupra orasului s-a vazut imediat, vreme de 5 minute, un stalp de foc luminos si vertical. Si stalpul s-a intrupat in chip ciudat de sus in jos, din vazduh catre pamant.
1837. Biserica "Precista" din Bacau. Un glob luminos, alungit, de marimea a "12 palme", s-a aratat in plina zi, "pe la 11 ceasuri, deasupra bisericii". Treptat, globul s-a deplasat incet si oblic peste ograda bisericii, luminand puternic "cu o foarte vie lumina sclipicioasa si lucioasa si slobozind scantei care luminau ca ale stelelor cazatoare, de parea ca biserica ar fi arzand".
Nalucul: o intalnire de gradul Iii?
Acest episod este mai apropiat de zilele noastre. Si este o relatare in exclusivitate. O intamplare paranormala, pe care reporterul o considera printre cele mai tulburatoare din cate i-a fost dat sa auda. Un episod trait de doi frati, doi tarani batrani acum, din satele Luncani si Podis, de pe langa Bacau. Fiecare, epitrop la biserica din satul lui. Niste oameni cu frica lui Dumnezeu, care n-au vanat niciodata publicitatea. Niste martori credibili, povestind fiecare in felul lui o intamplare traita impreuna in vremea razboiului. O intamplare care, din cauza sperieturii, l-a lasat pe unul dintre ei cu o tulburare de vorbire. Ei spun ca atunci au vazut de foarte aproape "un naluc".
Toamna lui 1943. Fratii Constantin si Dumitru Popa cara lemne cu caruta prin padure. Sunt flacai din satul Chietrosu; cel mare, Constantin, are 18 ani, e "la varsta de premilitara", cum spune. Cei doi cara traverse de stejar pentru caile ferate, traverse taiate cu joagarul din padurea de langa Luncani. Flacaii sunt niste obisnuiti ai padurii, cum e intreaga familie, cu asta se indeletnicesc toti: taie si cara lemne. Acum se intorc spre casa, pe drumul cantonului la vale, cu vacile inhamate la carul cu lemne. Soarele asfinteste. Deodata, pe cand tocmai ajung intr-o poiana mai larga, cei doi vad o faptura foarte bizara. In dreptul unui cantar forestier, le iesise in fata o mogaldeata...
"Eram in poiana Blagoaia. Eu, mergand inainte, vazandu-l din departare, am crezut mai intai ca-i un padurar, unu Maric", povesteste Dumitru, fratele mai mic. "Si-apoi, apropiindu-ma, mi s-a facut parul valvoi!" "Ce ati vazut?", intreb nerabdator. "Greu de spus, parea un pitic, un copil, o aratare cu parul galben, dat pe spate, in plete. Nu era mai inalt de 90 de centimetri. Si a inceput sa alerge spre mine, da asa, sa ma prinda cu mana! "Doamne, Maica Domnului", m-am inchinat si am luat-o la goana inapoi, la caruta cu care venea frate-meu."
Constantin Popa confirma: "L-am vazut pe frate-meu alergand spre caruta, urland ingrozit, fugarit de un naluc cu pletele-n vant. Vacile, vazand si ele nalucul, s-au oprit si au inceput sa mugeasca. Da faptura ceea s-a oprit si a inceput sa joace-n loc, tot asa, inaintea vacilor". "Era gol si alerga dezbracat", intra in vorba Dumitru. "Mi-am scos securea de la brau", continua nenea Costica, "m-am inchinat si l-am suit in caruta pe frate-meu, care se muiase tot. Piedica de la roti era trasa si, de groaza aratarii care juca-ntruna in fata lor, vitele au impins la deal caruta, care gemea de busteni, vreo 3-4 metri, ca pe-un fulg! Dupa care brusc, aratarea a fugit. Si, cand a fugit, a lasat in urma o coada de scantei uriasa! Iar scanteile au atins si caruta si vitele. Si, in timp ce se petreceau toate astea, din marginea poienii paraia ceva la niste gateje. Paraia, da acolo nu era nimeni si asta noi am vazut-o limpede, ca poiana era mare si-o stiam bine!..."
Racnetele de groaza ale flacailor s-au auzit tocmai pana pe dealurile din partea cealalta a vaii Trebesului. Speriati de urletele neomenesti care veneau dinspre poiana Blagoaia, satenii au iesit pe ulita mare. Numai bine ca sa vada atelajul acela ciudat: o caruta plina cu lemne, trasa in goana de niste vite speriate de moarte. Doua vaci cu spume la gura, care nu s-au mai oprit decat in mijlocul satului, la scoala cea veche, mai-mai sa-si omoare carutasii si sa crape si ele. "Atunci, in poiana, toate s-au intamplat in mai putin de zece minute. Da dupa asta, frate-meu a zacut la pat doua saptamani. Si de atunci cam gangaieste", isi incheie povestea Constantin Popa.
I-am intrebat pe cei doi cu care am stat de vorba in parte, cu fiecare in satul lui, daca au vreo explicatie pentru aceasta patanie a lor de tinerete. Mi-au spus ca tot in timpul razboiului, in poiana aceea se spanzurase un om, un dezertor, un anume Reusescu. Mai mult n-au stiut sa-mi spuna. Doar ca intamplarea aia grozava nu s-a mai repetat nicicand, nici inainte si nici dupa aceea, desi fratii au continuat sa munceasca in padure.
Aducand povestea spre timpurile de azi, punem o intrebare la fel de bizara ca ea: oare acel naluc cu plete galbene, revarsate, care a lasat in urma o jerba scanteietoare, nu putea fi un extraterestru? O fiinta din alta civilizatie? Pentru cei doi tarani, din intamplarea de altadata au ramas doar amintirea si-o spaima de tinerete, greu de explicat. Dar daca, totusi, ei au fost martori si actori fara voie ai unei intalniri de gradul Iii?
Epilog
Dupa 1944, aparitiile Ozn in zona Bacaului par sa inceteze brusc. A fost doar o pauza creata artificial de "intelepciunea" comunista: o tacere totala, impusa vreme de 50 de ani asupra acestui soi de evenimente, dinainte etichetate drept supranaturale si mistice. Si, poate tocmai de aceea, dupa acest vid de informatie, aparitii stranii, cum a fost cea de la Garleni din 1998, care pe deasupra a mai antrenat si o masa mare de oameni, pot sa-i ia prin surprindere pe neavizati. In ce-i priveste pe locuitorii Garleniului, seara aceea de sfarsit de octombrie pare sa-i fi descatusat. De atunci inainte, multi dintre ei au devenit adevarati "vanatori de extraterestri". Drept pilda, iata o intamplare pe care un garlestean ne-a istorisit-o la plecarea noastra din sat. Desi pare incredibila, omul afirma ca i s-a intamplat intr-o seara din toamna acestui an, intr-un loc foarte accesibil: peronul garii din Garleni. Pe cand isi astepta acolo linistit trenul de Bacau, omul a zarit de la numai doi metri, in tufele cu flori de langa peron, trei aratari verzi fosforescente. Aveau pielea cu solzi, gaturi alungite si ochi uriasi, iesiti din orbite. Si cele trei aparitii se leganau, unduind, in iarba... Ingrozit, omul a fugit in cladirea garii, cerand imediat ajutorul unui impiegat. Ceferistul a iesit sa vada, ramanand si el interzis. Din pacate, cu toata stradania, acest al doilea martor nu a vrut sa vorbeasca, de teama disciplinei institutionale. Parea insa destul de socat.
La final, mai ramane, totusi, o intrebare: de ce aceasta zona a Bacaului pare sa fie, la fel ca padurea Hoia de langa Cluj, asa de cautata de Ozn-uri?
Valentin Iacob
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
