Victor Hanescu
"Bunico, du-ma la tenis, ca vreau sa castig o valiza de bani"
Un tenismen roman in primii optzeci din lume! Un tenismen roman in turul trei la Wimbledon! Acelasi roman in turul trei la Roland Garros! Istoria se repeta, va sa zica nu este doar o intamplare: un tenismen roman chiar ridica spranceana elitei tenisului international. De unde a rasarit romanul asta de numai 22 de ani?
Politicos si rezervat, Victor Hanescu este atat de calm, de parca n-ar vrea sa-si iroseasca nici o picatura de energie in afara terenului de tenis. Discutia noastra s-a desfasurat pe placul lui: serviciu-vole - intrebare-raspuns, la obiect, fara nici un cuvant in plus, dar nu grabit. Incercarile mele de a-l ademeni la poveste au cam esuat, dar, oricum, viata unui sportiv de performanta nu poate fi o poveste prea romantata. Munca este cuvantul cheie. Si totusi, surpriza... A venit la intalnire impreuna cu Mihaela, prietena lui de mai bine de un an. Doi oameni frumosi si linistiti. Mi-a placut sa le observ pe toata durata interviului mainile, ascunse de privirea mea, incercand sa se gaseasca necontenit sub umbra mesei. Mi-a placut cum raspunsul la fiecare intrebare era mai intai cautat in privirile ei. Mi-a placut cum, politicos, ii salutau ei mai intai pe cunoscutii care treceau pe langa stadion. Mi-a placut sa-i cunosc...
"Nu stiu cand au zburat copilaria si adolescenta"
- Cum a inceput "aventura" tenisului pentru tine?
- Totul a inceput din ziua in care parintii m-au trimis la sport. Au vrut sa fac baschet, dar nu m-au primit, pentru ca eram prea mic, aveam doar sase ani. In drum spre casa, am vazut terenurile de tenis de la stadionul care inca se mai numea "23 August". Nu mi-am putut lua ochii de la cei care jucau acolo si asa am hotarat sa incerc si eu. Primii ani au fost grei, chiar plictisitori, nici nu stiu cum am rezistat. Tin minte ca primul meu antrenor, Marin Ion, Dumnezeu sa-l ierte, ma punea sa joc la gard: trebuia sa lovesc cu mingea un gard din plasa. Bineinteles ca mingea nu mai sarea inapoi, ceea ce, pentru un copil, nu prea mai arata a joaca. Insa el m-a povatuit sa am rabdare, cu timpul vor veni toate. Pe la sapte ani, am participat la primul concurs, unde am pierdut in primul tur; la fel s-a intamplat si la urmatoarele turnee. Tin minte ca abia la zece ani am castigat primul turneu, la mare, se numea "Cupa Litoralului". Cred ca incepusem sa joc de-ajuns de bine, pe la doisprezece ani chiar am avut un an excelent, jucam numai finale, castigam mai toate concursurile de copii din Bucuresti. Apoi a urmat o perioada mai dificila, situatia financiara a parintilor mei nu era prea grozava, nu mai puteam merge in turnee, nu aveam bani de echipament, de rachete. Sa nu mai vorbesc de plata antrenorului, de orele suplimentare de care aveam nevoie ca sa ma antrenez cum trebuie. Copiii de varsta mea mi-o luasera inainte si cand mi-am dat seama ca nu mai progresam, am hotarat sa renunt la tenisul de performanta. Dar a venit momentul liceului, am dat la "Emil Racovita", unde se infiintase prima clasa de tenis. M-am gandit ca nu trebuia sa ratez ocazia aceea si sa incerc astfel sa raman in lumea tenisului. Acolo l-am intalnit pe profesorul Toma Firicel, care imi este si acum antrenor, care a crezut in mine, in talentul meu. El mi-a zis ca, daca o sa avem noroc si bani, putem ajunge departe; eu nu prea l-am crezut atunci, era si el tanar, avea vreo 25 de ani, ma temeam sa nu fie prea visator, dar se pare ca stia ce spunea. Rezultatele au reinceput sa apara; in nici jumatate de an, am castigat mai multe turnee de sala in Bucuresti. Pe la 16 ani, mi-am gasit un sponsor excelent, "Primola", care ma sustine si acum financiar... Au inceput apoi turneele din strainatate... si tot asa... pana astazi.
- Cate sacrificii presupune practicarea unui sport de performanta?
- Sacrificiile sunt intr-adevar mari. Eu nici nu stiu cand au zburat copilaria si adolescenta. Insa, depinde mult si de caracterul fiecaruia. Eu am fost si sunt o fire retrasa, nici daca n-as fi facut sport de performanta nu mi-as fi petrecut timpul prin baruri si discoteci, poate doar m-as fi jucat mai mult. M-am uitat si ma mai uit cateodata cu jind la tinerii care merg in grup pe strada, rad, se vede ca nu au nici o problema, ma gandesc ca poate nu ar fi trebuit sa muncesc atat de mult, poate ca o sa-mi para rau mai tarziu. Dar apoi ma gandesc la viitor, poate dupa treizeci de ani, daca ma ajuta Dumnezeu, o sa duc o viata linistita, o sa ma odihnesc si eu, fara sa am grija zilei de maine. Si-apoi, fac un lucru care imi place enorm! Sunt multe antrenamente, multa munca, dar jocul propriu-zis este o incantare pentru mine. Altii stau opt, zece ore intr-o fabrica sau intr-un birou pe care-l detesta, in timp ce eu joc tenis in aer liber, sunt sanatos, fac sport si, cel mai important, fac ce-mi place. Eu cred ca acesta e mare lucru.
As mai vrea ca lumea sa stie ca acest sacrificiu nu este numai al meu. De fapt, pe mine ma motiveaza mai mult sacrificiul oamenilor de langa mine. Al parintilor, in special. Si mai sunt cateva persoane care m-au ajutat pe mine inca de copil, care au sacrificat, la randul lor, multe pentru mine. Uite, de exemplu, d-na doctor Lupu, de la Centrul de medicina sportiva de aici, de la stadion. Dumneaei ii placea de mine, ma cunostea de mic, imi spunea tot timpul ca o sa ajung un tenismen bun. Dar a venit momentul de care ti-am spus mai devreme, cel in care familia mea nu mai avea bani sa-mi sustina cariera sportiva. Nu aveam rachete. Tata a facut un imprumut, dar tot nu mi-a ajuns decat de doua rachete, iar mie imi trebuiau trei. O racheta de tenis buna era pe vremea aceea echivalentul unui salariu. Ei bine, doamna doctor mi-a cumparat ea, din banii ei, o racheta, mi-a daruit-o din inima fara sa astepte nimic de la mine. Cum sa nu tragi tare, cum sa nu scoti sufletul din tine muncind, chiar la varsta aceea, cand un om care nici macar nu-ti este ruda face un asemenea gest pentru tine?! Astfel de oameni nu au parte de glorie, dar sunt mai valorosi decat orice vedeta.
- Ai participat deja la multe turnee in toata lumea, ai obtinut rezultate deosebite. Spune-ne, cum sunt priviti tenismenii romani in strainatate?
- Lumea tenisului international are o oarecare retinere fata de romani, rusi, cehi, de estul Europei, in general. Nici sponsorii nu se prea ingramadesc cu bani pentru tenismenii din aceasta zona. Desi sunt jucatori destul de buni in est, interesul fata de ei, din partea publicului si a sponsorilor, nu se poate compara cu cel pe care-l starneste un neamt sau un francez. Nu gasesc o explicatie precisa, dar pur si simplu asa este. Intr-adevar, unul sau mai multe rezultate bune schimba putin atitudinea jucatorilor fata de tine, dar nu a intregii lumi a tenisului. Pe mine m-au felicitat multi dupa turneele de la Wimbledon si Roland Garros, m-au felicitat cand ne-am intalnit la alte turnee. Stii cum e: cand pornesti de jos, cei care au urmat acelasi parcurs anevoios se bucura, intr-un fel, ca "unul dintre ei" a reusit. Insa, cu cat urci in ierarhie, cu atat creste rivalitatea. Dar am trecut, ca roman, si prin clipe foarte placute, ca tot ma imbiai sa-ti povestesc amintiri placute. Uite, la Roland Garros, inainte sa inceapa calificarile, Nastase a jucat un meci de dublu demonstrativ pe terenul central. Tribunele erau arhipline si bineinteles ca eram si eu acolo. Nimeni nu trebuie sa rateze ocazia de a-l vedea pe Ilie jucand. La un moment dat, in timpul meciului, inainte sa serveasca, Nastase se opreste, se uita in tribuna, la mine, si zice tare: "Ce faci, ma, Hanescule, ai venit sa te uiti la un mos ca mine?". M-a impresionat gestul acesta al lui - sa-mi pomeneasca numele cand era atata lume in jur! M-a impresionat pentru ca stiu ca a facut-o ca sa ma incurajeze. Putea sa-mi stranga mana in vestiare, dar el nu, el s-a oprit din meci, si-a adus aminte ca ma asteapta meciuri grele si mi-a vorbit tare, de fata cu toata lumea de pe terenul central, in stilul sau pontos, chiar daca mai nimeni nu a inteles ce mi-a spus... La Queens am trecut prin alta intamplare placuta. Urmaream un antrenament de-al lui Todd Martin. El este un jucator pe care l-am admirat intotdeauna, este inalt, joaca serviciu-vol, cum imi place mie. Stateam intins pe iarba, la umbra, cand a venit o minge inspre mine si, dupa ea, Todd Martin. Evident, am crezut ca vine dupa minge, dar el s-a oprit in fata mea si a zis: "Salut, eu sunt Todd Martin, imi pare bine sa te cunosc, felicitari pentru rezultatele bune, mai ales pentru Roland Garros!". M-a surprins si m-a impresionat. Atunci am inceput sa-mi dau seama ca, intr-adevar, chiar daca rivalitatea e mare, chiar daca romanii nu sunt vazuti ca cine stie ce jucatori, cine trebuie sa inteleaga, cine trebuie sa te admire intr-adevar o face, iar gestul lui Todd Martin a fost o dovada ca munca mea incepe sa fie apreciata, ca nu mai sunt doar o "surpriza". Si m-am bucurat.
- Se leaga prietenii intre tenismeni?
- Nu. Rivalitatea este foarte mare in tenis. Fiecare isi vede de treaba lui, sunt foarte rare prieteniile intre doi jucatori. Chiar daca ma inteleg ceva mai bine cu un croat sau un rus, cu de astia de-ai mei, nu suntem prieteni si "intelegerea" asta sunt sigur ca va disparea daca ne-om intalni acolo, in varful clasamentului, unde chiar nu este loc de prietenie. Poate ca inainte era altfel, acum sunt multi bani in joc, multa glorie, sentimentele nu-si mai gasesc locul. Eu printre tenismeni nu am nici un prieten bun, iar in afara terenului - unul singur. Chiar daca nu ma vad cu el toata ziua, este singurul care ar face orice pentru mine si eu pentru el.
"Bunico, du-ma la tenis ca vreau sa castig o valiza de bani"
- Recent ai fost selectionat in echipa de Cupa Davis a Romaniei. Cum e sa joci cu o miza asa de mare?
- Daca atunci cand joci pentru tine iti poti permite la un moment dat sa-ti spui "parca nu merge azi, am sa o las mai moale, asta e, mai pierde omul", cand joci pentru tara ta, nu exista aceste ganduri. Iti spun doar ce-am trait eu, nu stiu altii ce simt in clipele alea. Eu am uitat de prieteni, de probleme, de bani, am simtit doar ca trebuia sa joc cel mai bun tenis... Cupa Davis este o competitie total diferita de celelalte turnee, exact pentru ca ai datoria sa-ti reprezinti tara foarte bine. Este singura data cand tenisul se joaca in echipa, este singura data cand mai multi tenismeni trebuie sa fie in forma. Romania trece acum printr-un schimb de generatii, deci va mai dura ceva pana se va suda o echipa noua. Dar eu sunt increzator, mai tinerii Florin Mergea si Horia Tecau vin tare din spate, am vazut cativa pusti talentati la "Tiriac Trophy". Este acum o perioada mai dura, dar cred ca Romania va mai aduce echipe de Cupa Davis valoroase.
- Cum crezi ca pot fi incurajati copiii sa se orienteze spre tenis, un sport mai putin popular decat fotbalul?
- Am sa-ti povestesc ceva ce mi-a marcat mie, intr-o oarecare masura, alegerea acestui sport. Cand eram mic, ma duceau bunicii la tenis. Bunica avea 60 de ani si pe caldurile din Bucuresti ma lua de mana si ma ducea pe teren, iar mie imi placea foarte mult. Intr-o zi, bunica imi spune: "Mai, Victore, hai sa nu mergem astazi, nu ma simt bine, e prea cald afara...". Eram dezamagit, nu stiam ce sa-i spun ca sa o conving sa ma duca. Mi-am adus aminte de o frantura de conversatie pe care o prinsesem intre ea si bunicu, si anume ca auzisera ei, nu stiu pe unde, ca Ilie Nastase castigase o valiza de bani la un turneu. Atunci i-am spus: "Hai, bunico, hai sa mergem la tenis, sa castig si eu o valiza de bani, ca pe urma, iti dau si tie din ei". Am convins-o. M-a dus la tenis si in ziua aceea.
- Sa ne indepartam putin de teren... Ce asteptari are tanarul tenismen Victor Hanescu de la viata? Ai timp sa te gandesti la asta? Ai timp sa iubesti?
- In momentul de fata, nu am alte asteptari de la viata decat sa fac ceva de calitate in tenis. Vreau sa continuu sa uimesc lumea. Vreau sa raman in istorie. Mai departe de aceste lucruri nu m-am gandit. Dupa ce voi avea, material vorbind, viitorul asigurat, poate imi va veni vreo idee de cum sa-mi continuu viata dupa retragerea din tenis. Deocamdata o am pe Mihaela, care ma ajuta enorm, ea mi-a dat o liniste interioara deosebita, m-am schimbat mult de cand sunt cu ea, sunt mult mai linistit, mai impacat, totul merge foarte bine. Nu se stie niciodata ce se intampla in dragoste, dar eu sper sa ramana asa.
Bogdana Tihon
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
