Catedrala ciobanilor
Interviu cu parintele Ioan Albu, preot paroh in satul Traisteni, comuna Valea Doftanei, judetul Prahova
Poate ca cea mai mare biserica sateasca din Romania se afla pe Valea Doftanei, in Traisteni. De peste trei decenii si jumatate, duminica de duminica, uriasa casa a Domnului se umple cu ciobani si cu padurari care vin sa se roage si sa ceara sfaturi de la pastorul lor. Intemeietor al unei adevarate dinastii preotesti (toti cei trei feciori ai sai sunt preoti), la 62 de ani, parintele Albu stie tot despre nadejdile si deznadejdile prahovenilor
Regele dintre sfinti
- Sunteti preot de peste 35 de ani in Traisteni, pastor peste 2500 de credinciosi. Ca duhovnic, sufletul enoriasilor dvs. nu va este necunoscut. Exista ceva anume care sa-l defineasca?
- Puritatea ortodoxa! Viata crestinilor nostri este ca si apa de izvor. Sa nu va inchipuiti ca exagerez... Nu avem aproape nici un sectant, nici mari probleme de ordin moral si nici evenimente care sa ne faca sa rosim la obraz. Pe masura ce urci firul vaii, de la Brebu in sus, asa cum se limpezeste apa Doftanei, tot asa se curateste si sufletul muntenilor de pe aceste meleaguri ale tinutului Prahovei. Toti enoriasii parohiei se trag din ciobani si padurari. Au o mare darzenie, dar nu sunt aprigi, nici trufasi. Spre deosebire de alti oameni de la munte, satenii locului dovedesc o blandete iesita din comun.
- Cu toate acestea, au inaltat o biserica, cum rar intalnesti prin satele romanesti.
- Omeneste vorbind, cred ca a fost vorba de ambitia si credinta ctitorului, dar si de "harnica mandrie" a localnicilor, cum se spune pe la noi. Intr-adevar, cel mai reprezentativ monument religios si arhitectural de pe Valea Doftanei, cu exceptia ctitoriei lui Matei Basarab de la Brebu, ramane biserica noastra parohiala, de dimensiunile unei veritabile catedrale. Rar se intalneste prin sate un asemenea lacas monumental de inchinaciune. Prima biserica a satului a fost construita pe la 1830, de un grup de 15 familii de oieri veniti de peste munti, din Ardeal. Ruinele sale se mai vad si astazi. Prigonirea religiei ortodoxe in Transilvania, austro-ungara pe-atunci, a produs adevarate descalecari de populatie. Chiar si numele localitatii, Traisteni, vine de la straitele lor ciobanesti. In ce priveste actuala biserica, ea a fost inceputa in 1926, s-a terminat "de rosu", adica pana la caramida, in 1935, dupa care, pana in 1940, a fost mobilata, finisata si pictata. Pe data de 30 iunie 1942 a avut loc tarnosirea lacasului. Principalul ctitor este Ioan H. Draganescu, mare proprietar de paduri in epoca interbelica, primar al asezarii pe atunci, dar la constructia catedralei noastre au contribuit, cu bani si munca, aproape toti localnicii. Fresca apartine celebrului istoric religios si zugrav Dimitrie D. Stoica. In 1987, am restaurat pictura. Stiam din traditia satului ca in pronaos, chiar in dreapta intrarii, fusese pictat si chipul Regelui Mihai, insa mai tarziu, prin anii 50, el a fost astupat cu tencuiala, din ordinul autoritatilor comuniste. Eu mi-am asumat raspunderea, conform regulamentului canonic care imi dadea acest drept, sa decopertez stratul de tencuiala ce acoperea portretul regelui si sa-l restaurez. Ma mandresc cu acest gest, mai ales pentru acei ani, cand se demolau biserici in toata tara. Catedrala noastra sateasca a devenit, in acest fel, singura biserica din Romania, cu exceptia catedralei mitropolitane din Iasi, care, in ultimii doi ani ai dictaturii comuniste a pastrat in fresca tanarul chip al Regelui Mihai! Imi amintesc ca a venit militianul din sat sa ma ia la intrebari, fiindca se dusese vestea pe toata valea, iar eu i-am aratat regulamentul in baza caruia fusese executata restaurarea, care spunea ca nu este voie sa adaugi sau sa stergi vreo parte din pictura in asemenea cazuri. As vrea sa profit de ocazia acestui interviu pentru a-i adresa Majestatii Sale, prin intermediul revistei dvs., invitatia publica de a ne vizita, ca sa-si vada chipul pictat, la care se uitau crestinii din sat cand Ceausescu mai era inca la putere...
- Dupa socotelile mele, aveati 26 de ani cand ati fost inscaunat ca slujitor al lui Dumnezeu. Cum arata viata unui preot de tara?
- Ca preot, viata mea se identifica cu aceea a credinciosilor. Normalitatea omeneasca si pacea duhovniceasca sunt cele ce ne caracterizeaza. Avem frecventa buna la biserica, asa cum se spune in limbaj preotesc. Traditiile religioase se pastreaza bine. As face totusi o mentiune speciala pentru cultul mortilor, care este foarte important la Traisteni. Desi hramul bisericii este pe 8 noiembrie, de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, in sat se pastreaza si obiceiul "hramul sfintirii bisericii", care este pe 30 iunie. Pe langa Sfanta Liturghie, se fac numeroase pomeniri ale ctitorilor si urmasilor lor, ale tuturor donatorilor, binefacatorilor si ostenitorilor acestui sfant lacas, adica mosii celor din sat, pana la cei din urma, care au carat o roaba cu pietre sau o caldare cu apa pentru mortar. Asa simte lumea in fiecare an ca, intr-un anume fel, tot satul este ca o mare familie. Din aceasta pricina, in ziua "hramului de sfintire" se face o agapa crestineasca, afara, pe iarba, dupa care un sobor de preoti invitati, impreuna cu mine, trecem pe la fiecare mormant din cimitir, unde ne asteapta urmasii celor adormiti, cu cate un cos cu merinde si vin. Noi tamaiem si slujim la fiecare mormant in parte. Asta o facem in fiecare an, de trei generatii, de cand exista catedrala noastra de tara, indiferent in ce zi a saptamanii cade aniversarea. Adaug fata de toate acestea ca oamenii locului nostru sunt ambitiosi si doritori de munca, fiindca nu le place saracia. Dar, stiti bine, tur-ma trebuie sa aiba si un pastor, motiv pentru care eu veghez si nu am a ma plange. Ma bucur ca nu mi-au fugit enoriasii la alte culte! Au fost incercari de infiltrare, ca peste tot, insa eu am stavilit valul, stand de vorba cu oamenii. Le-am spus: "Pastrati-va credinta mosilor si stramosilor care v-au facut biserici, v-au lasat mostenire paduri, pasuni si animale. Munciti si infloriti, dar ramaneti langa Dumnezeul vostru adevarat. Feriti-va de pacate si fiti harnici atat la credinta, cat si la munca!" Asa le vorbesc, intotdeauna.
- Ii mai dojeniti? Le dati canoane aspre?
Nunta bisericii
- Lumea satului romanesc e bantuita astazi de saracie. Disparitia zonelor industriale in care munceau, secetele si inundatiile din ultimul timp, lipsa pietelor in care sa-si vanda produsele ii fac pe tarani sa traiasca, adesea, ca in feudalism. Cum se petrec lucrurile aici, pe Valea Doftanei, un adevarat paradis pamantesc?
- Nu se poate spune ca in aceasta parte de tara ar exista oameni saraci, lipiti pamantului. In general, chiar si cei care nu au serviciu reusesc sa supravietuiasca bine, cu vite, cu pasari, cu gradinarit, cu un ochi de pasune sau de padure. Avem dulgheri si zidari vestiti pe toata valea, care iti pot ridica o casa, de la pamant pana la acoperis, in sapte zile, ca in Biblie. Avem cusatorese de servete pentru icoane, chiar asa se numesc! Satul nostru are inca o puternica constiinta de sine, datorata in mare parte si prezentei in zona a marelui sociolog Dimitrie Gusti, care in preajma anului 1939 a inceput sa vina la noi impreuna cu asa-numitele "echipe regale", care impreuna cu preotul si preoteasa, care erau si invatatori la scoala din sat, mergeau si culegeau folclor pe toata valea asta, adunau obiecte vechi, razboaie de tesut, stergare si multe altele. Putina lume stie ca preotul din acea perioada, anume parintele Oprescu, a carui amintire o cinstim cu recunostinta aici, impreuna cu principalul ctitor al bisericii noastre, au dus o casa, cu tot mobilierul traditional, de aici, de la Traisteni, chiar la Muzeul Satului din Capitala, unde se afla si astazi. Insusi Dimitrie Gusti a trecut pe la noi. Chiar si eu, o spun cu toata modestia, am incercat sa continuu aceasta traditie, adunand vechi obiecte bisericesti, pe care le-am expus in cafasul bisericii, adica locul unde se aseaza corul in timpul slujbelor. Respectul traditiei, al valorilor ce ne-au ramas din trecut ne da si astazi identitate, sunt pentru noi un model.
- Vorbiti de traditie. S-a mai pastrat vreun obicei vechi prin partea locului?
- Da. Se numeste "Nuntile bisericii". Ginere este biserica, mireasa este biserica si nasul este tot biserica... Toata lumea se aduna la aceste nunti simbolice, se mananca, se bea, se joaca hora, dupa care toate darurile raman in vistieria bisericii, pentru nevoile parohiei. Este cel mai vechi si cel mai frumos obicei din partea locului, pastrat pana in ziua de astazi, chiar daca s-a mai rarit, din motive lesne de inteles. Vedeti dvs., in multe parti ale tarii, lumea alearga in cautarea minunilor. La noi, pana acum nici una dintre icoane nu a savarsit vreo minune. Cea mai mare minune ce se petrece aici, zi de zi, pe tacute, pe nevazute, este credinta ortodoxa neclintita a oamenilor. Ii multumesc lui Dumnezeu din adancul sufletului pentru acest binecuvantat miracol!
Marius Petrescu
Fotografii de Emanuel Tanjala
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
