Brancusi
Au si oamenii soarta lor, ca si cartile. Pe masura ce trece timpul, soarta unora dintre semenii nostri disparuti devine tot mai complicata, ca si cum s-ar rescrie post-mortem.
Un exemplu, Eminescu. Azi il vedem si nu e. Fiecare a facut ce a vrut cu el. A fost ridicat in slavi ca precursor al legionarismului si al nationalismului comunist. A fost pictat si sculptat in pozitii nefiresti, caricaturale. A fost saltat la rang de romanta lalaita in fum de mititei sau modernizat pe muzica serialista cu tobe, talangi si piane dezacordate. A fost convocat in simpozioane si conferinte de partid. A fost folosit ca pretext pentru teorii aberante sau ideologii totalitare. Fiecare tinea altfel pagina cartilor si privea din alt unghi versul poemelor. Molozul retoric sufoca slova cartii, singura care ar trebui sa ne spuna ceva despre poet. Cine deschide cartea s-ar putea sa nu mai recunoasca poetul, atat de tare l-au desfigurat raii si famenii care si-au luat sloganele si slagarele politice din versurile lui.
Cu Ciprian Porumbescu sau George Enescu s-a petrecut acelasi fenomen. Viata dupa moarte a compozitorilor s-a umplut de paraziti. Putini le-au ascultat creatia si mai nimeni nu stie mai mult decat cioburi melodice din Balada pentru vioara sau din Rapsodia intai. Toti ii enumera la gramada cand e vorba de lista celebritatilor romanilor. Acest exercitiu de desfigurare postuma pare o constanta culturala. Vocile istoricilor sau ale criticilor sunt umbrite de rastelile amatorilor si de agresivitatea falsificatorilor.
Insa, cea mai hartuita umbra sfanta este, in ultima vreme, Constantin Brancusi. Firesc, operele lui au valoare comerciala ridicata pe piata artistica. Mare parte din creatia lui din tara sta in paragina intr-un parc uitat de timp, in Targu-Jiu. Ani de zile, Coloana fara sfarsit a stat dezvertebrata ca un schelet preistoric, iar scandalul unei reconditionari indoielnice pare la fel de fara sfarsit.
Presate de interesul tot mai mare al Bancii Mondiale sau, recent, al Ambasadei americane la Bucuresti, pentru complexul sculptural format din Coloana fara sfarsit, Aleea Scaunelor, Poarta Sarutului si Masa Tacerii, autoritatile centrale au transferat problema la Primaria orasului si au folosit banii picati din cerul democratiei occidentale pentru orice altceva, numai pentru reconditionarea operei brancusiene nu.
In schimb, pe piata romaneasca s-a montat banda rulanta pe care curg falsurile. Au intrat in circulatia nonvalorilor zeci de statui atribuite de vanzatori sculptorului. Ele sunt de negasit in cataloage, in istoriile artei si nici in biografiile maestrului nu dai de urma lor, sunt insa cumparate la pret de dumping de diverse somitati de stransura. Recent s-a vandut o domnisoara Pogany, necunoscuta pana acum, o Cenusareasa a familiei, despre care vanzatorul spune ca maestrul Brancusi ar fi turnat-o in bronz intr-un moment de criza financiara, de aceea pare sa fi intrat la apa fata de dimensiunile pe care le au bronzurile si statuile consacrate. Pretul a fost fara concurenta. Brancusi, ale carui sculpturi sunt evaluate la milioane de dolari, a facut la licitatia din Bucuresti doar vreo opt mii de dolari. Prea putin pentru o opera originala, prea scump pentru un fals. Licitatia cu pricina nu a fost stanjenita de protestul specialistilor. Ministerul Culturii nu a miscat un deget pentru a impiedica tranzactia facuta in contul celui mai cunoscut si recunoscut artist plastic roman. Semnificativa si sinucigasa timiditate. Persoane importante au colectii formate in parte din falsuri. A demasca unul inseamna a incepe o larga operatiune de dezinsectie pe piata artei romanesti, unde se ruleaza falsuri de miliarde. Nimeni n-are interesul s-o faca. Impostorii vii sunt mai respectabili decat artistii intrati in eternitate.
Si asa-ti vine, uneori, sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!
N.C. Munteanu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
