Monica Barladeanu
"Faptul ca sunt din Iasi m-a facut sa ma simt speciala"
- Dupa o absenta destul de indelungata de pe micul ecran, pe 1 iunie ai revenit cu o emisiune speciala, dedicata copiilor, realizata sub egida Fundatiei Umanitare "Alexandrion", a carei presedinta esti. Ce te-a determinat sa te implici in acest program umanitar de ajutorare a micilor dezmosteniti ai sortii?
- Firma "Alexandrion", cu care am un contract de exclusivitate, a facut mereu acte de caritate, niciodata insa mediatizate. In speranta ca si altii - prin puterea exemplului - vor dori sa se implice in actiuni de binefacere, compania s-a gandit sa le faca publice. Asa a aparut ideea fundatiei, iar eu am fost onorata atunci cand mi-a fost propus postul de presedinte. Mi-au placut copiii de cand ma stiu, si apoi aveam si exemplul nefericit al fratelui meu, Petru, care a trecut prin multe momente dificile pe parcursul vietii. De foarte mic a fost tare bolnav. La trei luni a avut nefrita si a fost la un pas de moarte. Mai tarziu a dezvoltat o bronsita asmatiforma si chiar si acum continua sa aiba probleme. Eu, intreaga noastra familie, am trait mereu cu groaza ca pateste ceva. Suferinta lui mi-a impins o mare parte a copilariei in umbra. Pur si simplu, mi-ar fi fost imposibil sa nu ma implic. In ce priveste demersul nostru, activitatile merg in doua directii: catre copiii cu handicap mintal si/sau locomotor si, pe de alta parte, catre copiii supradotati care nu au posibilitati financiare pentru a-si cultiva capacitatile de exceptie cu care i-a inzestrat Dumnezeu. Am fost pe la mai multe scoli speciale din Ploiesti - acolo unde se afla fabrica "Alexandrion" si unde exista o persoana care monitorizeaza toate cazurile de care ne ocupam -, iar inainte de Pasti, am fost la Spitalul "Budimex" din Capitala, unde am vizitat copiii internati la Pediatrie si Oncologie, carora le-am dus alimente, sucuri, fructe. Gesturile de acest fel vor continua si se vor diversifica. In plus, asa dupa cum aminteai, pe 1 iunie am realizat o emisiune de divertisment pentru copii, care s-a desfasurat la Teatrul "Tandarica". Aceste actiuni nu sunt menite sa ne aduca publicitate, sa scoata compania sau pe mine in fata. Titlul de presedinte al fundatiei nu este onorific, decorativ. Chiar ma ocup de mersul lucrarilor, cu pasiune si mult interes.
- Te numeri printre femeile a caror infatisare aduce publicitate, fara mare efort. De la o vreme, gradina frumusetii pare sa se fi mutat in Moldova, la Iasi, orasul de origine al altor doua "zane" de pe micul ecran: Irina Pacurariu si Andreea Marin. E vreo magie locala la mijloc?
- Intrebarea ta cere un raspuns foarte nuantat si oricum eu nu pot vorbi decat prin prisma experientei personale. Unul dintre aspecte priveste lipsa complexelor. Inca de cand am pus pentru prima data piciorul in Capitala, am inteles ca ideea "provinciei" este o prejudecata, n-am simtit niciodata ca s-ar face diferente intre mine si cei de aici. Insa chiar daca s-ar fi intamplat asa, eu nu sunt genul de persoana pe care s-o afecteze apelativul de "moldoveanca"; dimpotriva, vin dintr-o zona cu o spiritualitate puternica, prezenta si azi in viata intelectuala din Iasi. Ce mi-a creat probleme a fost accentul. La inceput, eu am realizat si am prezentat reclame vorbite si, cu toate ca in adresarea curenta pierdusem dialectul moldovenesc, pe banda sonora el se simtea ingrozitor. Dar am lucrat si asupra acestui aspect, pana cand toata lumea a ajuns sa fie multumita. Ceea ce nu inseamna ca acum, cand vorbesc cu mama sau cu fratele meu, nu abandonez rapid limba literara pentru a comuta dialogul pe moldoveneasca mea cea dulce si savuroasa. Revenind la intrebare, faptul ca sunt din Iasi m-a facut sa ma simt speciala. Zona si educatia traditionala moldoveneasca iti dau foarte multe lucruri - pe care eu le consider atuuri -, te formeaza intr-un anume fel, iti imprima niste principii solide de viata, un sistem de valori aproape imposibil de zdruncinat. Noi, moldovenii, suntem foarte sensibili si afectuosi. Oamenii mai au rabdare sa se asculte, sa comunice intre ei cu sinceritate, sunt atenti unii cu altii, sunt mai discreti si si-au pastrat bunul-simt. Moldova inseamna, inca, o alta lume, o lume in care valoarea omeneasca e importanta si viata este mai asezata. Aici, in Bucuresti, ceea ce primeaza este castigul, banul, e multa alergatura si sunt orgolii exacerbate. Toata lumea vine aici ca sa reuseasca intr-un fel sau altul. Eu am incercat sa nu ma las afectata de acest stil de viata. Oricum, la mine venirea in Bucuresti nici nu a fost un tel in sine. Asa s-a intamplat. Asa cum s-a intamplat ca dupa ce am intrat la Facultatea de Drept din Iasi si dupa ce in primii ani am invatat cu un elan extraordinar, convinsa fiind ca voi deveni avocat pledant, spre sfarsit sa ajung sa-mi dau seama ca nu-mi intuisem corect vocatia, ca incepusem sa fiu atrasa de televiziune si presa, ca asta era ceea ce doream sa fac cu adevarat. Translatia catre Bucuresti a venit asa, picatura cu picatura. Mama n-ar fi fost niciodata de acord sa plec de acasa, sa ma mut definitiv in Bucuresti, sub pretextul ca aici imi voi gasi drumul in viata. Insa faptul ca veneam trei zile, ma intorceam la Iasi, mai stateam patru zile, dupa care iar bateam Capitala vreme de doua zile, a obisnuit-o cu ideea departarii. A inteles ca aici era zona mea de activitate: aici erau contractele de publicitate, aici eram solicitata cel mai des, aici se platea mult mai bine. Totul a luat un caracter permanent abia cand mi-am inchiriat o locuinta. Atunci a inteles ca trebuie sa ma lase sa zbor. Oricum, mie aripile incepusera sa imi creasca de la 16 ani, de cand am inceput sa lucrez! Mi-am dorit enorm sa fiu independenta, sa am autonomie. Sa stii ca asta e o caracteristica a Sagetatorilor!
"Doresc sa aflu cu ce se mananca televiziunea"
- Lumea televiziunii e destul de fragila, mai ales cand e legata de imaginea fizica, personala, care din pacate e trecatoare. Nu te gandesti la ceva mai solid, la o strategie pentru un viitor sigur?
- Ideea cu avocatura n-a cazut in totalitate, ci a devenit un plan B. Fiecare dintre noi ar trebui sa aiba un plan B. Nu se stie niciodata ce surprize iti rezerva viata! Sigur, in televiziune ma simt ca pestele in apa, dar nu neg ca mai am si alte visuri si ca as vrea sa fac si alte lucruri. Uite, de pilda, intentionez ca dupa licenta in Drept, pe care o dau in aceasta vara, sa ma inscriu la Facultatea de Jurnalistica. Asta nu pentru ca as vrea sa ma impaunez cu doua diplome, ci pentru ca doresc sa aflu, intr-adevar, cu ce se mananca televiziunea. Nu vreau sa raman o diletanta. Televiziunea e o zona de activitate care implica o responsabilitate teribila, pentru ca nu poti aparea la televizor spunand orice si oricum.
- Din pacate, lucrul acesta a devenit aproape o permanenta. O cantitate alarmanta de vulgaritate este dejectata, fara restrictie, pe micile ecrane. Ca sa nu mai amintesc limbajul, uneori de cea mai joasa speta, care poate fi auzit la orice ora la televizor...
- Daca lucrurile astea exista la televizor, asta se intampla pentru ca oamenii vor sa vada asa ceva. Altfel, emisiunile astea ar avea audienta zero si ar disparea a doua zi. Nimeni n-ar fi nebun sa sustina o emisiune cu un rating foarte slab. Exista emisiuni pentru toate categoriile intelectuale. In fata televizorului poti sa alegi ce vrei. Nimic nu te opreste sa schimbi programul. E adevarat ca emisiunile culturale sunt foarte putine. (In televiziunile comerciale ele sunt aproape o specie disparuta.) Mai exista ceva urme pe canalele Romania 1 si 2. Asta, in ciuda trecutului nostru, marcat de un ridicat apetit cultural.
"Nu ma consider o fiinta romantica"
- Sa vorbim putin despre frumusete, cu care pronia te-a daruit din belsug. Cum e sa fii frumoasa?
- Pentru mine, a fi frumoasa n-a fost niciodata o obligatie. Daca am avut grija de mine si am fost cocheta a fost rezultatul a ceea ce sunt eu, ca structura intima si a educatiei din familie sau, daca vrei, a exemplului primit de mica. Mama - de cand o stiu - s-a ingrijit: a mers la coafor, si-a facut tratamente cosmetice in fiecare luna... Asa ca acest tip de comportament mi-a intrat si mie in sange, a devenit o parte din mine. Finalmente, frumusetea inseamna ingrijire, civilitate, o problema de respect de sine. Chiar si de cand am intrat in televiziune, n-am facut nimic iesit din comun legat de fizic. Sigur ca aparitia pe micul ecran impune un aranjament preliminar - costumatie, machiaj si coafura -, dar asta face parte din meserie. E insa bine ca datorita televiziunii, adolescentele si femeile din Romania au ajuns sa constientizeze si ele care este valoarea aspectului exterior. Nu trebuie sa fim ipocriti si sa negam faptul ca frumusetea e un atu. Poate sa insemne mult, mai ales la debutul profesiunii si al vietii sentimentale, dar ea trebuie sustinuta. Ambalaje atragatoare sunt multe. E suficient sa iesi cinci minute pe strada: Romania e o tara cu fete frumoase! Insa femeile care sunt in varf nu sunt acolo doar pentru ca au fost frumoase. Au stiut sa mizeze si pe altceva, nu numai pe aspectul fizic.
- E vara, un anotimp plin de splendoare si romantism. Ai ceva din trasaturile lui?
- Oricat ar parea de ciudat, eu nu ma consider o fiinta romantica. Am dat la Drept pentru ca mi se potrivea: am o structura pragmatica, rationala. Nu-mi plac excesele de nici un fel. Sunt insa sensibila. Pentru ca e bine sa facem demarcatia intre cele doua notiuni. Numai ca ma descopar doar in fata unui numar ingrozitor de redus de oameni din jurul meu, oameni care, in timp, mi-au dovedit ca merita increderea mea.
- Incepe caruselul vacantei. Ce planuri ai?
- Iata o noua bizarerie: eu nu-mi doresc vacanta. Evadez din cand in cand, cate doua zile. Mi-e suficient sa-mi incarc bateriile si sa fiu, din nou, gata de munca. Mie munca imi da de fapt toata energia de care am nevoie, pentru ca aceasta e principala mea sursa de satisfactie. Pentru mine, satisfactie nu inseamna privitul oceanului de sub un palmier scaldat in soarele tropicelor. Sigur, e frumos, dar nu la asta tanjesc. Eu imi doresc rezultate remarcabile in cariera. Asta inlocuieste cinci vacante in insulele Caraibe. Asa ca cele doua zile de relaxare pot insemna si o fuga pana la Iasi, sau o iesire din tara sau week-end-urile petrecute - de cand a dat caldura - la casa unor prieteni de la Snagov. Oricum, nu-mi ofer frecvent luxul celor doua zile libere.
Ines Hristea
Fotografii de Iulian Ignat (2)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
