Dumitru Radu Popa- scriitor, director asociat al Bibliotecii de Drept, New York University -"Relatiile tarii noastre cu Sua sunt foarte importante, atat pentru dezvoltarea Nato, cat si pentru integrarea europeana" Prozatorul Dumitru Radu Popa este un amestec fascinant de personaj balcanic si caracter teutonic, un fin degustator de "kief"-uri antonpanesti, dublat de structura omului de cultura. Incarcat cu o desaga de carti, agil si dinamic ca un sbarnel, acest domn cu aer de nobil polonez (mama lui chiar a fost de extractie nobiliara poloneza) traverseaza de vreo 16 ani, aproape in fiecare zi, locul numit "Washington Square" din New York - simbolul solar al Americii academice, dar si semnul instrainarii sufletului sau moldovlah. Universitar prin vocatie si traditie (este nepotul celebrului profesor iesean Gr. T. Popa), scriitor si eseist, pasionat de Caragiale si tipologiile lui, Dumitru Radu Popa a plecat spre America in 1986, lasand in urma un mare gol printre cititori, colegi si prieteni.
Cap de familie cu slujba buna, directorul asociat al Bibliotecii de Drept a New York University, cu rang de profesor asociat in cadrul uneia dintre cele mai prestigioase asezaminte academice din America, D.R.P. tine cursuri si e invitat la congrese in toata lumea, din China pana in Rusia, Armenia, Africa de Sud si Franta. Se invarte in cele mai selecte cercuri de cercetare in domeniul Dreptului International, Strain si Comparat (in care s-a specializat dupa ce a obtinut, cu brio, un master degree la prestigioasa Columbia University, in 1989) si este recunoscut, cu toata iubirea lui pentru America, drept unul dintre cei mai europeni profesori ai Nyu (New York University). Insa, pe oricate meridiane ar calatori, in oricate medii sofisticate si-ar face veacul, Radu - fiul doctorului Grigorel din Floreasca - nu poate trai fara limba romana. Fara Romania. Opiniile sale despre actualitatea romaneasca sunt, de aceea, semnul unui atasament pe viata, al unui interes dureros de acut.
"In actualitatea romaneasca se intampla lucruri comice, ridicole, derizorii, extrase parca din opera lui Caragiale" - Pentru cine-l cunoaste bine pe causeurul, "amicul" si umoristul care sunteti, este greu de imaginat ca o viata de tip american a reusit sa puna stapanire pe Dumitru Radu Popa "al nostru". Cat romanism a mai ramas in sufletul dvs., dupa experienta integrarii in spatiul intelectual al Unchiului Sam?
- Am trecut, de fapt, printr-un proces greu de cuantificat si, practic, nici nu mi-am dat seama exact de momentul cand m-am integrat in societatea newyorkeza. Cu ani in urma, mi se parea ca-mi cade cerul in cap, mai ales ca veneam dupa un an petrecut la Paris. Singura mea salvare, pe langa intemeierea unei noi familii, care imi aduce mari satisfactii, a fost studiul, inspiratia de a invata de la zero intr-un domeniu nou: Dreptul International. Treptat, am ajuns sa ma ilustrez cu contributii apreciate in cercetarea acestui domeniu, am obtinut, cu trei ani mai devreme decat o cer normele, definitivatul la New York University School of Law, si iata-ma in primul concediu sabatic (de studii) din viata mea. Cu toate avantajele sistemului american, nu ma pot rupe de Europa si de tara mea natala. Traiesc, practic, intre doua universuri: scriu in limba romana partea de literatura, romane sau proza scurta, caci nu putem sa scriem fictiune decat in limba in care visam. Dar scriu si recenzii, eseuri, articole pe probleme de cercetare legala, in engleza si franceza.
- Cat de mult va mai intereseaza "caragialitatea" lumii?
- Continuu s-o caut peste tot (nici nu trebuie sa ma straduiesc prea mult!), chiar pe meleaguri straine. In acest sens, nenea Iancu e mult mai universal decat s-a crezut. Pe de alta parte, sunt convins ca "diagnosticele" lui Caragiale, eternitatea sa in gena romaneasca vor fi detectabile si peste o mie de ani. De fapt, sunt "fortat" sa gandesc in acesti termeni, caci actualitatea romaneasca a ramas spatiul in care se intampla lucruri comice, ridicole, derizorii, extrase parca din lumea lui Caragiale. Daca in Japonia anilor 70, cand a fost prezentata cu imens succes piesa "O scrisoare pierduta", s-a iscat un mare scandal printre politicienii din Tokyo, deoarece multi s-au recunoscut in personajele lui Nenea Iancu si au cerut, precum Suzanica Gadea in cazul lui Mircea Eliade, sa fie adus la judecata insolentul autor care i-a satirizat atat de fatis, va imaginati ce se intampla azi la Bucuresti? Sa luam un prim exemplu: saptamanile trecute, am asistat cu totii la declaratiile ambasadorului american privind coruptia. Un moment crucial pentru ceea ce va insemna viitorul integrarii noastre de facto in lumea vestica. O interventie constatativa si nu normativa, deoarece d-l Guest nu a impus nimic, a sugerat doar o directie de actiune. Daca in primele zile mi s-a parut ca presedintele si premierul au admis ca asa e si ca stiu ca asa e, le-a trebuit doar o saptamana pentru a se replia, ca sa asistam la aceasta comica situatie in care Adrian Nastase spune: "Sa-mi arate ambasadorul cine este cel corupt, ca-l vom executa pe stadion!". Ce este aici? Aici este o voita incurcatura a punctelor de vedere. Dupa definitia lui Mihail Ralea, omul inteligent este cel care stie sa diferentieze punctele de vedere. Primul ministru face o gafa teribila. Pe langa faptul ca s-ar putea, eventual, simti cu musca pe caciula, el cere unui document elaborat de ambasadorul Sua sa dezvaluie nu ceea ce contine, ci ceea ce nu contine. Cum putea sa contina acest document numirea vreunui corupt? Sa fi spus Guest: Gica, Nita sau Costica? Iesea un scandal teribil si acuzatia ca s-ar amesteca in treburile interne ale altei tari. In al doilea rand, d-l Nastase sugereaza, intr-un mod absolut suprarealist, faptul ca americanii ar proceda asa: cand prind un corupt, il iau si-l executa pe stadion. Atentie, alegatori: daca nu vine Vadim... vin americanii! Nu e caragialitate aici? Iti vine sa razi, dar si sa plangi in acelasi timp. Te crucesti: cum poate un prim-ministru sa se expuna intr-un mod atat de penibil?
"Da, Europa va inghiti pana la urma Romania, dar cu noduri mari!" - Se vorbeste atat de mult de coruptie in Romania, incat acelasi prim-ministru a ajuns sa acuze presa de a fi fabricat in redactii aceasta coruptie. Care credeti ca este "piedica eterna ce-o punem la adevar", cum ar spune poetul?
- Imposibilitatea generala de a-i arata cu degetul pe corupti! Avem coruptie, dar fara corupti, cum spunea, mi se pare, N. Manolescu. Cine ar trebui sa-i arate cu degetul? Ambasadorul american? In nici un caz! Atunci, cine? Primul ministru? Sistemul juridic? Atata vreme cat nu exista o adevarata separare a puterilor in stat, o mana spala pe alta si amandoua sunt curate. Aici este marea provocare adresata Romaniei in viitorul apropiat. Politicienii romani isi fac dulci si periculoase iluzii crezand ca, de vor intra in Comunitatea Europeana, nu vor avea sa dea socoteala - si pentru legislatia confuza, si pentru intarzierile nepermise in "aclimatizarea" cu directivele Ue, si pentru sistemul corupt, pus pe picioare smechereste, cu gandul ca occidentalii sunt naivi. Ei cred ca va mai merge cu mascarea evidentelor. Intreaga presa demonteaza mecanismele coruptiei, ii nominalizeaza, cu probe in regula, pe cei corupti, iar procurorul general sau magistratii, influentati politic, ii scot basma curata. Va trebui sa ne supunem, in curand, Constitutiei Europene. Pe unde vom scoate camasa? Cum le vom dovedi ca n-avem corupti? N-am nici o idee. In schimb, imi amintesc de mesajul jurnalistului american Tony Judt care, dincolo de scandalul provocat de unele inexactitati privind istoria si politica romaneasca, a spus un lucru corect: "Europa va inghiti pana la urma Romania, asa si trebuie, Romania este parte din Europa; dar o va inghiti cu noduri mari". Depinde numai de guvernarea acestei tari sa faca acele noduri mai mici. Pentru ca nodurile nu vor durea numai "gatul" Europei, dar vor durea foarte mult si tara. Aceasta tara care, din pricina coruptiei, se transforma intr-un fel de republica bananiera, in care 5-7% din populatie are acces la 90% din bunuri, iar restul populatiei isi imparte 10% din produsul national.
- Sa presupunem, totusi, ca se afla in formare si o clasa de mijloc. Unde e locul ei in aceasta ecuatie?
- Probabil ca exista si o astfel de clasa, dar perceptia e clara: din cauza coruptiei, a balcanismului politic si a birocratiei, clasa de mijloc se duce in jos, spre saracie. Intr-o societate sanatoasa, clasa de mijloc isi gaseste interese comune si-n sus si-n jos. Pe de o parte, isi da seama ca nu-i poti lasa prea in urma pe cei de jos - nu ar fi bine -, iar pe de alta, mijlocasii aspira spre "astre", spre clasa de sus. Reagan, fostul presedinte american, spunea ca "middle class" trebuie tentata cu ceea ce se vede in sus, nu cu ceea ce se vede in jos. Prin taxele exorbitante si prin sicanele permanente de sorginte politica aplicate micilor intreprinzatori, guvernantii romani se opun acestui concept. Pe de alta parte, aici exista o lipsa totala de control public asupra felului in care sunt cheltuite taxele. Multi dintre politicienii romani, intr-o buna traditie fanariota, nu sunt preocupati de binele tarii; dimpotriva: se gandesc sa manance cat mai bine de pe os, pana nu soseste ceasul debarcarii.
"Multumita sprijinului american, se poate intari domnia legii" - Avem taxe mari, birocratia se extinde, Guvernul si institutiile publice sunt supradimensionate, transparenta actiunii Statului in raport cu cetateanul aproape ca nu exista. Nu acestea sunt acuzele pe care republicanii le aduc, de obicei, democratilor in Sua?
- In mare masura, da. Spre exemplu, sub guvernarea democrata a fost creat un post de functionar platit cu 120.000 de dolari pe an, numai ca sa treaca un ou printr-un inel, sa vegheze ca ouale scoase pe piata sa aiba aceeasi dimensiune. Guvernul democrat este, intr-adevar, supradimensionat si cheltuieste mult la nivel federal, joaca rolul de parinte protector. Cu toate acestea, transparenta exista, se fac rapoarte corecte despre activitatea domnului cu inelul si ouale. In Romania insa, acelasi functionar ar baga mai degraba banii in buzunar si nici n-ar mai masura ouale. Fiind inca etatista, societatea romaneasca este clientelara, dar nu putem spune ca totul este pierdut, iar afirmatia ca Romania nu este altceva decat o gasca de hoti mi se pare absurda. Eu nu vreau sa cred ca tara e asa, ca societatea, in intregul ei, nu are "printipuri". Mi-e frica insa ca o parte a Romaniei nu le are totusi ("carevasazica nu le are"), iar aceasta parte este chiar acolo, sus, unde cineva se intreaba nedumerit, daca nu chiar indignat: "Dar cine face coruptie? Dati-mi numele, sa-l execut pe stadion!". E si ridicol, si trist.
- Daca stam asa de prost, si stam!, cu ce sa ne infatisam dincolo de portile Ue, cand ne va sosi vremea?
- Nu cu "noduri", ci cu "semne", cum ar spune Nichita. Cu agricultura, inteligenta tehnica si creatia artistica. Suntem o natie culturala, un popor inventiv, cu un mare potential. Sa ne descretim fruntile, sa nu mai acceptam sa ne conduca cei care au esuat o data sau de doua ori. Sa nu-l credem pe Ministrul Culturii, Razvan Theodorescu, atunci cand spune ca, pentru a produce cultura, artistii, scriitorii, actorii trebuie lasati mai intai in mizerie materiala si morala sau supusi dictaturii. Este un argument cinic! Vorbind de agricultura - deocamdata numai o promisiune si un pariu pierdut -, voi spune doar ca fermierii irlandezi, cand au aflat ca si Romania este pe lista tarilor propuse spre admitere in Ue, au facut o mare demonstratie de strada. Probabil ca, pe langa teama ca parte din stipendiile primite de la Ue se vor duce spre Romania, se si tem de potentiala forta agricola a tarii noastre, deoarece stiu cum stateau lucrurile intre razboaie, cand Baraganul putea hrani un continent. Pentru agricultorii vest-europeni, Romania ramane, in perspectiva, o tara extrem de competitiva - daca se va face ceea ce trebuie facut!
- Deocamdata, Romania a facut pasul peste Ocean, sustinand America in razboiul ei din Irak si enervand o parte din tarile europene importante. A fost o decizie inspirata?
- Dupa parerea mea, pozitia Romaniei a fost judicioasa, corecta. Relatiile tarii noastre cu America sunt foarte importante, atat pentru dezvoltarea Nato, cat si, paradoxal doar in aparenta, pentru integrarea europeana. Multumita sprijinului american, se poate intari sansa domniei legii ("the rule of law"), indiferent de tensiunile temporare dintre Ue si Sua.
- Spuneati candva, intr-un interviu, ca va aflati mereu in cautarea unei Romanii care nu exista. O Romanie utopica. Plecati la New York cu aceeasi impresie?
- Da, pentru ca de fiecare data cand ma intorc in America, mi se pare ca n-am fost (inca) in Romania. Ma intreb aproape speriat: cand o sa ma duc in "Romania mea"? Dincolo de nostalgiile unei tari pierdute in spatiu si timp, caci apartine domeniului virtual al amintirii, mai e inca ceva. As spune ca visez de fiecare data sa ma intorc intr-o Romanie in care sa nu se mai potriveasca atat de bine caragialianul: "Ori sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimic; ori sa nu se revizuiasca, primesc, dar sa se schimbe pe ici pe colo, si anume prin partile esentiale"...Ion Longin PopescuCei interesati sa corespondeze cu D.R. Popa ii pot scrie la fax: 001 (212) 995.34.77
sau la e-mail: popar@juris.law.nyu.edu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
