Recapitulari necesareDoina Cornea
"Daca ar fi sa o iau de la capat, as face exact la fel""Am considerat de la inceput ca cea mai mare vina o au intelectualii" - Dupa ce ati ocupat ani de zile prim-planul vietii politice romanesti, intruchipand cu o determinare eroica opozitia fata de neocomunismul permanentizat la putere, ati disparut din atentia publica. Carui fapt i se datoreaza retragerea dvs.?
- Raspunsul este foarte simplu. Nu mai am nici randamentul, nici energia pe care le aveam cu cativa ani inainte. Acesta este principalul motiv si cred ca ofera o explicatie completa a retragerii mele. As mai putea sa amintesc si dorinta de a-mi petrece timpul care mi-a mai ramas (n-as vrea sa sune egoist ce va spun acum) ca sa ma reculeg, sa ma readun, pentru ca in ultimii douazeci de ani am trait o mare risipire pentru viata mea spirituala. Vreau sa fac niste lucruri care sa ma ajute sa recuperez ceea ce am pierdut. Citesc, scriu, traduc din Monseniorul Ghica, pentru un Institut francez. Ma intalnesc cu prietenii, cu cunostintele si traiesc fara sa am resentimente pentru ceea ce mi s-a intamplat de-a lungul acestor ani framantati.
- Din perspectiva timpului care a trecut, cum vedeti evenimentele din 89 si ceea ce le-a urmat?
- Exact asa cum le-am vazut atunci si cu aceeasi atitudine critica. Daca ar trebui sa o iau de la capat, as face exact la fel, as incerca sa demonstrez ca nemiscarea si fatalismul nu reprezinta o solutie, ca se poate face ceva. Din pacate, in anii 70 si 80 romanii n-au facut ceea ce trebuia. Au tinut prea mult la confortul lor personal, la siguranta, la pasaport, la avansare in post etc. etc. Ar fi trebuit sa ne gandim ca libertatea, demnitatea, celelalte valori democratice au un pret care trebuie platit mereu. Chiar si in tarile occidentale, in care democratia s-a instaurat de multa vreme, aceste valori sunt aparate si sustinute tot timpul. Eu am considerat de la inceput ca intelectualii au cea mai mare vina ca nu s-au implicat suficient in perioada aceea. Ei ar trebui sa fie purtatorii de mesaj, de faclie, initiatorii de programe, daca vreti. Or, la noi, cei care au protestat la modul real au fost muncitorii din Valea Jiului si apoi cei din Brasov. Unde au fost atunci, in 77 si in 87, intelectualii, ca sa preia ei acea energie uriasa? Mai ales la Brasov, despre care s-a aflat la doua zile, cand a anuntat Europa Libera, caci despre Valea Jiului s-a aflat mult mai tarziu. Deci unde eram noi? De aceea, eu am spus tot timpul si spun si acum, si sa nu va socheze asta, am spus ca vina pentru ceea ce s-a intamplat n-o poarta numai Ceausescu si clica lui (care e, poate, chiar mai vinovata decat el), ci 50% din vina apartine societatii civile si, in primul rand, intelectualilor. Se stie ca de-a lungul timpului, intelectualii romani au fost in fruntea oamenilor, in marile evenimente istorice. Poporul i-a urmat pe intelectuali atunci cand a vazut ca acestia sunt oameni curati, inteligenti, destoinici, devotati unei cauze. Or, daca in 70 si 80 intelectualii romani nu au preluat aceste miscari de opozitie initiate de muncitori inseamna ca era vorba de o intelectualitate degradata in interior, in spirit. Textele mele de atunci sunt o dovada ca am gandit asa, si la fel cred si acum. Primul text din 1982 se adresa intelectualilor,"celor care n-au incetat sa gandeasca". Lor m-am adresat, dar se vede ca erau tare putini, pentru ca n-am primit nici un raspuns. Textul acesta a fost citit la Europa Libera si este o dovada ca, daca voiau cu tot dinadinsul acest lucru, se putea actiona. Textele mele au ajuns acolo pentru ca eu am vrut asta. Nici eu, daca stiam ca Ceausescu m-ar fi omorat, poate ca nu faceam ce am facut. Dar stiam ca daca ajung sa fiu cunoscuta in Occident, el nu va da ordin sa fiu omorata, pentru ca el nu era atat de prost, el avea o inteligenta naturala si un simt politic bazat pe viclenie. Stia cum si pana unde sa intinda coarda. De aceea m-am adresat, in apelurile si protestele mele, inca de la inceput, intelectualilor. Mi-am dat seama cat eram de degradati si ca nu ne indeplineam misiunea in acele vremuri. Am fost dezamagita si deceptionata, pentru ca si dupa citirea la Europa Libera a articolului "Statutul de intelectual", prea putini au simtit nevoia sa reactioneze pe fata. I-as aminti aici pe Dan Petrescu, cu care am tinut legatura din initiativa mea, si pe Dan Desliu, care mi-a luat apararea intr-un text superb, text ce a avut o greutate cu atat mai mare cu cat venea din partea unui fost comunist. O mare sustinere morala am avut si din partea regretatului N. Steinhardt, care a venit la Cluj prin 85 sau 86 si m-a cautat si dupa ce am fost arestata, ca sa vada ce este cu mine. Chiar daca a fost alungat de la poarta de militienii care pazeau casa, a avut rabdarea sa caute adresa fiului meu si sa ceara informatii despre mine. Si Constantin Noica a venit prin 87, vara, la mine. M-a primit si la Paltinis si am discutat cu el, dar nu avea o deschidere atat de mare in relatiile umane cum avea N. Steinhardt, care m-a ajutat, prin cartile lui, sa-mi construiesc protestele impotriva comunismului.
- Ati avut, in anii aceia atat de grei, sentimentul zadarniciei, vreun moment in care vi s-a parut ca luptati in van?
- Da, mai ales in ultimii doi ani, inainte de revolutie, cand n-am mai fost primita la Liturghie, cand medicul a refuzat sa vina la mama care era in agonie, cand baiatul meu a fost dat afara de la serviciu. Atunci mi-am pus intrebarea daca a meritat sa-mi sacrific copilul pentru acesti oameni care mi-au intors spatele la greu. Si atunci, m-am dus la o fosta studenta de-a mea, Ana Hompot, profesoara de franceza, nevazatoare si care, in ciuda amenintarilor ca va fi data afara din serviciu, m-a primit de cate ori aveam nevoie de incurajare. Se-ntampla asta cu cateva luni inainte de Revolutie, intr-una din zilele in care eram disperata. Am intrat in camera si cred ca nici n-am salutat-o. M-am prabusit pe pat in hohote de plans. Biata de ea s-a speriat de mine, m-a luat in brate si m-a incurajat. M-au mai ajutat avocatul Vasilescu, doamna Ghimesi, colega de la Filologie, Elvira Paian, prin care tineam legatura cu doi fosti studenti, Dan si Gina Sampalean din Blaj. Profesorul Mircea Zaciu vorbea cu mine, pe strada, de cate ori ne intalneam si la telefon uneori, desi stia ca sunt urmarita, Adrian Marino m-a sustinut si a fost singurul care a venit la parastasul pe care l-am organizat dupa moartea lui Mircea Eliade. Am avut semne de sustinere si din partea Sindicatului din Zarnesti. Muncitorii Marin Lupan, Ioan Voicu, Mihai Torja, Maria Brancoveanu, Monica si Bogdan Serban au venit la Cluj si m-am intalnit cu ei. Securitatea i-a arestat si i-a batut bestial, au fost tinuti in picioarele goale trei zile si trei nopti pe ciment ud, pentru ca au fost de acord cu ceea ce spuneam eu in protestul meu impotriva daramarii satelor si bisericilor. Un singur intelectual a semnat acel protest de aparare a satelor, un poet clujean, care dupa o saptamana si-a retras semnatura, acuzandu-ma de fals. Nu-i spun numele, pentru ca-l cunoaste lumea si nu merita. Au mai fost gesturi marunte, care m-au ajutat sa trec peste perioadele de disperare. Cateva buchetele de ghiocei pe care le-am gasit aruncate in curtea casei, desi casa era pazita, precum si faptul ca atunci cand trecea autobuzul 46 pe strada, toti calatorii intorceau automat capul spre casa mea. Dupa Revolutie, am aflat ca mi-au scris multi tarani din Timis si din alte zone ale tarii, care ascultasera protestul de la Europa Libera. Scrisorile lor, care n-au mai ajuns la mine, dar se regasesc in dosarele de la Securitate, vreau sa le public in revista "Memoria", ca modele de adevarat patriotism.
- Au trecut treisprezece ani de la evenimentele din 89, si intelectualii romani stralucesc prin absenta. Ce parere aveti despre implicarea "luminatorilor" nostri in evenimentele tranzitiei?
- Vreti sa spuneti poate "neimplicarea" intelectualilor in tot ceea ce s-a intamplat dupa 90. Neimplicarea lor a facut ca evenimentele sa se desfasoare asa cum stie toata lumea. Securitatea a pus mana pe putere sub o fatada pe care eu am demascat-o de la inceput, si oricat l-am intrebat pe d-l Brucan, in acele zile, ce se afla dedesubtul aisbergului pe care-l vedeam cu totii, pentru ca era clar ca sase oameni nu pot prelua puterea daca n-au sustinere, n-am primit nici un raspuns clar. In doua-trei saptamani am fost maturata, lumea ma injura din cauza calomniilor si a minciunilor. Ce traim noi acum este consecinta faptului ca noi, intelectualii, nu ne-am organizat dinainte, asa cum s-au organizat cehii, de exemplu. Acolo, intelectualii mari, oameni de stiinta, filosofi, oameni de litere, elita, intr-un cuvant, au fost dati afara din serviciu si inchisi. La iesirea din inchisoare, au lucrat ca fochisti si in cele mai de jos munci, continuandu-si clandestin activitatea de profesori, educandu-i pe tinerii interesati. Daca erau prinsi, stateau la inchisoare si apoi o luau de la capat. Fiecare a platit un pret. Si Havel a stat cinci ani la inchisoare. Daca noi ne organizam din timp, am fi avut un proiect, un guvern, un program economic, un proiect legat de drepturile omului. Poate ca ar fi fost mai usor sa se organizeze societatea. Apoi, am mai facut si greseala sa nu intram in partidele politice, imediat dupa Revolutie. Mi-aduc aminte ca in 26 decembrie ne-am adunat in casa domnului Plesu, unde eu am sustinut ca e nevoie de partide, pentru ca vin alegerile. Toti cei de acolo, influentati de d-l Mihnea Berindei, au spus ca nu partidele sunt necesare pentru intelectuali, ci societatea civila. Dar societatea civila nu poate sa preia puterea in caz de alegeri. Eu am cedat, pentru ca eram o voce absolut singulara. De altfel, in primul statut al Grupului pentru Dialog Social a fost specificat clar ca nici un membru al Grupului nu poate face parte din vreun partid. Aceasta neimplicare ne-a costat mult. S-a revenit apoi asupra statutului, multi intelectuali au intrat in partide, dar era deja mult prea tarziu.
"Sunt fricoasa, lasa, dar curajul se face, se cultiva in timp" - Ce parere aveti despre viata politica din Romania de azi? S-au facut si lucruri bune de-a lungul anilor?
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
