Teatru
O intrebare, un raspuns
Tamara Cretulescu"Cand incepusem sa disper, minunea s-a infaptuit prin darul Malvinei Ursianu" A trecut multa vreme de cand o admirasem pe stralucita actrita a Teatrului National intr-un film de televiziune - "Aici nu mai locuieste nimeni" - dand viata unui cutremurator personaj ce nu-si gaseste locul intr-o lume agresiva si vulgar materialista. Dar iata ca dupa o indelunga absenta, Tamara Cretulescu revine in forta, sub aceeasi bagheta magica a Malvinei Ursianu, intr-o noua realizare de exceptie, numita amar "Ce lume vesela!". Intre cele doua evenimente artistice au trecut multi ani.
- De ce esti atat de scumpa la vedere, distinsa si fascinanta doamna?
- Parca de mine ar depinde sa apar pe scena ori pe ecran mai des! Dar hai sa zicem ca dupa sapte ani grasi - in care am obtinut si premiul de interpretare in filmul lui Pintilie, "O vara de neuitat" - , au urmat cei sapte ani slabi. Ani in care am tot asteptat sa mi se mai ofere ceva important - daca nu in productia cinematografica atat de firava, macar la Teatrul National, unde realizasem cate ceva in cei 25 de ani de cand am fost repartizata (ca sefa de promotie). Dar cand incepusem sa disper, iata ca minunea s-a infaptuit in cinema, prin darul pe care mi l-a oferit Malvina Ursianu. Stralucita scenarista si regizoare a scris un rol extraordinar, anume pentru mine. Ii multumesc din suflet. Al doilea mare cadou din primavara asta capricioasa l-am primit de la fiul meu, Vladimir. Odata cu cei 18 ani recent impliniti, el a intrat in lotul olimpic pe tara, pentru engleza. Asa cum eram si eu la varsta lui, doar ca la olimpiada de fizica. Va mira? Ma pasiona fizica si visam sa cercetez tainele naturii; ca actor, descifrez acum tainele - poate si mai complicate - ale naturii umane. Asa se intampla in scenariul Malvinei, unde personajul meu intra in legaturi de amicitie ori respingere cu tineri de azi. La conferinta de presa a filmului, am fost intrebata, pe un ton usor ironic, daca eu cunosc bine acest tineret. Il cunosc foarte bine, pentru ca am langa mine un exemplar al generatiei: fiul meu. Si alaturi de el, cativa dintre studiosii lui colegi si prieteni, in care cred cu tarie. Tin la ei si ii admir pentru inteligenta si spiritul lor de emulatie, pentru seriozitatea si ambitia cu care isi pregatesc viitorul. Si mai cred ca nu numai aceste varfuri stralucite, dar chiar si ceilalti, nehotaratii, superficialii ori chiar ratacitii, ca unii din filmul nostru, isi vor gasi drumul. Sunt incredintata ca daca exista o prapastie, o falie, ea nu se sapa intre cei tineri si cei varstnici, ci intre cei care-si pastreaza ambitii nobile, umane, si cei care nu mai cred decat in domnia banului, obtinut prin orice mijloace si cu orice pret.Alice Manoiu
Eveniment
Dan Puric in... Agamita Dandanache! La drept vorbind, fiecare aparitie pe scena a lui Dan Puric devine un eveniment. Naucitor in spectacole de pantomima, coregraf dovedind cele mai nastrusnice idei artistice, actor de comedie cu sclipiri de geniu (elev al acelui inca neegalat actor care a fost Dem Radulescu - Bibanu), dar si tragedian de mare clasa, Dan Puric a zapacit mintile si a perturbat pe vecie imaginatia tuturor celor care l-au vazut si aplaudat. O intalnire cu el - in orice ipostaza ar aparea - devine un privilegiu. O sarbatoare a mintii si a inimii.
De curand, a avut loc pe scena Nationalului bucurestean un spectacol mult asteptat: "O scrisoare pierduta", in regia lui Grigore Gonta. Cu cateva decenii in urma, in rolul lui Agamita Dandanache aparea - reusind o uluitoare "compozitie" - insusi regizorul spectacolului de atunci, Liviu Ciulei. De data asta, Agamita Dandanache este insusi Dan Puric!
- Cum e sa fii Agamita Dandanache?
- Agamita Dandanache este o capodopera de ticalosie politica. Jucand... cu placere acest rol, eu unul ma simt... contemporan cu lumea politica actuala.
- De curand, Teatrul National din Bucuresti a luat sub... "umbrela" sa compania pe care o conduci: "Dan Puric - Teatru <<Passe-partout>>". Un gest care face onoare primei scene a tarii. Cum e sa fii... director?
- Pentru mine, aceasta numire, adica aceasta functie, inseamna o Rasplata si o Ispita. O rasplata venita din partea lui Dumnezeu, pentru tot ce am reusit sa fac in lumea asta. Si o ispita... pentru ca mi-a dat misiunea sa conduc destinele unor oameni tineri. Poti aluneca usor in astfel de cazuri... Asa se face ca multi nu mai sunt oameni - sunt doar directori...
- Inseamna sa ai privirea taranului care, pe vreme de seceta cumplita - este singurul din sat care mai crede ca vine Ploaia...Silvia Kerim
Muzica si culoare pentru primenirea sufletelor Doua momente pe care le socotesc speciale s-au distins in suita evenimentelor care au marcat sarbatoarea Sfintelor Pasti: expozitia de icoane "Camara Ta, Mantuitorule", deschisa in holul Palatului Patriarhiei, si aparitia pe Cd si caseta audio a Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur, in interpretarea Corului Symbol, de pe langa Patriarhia Romana.
Expozitia a fost deschisa vineri, 18 aprilie, si poate fi vizitata pana pe 15 mai. Ea cuprinde un numar de peste 70 de icoane, realizate de Elena Popescu-Matei si de studentii sectiilor de Pictura-Patrimoniu de la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii din Bucuresti. Icoanele expuse interpreteaza in mod specific fiecarui autor, modelele iconografice traditionale ortodoxe, pastrate din secolele Xiv - Xvi.
Cel de-al doilea eveniment a fost integrat intr-o manifestare cu un profil complex - un concert pascal extraordinar, intitulat "De la Cruce la Inviere", care a fost transmis si la radio, luni, 28 aprilie, in a doua zi de Pasti. Spectacolul a avut loc la Centrul Cultural "Ion Manu" din Otopeni, avand ca organizatori Patriarhia Romana, prin Arhiepiscopia Bucurestilor, Asociatia Culturala "Stefan" si Primaria locala. Alaturi de Corul Patriarhiei Romane, dirijat de preotul Constantin Dragusin, si de Corul Symbol, dirijat de profesor diacon Jean Lupu, la acest spectacol au participat si cateva voci deosebite: Sava Negrean-Brudascu, Grigore Lese, Valeria Peter-Predescu, Teodora Paunescu-Tuca, Dumitru Sopon. Ceea ce vreau sa accentuez, dincolo de frumusetea muzicii, este faptul ca in deschiderea acestui spectacol a fost lansat compact discul ce cuprinde, intr-o interpretare inedita, in spirit profund ortodox, intreaga Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. Muzica este selectionata din cantarile liturgice ale compozitorilor Nicolae Lungu, D.D. Stancu, Gh. Cuc, Gh. Danga, Gavriil Musicescu, Evghenie Humulescu, Hristodor Gheorghiu, Constantin Dragusin, Dragos Alexandrescu. Alaturi de vocile atent cizelate ale coristilor de la Symbol, inregistrarea a beneficiat de aportul extraordinar al preotilor Cristian Deheleanu, de la Biserica Sfantul Gheorghe Vechi, si Florian Paraschiv, de la Biserica Alba.
Corul Symbol, al carui initiator si dirijor este profesorul Jean Lupu, are, prin intermediul acestei inregistrari, un nou prilej de a-si demonstra virtuozitatea recunoscuta. Este, de asemenea, cu totul laudabila initiativa "Zone Records" de a edita un compact disc si o caseta cu un asemenea tip de muzica.Claudiu Ionescu
Carte
Selectia Formula "As"
Shirley MacLaine - "Camino. O calatorie a spiritului" Intre numeroasele aparitii editoriale din ultima vreme, am remarcat o carte care mi-a atras atentia nu neaparat prin titlu, cat din cauza numelui autorului, "Camino. O calatorie a spiritului" (Editura "For you", 2003), scrisa de Shirley MacLaine.
Am inceput sa citesc cartea in primul rand pentru ca Shirley MacLaine face parte dintre actritele mele favorite si apoi din curiozitate: ce putea scrie o actrita, cu o experienta de viata la Hollywood, gata mai degraba sa povesteasca aventuri decat sa ofere retete de cucernicie? Daca ar fi fost o alta actrita, as fi suspectat-o de lovitura mediatica, de aranjament publicitar, dar Shirley MacLaine este un model de profesionalism. Oscarul pe care l-a luat, Emmy-urile, Globurile de Aur, multe la numar, Ursul de Aur pentru intreaga cariera sunt mai presus de trucurile ieftine de mentinere in atentia publicului. Mi-a placut apoi ideea: cineva cunoscut in toata lumea se hotaraste sa faca, pe jos, un pelerinaj de 780 km, la sfarsit de secol al Xx-lea. Era, apoi, fascinatia legata de Santiago de Compostela, unde se spune ca este mormantul Apostolului Iacov, odinioara loc socotit capat al lumii si tinta a numeroase pelerinaje, de la est la vest, din Franta pana in Spania, incepand din secolul al V-lea. Regi si sarantoci parcursesera acest drum - pe care se mai vad si astazi, nederanjate de civilizatie, vechile refugios, construite de Cavalerii Templieri - si urcasera smeriti treptele de piatra ale Catedralei din secolul al Ix-lea.
Inceputa dintr-un impuls misterios, calatoria s-a transformat intr-o recompensa spirituala. Pe langa barierele fizice, o piedica a drumului a fost si presa, care avea un subiect gras, vanandu-i actritei toti pasii, din momentul in care s-a aflat de pelerinaj. Ca sa scape de fotografi si de ziaristi, in ultima parte a drumului a trebuit sa mearga non-stop si sa se odihneasca sub cerul liber. "Miroseam ingrozitor, fata imi era patata de soare, unghiile erau rupte si se decojeau; bratele, mainile, picioarele si fata imi erau acoperite de muscaturile insectelor pe care nu le cunosteam (...) Radacinile parului imi crescusera cinci centimetri. Picioarele imi erau copite si ochiul stang era rosu si infectat. Eram din nou singura - dar ciudat de fericita."
Fiecare piedica depasita a insemnat, fireste, experienta si a indemnat catre introspectie. Cartea - un jurnal de calatorie - subliniaza esentialul: adevarata calatorie incepe abia dupa ce invataturile drumului catre Santiago de Compostela sunt asimilate.
C.I.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
