Muzica
Falstaff
pe scena Operei Nationale din Bucuresti La Opera Nationala, se stie, au loc, cam de multisor, fel de fel de "galcevi" iscate de unele probleme organizatorice, salarizari, repertoriu etc. Ei bine, in ciuda acestui "mult zgomot pentru"... destul de multe necazuri (si nicidecum pentru... "nimic", cum a zis Shakespeare la vremea lui), Opera inregistreaza, in aceste zile, un viu succes cu "Falstaff".
Dupa cum se stie, Falstaff este un personaj inventat de genialul "poet dramatic" William Shakespeare (nascut la Stratford upon Avon in 1564, la 23 aprilie si mort, tot acolo, si tot la 23 aprilie, in 1616). Imprumutand numele unui nobil englez - sir John Fastolf (1378-1459), erou al Razboiului de o suta de ani, genialul dramaturg a creat un personaj plin de culoare, destul de simpatic si destul de ticalos, mare bautor, mare mancacios, un burtos smecher, iubind femeile pana la nebunie, riscandu-si chiar viata in bataliile cu sotii incornorati. De o luciditate amara, inzestrat cu un cinism... trandafiriu, Falstaff l-a inspirat si pe Verdi, atunci cand, indemnat de prietenul sau, compozitorul Arrigo Boito, s-a apucat sa scrie divina muzica a acestei opere care a avut premiera pe scena Scalei din Milano la 9 februarie 1893.
Poet el insusi, constient de caratele continute in opera shakespeariana, Arrigo Boito ii scrie - dupa premiera - prietenului sau: (A fost)... "o transfuzie de bucurie, de forta, de adevar, de lumina, de sanatate intelectuala, ce aduce un mare bine artei, in general, ca si publicului".
Cat de actual este acest mesaj! Si cat de necesar noua celor cu mintea inglodata de ineptii, de minciuni "politicianiste" si de valuri de sub-cultura! Preluand, cu multa inteligenta artistica, acest mesaj venit spre noi din umbra Istoriei, regizorul Christian Mihailescu (tenor el insusi) realizeaza, pe aceasta nobila canava, un spectacol incantator, plin de prospetime, ba chiar si de o modernitate care ii poate soca pe unii melomani "conservatori". Modernitatea spectacolului vine din modul in care inspiratul regizor si-a indrumat cantaretii,transformandu-i in veritabili actori de comedie. "Actorii" se joaca de-a binelea pe scena, canta si danseaza indracit, cu o voiosie care-i va fi pus pe ganduri pe cei obisnuiti cu montarile "clasice". Rezultatul este remarcabil prin naturalete, haz de buna calitate, dar si prin splendoarea muzicii verdiene, frumusetea unor voci din distributie (Sever Barnea, Stefan Ignat, Marian Somesan, Florin Diaconescu, Roxana Briban, Rodica Ochesanu, si altii si altii)... Pe langa felicitarile care i se cuvin regizorului Christian Mihailescu (cel care si-a atins, cu excelenta, ambitia exprimata in caietul regizoral - si anume aceea ca interpretii sa devina actori-cantareti, care sa cante ca in marile partituri verdiene, dar sa si joace ca adevarati actori shakespearieni"), trebuie sa mentionam aici meritul extraordinar in succesul acestei premiere care ii revine Vioricai Petrovici - cea care semneaza scenografia spectacolului. Pentru cei care nu o stiu prea bine, sa spunem ca este vorba despre una dintre cele mai mari scenografe ale artei teatrale romanesti din ultimele decenii. Mult prea modesta pentru lumea trufasa in care traieste, Viorica Petrovici a creat de-a lungul anilor, in spectacole de referinta, costume si decoruri care au fost, la randul lor, de referinta. Rasplatita cu prea putine premii "de specialitate" pentru marele ei talent, Viorica Petrovici a primit unul important, chiar in seara premierei cu "Falstaff". Nu pe scena, nu la sfarsitul spectacolului, nu intr-un plic cu bani, nu intr-un cos cu flori. Premiul a fost unul foarte special: publicul i-a aplaudat de cateva ori cu incantare, chiar "la scena deschisa", decorul - superb si deosebit de ingenios.Silvia Kerim
Teatru
La studioul de teatru "Casandra" se intampla o mica minune... Dupa cum se stie, lacasul cel micut, aflat in inima (pe jumatate distrusa) a Orasului Vechi, este o adevarata pepiniera de viitori actori de teatru si de film. Avand profesori buni, foarte buni si exceptionali, acest loc binecuvantat de Dumnezeu a "produs", decenii de-a randul, comedianti de cea mai buna calitate. Au fost, ce-i drept, si "rateuri", adica tineri actori care, neavand "chemare", s-au pierdut in timp. Dar balanta s-a inclinat, intotdeauna, in favoarea studentilor talentati. Multe spectacole sunt bune in acest teatru-laborator. Eu am avut privilegiul de a asista la unul de exceptie.
Este vorba despre "Lebenstraum - Spatiul vital" de Israel Horovitz, traducerea si adaptarea Alexandra Badea (care este si regizoarea spectacolului). Piesa nu poate fi povestita. Trebuie vazuta neaparat. Cel mai bine scrie despre ea ilustrul nostru compatriot Eugen Ionescu: "Ca toti cei sensibili, delicati, ca toti cei blanzi, Israel Horovitz scrie despre lucrurile cele mai crude care pot exista. Si asta inseamna adevarata opera. Israel Horovitz este sentimental si realist in acelasi timp. Imaginati-va cat de puternica poate fi cruzimea lui". Iar autorul acestui cutremurator text, Israel Horovitz, spune, la randul lui: "I-am dat textului o forma teatrala bizara, cerandu-le celor trei actori sa joace cele vreo... 50 de personaje. Am simtit ca orice piesa care aduce la rampa evreii, nemtii si Holocaustul in acest moment al istoriei noastre are nevoie de o abordare moderna...".
Ei bine, aceasta abordare moderna ceruta de autor este realizata cu exceptionala maiestrie de tanara, foarte tanara regizoare Alexandra Badea, care a stiut sa dea intregului spectacol un ritm dracesc, care a stiut sa alterneze momentele lirice cu cele de o violenta, ba chiar de o cruzime greu de suportat. Ajutata de o foarte talentata scenografa - Ana Iulia Popov, care a realizat un decor sugestiv, compus din cateva cutii cenusii -, de o coloana sonora foarte bine alcatuita, de niste "instrumente" alese: studentii-actori dotati cu un har exceptional (Carmen Florescu, Razvan Oprea si Adrian Anghel), regizoarea a obtinut un rezultat de exceptie. Rezultat cu atat mai naucitor, cu cat acesti tineri nu au trait nici Holocaustul "pe pielea lor", nici grozaviile unor dictaturi (ei fiind "doar" elevi de scoala, feriti de parinti de cumplita realitate ceausista pe care am trait-o noi, cei maturi, in vremea copilariei lor...).
Iata asadar ca pe cerul Bucurestilor au aparut noi stele. Tinere si scaparatoare! Si asta, in timp ce intr-un colt nu prea indepartat de lume, un fioros dictator e pe cale sa piara...S. K
Tineri ActoriSorin Leoveanu
"Fara credinta in ceea ce faci nu reusesti" Cum am ajuns eu cel mai tanar interpret al lui Hamlet, in Romania anului 2002? Raspunsul e valabil si pentru intrebarea: "Cum am ajuns actor"? In timpul scolii, la Craiova (aveam vreo zece ani pe-atunci), am vazut la teatru un mare actor jucand Hamlet. Din acea clipa n-am mai vrut decat sa fiu eu in locul lui. Eram convins ca doar asta voi face. Dar, evident, credinta mea - pentru ca fara credinta nu se poate - a fost dublata de multa vointa. Indarjire chiar, pentru ca piedici apar la tot pasul, piedici pornite de la oameni si impotriva semenilor lor. Nu. De ce? N-are rost sa hamletizez aici. Veniti la Cluj sa vedeti spectacolul in viziunea foarte moderna a regretatului Vlad Mugur. Daca nu m-a speriat propunerea de-a juca Hamlet doar la 24 de ani? De ce? Pentru ca aveam deplina incredere in acel mare creator care a fost Vlad Mugur si cu care mai colaborasem la teatrul din Craiova. Stiam ca-l pot urma oriunde m-ar duce el, ori spre drama, ori spre comedie. Asemenea intalniri cu asemenea oameni nu ti se intampla decat o data in viata. Iar Vlad Mugur era mai mult decat un mare artist, era si un mare om, care purta in el o lume extraordinara si o intreaga arta a civilizatiei. Adica a relatiilor cu oamenii. Avea un mod de-ai respecta pe toti, iar pe cei tineri ii iubea enorm. Spre deosebire de alti regizori, el stia sa nu te doboare ori sa te faca sa te simti vinovat atunci cand greseai. Dimpotriva, te aducea elegant sa intelegi greseala si te ajuta sa o transformi in reusita. Lui ii datorez enorm in profesie, dar si in viata mea intima. Pe actuala mea sotie, actrita Luiza Cocora, am cunoscut-o la Cluj, jucand impreuna doi indragostiti in "Carnavalul barfelor", regizat de Vlad. Pe-atunci nu ne suportam, desi trebuia sa fim cat mai convingatori in cuplu. Apoi eu am jucat Hamlet, iar ea Ofelia, si abia atunci am inceput sa ne privim altfel. La un an dupa premiera, ne-am casatorit. Spunea cineva: "Pacat ca nu vede si Shakespeare cum personajele lui sfarsesc prin a se cununa". Acum facem naveta Cluj - Bucuresti (eu si la Craiova) si uite-asa legenda continua. Dar nu jucam impreuna: ea repeta cu Tocilescu la Bulandra in "Oblomov", iar eu joc la Craiova Petrucchio, in"Imblanzirea scorpiei". Agenda profesionala mi-e plina. Doar film n-am facut. Inca. Nici televiziune. Astept... Capitala.Alice Manoiu
Pop-rock
Phoenix 40
Un turneu de care este mare nevoie Doar bucurestenii si aradenii au avut in toamna anului trecut prilejul sa asiste la un eveniment ce va intra in istoria rockului romanesc: reunirea, de peste mari si tari, a membrilor clanului Phoenix, pentru concertele aniversare ce au sarbatorit 40 de ani de la infiintarea trupei. Primavara aceasta a adus din nou Phoenix-ul in tara, pentru un turneu national organizat fara sponsori, prin forte proprii - Fundatia Phoenix Transilvania si Uniunea Studentilor din Romania -, un turneu ce va cuprinde noua concerte consecutive desfasurate in noua orase. "Poate se vor adauga si alte orase. Va fi un turneu mai lung sau mai scurt, depinde cat de repede va veni falimentul", a glumit seful "cetei", Nicu Covaci, la conferinta de presa desfasurata la Club A. Din start, de la citirea listei oraselor in care se vor tine concertele, exista o mare dezamagire atat pentru fanii Phoenix, cat si pentru Covaci si Baniciu. Nici de aceasta data, Phoenix nu va canta in orasul din care a pornit si unde probabil este cea mai iubita: Timisoara. "Se pare ca acum avem mai multi dusmani decat pe vremea lui Ceausescu. Cei de acolo, factorii de decizie, nu ne vor in Timisoara."
Surpriza placuta a turneului vine de la numele trupei occidentale care deschide concertele Phoenix, Humble Pie, un grup britanic cu un succes notabil in rockul anilor "70, formatie stransa in jurul singurului "supravietuitor" al formulei acelor ani, basistul si vocalistul Greg Ridley. "In Spania, unde locuiesc, sunt multi muzicieni englezi care s-au retras si stau cu burta la soare. Ne intalnim prin cluburi si cantam impreuna si asa mi-a venit ideea sa-i aduc in Romania", spune Nicu Covaci.
Turneul national Phoenix a inceput pe 6 aprilie cu un concert desfasurat intr-o Sala a Palatului arhiplina. Dupa ce a stiut sa aprecieze rockul britanic pursange, sustinut fara cusur de Humble Pie, publicul s-a dezlantuit cand pe scena au aparut cei trei componenti ai formulei de aur Phoenix - Covaci, Mircea Baniciu si Ovidiu Lipan "Tandarica". Alaturi de ei, doi invitati straini: germanul Volker Vaessen (bas) si polonezul Dzidek Marcinkiewicz (clape). In ultimii ani, Phoenix a stiut de fiecare data sa aduca pe scena colaboratori tineri, iar de aceasta data a venit randul celor trei percutionisti care formeaza grupul Hands"n" Feet. Concertul de la Palat a inceput cu un gest superb, o varianta Phoenix a "cantecului cu haiduci" a lui Vali Sterian (nu stiu cate piese romanesti au mai preluat banatenii de-a lungul anilor!), urmat - pe langa binecunoscutele hituri - si de alte surprize: piese noi, "Baba Novac" si "Ceata", un "Andrii Popa" mult mai dur ca de obicei si "Pseudomorgana", tema principala a celebrului film "Nemuritorii". Chiar daca la inceput de turneu nu toate lucrurile au mers snur pe scena (s-a simtit lipsa violonistului Mani Neumann), ceea ce a contat a fost energia transmisa. Fara ecrane de proiectie, cu lumini simple, chiar saracacioase pentru un astfel de eveniment, dar cu o sonorizare excelenta, a fost un concert rock in stare pura. Iar reactia publicului l-a facut pe Baniciu sa exclame: "N-am mai avut cu Phoenix-ul asa un concert in aceasta sala din anii "70".
Turneul a continuat a doua zi cu concerte in Constanta, la Casa de Cultura a sindicatelor si Club "Phoenix" (dupa spectacole, in fiecare oras au loc concerte de club, cu Humble Pie), apoi Galati, Pitesti, Brasov, Arad. Ultimele concerte sunt programate la Oradea, la Casa de Cultura a sindicatelor, pe 12 aprilie, la Targu-Mures, pe 13 (la Palatul Culturii) si la Teatrul National din Cluj, luni, 14 aprilie.
De astfel de turnee are mare nevoie muzica romaneasca, turnee bine mediatizate, in care publicul din tara stie ca asculta "mie in suta" muzica live si in care se vede adevarata valoare.Iulian Ignat
Fotografiile autorului
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
