Andreea Esca"Nu doar ca fac ce-mi place, dar si oamenilor le place ce fac"- Greu de stabilit formula prin care Andreea conduce cu detasare in topul prezentatorilor de jurnale Tv. Profesionalism, dezinvoltura, firesc, dar si un "ceva" care tine exclusiv de seductie. Zambetul, poate, o veritabila raritate in lumea sprancenelor incruntate printre care traim -Cu pamantul sub picioare
- In pofida indelungatei tale prezente la timona stirilor Pro Tv, nu dai semne de oboseala, continuand sa conduci detasat in topul audientei. Ai vreun secret profesional, care poate sa fie impartasit?
- Sunt foarte multumita si mandra ca am reusit sa ajung in acest punct, desi nu cred ca succesul se obtine numai prin determinare si munca. Exista si o marja de imprevizibil, de comunicare cu publicul pe alta zona decat cea strict profesionala. "Vazut, placut", cum se spune. Dincolo de asta, televiziunea ramane o meserie in care esti intr-o continua concurenta si nici nu se pune problema sa ajungi la un moment dat sa poti spune: "Uf, azi stau linistita". Jurnalismul de televiziune inseamna o continua concurenta. Asa vad eu lucrurile sau, cel putin, asa cred eu ca ar trebui sa se desfasoare, ca sa ramai in varf.
- Cred ca reteta succesului tau are si alte ingrediente. Detasarea, de pilda, siguranta de sine, o anume dezinvoltura care nu are in ea nimic fortat sau vulgar. O deosebita putere de a convinge...
- M-as bucura sa fie adevarat ce spui si daca este, explicatia e foarte simpla: imi place ce fac. Sunt unul dintre rarii oameni care isi iubesc meseria, o fac cu placere, vin fara chin la serviciu, iar ziua de munca se incarca de bucurie. Iar daca Dumnezeu mi-a dat un asemenea noroc, cum sa-mi bat joc de el? De altfel, eu cred ca sunt o mare norocoasa: nu numai ca fac ceea ce-mi place, dar si oamenilor le place ce fac eu. Sincer, nu stiu cu exactitate care e ingredientul care face ca oamenii sa ma placa pe mine, ca prezenta pe micul ecran, insa pentru asta tin sa le multumesc. Ceea ce pot spune e ca in orice circumstante sunt absolut normala, ma comport exact asa cum simt, spun lucrurile exact asa cum cred ca e mai bine sa fie spuse. Niciodata n-am depus eforturi pentru a ma schimba intr-un anume fel, pentru a placea publicului.
- Cu atatea atuuri in mana, de ce nu incerci sa abordezi si alt gen? Nu simti dorinta sa-ti diversifici munca in televiziune?
- Nu. Foarte multi oameni ma intreaba de ce nu fac "o emisiune", considerand ca emisiunea e o treapta superioara stirilor. Ceea ce e complet gresit. Sigur, oamenii nu stiu exact ce facem noi. Isi inchipuie ca venim cu cinci minute inainte de inceperea jurnalului, ne asezam pe un scaun si citim ceva gata scris pe un prompter. Nu e deloc asa! Stirile reprezinta una dintre cele mai complexe emisiuni, pentru ca in fiecare zi iti ofera noutati pe care nici o alta emisiune nu ti le poate oferi. Mai ales ca emisiunile zilnice sunt rarisime, cele mai multe fiind saptamanale sau lunare si avand niste subiecte oarecum perene. Emisiunea de stiri te solicita cel mai mult, pentru ca in permanenta se intampla ceva nou, pentru ca in orice secunda de pe parcursul transmisiei poate interveni ceva neprevazut. In plus, eu ma simt foarte implicata in acest jurnal. Stiu ce se intampla in spatele lui, particip, vorbele nu-mi ies pe gura pentru ca le vad scrise pe ceva in fata mea. Dimpotriva! Eu scriu si rescriu o stire de 20 de ori, pana cand simt ca am inteles-o atat de bine, incat o pot explica si altcuiva, iar persoana respectiva nu va avea probleme in a o intelege. La televiziune nu e ca la ziar, unde daca n-ai inteles, citesti de zece ori articolul pana pricepi ceva. Eu spun ce am de spus in 20 de secunde si daca nu e foarte simplu si clar, omul n-a inteles nimic si pana sa se dumireasca, s-a si trecut la stirea urmatoare. Si uite-asa, telespectatorul se plictiseste si-si pierde interesul. Tocmai din acest motiv insist pe necesitatea de a intelege in primul rand eu stirea, pentru ca apoi sa ma gandesc ce intrebari ar pune orice persoana interesata de acel subiect. Niciodata nu scotocesc dupa intrebari sau exprimari superelitiste, din care sa nu pricepi mare lucru. Televiziunea trebuie sa fie comprehensibila pentru tot omul, asa incat si mesajul e imperativ sa fie simplu.
- La fel ca si cinematograful sau muzica, televiziunea este o industrie de vedete, prea prinse in mrejele gloriei, ca sa mai aiba timp de o viata personala implinita. In ce te priveste, ai dat lovitura si in acest sens. Ai reusit sa-ti intemeiezi o familie minunata, care nu pare sa te incurce in ceea ce faci...
- In primul rand, trebuie sa luam in discutie notiunea de "vedeta", de om de televiziune. Dupa opinia mea, in clipa de fata exista o adevarata inflatie de falsi oameni de televiziune, un soi de surogate care se viseaza "materie prima". Sunt multi indivizi care azi apar intr-o emisiune, iar maine se si numesc oameni de televiziune. Sa apari la televizor si sa faci televiziune sunt doua lucruri foarte diferite. Diferenta dintre profesie si amatorism. Eu cred ca toti oamenii care s-au scolit in aceasta meserie la fel ca mine, parcurgandu-i obligatoriu toate etapele, nu se confrunta cu riscul falsului vedetism. Si atata vreme cat ramai cu picioarele pe pamant, iti aduci lesne aminte ca exista si altceva in afara faptului ca trebuie sa ai o cariera. Cariera e, desigur, foarte importanta, dar nu e totul. Mai ales pentru o femeie!
Anotimpul berzelor calatoare
- E timpul sa vorbesti despre familia si implinirea ta maritala. Te-ai casatorit cu un francez, Alexandre Eram. Cum se traieste intr-un mariaj "multicultural", cum se impaca doua culturi diferite?
- E gresit spus doua culturi, pentru ca situatia e putin mai complicata. Tatal lui Alex e armean, mama lui - frantuzoaica in toata regula, din Versailles, iar el s-a nascut si a crescut pana la varsta adolescentei in America. Deci Alex este un amestec foarte interesant de culturi. Eu, la randul meu, sunt un alt melanj, deoarece bunicu" era grec, iar bunica italianca "cu acte in regula". Dar aceste "pedigriuri" nu mai au nici o importanta. Tocmai acesta e farmecul lumii actuale: posibilitatea tuturor culturilor de a se mixa si de a produce oameni si aspecte noi si interesante. In cazul nostru, nu pot spune ca am simtit vreo diferenta deranjanta de mentalitati sau cutume, nu au fost aspecte asupra carora sa ne ciocnim dramatic, dimpotriva! Sunt multe obiceiuri si perspective specific romanesti pe care Alex le-a adoptat si care-i plac mult si sunt altele pe care eu le-am invatat de la el, pentru ca e bine sa ne mai largim si noi orizontul.
- Alexia e un copil normal, cred, pentru varsta ei de doi ani si jumatate. E simpatica si foarte vesela, ceea ce mi se pare o calitate importanta la un copil. E foarte atasata atat de mine, cat si de Alex, probabil pentru ca ne ocupam indeaproape de ea. De ajutat, ma ajuta parintii mei: mama sta cu ea cat sunt eu plecata la serviciu, iar tata e responsabil cu iesirile in parc. In ce ma priveste, avand un program suficient de lejer, imi pot permite sa stau cu ea toata dimineata, ceea ce e un lux pe care putini parinti si-l pot permite. Plus sambetele si duminicile. In ceea ce priveste educatia... o cresc asa cum imi vine, cum cred eu ca e mai bine. N-am o reteta. Incerc sa-i dau toata libertatea pe care o poti da unui copil de varsta ei, in speranta ca voi ajunge sa am cu Alexia aceeasi relatie de prietenie pe care o am eu cu mama. Asta insa cere timp. In rest, am grija sa-i impun anumite reguli, sa-i inculc anumite principii, chestiuni care tin de bun-simt. Sigur, e cam devreme sa vorbim cu-adevarat de valori, dar am grija sa-i atrag atentia sa puna mana la gura atunci cand casca, sa manance corect cu furculita si cutitul, sa adune de pe jos cand a cazut ceva sau sa spuna "buna ziua" si "la revedere". Mai departe, nu stiu cum o sa fie. Sper sa nu ajung o mama prea severa, pentru ca eu sunt o persoana destul de "criticoasa", cer foarte mult de la oameni. Asta este una dintre cele mai mari temeri cu care traiesc de cand s-a nascut Alexia. Ma consolez cu gandul ca Alex nu e ca mine si ca probabil o sa compenseze el.
- Astepti din nou un copil. Cum te simti?
- Sunt mai linistita decat atunci cand o asteptam pe Alexia, asa cum se intampla in orice situatie prin care treci a doua oara. Stii, in mare, la ce sa te astepti, cum iti reactioneaza corpul si creierul. Ma si simt mai bine fizic decat ma simteam cu Alexia. Problema pe care o am acum nu e legata de perioada de pana la nastere, ci dupa aceea, cand ma gandesc cum am s-o fac pe Alexia sa-si iubeasca fratele sau sora. Eu, fiind singura la parinti, nu am deloc experienta, mi-e mai greu sa ma pun in situatia ei. Ma bazez doar pe povestile unor prieteni care au avut frati si care mi-au explicat care sunt frustrarile unui astfel de copil. De exemplu, absolut toti prietenii mi-au spus ca detestau faptul ca trebuia sa poarte haine de la fratele sau sora mai mare. Cand 50 de persoane iti spun acelasi lucru inseamna ca e adevarat, asa ca am sa tin cont si-am sa incerc sa evit situatiile de acest gen. O alta problema este sa-l faci pe copil sa priceapa ca dragostea ta pentru el nu se va diminua odata cu aparitia fratelui. E greu sa-i explici ca dragostea pentru el e un tot si dragostea pentru celalalt e un alt tot, ca nu va trebui sa o imparta cu altul. Sigur, mai tarziu, la un moment dat, va trebui sa invete sa faca si asta, dar in cu totul alt fel.
- Cum arata o zi din viata ta?
- Ma trezesc in jur de 9:00, dupa care, de trei ori pe saptamana, ma duc la gimnastica. In rest, pana la ora pranzului stau cu Alexia. In jurul orei unu, vin la sediu pentru o sedinta de sumar, dupa care ma intorc acasa. Stau cu fetita pana la ora 16:00, cand incepe programul propriu-zis de munca. Incep cu trei sferturi de ora la machiaj, alte trei sferturi de ora la coafat. Apoi incepe pregatirea stirilor. Noi avem un editor de stiri care ma asteapta cu ceea ce este estimat, la ora respectiva, ca va intra pe post. Discutam informatiile, iar eu rescriu stirile asa cum simt ca ar trebui sa sune. La ora 19:00 incepe jurnalul, dupa care, de obicei, mai raman vreo ora pentru o sedinta de sumar pentru a doua zi. Seara, iesim cu Alex la restaurant cu prietenii sau mergem la mama mea, unde ne asteapta Alexia, si petrecem seara in familie. In week-end-uri, daca avem timp, mergem la munte, daca nu, ne intalnim tot cu prietenii, care, in majoritate, au copii de varste apropiate Alexiei, asa ca si parintii si copiii au ce discuta. (Rade!)
- Ai vreo dorinta anume, un vis care sa-ti domine viata?
- In clipa de fata, nu-mi doresc decat sa fac un copil sanatos! Daca s-ar putea sa fie baiat ar fi si mai bine. Daca nu, Alex o sa fie foarte fericit ca are doua fete. In rest... sper sa nu mai am dificultati in a procura revista dvs., pentru ca de fiecare data cand nu i-o livrez mamei la timp, ea si verisoara ei transforma aceasta problema intr-una de interes national. Ce mai, "Formula As" e indispensabila!Ines Hristea
Foto: Mediafax
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
