Despre optimism si oportunism, cu un istoric:Neagu Djuvara"Suntem ultimul vagon din Europa, in afara vagonetului albanez"
La 86 de ani, istoricul Neagu Djuvara face parte dintre putinii "nemuritori" romani caruia sabia timpului n-a reusit sa-i taie capul. Nascut din stirpe de aromani (stramosii sai au venit in tara in 1770 din Muntii Pindului), boier si om de cultura (tatal sau, Marcel T. Djuvara, a fost sef de promotie la Politehnica din Berlin si a luptat in Razboiul de Intregire, pierzandu-si viata la sfarsitul razboiului), istoricul prezent astazi pe toate canalele de televiziune este un rar exemplu de spirit treaz si lucid, la o varsta la care cea mai mare parte dintre oameni au apus de mult. A studiat istoria, dreptul si filosofia la Sorbona, luandu-si Doctoratul de Stat in Litere, sub indrumarea directa a marelui filosof al istoriei, Raymond Aron. Personaj de roman "gata facut", de trei ori laureat al Academiei Franceze, Neagu Djuvara a trecut Prutul, ca ofiter al Armatei Regale Romane, la ordinul celebru al Maresalului Antonescu. A participat la eliberarea Basarabiei si Trasnistriei in 1941, a fost ranit la Odesa in 1942 si a indeplinit misiunea de curier diplomatic la Stockholm, in 1944, in legatura cu negocierile secrete de pace ale Romaniei cu Puterile Aliate. S-a refugiat la Paris, dupa ce a indeplinit misiunea de secretar al Legatiei Romane in Suedia (1944-1947). Cu figura lui severa, de ucenic al lui Descartes, Neagu Djuvara uimeste prin frumusetea si prospetimea gandirii sale de intelept "calare pe doua veacuri", stapanit de o mare dragoste pentru tot ce e romanesc. S-a repatriat imediat dupa Revolutie, gasind ca un exil de aproape 50 de ani nu i-a omorat "cheful" patriotic si nici nu l-a facut sa se sature de Romania. Analizand cu calm academic psihologia romanilor aflati la "rascruce de vanturi", in plina tranzitie, din care s-au infruptat doar smecherii si hotii, fostul sef de serviciu al primului guvern roman in exil (Consiliul National Roman, 1952-1956) spune: "Ceea ce m-a uimit, in Bucurestiul anului 1990, a fost schimbarea fizionomiilor oamenilor de pe strada. Plecasem la 28 de ani, in plina maturitate, si nu ca un copil. Lasasem oameni destinsi, optimisti, bine imbracati, cu toate ca era vreme de razboi. Dar am gasit oameni prost dispusi, intristati, incruntati, uitandu-se pe jos, nervosi. Romanul, care era acuzat de a fi prea bland, poate si prea moale, prea supus, a devenit agresiv, si-a schimbat natura. Pana si formula de adresare pe strada s-a schimbat sub comunism. Spuneai candva: "Va rog, imi puteti spune unde e strada cutare?>> Dar astazi spui: "Nu va suparati, imi puteti spune, va rog etc.?>>. <<Nu va suparati?>> Adica, cum sa ma supar daca cineva ma intreaba de un drum? Este ca si cand ti-ar fi teama ca trecatorul intrebat te poate injura. S-a creat un reflex de oameni care se tem unul de altul".
"Toti pasii spre democratie, spre integrare, spre reforma, i-am facut sub biciul extern al Fmi, al Bancii Mondiale, al Consiliului Europei"
- In cadrul unor sondaje internationale, romanii se afla pe un loc de frunte la... optimism. Desi suntem coada rasaritului Europei, privim cu netarmurita incredere spre viitor. Cum explicati acest paradox?
- Este numai o contradictie aparenta. In parte, tocmai pentru ca ne merge prost, ca economia e la pamant si pentru ca ne dam seama ca suntem ultimul vagon din Europa, in afara de vagonetul albanez, noi avem o speranta exagerata in schimbarile pe care ni le-ar aduce integrarea in Europa. Pe de alta parte, dorinta noastra de a intra in Europa cred ca face parte din foarte vechea noastra dragoste de Occident. De acel Occident de care am fost taiati prin ocupatia turceasca din Evul Mediu. Sa nu uitam: pe timpul lui Mircea cel Batran, romanii din Valahia au cunoscut o adevarata integrare europeana, deoarece Mircea al nostru era ruda cu unele din marile case domnitoare ale Europei (era ruda cu Imparatul Sigismund al Germaniei si rege al Ungariei, ruda cu regele Poloniei, ruda cu regii bulgari si sarbi). Chiar si sub turci, noi am pastrat totusi boierimea care era educata in spirit occidental, astfel ca in veacul al Xix-lea, in perioada marelui entuziasm proeuropean, noi ne-am occidentalizat repede, pe baza nucleului boieresc.
- O alta forma de optimism, reflectata in sondaje, este "acceptarea identitatii europene in viitorul apropiat". Oare o natie atat de marcata de comunism, datoare inca mentalitatilor comuniste, poate imbraca asa de usor "haina europeana"? Care credeti ca este, dupa 1989, complexul cel mai apasator al romanului?
- Sentimentul de vinovatie de a fi acceptat regimul comunist. Spre deosebire de vecini, unguri, cehi, bulgari, polonezi, unde au existat partide comuniste puternice inca inainte de 1945, cu elite reale, romanii n-au avut un astfel de partid. Comunistii din Romania erau o mana de oameni de conditie modesta; totul a fost fabricat peste noapte, sub indrumare sovietica. Saracia Pcr-ului in elemente valoroase, absorbite in mod natural si nu cu forta tancurilor, a fost in defavoarea romanilor, deoarece, atunci cand s-au inscris in partid, toti s-au dovedit oportunisti. Nimic n-a fost firesc, pentru ca spiritul national era profund anticomunist. Acest oportunism este povara ce se prelungeste pana azi, practic un soi de oportunism istoric, ideea ca prindem noi trenul, orice s-ar intampla. De aici si un fals complex de superioritate: "Suntem mai destepti decat vecinii, mai iscusiti, mai descurcareti, mai europeni". Cand sa se materializeze aceasta superioritate, nu intelegem de ce ne gasim in coada. Vedem cu ochii nostri ca suntem ultimii la economie, la legislatie, la nivel de trai, la integrare. Si ne intrebam cine e de vina? Perceptia publica e ca mare parte din ramanerea noastra de caruta se datoreaza politicienilor. In fond, toti pasii spre democratie, spre integrare, spre reforma i-am facut sub biciul extern al Fmi, al Bancii Mondiale, al Consiliului Europei. Noi n-am avut sinceritatea de a schimba moravurile de aici. Totul ne-a fost impus.
"Sa nu ne inchipuim ca am si intrat in Nato"
- La conducerea Romaniei de astazi se afla fosti activisti comunisti care joaca insa cu hotarare cartea occidentala. De data asta, suntem in fata unui oportunism de bun augur...
- Cand au inteles ca apropierea de America este singura carte castigatoare, deoarece nu mai era nici o sansa ca Rusia sa joace un rol major, fostii comunisti din jurul lui Ion Iliescu si-au intors cojocul. Sunt sinceri in demersul lor, deoarece America face treaba cu cine vrea sa vina cu ea, nu se mai uita la trecut. Echipa lui Ion Iliescu si Adrian Nastase este alcatuita din oameni agreati acum de Occident de nevoie, fiindca vad ca ei sunt dornici de a integra tara in Nato si Ue. Daca acesti fosti comunisti joaca rolul pe care-l cere Occidentul inseamna ca, intr-adevar, s-a schimbat ceva la ei. Opozitia are un complex de slabiciune, nu e in stare sa se uneasca, iar apele s-au cam unificat in popor. Nimeni nu mai stie cine e cu unii, cine e cu ceilalti. Romanul e foarte oportunist. El merge cu ala care-i asigura un loc de munca sau o marire de pensie. Fapt unic in Europa: cel care voteaza isi inchipuie ca se va sti cu cine a votat. De aceea multi voteaza cu oameni pe care nu-i iubesc, dar cred ca depind de ei in meserie sau in postul din administratie. Voteaza cu cel care are painea si cutitul. E foarte veche aceasta mentalitate. Sa nu uitam ca, intre razboaie, cand s-a introdus sufragiul universal, a trebuit sa asteptam decembrie 1937 ca sa rasturnam guvernul care organiza alegerile (Guvernul Tatarascu). Pana atunci, guvernul castiga de regula cu peste 40%. A fost pentru prima oara in istoria noastra parlamentara cand organizatorul a pierdut. A doua oara a fost in 1996, in mod "accidental". Numai ca, in vremurile noastre, s-au pierdut alegerile, nu si puterea. De 13 ani, puterea in Romania este detinuta de acelasi partid.
- Vanzoleala levantina din secolele Xvii-Xviii e o comparatie potrivita. In vremea turcilor si a fanariotilor, romanul s-a invatat sa se descurce in fel si chip, fara sa tina seama de moralitate. Dupa Marea Unire din 1918, cand i-am adus la conducerea tarii pe ardeleni, mai disciplinati decat regatenii, incetul cu incetul ne indreptam spre un stat de tip occidental. A intervenit insa tragedia ocupatiei sovietice, cand tara a fost oprita din crestere, iar mentalitatea fanariota a renascut, perpetuandu-se pana azi. In scurt timp, vazand ca statul comunist il batjocoreste, romanului i s-a parut legitim sa fure, sa se descurce. Statul ma fura, fur si eu. Este evident ca notiunea "furtul este o crima" nu a revenit nici pana azi in mentalitatea romanului, a politicianului dambovitean. Toata lumea se gandeste inca la smecherii, ceea ce este foarte dureros. Cred ca numai o generatie-doua de educatie sa poata elimina aceasta tara.
- Putem spera ca, o data cu integrarea, noile institutii europene si nord-atlantice sa accelereze transformarile din Romania?
- Este sigur ca acest lucru se va intampla. Sa nu ne inchipuim insa ca am si intrat in Nato. Vor trece ani pana vom fi acceptati ca membru deplin. Din sase in sase luni, oficialii Aliantei vor inspecta progresele Bucurestiului. Ei nu vor ezita sa ne atraga atentia: "Noi v-am poftit, dar dvs. nu v-ati indeplinit punctul cutare sau cutare. N-ati stavilit coruptia, nu i-ati eliminat pe securisti etc.". In privinta Ue, este si mai greu; vor mai trece cel putin zece ani pana sa corespundem economic si sa fim acceptati cu titlu complet.
"Avem oameni foarte capabili. Nu e departe timpul cand un roman va ajunge presedintele Europei"
- Exista teama ca integrarea europeana, care este o etapa a globalizarii, a intrarii in "numitorul comun", va duce la disparitia identitatii culturale, spirituale si a traditiei...
- E foarte greu de raspuns, pentru ca nu avem un precedent. Exista un segment al intelectualitatii romanesti care se teme ca integrarea ar insemna o stirbire sau o disparitie a specificului romanesc. Ei confunda insa construirea Europei cu felul in care s-a construit Sua. Or, e cu totul alt scenariu. Statele Unite s-au format pe un nucleu anglo-saxon, pe cand Europa Unita cuprinde mai multe nuclee. In Europa, in nici un caz nu va fi vorba de o singura limba, de o singura cultura; nu va putea sa dispara specificul national (francez, englez, german, roman etc.). Unirea va fi numai la nivel economic si politic, nu cultural. De noi depinde sa continuam sa facem poezie buna, muzica, teatru, literatura, istorie. De noi depinde sa ne impunem in Europa prin calitatea creatiilor noastre. Se va spune: uite una din "provincii", dintre cele mai bogate, care da artisti, savanti, intelectuali de marca! Avem oameni foarte capabili, de aceea nu e departe timpul cand un roman va ajunge presedintele Europei.Ion Longin Popescu
D-l Neagu Djuvara poate fi contactat
la e-mail: neagudjuvara@opensys.ro
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
