De trei ori "R": recuperare, reconditionare, refacere- Cum indepartam urmele ghiftuielii -
Cea mai mare problema pe care o ridica vacantele, in special cele de Sarbatori, cand timpul fuge parca mai repede ca oricand, este ca... se termina. Si odata terminata vacanta, trebuie pe de o parte sa ne adaptam extrem de rapid la ritmul de munca normal, iar pe de alta - sa infruntam "consecintele" Sarbatorilor. Conform ultimelor statistici, doi din patru europeni incap mai greu in haine din cauza rotunjimilor castigate de Craciun si de Anul Nou, unul din cinci acuza o usoara sau mai grava mahmureala, in timp ce unul din zece se confrunta cu probleme hepatice sau gastro-intestinale... Si doar ne-am promis ca anul acesta vom fi mai cumpatati, dar ce sa facem in fata meselor pline cu tot felul de bunatati, a insistentelor rudelor, prietenilor si binevoitorilor? Acum, tragand linia (fara zadarnice remuscari), este timpul sa ne ocupam de "dereticarea" organismului, care are neaparata nevoie de cateva masuri radicale ca sa-si recapete echilibrul. Si pentru ca organele cele mai chinuite au fost ficatul (avalansa de alimente si alcool l-au pus la grea incercare), plamanii (fumatul si incaperile cu aer statut le-au ingreunat masiv functia), rinichii si colonul (bietul organ de epurare in care se varsa toate toxinele) ne vom ocupa de ele pe rand.
Ficatul
De ce l-am pus pe primul loc? Pentru ca el este marele "erou" al tuturor abuzurilor noastre alimentare, filtrand cat ii sta in putere toxinele pe care le inghitim, convinsi ca sunt bunatati. Mai ales daca sunteti mari amatori de fripturi, maioneze, sarmale si sosuri, daca v-ati facut frati de cruce cu bauturile alcoolice, fie ele si "naturale", este bine sa adoptati un regim (cu o durata de minimum sapte zile) de dezintoxicare hepatica, regim care nu este dificil, dar care va va ajuta enorm. Iata cateva directii de urmat:
In primul rand, este bine sa-i acordam ficatului nostru un interval de odihna, in care sa nu mancam daca se poate deloc produse din carne, prajeli si grasimi, "abuzand" in schimb de ciorbele cu multa verdeata, de mancarurile de leguminoase (linte, soia, naut, fasole), bogate in proteine vegetale, precum si de legumele si fructele proaspete. Acestea din urma ocupa un loc special in cura pentru drenarea ficatului, in special sucurile obtinute casnic din morcov si patrunjel fiind extrem de eficiente in acest sens, la fel ca si salata verde, consumata in mari cantitati. Dintre fructe, in special grapefruitul, lamaia si merele sunt prietenii ficatului, avand efecte exceptionale atunci cand sunt mancate cu un sfert de ora inainte de fiecare masa.
Un elixir pentru ficat: Anghinarea. Iarba de anghinare (Cynara scolymus) se gaseste in toate magazinele si farmaciile naturiste, fiind unul dintre cele mai celebre si eficiente remedii pentru ficat. Se foloseste mai ales sub forma de pulbere, obtinuta prin macinarea cu rasnita electrica de cafea, din care se ia cate o lingurita rasa de doua-patru ori pe zi. Este bine sa tineti aceasta pulbere cat mai mult timp sub limba - este asa de amara, incat o sa va dea mici frisoane, dar va spunem din experienta ca in acest fel veti beneficia la maximum de efectele sale dezintoxicante. Iar daca tratamentul vi se pare prea dur, atunci puteti opta pentru o varianta mai comoda: bitterul suedez.
Bitterul Suedez - este un remediu care isi merita celebritatea, printre calitatile sale de exceptie numarandu-se si acelea de protector, drenor si tonic al ficatului. Se iau 1-2 lingurite din aceasta tinctura dizolvate in putina apa, inainte de fiecare masa. Dintre nenumaratele variante de bitter care se gasesc acum in magazinele si farmaciile noastre, va recomandam, la alegere, doua dintre ele, ambele romanesti: cel produs de firma baimareana "Hypericum" (facut din plante curate, culese de pe dealurile si din Muntii Maramuresului) si cel al bucurestenilor de la firma "Santo Rafael", care si-au selectionat cu grija plante culese din toata tara, elaborand o formula originala din 32+7 plante, pe care va sfatuim sa o incercati.
Plamanii
Comertul cu tigari cunoaste o adevarata explozie de Sarbatori. E stiut ca bautura curge mai lesne, taclalele se-ntetesc si cafeluta pare mai aromata in prezenta tigarilor. Partea cea mai neplacuta e ca fumul ajunge nu doar in plamanii mucegaiti de nicotina ai fumatorilor, ci si in cei ai bietilor nefumatori aflati de fata. Asa ca nu trebuie sa ne miram daca dupa Sarbatori respiram mai greu, ne simtim ragusiti sau ni s-a reactivat o bronsita mai veche. Din pacate, la persoanele mai sensibile, consecintele a cateva zile de fumat intensiv, chiar si pasiv, nu se inlatura in cateva ore sau zile.
Oftati, respirati, oftati
Dimineata deschidem fereastra camerei si lasam sa intre aer proaspat din belsug. In picioare in fata ferestrei vom inspira profund, relaxand cat mai mult abdomenul, dupa care vom expira, ca atunci cand oftam, tot aerul din plamani. Asteptam doua-trei respiratii sa ne revina suflul normal, dupa care vom face o noua respiratie tip oftat. Atunci cand oftam, anumiti muschi, care de obicei nu sunt folositi in procesul respirator, intra in functiune si ajuta la eliminarea aerului rezidual. Practicantii yoga considera ca acest tip de respiratie permite nu doar eliminarea aerului rezidual din plamani si primenirea acestora, ci si eliminarea emotiilor negative si a stresului, a inertiei acumulate. Respiratia tip oftat cu fereastra deschisa se face de minimum 10 ori in fiecare dimineata.
Rinichii
Sunt adesea solicitati peste limita admisibila in timpul Sarbatorilor. Mancarurile bogate in carne favorizeaza formarea pietrelor la rinichi (a uratilor), consumul de bauturi alcoolice (chiar si al berii, care este considerata un bun diuretic) altereaza capacitatea lor functionala, in timp ce frigul si oboseala noptilor nedormite favorizeaza aparitia infectiilor. Daca aveti cearcane ceva mai pronuntate, daca retineti apa in tesuturi si va treziti dimineata cu fata sau cu membrele umflate, este semn ca trebuie sa urmati o cura cu diuretice.
Ceaiul de maghiran - se obtine prin punerea intr-o cana de apa clocotita a 1-2 lingurite de maghiran, care se lasa la infuzat 15 minute, dupa care se filtreaza. Se bea fierbinte, indulcit cu miere dupa gust. Pentru un efect puternic se beau intr-o zi pe stomacul gol trei cani din aceasta licoare, la interval de maximum patruzeci de minute una de alta. Este un remediu excelent, mai ales pentru cei care simt ca au racit la rinichi sau la vezica, care au mictiuni frecvente ori care au o diureza foarte slaba.
Tinctura de ienupar - Se recomanda pentru eliminarea masiva a apei din tesuturi si pentru o cura de lunga durata a fortificarii rinichilor. Se prepara din 7 linguri de boabe de ienupar macinate, peste care se adauga un pahar de alcool alimentar si se lasa la macerat intr-un borcan bine inchis, vreme de 8-10 zile, dupa care se filtreaza. Din tinctura astfel obtinuta se ia cate o lingurita in jumatate de pahar de apa, de trei-patru ori pe zi. In comert se gaseste gata preparat sub forma de tinctura produsul Renostim, care adauga la proprietatile ienuparului cele ale altor plante tonice si stimulente renale puternice, cum ar fi trei-frati-patati sau mesteacanul.
Colonul
Intestinul gros este poarta de expulzare a tuturor toxinelor si materiilor nocive care au fost ingerate. Multe din neajunsurile care apar dupa Sarbatori, de la cresterea necontrolata in greutate la aspectul incarcat al tenului sau la starile de indispozitie si somnolenta, sunt cauzate de un colon incarcat de toxine. Mai ales persoanele care se confrunta cu constipatia, dar nu numai ele, ar fi util ca dupa Sarbatori sa adopte un mic tratament de purificare a colonului, cu o durata de doar sapte zile, dar cu efecte exceptionale asupra echilibrului organic.
"Maturica" stomacului: fibrele vegetale
Sunt acele substante continute de legumele si fructele proaspete, care ajung nedigerate in intestin, constituindu-se intr-o adevarata "matura", care absoarbe si elimina toate materiile toxice. Iata alimentele care contin foarte multe fibre alimentare: radacina de telina, radacina de morcov, pastarnacul si patrunjelul, varza alba, salata. Toate vor fi consumate crude, neprelucrate termic, sub forma de salate. Se mai recomanda taratele de grau (2-3 linguri macerate intr-o cana de apa, de seara pana dimineata), precum si fulgii de orz si ovaz, care in combinatie cu lapte sau cu fructe date pe razatoare constituie un aliment delicios si extrem de sanatos. Daca nu aveti foarte mult timp pentru a va prepara aceste alimente sau vreti o purificare mai energica, va recomandam produsul Diet al laboratoarelor "Plantavorel" Piatra-Neamt, constituit din granule din fibre vegetale naturale.
Laxativele din plante - Cel mai popular remediu, cunoscut inca de pe vremea bunicelor noastre, care-i cunosteau utilitatea, este uleiul de ricin. Se ia o lingurita dupa-amiaza, la orele 16:00-17:00, pe stomacul gol, asa incat sa-si faca efectul seara si noaptea, fara a fi un impediment pentru activitatile zilnice. Nu este insa foarte prudent sa faceti tratamentul cu el mai mult de o data pe saptamana, deoarece poate produce perturbari ale tranzitului intestinal. Un remediu laxativ extrem de prietenos si tot mai popular, datorita extraordinarelor sale efecte in curele de slabire, este tinctura de fructe de soc, din care se iau 3-7 lingurite zilnic, in cure de minimum o saptamana.
Reglarea greutatii corporale
In cazul in care ati luat de Sarbatori cateva kilograme in plus si v-ati hotarat sa urmati una sau mai multe din indicatiile date pentru curatarea ficatului, rinichilor, colonului sau plamanilor, va felicitam, pentru ca ati luat o decizie extrem de inteleapta. Sa ne explicam:
- plantele amare indicate pentru drenarea ficatului, luate pe termen lung, taie apetitul alimentar si ne fac sa mancam mai putin.
- diureticele luate pentru "spalarea" rinichilor duc in mod automat la o eliminare intensa a apei din tesuturi, ceea ce va duce la o scadere uimitor de rapida in greutate (in acest sens sunt binecunoscute efectele tincturii de ienupar in curele de slabire).
- fibrele alimentare indicate la dezintoxicarea colonului ocupa o mare parte din volumul stomacului atunci cand sunt ingerate si in plus incetinesc aparitia senzatiei de foame.
- plantele laxative intensifica procesele de eliminare si, mai ales pe termen lung, sunt cel mai eficient mijloc de slabire (tinctura din fructe de soc, indicata la purificarea colonului, s-a dovedit a fi un adevarat "mancator de kilograme").
- In fine, purificarea plamanilor si reglarea respiratiei sunt cheia unui metabolism corect si a unui tonus fizic de invidiat. Veti vedea ca atunci cand plamanii sunt curati si sanatosi, si exercitiile de gimnastica facute acasa sunt mai usor de abordat si mai... imbietoare.
Iata asadar ca avem in mana toate secretele unei cure de slabire sanatoase, sistematice si care mai presus de toate nu constituie o sursa de incrancenare sau de angoasa. Pentru ca, nu-i asa, Sarbatorile abia au trecut si ar fi pacat sa ne pierdem atat de curand cheful si buna dispozitie cu care ele ne-au alimentat.Ilie Tudor