Din greseala in greseala, catre pensia finala
Cand vine postasul cu banii, zeci de mii de pensionari stiu ca de fapt au de dat! S-a constatat ca au primit mai mult decat se cade. Li s-a calculat pensia gresit. Acum pensionarii trebuie sa plateasca oalele sparte de cei care au vrut sa mai castige o mana pe seama puterii de cumparare a constiintelor pe care o are leul.
Pana in 1996, pensionarii erau o apa si-un pamant. Mai putin fostii activisti de partid, generali de securitate si de militie. La inceputul anilor 90, in Romania erau putin peste doua milioane si jumatate de pensionari. Azi sunt sase milioane. In 1996, s-a dat o hotarare de guvern semnata de Nicolae Vacaroiu care stabilea, provizoriu, un nou sistem de calculare a pensiilor. Dar ce hotarare poate lua un guvern nehotarat? Provizoratul a fost durabil, s-au gasit de indata hibe, scurtaturi si poteci care se bifurca si unii au devenit mai pensionari ca altii. Recent, Guvernul a luat la puricat pensiile si a spus ca a descoperit frauda deceniului. Contabilii de la Guvern pretind ca decalajele dintre pensii, uneori flagrante, ar fi fost provocate de neglijenta angajatorilor, care au uitat sa treaca indexarile de dupa 1991 in cartile de munca, dar si de neglijenta criminala a angajatilor, care nu au cerut o evidenta stricta a modificarilor din statele de plata. Unii pensionari ar fi primit ani de-a randul bani necuveniti. Dupa zeci de ani de munca, ei trebuie sa plateasca o greseala facuta in timpul anilor de ragaz, de un premier grijuliu cu procentele sale electorale. Dar nu primul ministru cu pricina va plati.
Discursurile si calculele tot mai incalcite ascund un adevar simplu. De ani de zile, pensionarii simt ce inseamna sa fii a cincea roata la un vehicul pe butuci cum este politica sociala a tuturor guvernelor postdecembriste. Nu a existat prim-ministru care sa nu le vrea binele. Iar daca un inalt demnitar iti vrea binele, e de rau. Prezenti in toate discursurile electorale ca un exercitiu retoric obligatoriu, pensionarii sunt ca si absenti din pomelnicul de legi pe care-l discuta saptamanal fecunzii nostri parlamentari. S-au semnat acorduri, s-au rostit discursuri, s-au taiat panglici simbolice. Unii politicieni cu carlig la mass-media trag dupa sine carul de reportaj pana la cel mai apropiat azil de batrani pentru a da cadouri voluminoase, care abia incap in reportajul transmis la ora de varf.
Politicienii au batranii lor. Ii platesc bine si sunt mascotele partidului la intalnirea cu electoratul. Nici unul dintre batranii de partid nu a scos o vorba despre contemporanii sai scufundati in mizerie. Prezenta lor bruiaza discursurile. Sase milioane de pensionari isi pierd cu incetul speranta la viata, mai ales cand li se pun in fata planse colorate cu dinamica populatiei si costurile vietii. Li se spune, de pilda, ca un salariat plateste pensiile pentru un pensionar si jumatate. Ca diverse gratuitati sau reduceri de tarif le fac viata mai usoara si atarna ca o placa de mormant in socotelile bugetare. Din discursul populist al anilor 90, atunci cand problema pensionarilor parea de viata si mai ales de moarte, au disparut lacrimile. Semn ca nici chiar politicienii nu mai pot rosti acest discurs lemnos fara sa-i doara gura. Abia asa constatam cat de asurzitoare poate fi tacerea. In spatele ei lucreaza contabilii. Dupa o viata de plati, corvezi si umilinte, pensionarii trebuie sa-si rupa din buzunar sa-si plateasca datoriile la Casa Pensiilor. Pentru a preintampina eventualele proteste, Guvernul a gasit o solutie pentru problemele lor. Va lua de la Casa Nationala de Sanatate zece mii de miliarde de lei si-i va trece la Casa de Pensii. Chiar daca cele doua institutii erau, pana nu demult, autonome. Insa, cu o deturnare de fonduri nu se face primavara. Pensionarii vor fi mereu pe lista celor care doboara record dupa record de saracie.N. C. Munteanu