Teo"Mi-a fost intotdeauna frica sa nu fiu un Neica Nimeni"
- Pentru ca verva si hazul ei le mai spala din cenusiul vietii, telespectatorii au transformat-o in idol. Greu de crezut sa existe vreo concurenta cu atata lipici ca ea! Inteligenta, spontana, mai slaba cu 30 de kilograme, fatuca guresa de la Pro Tv e imaginea vie a faptului ca daca vrei, poti! -
"Asta e Teo. Ce putem noi sa facem cu ea?"
- Prima mea intrebare este... un compliment: de la o vreme incoace, etalezi o forma de zile mari. Nu ma refer doar la noua ta silueta, ci si la stilul mai rafinat al emisiunilor realizate de tine, datorat in mare masura calitatii ceva mai bine filtrate a invitatilor. De fapt, care este secretul longevitatii si audientei de care te bucuri pe micul ecran?
- De obicei, structura unei emisiuni (formatul ei), porneste de la o formula batuta in cuie, pentru care se cauta un prezentator. Vine omu" si i se explica: "Uite, trebuie sa faci asa si asa". La noi s-a pornit invers. Au gasit omu" si-au zis: "Asta e Teo. Ce putem noi sa facem cu ea?". Eu le-am spus: "Fratilor, dati-mi drumu" pe campie, in libertate, si-om vedea". Si emisiunea s-a facut singura. Am avut voie sa spun ce-am vrut, cum am vrut si cand am vrut. Niciodata nu mi-a zis cineva: "Ar fi mai bine asa" sau "Asa nu e bine". Emisiunea are zile bune si zile proaste, exact ca omu". Important este sa nu te prefaci. Pe mine ma crede lumea, pentru ca sunt de foarte mult timp la televizor si intotdeauna am zis ce-am gandit. De fapt, acesta e singurul drept pe care cred ca l-am obtinut. Si eu zic ca lumea apreciaza asta. Si-apoi, ma crede sau nu ma crede, da" macar se distreaza. E foarte bine sa faci ce vrei, fireste, cu conditia sa nu uiti ca esti pe sticla si te vad milioane de spectatori. Asadar, cheia este sa-l faci pe telespectator partas la viata ta. Si sa fii onest. Asa cum am facut cu slabitul. Le-am spus: "Oameni buni, mai stau un pic si ma apuc de slabit". Si-am mai stat o luna si m-am apucat. Si le-am povestit tot timpul, absolut tot, punct cu punct: ce mananc, la ce poftesc, de ce am chef, ce ma doare, ce mi se intampla. Astfel incat, dupa vara, cand am revenit ceva mai slaba pe micul ecran, nimeni nu s-a indignat. In general, oamenii nu accepta schimbarile bruste si de fond. Se simt tradati: "Nu mai e a noastra!". De aceea, eu am incercat sa-i obisnuiesc cu ideea, ba chiar i-am invitat sa faca si ei ca mine. Daca au vrut, fireste, ca eu nu dau buzna in casa telespectatorului sa-i pun branza degresata pe masa! Clenciul e ca emisiunea sa para interactiva, chiar daca nu e. Pe de alta parte, daca e sa ne referim la psihic, nu e deloc obositor. Si asta, pentru ca eu traiesc in emisiune la fel cum traiesc si-n afara ei. Intre 17:45 si 19:00 nu exista o ruptura marcata. Viata mea e fluida din acest punct de vedere. Nu exista angularitati. Or, asta e mare lucru, fiindca eu cred ca, in viata oricarui om, angularitatile zilnice sunt ucigatoare. Daca te continui tu pe tine si o tii pe-a ta, tot tu esti. Pe mine ma cheama la fel si la televizor. Emisiunea se numeste Teo. N-am fost botezata altfel. Nu m-am schimbat deloc. Nu sunt constransa cu nimic.
- Interactivitatea e o miza mare a televiziunii, desi foarte grea, fiindca se transforma usor in vulgaritate. Cum te privesc oamenii cu care te intalnesti pe strada?
- Ai sesizat corect nuanta. Relatia noastra e tot una interactiva. Nu se sfiesc sa ma opreasca si sa ma intrebe tot felul de lucruri. In general, oamenii sunt foarte prietenosi. Iar ca om de televiziune, reactia lor trebuie sa te intereseze in cel mai mare grad. Fiecare personaj din televiziune receptioneaza un anumit tip de stimul din partea telespectatorului. Ala care vrea sa fie smecher la televizor va fi tratat ca atare de telespectatorul care va dori sa-i arate ca nu e mai smecher decat el. Din punctul de vedere al relatiei mele cu publicul, pot spune ca uneori sunt fericita, iar alteori sunt mai putin fericita. Pentru ca fiecare om are si el zilele lui bune si zilele lui proaste. Cand te grabesti, cand nimic nu ti-a iesit, cand ai doua sacose cu gogonele, cu oua si cu doua kile de lapte care dau sa se verse si te opreste toata lumea din juma"-n juma" de metru sa-ti ceara autografe, in conditiile in care tu nu ai nici hartie, nici creion, ai o usoara crispare. Da" stai si te gandesti: "Mai, pana la urma nu pentru asta muncesc?". Totusi, eu am constatat ca oamenii au fost intotdeauna, cel putin vizavi de mine, dispusi sa ierte, au fost ingaduitori.ÊImi aduc aminte ca a venit o doamna la mine si mi-a cerut numarul unui psihoterapeut. Asta in timp ce eu vorbeam la telefon. Am intrerupt convorbirea, am cautat in agenda telefonului numarul respectiv, nu l-am gasit si i-am spus femeii ca-mi pare rau. La care ea mi-a replicat: "Nu-i nimic". Dar cu un ton de repros, de genul: "Data viitoare sa nu se mai intample. Ca de-aia esti acolo: ca sa ma ajuti".
"Faptul ca parintii mei sunt acum parintii <<cuiva>> e un fapt incredibil"
- Dincolo de firescul prezentei tale pe micul ecran, nestingherit de nici un soi de rigiditate, se simte si bucuria afisata deschis, placerea muncii pe care o faci. S-ar zice ca nu te simti niciunde mai bine ca in fata aparatului de filmat. Asta sa fie explicatia succesului tau?
- Ceea ce n-am spus niciodata nimanui pana acum e ca mie mi-a fost intotdeauna frica sa nu fiu un Neica Nimeni. Cand eram copil, am avut certitudinea ca sunt mediocra. Iar in viata unui om, ceva mai rau decat nota 7 nu exista. Eu credeam despre mine c-o sa mor un anonim. Nici macar nu ma mai deranja. Da" aveam o oarecare framantare in legatura cu asta. Si-n momentul in care am vazut ca s-ar putea sa nu mor Neica Nimeni, am prins niste aripi si am dezvoltat o vointa cum nici nu-ti inchipui. Faptul ca parintii mei sunt acum parintii cuiva e un fapt incredibil. Asta in conditiile in care acesti parinti s-au chinuit toata viata cu un copil mediocru. Ani de zile s-au dus pe la profesori cu caciula-n mana sa-i intrebe ce mai face loaza. "Nu invata, doamna. Nu e atenta. Ea e fata desteapta, dar deranjeaza clasa." Faptul ca acum tata e "Tata lu" Teo", iar mama e "Mama lu" Teo", mi se pare fabulos. Sigur ca ei au propriile lor identitati si ca sunt niste persoane absolut senzationale, dar mie mi se pare ca acesta e singurul cadou pe care li-l puteam face, singura recompensa pe care le-o puteam oferi. Asa ca in momentul cand am simtit ca s-ar putea sa nu mai fiu un nimeni, am devenit supraom si-am zis: "Acum!, ca a doua sansa nu ti se mai ofera!". Eu am avut doua sanse in viata: ca am ajuns aici, in Pro Tv, si ca am intrat la facultate din prima. Ca a doua oara n-as mai fi intrat.
"Din gustare in gustare, spre victoria cea mare"
- Sa revenim la forma ta extraordinara, demna de un subiect la rubrica noastra de "Forma maxima". Ne vinzi reteta?
- Eu, fundamental, sunt un om fericit. Pentru ca nu mi-a murit nimeni, n-am avut parte de drame devastatoare. Nu stiu daca voi putea merge mai departe in clipa in care mi se va prapadi cineva apropiat. Habar n-am! N-am fost pusa niciodata in situatii limita. Nu stiu ce sa zic. Pana acum, totul a mers perfect. Si-n momentul in care am avut necazuri, ele au trecut tot datorita emisiunii. Pentru ca la noi, cand se duce unul la doctor, ne ducem toti. Si asta te sustine si te ajuta fantastic. Problema cu forma, trebuie sa va marturisesc ca e totusi destul de fluctuanta. Exista zile in care nu sunt in forma deloc. Dar deloc! Si-atunci, fac emisiunea din experienta. Astea sunt emisiuni facute dupa nas. Adica: nu stiu cine e omu" din fata mea, nu-l cunosc, ca mie mi-e rau, nu inteleg ce vrea de la viata mea, da" mi-aduc aminte ca parca am mai intalnit situatia asta si-atunci eram in mega-forma. Asa ca tratez situatia prezenta exact ca atunci. Experienta te ajuta cum nici nu-ti pot explica. In ceea ce priveste partea cu slabitul, sa stii ca nu e asa usor de discutat despre asta. In general, oamenii asteapta o reteta minune, care sa-i invete cum sa slabeasca fara sa faca nimic si fara sa consulte medicul. Ca daca-i spui sa se duca la nutritionist o sa zica: "Da" ce, eu sunt bolnav? Eu sunt doar obez!". Asa ca eu nu prea vorbesc despre asta. Ca ar fugi telespectatorii sau cititorii, dupa caz. Desi e fundamental sa te duci la nutritionist, ca n-ai de unde sa stii ce pericole te pasc si dai, Doamne fereste!, in alte belele. De asemenea, nu pot sa le spun ca eu stau doua ore si jumatate pe bicicleta si fac 90 de abdomene in fiecare zi. Si-atunci, dezvalui numai partea cu regimul alimentar propriu-zis: carne de pui fiarta, cu apa aruncata dupa 20 de minute si-apoi fiarta inca 10 minute, ca sa iasa si ultimele urme de grasime, branza fara grasimi... De fapt, totul trebuie sa fie fara grasime, fara zahar, fara paine si fara alcool. Tot ce se poate manca crud e bun. Fructele sunt si ele indicate, dar atentie la banane, struguri si ciresele "Inima de Porumbel", care sunt geniale, dar ingrasa cumplit. Se pot manca si nuci, alune, seminte, tot ce tine de familia oleaginoaselor, dar putin si dupa sfatul medicului. Practic, nu e vorba de o cura de slabire, ci de un regim de viata radical opus celui anterior, si pe care trebuie sa-l urmezi cate zile vei avea. Iar succesul lui tine de un parcurs progresiv, de perseverenta si de incurajarea celor din jur. Cel mai mult iti tine de foame sa auzi de la altii cat ai slabit. Si inca ceva: cand te decizi sa incepi, trebuie sa gatesti cat mai putin pentru familie. Pentru ca va trebui sa gusti bucatele si din gustare-n gustare pana la victoria cea mare! Oricum, la noi exista traditia ca gospodina sa se hraneasca cu resturile de prin farfuriile celorlalti. Mancarea e scumpa in Romania si nimeni nu se indura sa arunce nici o firimitura, si uite-asa se face ca femeia din tarisoara noastra a ajuns Labusul si grasa familiei! Si la fel de greu este sa le spui oamenilor ca regimul acesta nou te afecteaza si psihic. Esti deprimat, nu mai ai chef de nimic, iti vine sa plangi din orice sau chiar din senin. Se pare ca asta se intampla din cauza unor aminoacizi care se pierd si pe care n-ai cum sa ti-i procuri decat mancand normal. Asa ca serotonina se duce odata cu kilogramele. Dar trebuie sa fim tari si sa trecem si peste asta! In momentul in care intri intr-o stare depresiva, asta trebuie sa-ti spui tot timpul: "O sa treaca! O sa treaca! O sa treaca!". Sunt momente in care nu mai simti bucuria de-a trai. Toata lumea bea sampanie si mananca piscoturi, numai tu nu. Sigur ca asta te pleosteste ingrozitor. Plus ca a doua zi dimineata, cand toata lumea isi inghite galbenusul in pat, tu trebuie sa te urci pe bicicleta, intr-un frig de nu-i adevarat, si sa dai din picioare ca sa racesti mai cu spor. Si iar iti spui: "O sa treaca!".
- O persoana cu o popularitate asa de mare ca a ta, e perceputa automat drept model. Ce valori alimenteaza imaginea publica? Pe ce mizezi in viata?
- Toata lumea care apare la televizor e un model. Cand apari pe sticla, ti se da o putere pe care trebuie s-o intelegi ca s-o poti manui. Eu inca mai lucrez la aspectul acesta, pe care nu l-am prea inteles. Si asta, pentru ca sunt un om care n-are incredere in el. Eu primesc incredere de la cei din jur. De-asta m-am inconjurat de o echipa superputernica, care sa ma sustina in momentul cand mie mi se pare ca emisiunea n-a iesit bine. Noroc ca tot timpul ai la indemana testul audientei. Care nu mai e o problema subiectiva. In ceea ce priveste valorile pe care ma bazez, pe cele mai importante din ele le-am invatat de la fostul meu coleg, Mircea Badea: sa nu minti niciodata, nici macar pe tine, sa nu-i deranjezi pe cei din jur, sa nu torni si sa nu dai in gat niciodata. Si chiar daca o faci, atunci macar nu dormi noaptea. Si mai e si prietenia. Prietenia dusa pana-n panzele albe, peste orice hotare.
"Daca nu ma faceam ce sunt acum, ma faceam telespectator"
- Familia e importanta pentru tine?
- E important sa stii ca sunt niste oameni care te asteapta si se gandesc la tine, dar si mai importanti sunt oamenii cu care esti aici, la lucru, familia din Pro Tv. Ce zice americanu"? "It all boils down to business", adica, daca fierbi toata mantocaria, ajungi la concluzia ca meseria e totul. Oamenii cu care lucrezi trebuie sa fie si prietenii tai, si familia ta si totul. Si pentru mine chiar sunt! Eu traiesc pentru meseria asta. Fara nici o discutie. Eu nu ma gandesc decat la asta sau, foarte rar, ma gandesc si la altceva, si chiar si atunci ma intreb cum as putea sa utilizez eu gandurile care imi trec prin minte pentru emisiune sau cum as putea sa reproduc starea asta, astfel incat sa treaca si de partea cealalta a ecranului. Incerc sa-mi fabric in minte tot felul de idei... Ce e nasol e ca le uit. In capul meu sunt niste lucruri extraordinare, mai ales noaptea. Problema e ca dupa aceea le uit. Dar macar ma preocup! (Rade)
- Oare e ilogic sa te intreb: ce mai inseamna viata ta in afara de televiziune?
- Ei, nu chiar... Cel mai mult imi placea sa gatesc. Acum s-a dus si asta pe apa Sambetei! Ceea ce m-a daramat! Mi-a mai ramas muzica. Eu stiu pe dinafara texte de la toate melodiile de pe lumea asta. Fac cu mare placere lucrul asta: ascult muzica si invat texte. Apoi, stau si ma uit la televizor. Asta o fac cu o placere de-a dreptul dementa. Eu sunt telespectator. Cred ca, daca nu ma faceam ce sunt acum, ma faceam telespectator. Daca in nomenclatorul de meserii exista si aia numita "telespectator", eu as fi fost reprezentantul ei de frunte. Acum, de exemplu, sunt fan "Conrad Bloom" sau, cum a fost tradus la noi, "Prizonier in lumea femeilor". E un serial genial! Inregistrez tot, iar noaptea ma ocup cu vizionatul.
- Cu ce iti incepi si iti termini ziua?
- Imi incep ziua cu sentimentul neplacut ca trebuie sa ma urc pe bicicleta si ca trebuie sa stau lipita de ea doua ore si jumatate. Dupa care ma gandesc ca la un moment dat o sa fie bine si ca toate au un sfarsit. Apoi, ma urc pe bicicleta si am senzatia ca nu se va termina in vecii vecilor. Ma uit la televizorul plasat in fata bicicletei si incerc sa urmaresc secvente din ce in ce mai lungi, fara sa ma uit la ceasul care contabilizeaza caloriile consumate. Iti dai seama ce tortura indur?! Pentru o calorie pierduta, eu trebuie sa dau de noua ori din picioare! Pana ajung la 700 de calorii... Sfarsitul zilei se petrece, lunea, miercurea si vinerea, cand ma duc la sala de gimnastica, pe la 12 noaptea. Ma intorc acasa, iar bucuria mea cea mai mare e sa descopar ca nu mi-e foame. Ceea ce se intampla foarte rar. Mananc ceva, gandindu-ma cat o sa stau pe bicicleta ca sa ard caloriile alea, dupa care ma uit la televizor. Asa se termina.
- Ai avut, in ultima vreme, parte de vreo mare bucurie pe care ne-o poti impartasi si noua?
- In ziua cand emisiunea a implinit doi ani, era sa mor de fericire. Am avut invitati - de fapt echipa i-a invitat, ca eu habar n-am avut cine o sa vina - urmatorii cetateni: formatia Compact, Nanty - primul meu regizor de emisie, Tociu si Palade, Mircea Badea si Oreste - bucurie peste margini! Am reusit si m-am abtinut, n-am plans deloc si, in sfarsit, dupa atatea emotii, s-a terminat emisiunea. Toata lumea plecase cand... cine crezi ca apare? Nicu Covaci, personal, cu flori si Cd-ul "Cantafabule", drept cadou pentru mine. Iti dai seama?! Am crezut ca nu e adevarat! Mi s-a oprit inima-n loc! Nu stiam ce sa-i zic, cum sa-l iau, cum sa-i multumesc.
- Ai vreun sfat de folos pentru cititorii revistei "Formula As"?
- Atunci cand traiesc clipe grele si foarte grele, sa se gandeasca tot timpul ca singurul lucru care nu trece niciodata e moartea. Toate trec. Singura nenorocire de pe lume e moartea. Restul sunt neplaceri.Ines Hristea
Fotografii de Marian Teodorescu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
