Andrei Iteanu- Antropolog din Paris, castigator al Marelui Premiu acordat de "Formula As" la Festivalul International de Film Documentar si Antropologie Vizuala de la Sibiu -"Sunt evreu, dar limba romana este <<camasa magica>> a sufletului meu"
Papua Noua Guinee este un mic regat din Pacific, fosta colonie britanica. Apropierea anului 2000 genereaza multa ingrijorare in Jajau, unul dintre satele izolate ale insulei. Printre multele temeri se afla si una legata nemijlocit de traditie: patrunderea crestinismului, in urma cu 50 de ani, i-a determinat pe localnici sa neglijeze cultul celebrarii mortilor. Conform vechii lor credinte, mortii au puterea de a-si ajuta rudele in viata, care, la randul lor, au obligatia de a organiza ceremonii speciale pentru cinstirea celor plecati. In ultima vreme, ajutorul stramosilor nu s-a mai facut simtit. In acelasi timp, misiunile Anglicana si Apostolica isi disputa influenta asupra oamenilor. Daca esti apostolic, li se spune, vei avea o viata buna dupa moarte. Vei primi adapost in Canada, unde "nu exista suferinta si nici moarte". Vei ajunge in Paradis, unde toata lumea va munci pentru tine. Ca anglican, te vei chinui, iar dupa moarte vei munci din greu. Antropologul Andrei Iteanu si regizorul Eytan Kapon au venit sa filmeze in Jajau. Satenilor le e teama ca mortii o sa vada filmul si, afland de promisiunile facute in numele lor, se vor intoarce impotriva celor vii, sa-i pedepseasca. Deja s-a anuntat ca, in iunie 2000, mortii se vor intoarce in sat cu un vapor (filmarile acestor povesti au loc in 1999). Fred, un orokaiva convins de existenta vietii dupa moarte (orokaiva este numele tribului si al limbii respective), fiind sigur ca parintii sai traiesc intr-o tara bogata, fara durere si intristare, le scrie o scrisoare. Si ceilalti scriu scrisori. Dar unde sa le trimita? La ce adresa? Unde e Paradisul? Cei doi reporteri, Andrei si Eytan, sunt vazuti ca mesageri ai lumii de dincolo. Ei sunt, de fapt, morti, pentru ca au pielea alba. De cum i-au vazut, satenii si-au spus: "Uite, au inceput sa se intoarca mortii". Exact cum a spus episcopul. In anul 2000 isi vor lepada cu totii pielea neagra si vor deveni albi. Adica vor muri si vor ajunge in Paradis. Pana atunci, vor sa-si trimita scrisorile rudelor. Andrei (Andrew) si Eytan stiu, desigur, care este adresa Raiului. Cel putin asa cred papuasii. Pentru locuitorii din Jajau, scrisorile incredintate celor doi albi sunt unul din multele mijloace de a restabili relatiile cu stramosii morti, pentru ca acestia sa imparta cu ei bogatiile de care se bucura in Paradis. Este o modalitate de a comunica cu Dumnezeu, de a ajunge la Dumnezeu, prin spiritele stramosilor.
***
Aceasta este, pe scurt, povestea continuta de filmul antropologic "Letter to the Dead" (Scrisoare catre morti), realizat de regizorul Eytan Kapon si antropologul Andrei Iteanu. Prezentat recent in cadrul Festivalului de Film Documentar si de Antropologie Vizuala, Astra Film Fest 2002, de la Sibiu, el a intrunit punctajul cel mai mare al juriului, obtinand Marele Premiu oferit de revista "Formula As". La ceremonia decernarii premiilor s-a aflat Andrei Iteanu, care a surprins pe toata lumea vorbind romaneste. Aplaudat minute in sir la scena deschisa, el a marturisit ca s-a nascut la Bucuresti, in familia unui avocat; a parasit tara la varsta de 7 ani. Stabilit la Paris cu intreaga familie, a studiat Antropologia la Sorbona. Personalitate marcanta a vietii stiintifice pariziene, a facut parte din juriul celui mai prestigios festival european de film antropologic, "Cin?ma du r?el". Este membru al Cnrs, o veritabila academie a cercetarii stiintifice franceze.
"Daca mi s-ar spune ca Sibiul este cel mai important centru cultural al Romaniei, nu m-as mira nici o clipa"
- Ati ridicat in picioare intreaga sala de la Sibiu. Limba romana pe care o vorbiti, curata si aproape fara accent, tradeaza un interes special din partea dvs. fata de viata romaneasca. De cate ori ati vizitat Romania in ultimii ani?
- Niciodata. De 40 de ani, de cand am plecat ca simpli emigranti politici, nimeni din familia mea nu a mai fost in tara. Limba am invatat-o de la mama si de la bunica, ele sunt cele care s-au ingrijit, in mod firesc, de educatia mea. Le sunt recunoscator ca n-au neglijat nici o clipa mostenirea de acasa, deoarece gasesc ca, oricate limbi ai invata in viata, numai limba din copilarie conteaza cu adevarat pentru suflet. Sunt evreu, dar limba romana este "camasa magica" a sufletului meu, invelisul misterios care mi-a intretinut, in timp, o nostalgie difuza pentru locurile natale.
- Pentru a vedea cat mai mult din pamantul romanesc, ati ales sa veniti cu trenul la Festivalul de la Sibiu. Cum a fost la Curtici, la frontiera, cand ati luat contact cu primii romani?
- Marturisesc ca mi-a fost teama de reintalnirea cu Romania. Nu stiam la ce sa ma astept, deoarece nu prea eram la curent cu actualitatea romaneasca. Amintirile din copilarie s-au estompat, Romania reducandu-se pentru mine doar la un exercitiu lingvistic. Limba romana a fost patria mea, locuinta sufletului meu, bucuria mea secreta. Intr-adevar, la intrarea in tara am fost socat sa aud vorbindu-se numai romaneste. Mi-am zis ca intr-un banc clasic: "Uite ce destepti sunt, vorbesc toti romaneste!". Emotiile cu care am primit anunturile ceferistilor si vamesilor nu m-au parasit nici o clipa de atunci, dimpotriva, au crescut in intensitate. De aceea am luat hotararea sa-mi iau familia anul viitor, s-o imbarc intr-o masina si sa vizitam cat mai multe zone, incepand cu Bucurestiul.
- Veti gasi, mai mult ca sigur, cel putin un subiect de studiu pe placul dvs. Un viitor film antropologic facut in Romania ar putea sa va aduca un succes cel putin la fel de mare ca acela al documentarului facut in Pacific. Cum ati ajuns sa filmati tocmai in Papua?
"Sponsorizat de o revista ca <<Formula As>>, Marele Premiu de la Sibiu este egal cu un mare premiu de la oricare alt festival similar din lume"
- Participarea la Astra Film Fest 2002 v-a dat ocazia revederii tarii natale. Premiul consistent al revistei "Formula As" v-a oferit surpriza descoperirii unei "mari publicatii europene, care sustine valorile autentice, traditia, cercetarea antropologica" (asa cum ati declarat pe scena, la primirea Marelui Premiu). Unde se situeaza festivalul sibian in contextul international al manifestarilor de acest gen?
- Sponsorizat de o revista ca "Formula As", Marele Premiu de la Sibiu este egal cu un mare premiu de la oricare alt festival similar din lume. Cand directoarea voastra, d-na Sanziana Pop, mi-a inmanat diploma si cec-ul, in aplauzele a peste 1000 de tineri, si sub magia cuvintelor ei inflacarate si patriotice, mi-au dat lacrimile. N-am mai vazut atata caldura si nu m-a mai primit nimeni, vreodata, cu atata generozitate si deschidere. Pentru o clipa, am crezut ca visez. Noi, evreii romani, suntem de felul nostru foarte sentimentali, cand e vorba de locurile si oamenii din tara in care ne-am nascut. Daca, in plus, cea mai importanta publicatie saptamanala a romanilor ne acorda o atat de mare onoare, pe fundalul unui discurs inaltator ca al doamnei Pop, pot spune ca e vorba de clipe arzatoare, de neuitat. Vorbind despre organizare, mi s-a parut exceptionala; totul a fost placut, usor, la indemana. M-a uimit publicul. Timp de o saptamana, salile de spectacol au fost pline, de dimineata pana seara. Studenti polonezi, francezi, germani si italieni, dar in principal romani, au participat la proiectii si la discutiile de dupa proiectii, la dialogurile cu realizatorii filmelor. Desi documentarele nu sunt intotdeauna prea amuzante pentru varsta lor, acesti spectatori au stat si au ascultat, au vizionat pana la capat, au pus intrebari. Este incredibil ca sute de tineri sibieni au uitat de filmele americane de la televizor si din cinematografe, venind sa vada documentarele din festival. S-ar putea face un film antropologic chiar despre ei, despre nivelul lor intelectual exceptional. Si la Paris, la New York sau Amsterdam vin tineri la festivalurile de film documentar, dar nu atat de multi ca aici si nu raman pironiti pe scaune 10-12 ore pe zi, devorand film dupa film. Romanii au o sete de cultura si de cunoastere uimitoare.
- "Beeld vor Beeld", "Idfa", "Cin?ma du r?el", Festivalul de Film Documentar Kalamata, Nafa, "Margaret Mead" din New York, "Di Popoli" din Italia - sunt cateva dintre marile festivaluri internationale de film documentar. Poate fi citat Astra Film Fest printre ele?
- Sibiul a oferit lumii filmului documentar un festival de cea mai inalta tinuta. Astra Film Fest a intrat deja in nomenclatorul elitei internationale, iar un premiu castigat aici iti aduce consacrarea pe plan mondial. E uluitor ca institutia numita "Fundatia Antropologie Vizuala" si "Studioul Astra Film" au reusit acest lucru.
- Care sunt filmele care v-au interesat cel mai mult?
- Filmele despre Romania si cele despre Balcani. Interesul este justificat de setea mea de cunoastere fata de lumea de aici. In Occident se fac filme despre acest spatiu, dar intelegerea sufera mult de un schematism plicticos, de o "limba de lemn" a discursului filosofic. Filmele din Vest nu se intereseaza exact de situatia din Romania sau din Balcani, se intereseaza sa claseze situatia intr-un numar de categorii care sunt importante in Vest: sunt democrati, nu sunt democrati, sunt liberali, nu sunt liberali, au o economie de piata solida sau n-au, adica o seama de directive administrative, adevarate caricaturi. Or, la Sibiu, am vazut filme facute de oameni din Romania si din Balcani. Am vazut filme care arata realitatea si complexitatea situatiei de pe teren, filme de o mare forta expresiva, de un impact emotional necunoscut in Vest. Noi, autorii de filme documentare, trebuie sa garantam justetea lucrurilor pe care le spunem. Sa fim sinceri cu noi si cu spectatorii. Tocmai acest amanunt a fost gasit din plin si aplaudat in salile de proiectie de la Sibiu. Nu intamplator un membru al juriului a caracterizat festivalul Astrei drept o "defilare a sinceritatii".Ion Longin Popescu
Foto: Astra Film
Adresa de e-mail a lui Andrei Iteanu este urmatoarea: iteanu@ehess.fr
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
