Ecologie
Rosia Montana nu moare!Aliante Puternice In Lupta Pentru Salvarea Muntilor Apuseni
Institutii de importanta nationala se raliaza campaniei de stopare a proiectului "Eurogold". Sosite in avalansa pe adresa redactiei, protestele, comunicatele, zecile de mii de adeziuni din tara si din strainatate dovedesc o solidaritate exemplara intr-o cauza de insemnatate istorica: pastrarea integritatii geografice, ecologice, spirituale si culturale a Muntilor Apuseni, respectarea drepturilor omului si a dreptului de proprietate intr-o tara care se pregateste sa intre in Comunitatea Europeana.
Constransi de spatiul restrans al revistei, publicam intr-o reprezentare simbolica, textele sosite recent pe adresa redactiei, nu fara a uita multumirile datorate uriasului val de sustinere si de afectiune al cititorilor nostri: minunati si foarte iubiti tovarasi de drum.
Din partea Bisericilor Romano-Catolica, Unitariana si Reformata ale Ardealului
"Sustinem ca amploarea proiectului necesita organizarea unui referendum"
Pe zi ce trece, lupta pentru apararea Muntilor Apuseni aduna in randul ei forte noi.
Tot mai multe personalitati ale vietii stiintifice, culturale, organizatii civice, sindicate, asociatii profesionale au iesit din letargie si iau pozitie publica fata de proiectul satanist de la Rosia Montana. Pana si guvernantii dau semne timide ca au inteles ceva din ceea ce, cu concursul lor direct si interesat, li se pregateste cu sange rece motilor din Muntii Apuseni. O singura institutie mare a tarii, in care s-a dovedit ca oamenii au nestramutata incredere, doarme (sau se face ca doarme), asa cum i-a fost obiceiul inca din vremurile recent apuse. Este vorba de Biserica Ortodoxa Romana! Despre obedienta mai-marilor ei in fata puterii politice. Tacerea episcopului de Alba-Iulia, a mitropolitului Ardealului, a Patriarhului B.O.R. fata de iminenta distrugere a unor monumente istorice este inexplicabila. Biserica de la 1741 a eroului national Balint, popa Balint, locotenentul lui Avram Iancu, cel care a lasat cadelnita in altar si a pus mana pe coasa, avantandu-se in lupta impotriva dusmanilor neamului, este in pericol. Daca "Partidul" nu spune nimic (fiind dirijorul din umbra al Apocalipsei), nici Preafericitul, nici Inalt Preasfintitul, nici Preasfintitul nu reactioneaza. Doresc pesemne sa afle mai intai cum e "vremea" la Cotroceni sau la Palatul Victoria. In schimb, au demnitatea sa vorbeasca reprezentanti ai unor Biserici care nu sunt "nationale", dar care au un rol important in viata spirituala din Romania: Bisericile Romano-Catolica, Unitariana si Reformata ale Ardealului (vezi comunicatul alaturat). Pentru mai multe detalii, ne-am adresat preotului Barth Ott-, directorul economic al Arhiepiscopiei romano-catolice din Alba-Iulia.
- V-ati intalnit cu oficiali ai "Gold Corporation" care v-au vorbit de binefacerile pe care le vor aduce ei in Apuseni. Cat au fost de convingatori?
- Ni s-a parut ca se doreste experimentarea unui lucru pe care acesti domni nu l-au mai aplicat nicaieri. Ne-au prezentat un proiect neclar. Au amintit de un muzeu, de o zona protejata. Cum sa ramana in picioare, inconjurate de cratere in care se pusca tone de explozibil, cladiri de 200 de ani vechime? Cum vor fi ele protejate? Vor ridica din umeri in fata dezastrului si vor spune: "Ne pare rau". Ar face mai bine sa spuna adevarul; geologul nostru le-a pus intrebari profesionale, iar dumnealor au facut promisiuni vagi, ce nu se pot tine.
- Care ar fi, dupa parerea dvs., urmatorul pas pentru limpezirea situatiei?
- Un referendum in toata zona, pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, toti oamenii din imprejurimi vor fi afectati."Pentru noi, oamenii sunt mai valorosi decat aurul. Atata vreme cat un singur credincios al nostru va ramane in Rosia Montana, noi nu negociem nimic cu nimeni. Bisericile noastre nu sunt de vanzare."
- Argumentatia deja "clasica" a Companiei de la Rosia Montana cuprinde in principal referinte de ordin economic. Promite ca va salva economia zonei...
- Nu suntem impotriva investitiilor, a exploatarilor miniere, dar sa nu fie alungati oamenii din casele lor. Imediat dupa mutare, vor incepe sa moara batranii, cum s-a intamplat pe timpul lui Ceausescu, atunci cand se demolau satele. In plus, ca economist, nu voi intelege niciodata de ce Statul roman a acceptat doar 18% din afacere. Cine a planuit acest dezechilibru? Cred ca ar exista variante mai profitabile, atat pentru Stat, cat si pentru oameni... In ce ne priveste, consideram ca nu exista masuri de protectie a celor pe care ii pastorim. I-am intrebat pe acesti domni daca au depus, conform legii, 5% din valoarea investitiei (adica 22,5 milioane de dolari - n. red.) intr-un cont intangibil, pentru a garanta refacerea mediului. Mi-au spus ca vor pune 1%. Nu e oare prea putin? Cum sa intretii barajul si sa asiguri refacerea naturii, pe o perioada de sute de ani, cu doar 4,5 milioane dolari?Ion Longin Popescu
Din partea Academiei de Studii Economice Bucuresti
Grupul pentru Salvarea Rosiei Montane, alcatuit din cadre didactice din Academia de Studii Economice din Bucuresti, a luat cunostinta cu indignare de declaratia facuta de Frank Timis cu ocazia inaugurarii sediului din Alba Iulia al Companiei "Rosia Montana Gold Corporation" ca: "Desi Compania are dreptul legal de a solicita Statului exproprierea pentru scop de utilitate publica a proprietarilor care nu ar fi de acord sa-si vanda terenul si casele, nu se va ajunge la aceasta situatie, deoarece deja peste 1400 de proprietari din aria viitoarei exploatari au semnat in favoarea Companiei". De cand interesele companiei Rmgc sunt de "utilitate publica", cand Statul detine doar 18% din afacere, iar Bnr a declarat ca nu mai are nevoie de aur?
Consideram aceasta declaratie o amenintare la adresa proprietatii private. Ea arata opiniei publice presiunile la care sunt supusi proprietarii din Rosia Montana de doi ani de zile, presiuni exprimate acum de la nivelul judetului si, de ce nu, maine, de la Bucuresti. Rosia Montana este o localitate atestata documentar de 1871 de ani, cu importante vestigii romane si case de patrimoniu. Rosienii, urmasi ai motilor lui Avram Iancu si ai lui Horia, Closca si Crisan, care in trecut au fost stanca de granit care a rezistat tuturor vrajmasilor, sunt acum alungati de pe terenurile lor si dezbinati, si asta in numele unui asa-zis interes public. Ce zic Biserica Ortodoxa Romana, autoritatile Statului, organizatiile pentru drepturile omului? Chemam pe toti cei care iubesc dreptatea sa se solidarizeze cu motii din Rosia Montana!Rector, prof. univ. dr. Paul Bran
Din partea Ligii Nationale a Primarilor si Consilierilor din Romania
"Va sprijinim si ne vom bate impreuna"
Stimata doamna Sanziana Pop,
Raspundem apelului dvs. pentru sustinerea actiunii Rosia Montana si va informam: Liga noastra a luat pozitie fata de aceasta actiune cinica si rapace de mai mult timp, dar din pacate fara prea multe rezultate. Apreciem in mod deosebit munca dvs. si consideram ca prin unirea fortelor vom avea mai multe rezultate si mai mult ecou intr-o actiune de interes national, de demnitate si respect fata de zestrea lasata de mosii si stramosii nostri.
Liga noastra numara circa 15.000 de primari si consilieri din toate legislaturile si toate partidele. Respingem cu vehementa intreaga motivatie fatarnica pentru "binefacerile" care ni se prezinta drept mari descoperiri, romanii fiind dupa ei miopi si nerecunoscatori fata de cei care ne intind o mana "de ajutor" (zic ei), de fapt, luandu-ne cu zece maini.
Aceasta actiune nu are numai conotatii ecologice, ea este mult mai profunda. Ne ingrijoreaza pozitia Ministerului Mediului, care s-a pronuntat zicand ca "daca nu este in regula, nu se va aproba", ceea ce inseamna ca daca se vor respecta canoanele regulii, proiectul se va aproba. Este o atitudine bizara si iresponsabila, pentru ca problemele de la Rosia Montana sunt ale tarii intregi, ale existentei noastre ca neam si ca mostenire si nu pot fi "negociate" in nici o ipostaza.
Problema este vasta si mesajul nostru are rostul de a va informa ca sustinem din tot sufletul actiunile dvs.; speram sa se inteleaga la toate nivelele. Romanii si problemele lor socio-economice si sociologice nu inseamna numai ocuparea unor forte de munca sau "ducerea unor geamantane" goale la venire si pline la plecare. Pastrarea avutiei nationale si valorificarea ei in interesul neamului este o obligatie si nu o concesie.
Cine a aprobat inceperea discutiilor si elaborarea documentatiilor pentru Rosia Montana?
Cine a investigat si cine a incurajat socio-economic si ecologic aceasta investitie paguboasa?
D-l ministru Dan Popescu greseste cand apreciaza ca suma de 400 milioane dolari este o investitie profitabila. Noi apreciem cu competenta ca nu este profitabila si pe deasupra este si distrugatoare in esenta, in existenta noastra.
Va felicitam pentru ceea ce faceti. Dorim sa stiti ca va sprijinim si ne vom bate impreuna pentru aceasta problema esentiala a noastra.
Sa ne si sa va ajute Dumnezeu!
In numele Biroului de Conducere,
Presedinte,
Prof. univ. dr. Iulian Cretu
"Incep sa rasune tulnicele-n Apuseni"
Sambata, 9 noiembrie, incepe la Campeni "Caravana Rosia Montana", o actiune organizata de un grup de studenti din Cluj. Primarul orasului, Viorel Sicoe, a pus la dispozitia participantilor Casa de Cultura. Multi dintre cei abordati de catre militantii ecologisti, oameni simpli de pe strada, si-au aratat interesul pentru actiunea societatii civile. In linia intai se afla profesorii de la Colegiul National "Avram Iancu" si cei de la Scoala Generala, hotarati sa devina ei insisi luptatori pentru salvarea Rosiei Montane.
In cel de-al doilea week-end, in zilele de 16-17 noiembrie, studentii clujeni se vor afla la Abrud, unde vor avea de intampinat opozitia unor localnici amagiti deja de dezinformarea Companiei aurifere de la Rosia. Ei vor merge insa acolo sa stea de vorba cu cei dispusi sa asculte, vor incerca sa-i convinga pe abrudeni ca tinerilor studiosi le pasa cu adevarat de soarta motilor; le vor oferi informatii corecte si obiective. In fine, in ziua de 30 noiembrie, sub genericul "Incep sa rasune tulnicele-n Apuseni", Caravana se va afla la Alba Iulia, unde va organiza Marsul Solidaritatii cu Rosia Montana. Sunt asteptati toti cei interesati de aceasta mare actiune civica.
Pentru detalii, consultati www.groups.yahoo.com/ group/ne_pasa_de_rosia_montana Scrieti lui Ioan B. la ioanb8@yahoo.co.uk