"Sfantul" de la Prilog- Calugarul Mihai Neamtu si invataturile sale -- Renumit, inainte de "89, pentru vindecarile sale spectaculoase, calugarul greco-catolic din satul Prilog supravietuieste in sufletele celor pe care i-a salvat de la moarte si in biserica inaltata de el -
Pe data de 23 iunie 2000 se stingea din viata, in satul sau natal din judetul Satu Mare, la varsta de 76 de ani, cel pe a carui cruce de mormant sta scris "monahul Mihai Neamtu". Prigonit in perioada comunista, reabilitat in chip cu totul neasteptat in ultimii ani ai dictaturii ceausiste, marginalizat dupa Revolutie pana si de Biserica Unita, Mihai Neamtu si-a urmat neabatut vocatia de duhovnic, de invatator si de adevarat tamaduitor, care l-a facut atat de cunoscut si de iubit in randurile credinciosilor, pana in cea din urma zi. O calatorie pe urmele amintirii sale este mai mult decat un pelerinaj crestin.
In cautarea legendei
Satul Prilog se afla pe aripa stanga a soselei care strabate campia Satmarului, indreptandu-se catre Oas. Un sat obisnuit, dosit acum, la inceput de septembrie, in spatele unor lanuri de floarea-soarelui. Ulita principala urca pieptis o spinare de deal, dincolo de care se-ntinde valea plina de soare care urca, in nord, spre Bixad. O liniste ca de inceput de lume stapaneste dimineata de toamna tulburata numai de adierile usoare ale vantului, care misca lanurile galbene dimprejur. Printre casele mai sarace decat in alte parti ale Oasului se inalta turla ascutita a unei biserici greco-catolice. Noua, zvelta, stralucitoare, croita dupa tipare occidentale, pare pogorata de pe alta planeta pe tapsanul inaltat peste sat. Alaturi, o casuta batraneasca isi ascunde zidurile. Pe marginea potecii ce urca spre biserica, pierdut in marea de iarba, strajuieste un loc de veci singuratic, imprejmuit cu un modest gard de lemn si acoperit cu flori de "nu-ma-uita". Acolo, departe de zarva desarta a acestei lumi trecatoare, odihnesc in pace ramasitele pamantesti ale calugarului Mihai Neamtu, legendarul sfatuitor si vindecator, cautat nu doar de taranii din Oas, ci de numerosi credinciosi din Ardeal, care veneau la el sa-si afle alinare sufleteasca sau trupeasca. Inca si astazi, dupa doi ani de la mutarea sufletului sau la cele vesnice, cate un pelerin solitar isi mai abate pasii pe la mormantul monahului. Doar doua fiinte nu au parasit niciodata acel loc, dupa disparitia "unchiului Mihai", cum ii spuneau, simplu, oamenii: Sora Anuca si parintele Leon au ramas sa ingrijeasca mormantul, sa pazeasca biserica si sa supravegheze santierul viitoarei manastiri ce se inalta in preajma. Dar mai mult decat toate acestea, cei doi apara amintirea nestearsa a iubitului lor frate si invatator, caci pentru ei "unchiul Mihai" a ramas inca viu...
Ultimul ucenic
Parintele Leon, pe numele sau de mirean Nicolae Doros, are 37 de ani. S-a despartit de lume la varsta majoratului, cand - povesteste el - a facut "apa la plamani" si era sa moara. O matusa i-a cerut mamei sale, in acel ceas de cumpana, cea mai recenta fotografie a fiului. Femeia s-a dus cu poza in satul Prilog, la "unchiu" Mihai", a carui faima se raspandise in toata tara. Monahul, care isi transformase casa in manastire de taina, a privit chipul din fotografie si i-a vorbit astfel: "Spune-i mamei ca baiatul va trai daca se va face preot!" Parintele Leon zambeste bland si marturiseste, astazi, dupa aproape 20 de ani: "Atunci am hotarat sa-mi consacru viata lui Iisus si am devenit discipol al unchiului Mihai. Acum, iata, am ajuns sa locuiesc chiar in casa lui, sa dorm in chilia lui si sa vorbesc cu el, la rugaciune, in fiecare zi! Din lumea de dincolo, batranul continua sa-mi calauzeasca pasii, iar eu ii dau ascultare, asa cum am facut-o si in timpul vietii. Cand a fost prohodit, la inmormantare, acum doi ani, preotii care tinusera slujba impreuna cu mine au povestit multimii adunate in curtea de aici ca un asemenea om se naste doar o data la o suta de ani..." Parintele Leon, ultimul ucenic al lui Mihai Neamtu, este preot paroh, dar a fost "invesmantat calugar", cum se spune in Biserica Unita cu Roma, asa incat indeplineste "sacerdotiul" de preot de manastire, caci in satul Prilog este pe cale de a fi incheiata, dupa vointa raposatului invatator si vindecator, constructia unei manastiri, chiar in curtea casei batranesti. "Cu acest lacas incepe istoria basilitana a locurilor acestea, prea putin cunoscuta in Romania!" - sopteste emotionat parintele Leon. Si tot el explica despre ce e vorba. "Ordinul monahal basilitan a fost fondat de Sfantul Vasile cel Mare, acum saisprezece veacuri. Din punct de vedere administrativ, apartinem de Episcopia Unita de la Cluj, dar numai prin pastoratie, caci noi depindem direct de Sfantul Scaun Pontifical de la Vatican. In Romania nu exista decat cateva zeci de calugari basilitani si sunt destul de putini chiar si in restul lumii, desi avem congregatii, adica asezaminte monahale, pe toate continentele. Unchiu" Mihai a cunoscut la Bixad, imediat dupa razboi, cativa frati din acest ordin, care vietuiau acolo, pentru ca in acele vremuri Bixadul era manastire greco-catolica. Asa a intrat si el in Ordinul basilitan si si-a dedicat intreaga viata alinarii suferintelor tuturor crestinilor pe care ii putea ajuta."
Omul care vedea prin oameni
Anuca Neamtu este calugarita unita si sora mai varstnica a unchiului Mihai. Alaturi de parintele Leon, ea este incepatoarea vietii de obste la manastirea din Prilog. Mandra biserica a asezamantului, ridicata inca din timpul vietii fratelui sau si sfintita in 1998, poarta hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril. "O sa fie si biserica de manastire, dar o sa ramana si biserica parohiala, pentru ca la noi, aici, cei mai multi crestini sunt greco-catolici" - marturiseste maica Anuca, in timp ce roboteste la bucatarie, unde pregateste gogosi calde pentru pelerinii care vin de departe. "Tat satul nost a ajuns la a treia generatie de <<uniati>>. Tata si cu bunicu" or fost cantori bisericesti, cu diplome primite la Gherla. Cand eram domnisoara faina, ca si-acuma tat domnisoara is, da" am trecut de 80 de ani, m-am calugarit la Congregatia Maicii Domnului de la Jucu de Jos, langa Alba-Iulia. M-o invesmantat chiar Iuliu Hossu, Dumnezeu sa-l odihneasca! Erau de fata si mama, si tata, si Mihai...!" La intoarcerea acasa, tanarul frate al Anucai si-a anuntat parintii ca s-a hotarat sa urmeze exemplul surorii sale si ca vrea "sa se mute la manastire de tot". A doua zi, Mihai Neamtu a plecat pe jos spre Bixad, unde a fost primit ca ucenic. A ramas in manastire, ca si sora sa, pana in 1948, cand autoritatile comuniste au interzis Biserica greco-catolica. "Ne-am fost intors acasa amandoi, cu mare amaraciune in suflet. Atunci a intrat biserica noastra in catacombe, da" Mihai mi-o zas: <<Daca n-am putut ramane in manastire, atunci o sa ne facem manastire la noi acasa!>> Peste cativa ani, o venit superiorul nost de la Satu Mare, parintele Marina, si asa, in ascuns, ne-o dat cele trei voturi monahale, pe care nu apucasem sa le primim pana ne-or alungat, ca nu ne terminasem ucenicia. Asa om ramas amandoi, el - mire, eu - mireasa, tata viata... Pe langa fratia noastra de sange, ne-am facut frati de cruce si I-am slujit lui Cristos, cum am stiut si noi, pana la capatul zilelor. Da" Mihai era mai priceput decat mine! Lui i-a dat Dumnezeu un dar aparte, in afara de credinta lui mare si tare. De mic, el parca vedea prin oameni, le cunostea firea si sanatatea dupa brazdele fetei, ba chiar si numai dupa glas. Tu vorbeai, el asculta, punea mana pe tine si pe urma iti spunea ce fel de om esti si ce boli ai. Uneori vorbea si de viitor... Atata o fo" de mester Mihai, de gandesc ca i-o daruit Cel de Sus pe parintii nostri! Asa cuminti si credinciosi erau, ca-mi vine sa zic ca nu poate sa rasara urzica din samanta de floarea-soarelui."
Sora Anuca si parintele Leon continua sa povesteasca in tihna despre fratele si invatatorul lor, a carui memorie o apara cu vorbe de iubire. Ultimul ucenic al vindecatorului isi recunoaste veneratia pentru monahul care i-a salvat viata. "Unchiu" Mihai, cum ii spuneam toti, mi-a marturisit ca, la varsta de vreo cinci ani, cand L-a intalnit pe Cristos la Euharistie, adica atunci cand isi amintea prima Impartasanie, pe langa cele din pruncie, a simtit ca se schimba ceva in fiinta lui. A pornit la cules de plante cu Anuca, prin toate padurile astea, fara sa fi primit invatatura de la cineva, si le stia foloasele pentru sanatate, de parca i le-ar fi soptit Duhul Sfant!". Sora Anuca intareste cele spuse de parinte. "Parca ziceai ca-i creste priceperea de la zi la zi. Pe la 13 ani, s-a trezit ca paralizeaza... Nu s-a mai putut scula din pat! Parintii, saracii, se tot intrebau pentru ce pacate sa plateasca tocmai cu o asa nenorocire. Dar el mi-a spus sa ma duc in padure si sa-i aduc anume plante de leac, ca sa-i fac un ceai. Numai asa s-o vindecat, de unul singur, da" nu i-o trecut de tot, c-o ramas cu putina greutate la vorba, pana la batranete. Nimeni n-o stiut ce-o avut atunci, da" nu ne-am mai indoit de priceperea lui niciodata! Pe vremea comunistilor ne-am castigat painea culegand plante pentru Plafar, numai ca Mihai nu le-o dat listele lui cu ceaiuri, ca sa nu-l creada nebun."
Pe masura ce treceau anii, vestea ca un taran din satul Prilog, despre care nimeni nu stia ca este monah basilitan, face vindecari, pune adevarate diagnostice medicale si are liste de ceaiuri naturale, numite mai tarziu Ceaiurile de viata lunga, s-a raspandit in Tara Oasului, in restul Maramuresului si in intreg Ardealul, ajungand pana la Bucuresti. Mii si mii de oameni au trecut pe la casa lui Mihai Neamtu, aflandu-si alinare sufleteasca si trupeasca. "Erau primiti toti, de dimineata pana seara, iar recompensele materiale n-au fost niciodata acceptate!", precizeaza parintele Leon. "Nici nu stiu cum de mai gasea timp pentru <<orele canonice>> (echivalentul <<ceasurilor>> de rugaciune si lauda din ortodoxie). A scris si un <<Rozariu>>, impreuna cu mai multe rugaciuni foarte frumoase. Si-a facut, incet, incet, un cerc de discipoli apropiati, majoritatea credinciosi sau preoti greco-catolici din catacombele perioadei comuniste, carora le-a dictat o parte dintre invataturile sale, ce au fost publicate abia dupa moartea sa." Faima de vindecator a lui Mihai Neamtu a luat o asemenea amploare, incat pe la inceputul anilor "80, l-au vizitat la Prilog si persoane publice, ca terapeutul Valeriu Popa sau poetul Adrian Paunescu, care a publicat si un reportaj in revista "Flacara". La sugestia aceluiasi, insusi Nicolae Ceausescu l-a chemat pe vindecator la Bucuresti, dupa ce fusese operat de prostata a doua oara. Sora Anuca isi aminteste. "Intai o vrut sa ne trimeata elicopteru", da" ne-o fost frica. Atunci, or venit sa ne ia cu masinile. Am mers si eu, ca sa nu-l las singur. Mihai o vorbit cu Ceausescu, l-o pipait, l-o privit si i-o dat reteta ceaiului din coaja de mesteacan impotriva cancerului. Acela o facut ochii mari cand o auzit ca trebuie sa mearga in padure, ca sa taie un mesteacan de statura sa si la fel de mare cat latimea capului sau. Nu stiu dac-o ajuns sa mai bea ceaiul acela, da" Mihai, dupa ce-am plecat, mi-o zas acasa: <<Degeaba-l bea, ca asta nu moare de moarte buna!>>. Si asa o fo", ca l-or puscat, dupa cativa ani...".
Cele 24 de cuvinte care nu trebuie rostite niciodata
Pe langa Ceaiurile de viata lunga ce l-au facut atat de vestit (vom reveni asupra lor in revista), monahul de la Prilog a lasat unuia dintre apropiatii sai, parintele Partenie Lamurean din Oradea, o celebra Lista cu cele 24 de cuvinte care nu trebuie rostite niciodata. Pe cat par de simple, pe atat sunt de profunde si tulburatoare semnificatiile crestine ale acestor invataturi.
"La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul" (Ioan I, 1). Pornind de la inceputul Evangheliei dupa Ioan, care consacra puterea creatiei divine prin cuvant, Mihai Neamtu incearca sa-i convinga pe credinciosi ca orice cuvant rostit, prin semnificatiile sale, bune sau rele, atrage dupa sine manifestarea binelui sau a raului. In acest sens, este amintit si avertismentul Sf. Apostol si Evanghelist Matei, care a transcris chiar vorbele Mantuitorului Cristos: "Va spun ca pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in Ziua Judecatii; Caci din cuvintele tale vei fi gasit drept, si din cuvintele tale vei fi osandit". (Matei Xii, 36-37) Daca vorbim calm, cu intelepciune, blandete si iubire, alegandu-ne cu grija vorbele pe care le rostim, atunci - marturiseste calugarul - "putem aduce din nou Raiul pe Pamant". In ceea ce priveste lista celor 24 de cuvinte care nu trebuie rostite niciodata, monahul mai tine sa precizeze ca ele "sunt cele 24 de scaune despre care vorbeste Sf. Ioan in Apocalipsa. Masa din mijlocul scaunelor este lumea care va fi judecata dupa cele 24 de cuvinte". Iata lista lor: 1) Sudalma 2) Blestemul 3) Dracul 4) Raul 5) De ce ai facut? 6) Nu a trebuit sa faci! 7) Nu ai facut bine! 8) Nu stiu 9) Nu pot 10) Nu reusesc 11) Baiul 12) Greul 13) Necazul 14) Nu merg 15) Nu fac 16) Nu vreau 17) Nu vad 18) Nu aud 19) Nu gasesc 20) Nu inteleg 21) Am uitat 22) Am pierdut 23) Am spart 24) Am stricat... Este limpede, asa cum reiese si din aceasta enumerare, ca monahul de la Prilog recomanda evitarea oricarei negatii, mai ales negarea actelor fundamentale, ferirea de a enunta orice fel de neputinta si in general exprimarea unor cuvinte "cheie" cu semnificatie grava, precum "sudalma" (injuratura), "dracul" (cu toate sinonimele, mai putin cele biblice) etc. Pentru fiecare interdictie de limbaj, invatatorul are explicatii clare, pe intelesul tuturor, fie ca sunt de natura religioasa, fie ca par sa rezulte din vechea intelepciune a taranului roman. De pilda, "raul", cu toate posibilele variante ce graviteaza in jurul sau, "se poate spune in rugaciune, se poate citi, se poate scrie. Dar acei care-l rostesc vor avea sigur parte de el". "De ce ai facut? Nu a trebuit sa faci! Nu ai facut bine!", adica numerele 5, 6 si 7 pe lista interdictiilor, isi afla urmatoarea explicatie: "Aceste expresii sunt asemanatoare, iar prin nefolosirea lor invatam sa nu mustram pe nimeni si sa nu facem observatii nimanui. Cuvantul atinge sufletul, il poate mangaia sau ucide. Nu avem nici un drept sa judecam pe nimeni (...) Sa inlocuiti cele trei expresii cu <<ar fi mai bine sa faci asa>> si sa aratati cum trebuie facut." Evitarea folosirii cuvantului "greul" este explicata putin mai subtil: "Iisus spune <<Luati jugul Meu si sarcina, caci jugul Meu este dulce si sarcina Mea este usoara>>. Luati aminte, caci acest cuvant este des folosit si oamenii sunt foarte loviti de greutati!". Alteori, ca in cazurile "Nu merg; Nu fac; Nu vreau" (14, 15, 16) verdictul este scurt si categoric: "Aceste cuvinte sunt expresiile neascultarii, pentru care s-a facut Iadul"...
Calea spre fericire
Invataturile adunate de-a lungul timpului sub acest titlu au fost transmise devotatului discipol Anton Horia Chetianu din Cluj, care le-a si publicat ("Invataturi ale calugarului Mihai Neamtu", Editura Dacia, Cluj, 2001). Unchiu" Mihai spunea deseori ca, daca o zecime din populatia planetei s-ar ruga zilnic, n-ar mai exista cutremure, epidemii, inundatii, razboaie si multe alte nenorociri, caci "cheia de bolta" a vietii oricarui crestin este Rugaciunea catre Cel de Sus. Ea trebuie mai intai sa laude ceea ce se cuvine laudat in veci si apoi sa ceara, cu credinta, iubire si speranta, urmand indemnul Mantuitorului Iisus: "Cautati, mai intai, Imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua (...). Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide" (Matei Vi, 33, Vii, 7). Asadar, primul sfat de capatai al monahului de la Prilog este sa ne rugam in fiecare zi, cat de putin. Putem alege orice rugaciune preferata, cu conditia sa fie canonica, daca o stim pe de rost, sau putem citi mai multe rugaciuni, dupa nevoile fiecaruia. Pentru firile melancolice, cu o putere de concentrare scazuta, ori pentru cei lipsiti de rabdare, parintele Mihai recomanda primele 10 minute de ruga, in genunchi, urmatoarele 10, in picioare, inca 10, facand calatorii in jurul camerei noastre si ultimele 10 minute, asezati pe scaun sau, din nou, in genunchi. O alta etapa a acestei "terapii mistice" este scrierea celei mai iubite rugaciuni, in aceeasi durata de timp mentionata, vreme de sase luni, dupa care vom observa o permanenta buna dispozitie si incredere in fortele proprii. Invatatorul ii sfatuia pe credinciosi sa nu uite a se ruga si pentru ceilalti, fie chiar dusmani. El le spunea ca ar fi cel mai prielnic sa-si dedice timp pentru rugaciune, din sase in sase ore, zilnic, macar cinci minute. In fine, cel mai important act de vointa si de penitenta pentru orice crestin, pe langa ajunarile periodice, ramane "canonul tacerii". Monahul ii invata pe oameni sa nu vorbeasca fara a fi intrebati, decat in cazuri explicite, sa vorbeasca putin si concis si sa-si aleaga doua ore pe zi, in rastimpul carora este bine sa evite orice conversatie, putand chiar citi sau scrie. Cu atat mai bine ar fi daca acele ore ar coincide cu rostirea in gand a unui Rozariu sau a mai multor rugi. Urmarea statornica a acestei terapii are drept consecinta binefacatoare, dezvoltarea atentiei fata de orice vorbe care se rostesc si prudenta crescuta in vederea evitarii cuvintelor cu rezonante negative, profund daunatoare.
Epilogul bunei sperante
Sora Anuca si parintele Leon si-au facut "litera de evanghelie" din toate aceste sfaturi pe care "unchiu" Mihai" le-a lasat urmasilor. Ei doi sunt singurii care nu au mai parasit, de doi ani incoace, locul unde a trait, a vindecat, a predicat si isi afla acum linistea de veci fratele si invatatorul lor. "Pai cine sa-i mai primeasca pe obositii calatori care vin de departe, inca si acum?!", exclama maica Anuca, potrivindu-si broboada neagra. "Unii nici nu stiu ca a murit! Altii au nevoie de vreun ceai cu plante de leac si vin tot aici, ca vestea circula prin lume de una singura..." Dar sunt si pelerini care vin sa se roage la locul de veci al lui Mihai Neamtu ca la mormantul unui sfant. Ultimul sau ucenic povesteste ca saptamana trecuta a sosit tocmai de la Oradea un credincios greco-catolic care il frecventase pe unchiu" Mihai, pana la trecerea sa in nefiinta. "Dupa aceea, nu a mai dat nici un semn de viata. Ne cunosteam bine cu el, de pe vremuri, si ne-a marturisit ca il ajunsesera necazurile. Cand i-a fost disperarea mai mare, l-a visat pe unchiu" cam incruntat, spunandu-i: <<Tu nu stii unde stau eu?!>> A doua zi, crestinul s-a imprumutat, caci nu avea nici macar bani de tren, si a venit aici, sa planga la mormant si sa se spovedeasca in fata crucii vechiului sau sfatuitor. A plecat inapoi usurat si cu multa speranta in suflet. Acum cateva zile ne-a dat telefon sa ne spuna coplesit de emotie ca lucrurile au luat o intorsatura neasteptata, iar necazurile lui s-au rezolvat ca prin minune, dintr-o data!
Nu e singurul caruia i s-a intamplat asa..."
Peste biserica alba de pe tapsanul din curtea casei se lasa seara. Parc-ar fi asteptat un semn de pe lumea cealalta. Dar nu erau decat cerul de sticla albastra al toamnei si adierile vantului, fosnind prin uriasele lanuri de floarea-soarelui. Apoi maica Anuca s-a dus sa ude, inca o data, straturile cu flori de "nu-ma-uita" de pe mormantul fratelui, iar parintele Leon si-a pregatit "Rozariul" unchiului Mihai, caci se apropia "ora canonica" de rugaciune si de tacere.
A doua zi era duminica si biserica avea sa se umple de lume, iar de luni se intorceau muncitorii pe santierul manastirii. Undeva, departe, in inima Tarii Oasului, intr-un loc uitat de lume, doua fiinte imbracate in negru isi reluau indeletnicirea de strajeri langa amintirea invatatorului lor mult iubit, caci pentru ei unchiu" Mihai a ramas inca viu...Marius Petrescu
Fotografii de Daniel Trasnai
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
