Cu oile, printre steleNitu Lui Stef:"De strag o data, bat clopotele-n biserici si misca iedul in capra neagra"
- Daca in Gura Raului spui ca vrei sa vorbesti cu un cioban, toata lumea te trimite la Dumitru lui Stef. Nu e om care sa stie mai bine ca el randuiala oilor si a muntilor pe care se-ntinde Marginimea Sibiului. Povestile lui, pline de turme care pasc iarba presarata cu stele, sunt sfarsitul unei indeletniciri milenare, pe care timpurile moderne o risipesc -
Lumea ii zice Nitu lui Stef. Nitu de la Dumitru. E cioban de cand se stie, adica de aproape optzeci de ani. Tot Dumitru a fost si tatal lui, si tot cioban. Cioban din neam de ciobani. Cu totii si-au dus turmele prin aceleasi locuri, pe care le stiu din veac, prin Muntii Cindrelului, la Gaujoara, pe Muchea lui Predoi, in Deal si la Valari, pe acolo de unde incepe Dealul Ursului. Cu Nitu lui Stef, sirul ciobanilor din neam se incheie. Nu pentru ca n-ar mai fi oi si munti, ci pentru ca cei mai tineri, copiii lui, au ales orasul in locul oilor. Asadar, Babu Nitu lui Stef, cum ii spun oamenii din sat, este acum ultimul cioban dintr-un neam de oieri. Povestea lui este trista si frumoasa, ca orice poveste, si incepe in ziua de 3 martie 1924, ziua in care s-a nascut.
Copil de stana
Nitu lui Stef a fost cel mai mic intr-o familie cu zece copii. De aceea, tatal lui a visat pentru el o meserie mai "domnoasa". "Sa-ti iei gandul de la oi", ii spunea cu dojana, cand il vedea alintand mieii primavara si stand mai tot timpul pe langa unchiasul Ion, fratele mamei sale, unchias care a trait toata viata la stana si care-l amagea cu povesti ciobanesti spuse cu jumatate de gura, asa cat sa-l faca mai curios. "De cand m-am rasarit, cam pe la opt, noua ani, unchiasul Ion m-a luat pe langa el cu gandul sa ma invete mestesugul oilor. A vazut ca-mi place. La putina vreme insa, dupa ce-am inceput eu a pricepe una si alta, unchiul a murit, bolnav, l-a prins o raceala mare si n-a mai scapat. Peste cateva saptamani, a murit si tata, slabit dupa anii de prizonierat in Siberia. M-au trimis pe mine la stana, in locul unchiului. Am ajuns unde am vrut inainte sa fiu pregatit si n-am avut ce face, a trebuit sa ascult."
In plina iarna, ciobanasul pleaca in munti, la oi. Singur cu ele in stana, le hranea si le adapa, ascultand urletele lungi ale lupilor si furtunile de zapada ce se rostogoleau neguros de pe crestele apropiate. "Asta a fost ucenicia mea la oi, eu plangeam in coliba si lupii urlau pe-afara. Dupa ce a trecut iarna si-a dat coltu" ierbii, eram deja obisnuit cu toate muncile de la stana. Aveam oi fatate, aveam miei pe care i-am ajutat sa se ridice prima data in picioare si aveam deja si bataturile de la degetele mari, bataturi pe care o sa le vezi, doamna draga, la oricare cioban adevarat. Azi nu mai sunt ciobani ca pe vremuri. Astia de acuma manca, se satura si pleaca, ba poate-ti mai iau si-o oaie, ca merinde de drum."
Cu ursu-n coliba
Povestea pe care mi-o spune Babu Nitu, povestea despre ciobanii adevarati, incepe demult, cand el nu era mai mare decat un miel noaten si asculta, invartit in bunda ciobaneasca, glasul domol al unchiasului Ion. E o poveste cu turme de mii de oi ce umpleau muntii si dealurile pana la marea cea mare, cu ciobani care nu se temeau sa se ia la tranta cu ursii, dar se plecau sfios la tulpina vreunui brad batran, anume ales, ca sa-si spuna pacatele, sa se spovedeasca asa ca-ntr-o biserica, sub cerul plin de stele. E povestea laptelui si-a branzei, poveste cu tigai si miei seini, cu berbeci uriasi cu coarne invartosate; e o poveste cu descantece de aparat oile si cu rugaciuni si posturi in Zilele Ursului, ce trebuie tinute cu sfintenie. Dar mai ales e povestea drumurilor si a cararilor de urcat, cand iese frunza copacilor, si de coborat, cand brumele groase ard iarba cu o pulbere argintie. "S-or dus astea, nu mai sunt ca altadata si nici oamenii nu mai sunt la fel, ca si ei se schimba dupa cum sunt vremurile", imi mai spune cu o voce usor inecata Babu Nitu.ÊSi-mi mai spune ca in fiecare toamna, coboara cu oile pana aproape de campia Slimnicului, langa Medias. "Dorm acolo in camp, intre oi, invartit in cojoc. Mai raman pe camp coceni neculesi, mai sunt case parasite unde putem gasi adapost. Nu de putine ori m-am trezit cu ninsoarea-n spinare si-atunci n-am avut ce mai sta in cojoc. Am sculat oile din gramada si le-am pus la drum, sa se miste ca sa nu le fie frig. N-am avut necazuri cu oamenii in drumurile astea prin tara. Am platit daca au facut oile vreo stricaciune. Bataie n-am dat si n-am luat de la nimeni. M-am intales cu vorba buna totdeauna, ca mi-o placut omenia. Cuvantu-i al mai scump pe lumea asta, mai scump decat banii, am stiut asta de mic si am socotit toata viata mea sa am vorba dreapta cu oricine... Numa" cu ursii am avut eu razboaie, da" nu m-am lasat niciodata. Ii stiam pe ursii care veneau acolo, la Valari, dupa obiceiuri si dupa cum fugeau. Era unul rosu, cu urechile mai mici, si altul negru, mare cat un magar. Da" si ei ma stiau de nebun ca, daca apucau sa-mi fure vreo oaie, apoi ma duceam dupa ei, noapte ori zi, pana le scoteam oaia. Roncoiau ei, racneam si eu; fugeau ei catra padure, eram dupa ei. Nu m-am lasat! Ei, cate intalniri am avut eu cu ursul... nici nu ma crezi daca-ti spun. Am prins odata un ursan mai mic, pe care l-am adus la coliba si l-am pus in lant, ca pe caine. Am vrut sa-l cresc si sa-l obisnuiesc sa nu mai atace oile. Nu mi-a iesit, ca a murit de suparare. Zile intregi umbla mama-sa pe dealurile de langa stana si-l striga si el n-a vrut sa manance nimica. Mi-a parut rau dupa aceea, atunci m-am gandit ca Dumnezeu a lasat fiecare fiinta cu rostul ei si ca a fost un pacat ce am facut. Da" mi-am primit pedeapsa intr-o noapte, cand m-am dus dupa un urs ce-a furat o oaie. Am intrat in padure dupa el si n-am vazut ca ma ocoleste si ma ataca pe la spate. Am apucat sa-mi feresc doar capul. M-a muscat de spate, de sold, de picior. I-am dat peste bot cu bata si a fugit, ca am suierat si au venit cainii. Asta s-a intamplat acum patru ani. Am crezut ca n-o sa ma mai fac bine, dar m-a ajutat bunul Dumnezeu si am scapat. Am trimis vorba in sat prin niste tigani care culegeau bureti si au venit si m-au luat cu o caruta si m-au dus la spital. Asa am patit si am inteles ca nu mai pot sa sar in spinarea ursului, sa stau calare pe el, cum faceam la treizeci de ani. Nente!, stragam atunci cat puteam si-o luam inainte catre Raul Mic, catre Stramba Orlatului cu cainii dupa mine, ca sa-l incoltesc. Acu"... alta-i viata... da" tot nu ma las..."
Leacuri ciobanesti
Un cioban adevarat trebuie sa aiba o bunda mare, ca sa "taie" bine la frig, o bota sanatoasa cu care sa se apere de furi, si caini de nadejde. Babu Nitu are doisprezece caini ciobanesti. I-a luat pe toti numai dupa ce i-a urmarit bine cum se poarta. S-a interesat daca-s din neam bun si i-a pus pe toti la proba mancarii. "Care-i mai jigaros, pe acela sa-l iei, ca acela-i bun. Acela care sta deoparte cand le dai mancare, acela care asteapta sa-l chemi, acela-i caine adevarat si nu acela care se repede sa-ti ia mancarea din mana." Cainii lui Babu Nitu au toti "nume de hoti, de hoti mari": Gruia, Novac, Hotu, Bujor, Vidra, Frunza... Toti sunt din neam bun si Babu Nitu crede ca poate merge cu ei pana la capatul lumii. "Nu mai sunt catele si nici ciobani ca mai demult", mai zice iarasi sfatos Babu Nitu si-si aranjeaza palaria rotunda pe varful capului. "Sunt nouazeci si noua de boli la o oaie si a suta-i ciobanul care nu le stie vindeca, asculta aci la mine! Nu te-apuci sa cresti oi daca nu cunosti bolile si leacurile pentru ele. Te uiti la oi si din mers trebuie sa stii ce are aia bolnava. Daca ploua, nu le lasa sa sada intr-un loc, ca <<se fulgera>>, li se umfla capul si li se duce lana de pe ele. Dar daca au prins de s-au fulgerat, intapa-le cu acul pe nas si freaca-le apoi cu pamant de pe musuroaiele pe care le scoate cartita si nu se mai umfla. Daca oaia tuseste, insamna ca-i coapta la plamani. Pune-o jos si umfl-o, pune gura in botu" ei si sufla in ea pana ragaie. Da-o apoi cu spinarea de trei ori, in trei dimineti, de pamant. Atunci i se desfac plamanii de coaste si se vindeca. La uger se face rasfurul. Ala-i mai periculos la oi. Rasfuru-i de doua neamuri, galben, cand oaia pierde tot laptele pe care-l are si-atuncea saracesti, si negru, cand umflatura se-ntinde pe sub burta si cand ajunge la inima, atunci iti moare oaia. Sunt leacuri pentru asta. Eu stiu. Este o floare ce se cheama chiar asa, Rasfur, o floare galbena, cu frunze ca la petrinjal, floare care creste numai pe tancuri, pe-acolo pe la Iezer. Iei radacina de la floarea asta si o bagi in masina de chisat si o amesteci apoi bine cu 4 kile de sare si cu unul de faina si dai din mancarea asta la tot cioporu" de oi si n-ai treaba, ca nu ti se mai imbolnaveste nici una." Nu-l mai pot opri din povestit pe Babu Nitu.ÊImi spune de Ion Cioranul, ciobanul "vestit" de la care a invatat cum sa aleaga plantele de leac si sa puna la loc oasele rupte sau sarite. E bucuros ca Domnul i-a dat "samtul mainii" si minte buna ca sa recunoasca bolile si leacurile bune.ÊStie care-i branca ursului, cum arata marul-lupului, unde creste spanzul din care-si face o bautura de primavara. Cunoaste steregoaia, din care face o fiertura buna de omorat paduchii si raia oilor si alte "bidiganii" care cresc pe cartof sau varza. Stie unde creste omeagul si cand trebuie culese boabele de jireapan. Aduna radacina de ghinzura din care-si face o bautura buna pentru ficat si bea toata iarna ceai de licheni si muschi de piatra, ca sa nu raceasca. Isi pune la uscat vreji de parmagele (rosii) cu care face bai de aburi, "aburele" fierbinti pentru cei care au dureri de spate... si-ar mai putea vorbi mult si bine despre leacurile cu care-i face bine pe cei care vin la el sa-i ceara ajutorul. Leacuri de om si leacuri pentru animale, caci Babu Nitu e o adevarata enciclopedie. Oamenii vin la baiatul lui, care-i veterinar, sa le dea "inzectii" pentru animale, dar trec si pe la Babu Nitu, "doctorul batran", sa le dea din radacinile, frunzele si florile uscate toata vara in manunchiuri mari, insirate de-a lungul grinzilor. Si mai vin la el si atunci cand li se pare ca Maria Lupului a trecut cu ochi rau pe langa animalele lor, ca le-a deocheat mieii ori ca le-a fermecat oile de lapte si vacile fatate. Stie Babu Nitu si vorbe mestesugite, ca sa aduca laptele inapoi si sa-i pedepseasca pe rai.
Politica in varf de munte
Babu Nitu e un barbat inalt. Se vede ca a fost chipes in tinerete. Imi spune ca a fost ales si in Garda Regala si ca a fost de fata in momentul in care Regele Mihai s-a urcat in trenul cu paisprezece vagoane si a parasit tara. Ii pare rau dupa vremea aceea, era mandru "ca un paun" in uniforma de gala. Dupa plecarea Regelui, Garda Regala si-a schimbat numele in Garda Republicii, dar ei, soldatii, au ramas aceiasi, tot sub conducerea locotenentului Radu Carapancea. La Vacaresti, la inchisoare, unde a fost trimis intr-o misiune, a vazut ca detinutii "erau tinuti in lanturi, impiedicati ca si caii, cu greutati cat ceaunu" de mari". Nu i-a placut ce-a vazut si nu i-a cazut bine nici atunci cand ofiterul lui i-a luat cartile de rugaciuni si a tras cu creionul dungi groase peste ele. A inteles atunci Babu Nitu ca "nu merge credinta cu comunismul" si-n sufletul lui a ales credinta. Mai apoi a fost trimis pe malul Prutului si acolo a putut sa vada ca romanii de dincolo o duc greu, ca e foamete, ca-s necazuri, ca n-au oamenii ce manca. A priceput atunci ca nimic din ceea ce cantau difuzoarele nu era adevarat, ca totul e o minciuna bine ticluita de rusii care se laudau cu binele adus de socialism si le-a spus asta si camarazilor lui. Pentru asta a fost arestat si dezbracat de haina militara. I s-au luat cureaua, sireturile si a fost inchis intr-o celula. Ca sa scape cu viata, a fost sfatuit sa minta ca era beat atunci cand a vorbit despre rusi. Nu poate uita ziua in care, in fata camarazilor lui, asezati in careu, si-a plecat capul si-a mintit. Dar si-a jurat atunci sa nu se amestece niciodata in politica si sa stea departe de minciuna adusa de comunisti. A stat si nu i-a fost greu, caci in varful muntelui politica inseamna sa dea oile lapte si sa fie mieii satui. Cateodata, se mai intalneste cu alti ciobani, veniti dinspre Fagaras ori din Marginime, sus in Varful Capra, si mai vorbesc de una, de alta, afla noutati din vale, mai spune si el despre leacuri, mai rad de-ale lor, de-ale ciobanilor. Asta-i politica muntelui si asta-i place, nu cealalta, care sta pe minciuni.
Luna si cearcanul
Viata lui Babu Nitu e impartita in doua. O parte s-a petrecut in munte, langa oi, cealalta a stat langa nevasta si-a ajutat-o la camp ori la fan. Nu seamana intre ele cele doua vieti pe care le-a trait. Acolo sus, departe de lumea obisnuita, el e imparatul. "De strag o data, vuie apele, suna clopotele-n biserici, vin oile, misca si iedul in capra neagra, numai de strag io o singura data!", avea sa-mi spuna putin mai tarziu. Vremea curge acolo sus altfel decat in vale. Timpul cel mare se masoara intre urcatul de primavara si coboratul de toamna, intre nunta oilor din vremea Filipilor de iarna si intarcarea mieilor. Timpul cel mic, intre mulsul de dimineata si inchegatul de seara. Intre viata de la stana si cea din sat sunt doar drumurile si nici o asemanare. Babu Nitu stie asta si nu-i pare rau ca traieste mai mult pe drumuri. Drumuri lungi, carari inguste, acolo sus, intre cer si pamant, in urma oilor, ducand in straita cate un miel mai slab, ori inaintea lor, chemandu-le si ademenindu-le cu vorbe domoale.
E frig si rece acum la Gura Raului. Racoarea toamnei coboara incet de pe munti, mai intai in frunzele oparite, apoi in aerul tare si limpede. Babu Nitu povesteste. "Tre" sa se gate de-acuma cu ploile, ca s-a pus luna-n cer cu lumina, asa sa stii", spune si eu nu inteleg din asta decat ca are el niste semne ascunse dupa care poate sa ghiceasca vremea. Asa, ca-n povesti. "Sunt lucruri pe lumea asta care nu sunt trecute in carti, mai zice el. Stiu si eu multe de la ciobanii batrani cu care am lucrat, dar cele mai multe le-am invatat singur, traind in munte si uitandu-ma cu grija la toate din jur. Bunaoara, sunt doisprezece luni cu zile intr-un an, dar pe cer is treisprezece luni cu lumina, si veacul, adica vremea, merge dupa luna de pe cer, nu dupa cea din calendar. Daca luna s-o pus pe cer pe veac bun, pe veac bun merge pana se gata, adica-i vreme buna, ca sa ma-ntalegi. Veacu" se schimba daca-i cearcan mare in jurul lunii. Atunci poate fi vant. Daca cearcanu-i mai mic, ploua ori ninge. Daca luna-i luminoasa, fara cearcan, poti sa cosesti linistit si sa canti cat ii vrea, ca vine numa" vreme buna. Apoi, daca-s stealele dese pe cer, veacu" bun nu tine mult, vine ploaia si daca-s rare stealele si mai mici, veacu" sta mult si bine. Io la calendar nu ma uit, ca si cand n-ar fi. Ma uit numa" pe cer si la animalele de langa mine. Ele dau semne de cum va fi vremea. Cand ii luna pe jumatate, veacu" se schimba, cand ii luna plina si da-ndarat de scade, iara se schimba ori bate vantul. Iarna, sunt niste pasari mici, vrabiile. De le vezi stand gramada, sa te pregatesti, ca vin vanturi mari peste doua zile, trei zile. Paianjenii, cand ies pe lemne si umbla care incotro, se face veacu" bun. Si cand auzi ciocanitorile paraind in copaci, iara se face veacu" bun. Is multe semne dupa care ma ieu. Lumea asta toata-i plina de semne. Si Binele, si Raul, dupa legea semnelor se cunosc. Binele-l cunosti usor, Raul, mai greu, ca-i de mai multe feluri si se ascunde sub chip inselator.
Stau cateodata-n bunda mea, pe langa oi, si ma gandesc ca sunt un om fericit, doamna draga. Am copii, am nepoti, imi traieste nevasta, nu-s sangur pe lumea asta. Ce mi-ar mai trebui? Nu mi-i urat sa traiesc. Si chiar cand sunt acolo, in munte, numai cu oile, tot nu mi-i urat, am cu ce-mi trece vremea. Ma uit la cer si cant, nici nu stii cate poti sa vezi pe-acolo, pe sus, cum se misca stelele ca oile imprastiate intr-o poiana. Are si Dumnezeu o turma, m-am gandit odata, turma de stele, si le duce la pascut in fiecare seara. Cine stie ce-o fi crescand pe campurile acelea ale Lui, ce flori, ce buruieni... De cateva ori am si auzit, trecand asa pe deasupra mea, o muzica frumoasa tare. Trecea usor, ca o panza care pluteste luata de vant. Am stiut ca erau Maiestrele, pe care Dumnezeu mi le-a trimis ca sa nu fiu singur. Si-atunci iarasi te intreb, de ce sa-mi fie urat sa traiesc? Poate doar ca n-am cui lasa povestile astea, ca am ajuns sa fiu ultimul cioban din neam. Am ajuns sa n-am cui spune Bade, ca altu" mai batran ca mine nu-i... Poate doar de asta..."Otilia Teposu
Fotografii de Petre Cojocariu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
