Alina Giurgiu
(Jais)"Ce-mi doresc cu ardoare? O cariera muzicala care sa-mi dea sentimentul de implinire"
- Putini sunt cei care stiu ca Jais e numele trupei si nu al frumoasei timisorence care a facut sa explodeze topurile de audienta cu vocea ei. Pe ea o cheama Alina Giurgiu, provine dintr-o familie de artisti, a visat sa danseze balet dar a studiat Artele Plastice, pentru ca in final sa se lase cucerita de muzica. Ascensiunea ei pe orbita succesului are insa un partener pe masura: Sasi Vuscan, creatorul si liderul trupei Jais. Urmariti-le evolutia. Sunt de nivel international -
"Marea mea iubire ramane baletul"
- Alina, numele tau s-a impus in atentia publicului anul trecut, cand ai luat locul doi la Interpretare la Festivalul de la Mamaia. De unde ai rasarit cu vocea asta atat de deosebita, careia specialistii ii prezic un mare viitor?
- Pentru mine, muzica e o traditie de familie. Mama, Rodica Giurgiu, e compozitoare, asa ca am fost expusa "microbului" de copila. Arta mi-a dat tarcoale de cand ma stiu si mereu am oscilat intre cele trei domenii care mi-au marcat existenta: baletul, arta plastica si muzica. Baletul a fost primul care m-a atras si el ramane, de altfel, marea mea iubire. Eram talentata si-mi doream tare mult sa merg pe aceasta cale: visam la o cariera de balerina. Am aparut chiar si intr-un spectacol de-al mamei, "Pip, Copilul stelelor", care a fost montat la Nationalul timisorean. In clasa a V-a, am venit la Bucuresti, hotarata sa intru la Liceul de coregrafie, dar aripile mi-au fost taiate brusc, printr-o eliminare frauduloasa, decisa de o comisie de "specialisti". Realitatea este ca noi nu "cotizasem" cu nimic, asa ca locurile vacante fusesera ocupate de cine "trebuia". Peste doi ani, mama a primit un telefon prin care era solicitata sa-si aduca fiica inapoi, dar era prea tarziu. Nedreptatea aceea ma demoralizase. Eram si prea mica pentru a-mi decide singura viitorul. Tata nu era de acord cu ambitiile mele, mama ma sprijinea, dar... asa a fost sa fie. M-am reorientat catre Arte Plastice si am terminat designul vestimentar. In acest timp, am lucrat vreo doi ani in publicitate, dar muzica s-a tinut scai de mine. Intre 16 si 18 ani, am cantat jazz intr-un club timisorean, in 99 l-am cunoscut pe Sasi si-am inceput sa lucram la proiectul Jais, dupa care a urmat Mamaia. Mi-am spus ca inca mai am varsta potrivita pentru scena, ca muzica imi face placere, asa ca e vremea sa incerc o cariera muzicala. Arta plastica va face mereu parte din viata mea, iar design vestimentar voi putea face si acasa, la 60 sau 80 de ani. Eu cred ca e bine sa stii sa exploatezi clipa.
- Debutul si premiul obtinut pe scena Festivalului de la Mamaia au reprezentat primul tau contact major cu publicul si cu scena muzicala. Au avut vreo importanta in cariera ta? Deschide Mamaia usi?
- La Mamaia m-a adus jocul intamplarii. Sora mea, Sabina, care e actrita la Teatrul National din Cluj, cocheta si ea cu muzica si, fiind o fire mai emotiva, m-a rugat sa merg cu ea, s-o ajut sa-si invinga tracul. Asa m-am trezit eu inscrisa la preselectie. De prima etapa, cea locala, am trecut amandoua, dupa care, la Constanta, am fost acceptata numai eu. Si-a venit Mamaia... Festivalul a fost o experienta benefica. Nu in sensul ca lumea ar fi inceput, peste noapte, sa stea la coada ca sa colaboreze cu mine, dar am simtit ca, daca vreau sa cer o mana de ajutor, usa se deschide mai lesne. Plus ca, ulterior, ideea ca Alina de la Jais a luat locul al Ii-lea la Mamaia s-a constituit intr-o buna carte de vizita.
"Singur, pe o alta planeta"
- Oare studiile tale de Arte Plastice au vreo relevanta in contextul unei cariere muzicale?
- Vocea ta cu totul deosebita, foarte greu de uitat, precum si prestatia scenica, in care se simt anii de ucenicie in dans, te-au transformat rapid in vedeta. Ce mai inseamna viata ta in afara de Jais?
- Eu sunt o persoana riguroasa, iar echipa noastra e una de perfectionisti, asa ca zilele mele au un program destul de bine stabilit. Ma trezesc dimineata, pe la 7-8, dupa care, fie merg la repetitiile cu trupa, iar dupa-amiaza la sala de fitness, fie invers. Oricum, la exercitiile fizice nu renunt, si asta dintr-o convingere interioara, nascuta dintr-o tendinta nativa spre frumos. Cultul acesta al imaginii nu are nici o legatura cu tranzitoria mea aparitie pe scena. Seara, fie citesc, fie ies la un film. In week-end-uri, imi place sa merg prin cluburi, sa dansez. Probabil o reminiscenta a zilelor cand visam sa devin balerina. Atata vreme cat muzica e buna, nu am nici o jena in a ma ridica si a dansa; practic, in a ma exprima.
- Personalitatea ta are in ea un mister care pare sa vina din alta parte, dintr-o genealogie cu mai multe origini. Prin venele tale curge ceva sange sarbesc?
- O, da, dar povestea e mult mai complicata. Din partea mamei, ne putem lauda cu sange albastru - autentificat si de un blazon - fiindca ne tragem din zona Maramuresului, din familia Rednick, care are o istorie de vreo 600 de ani. Din partea tatalui, suntem unguri. Iar de-a lungul generatiilor s-au mai adaugat cehi, sarbi, polonezi, ba chiar si o strabunica evreica.
- Familia pare sa fie foarte importanta pentru tine.
- Familia mea e acel acasa catre care fiecare tanjeste la un moment dat, iar acest acasa al meu e format din mama, sora mea, Sabina, sotul ei, Sorin, si extraordinara mea bunica, Mimi, care are o personalitate si o energie coplesitoare. Desi are 80 de ani, e in stare sa domine un stadion plin de oameni. Deocamdata, nu am nici sot, nici copii si nici vreun prieten. Poate parea paradoxal, dar, desi sunt extrem de atasata de ai mei, nu-mi place sa stau prea mult acasa, in schimb ador senzatia aceea de "ma duc acasa". Explicatia consta probabil in faptul ca toti membrii familiei mele sunt niste fiinte cu personalitate. Toti suntem artisti, asa ca traiul in comun poate deveni uneori destul de dificil. Unde mai pui si ca majoritatea covarsitoare e reprezentata de femei? (Rade.)
- In final, am sa te rog sa incerci un exercitiu al imaginatiei: proiecteaza-te undeva, in viitor, si spune-mi ce vezi...
- Ceea ce vad e ceea ce-mi doresc acum cu ardoare: o cariera muzicala care sa-mi dea sentimentul de implinire. Nadajduiesc sa am ocazia sa ofer oamenilor tot ceea ce fierbe in mine, intr-o expresie cat mai frumoasa si cat mai pe intelesul celor care trebuie sa ma perceapa. As vrea, de asemenea, ca cercul sa fie complet, adica sa primesc si reactia publicului. Iar in alta ordine de idei, imi doresc sa calatoresc foarte mult. Sunt extrem de atrasa de "aventura cunoasterii", de descoperirea unor alte civilizatii si, in consecinta, a unor alte mentalitati, a unor alte sisteme de gandire. Experienta iesirii in afara mediului familiar te schimba, te imbogateste si se poate constitui chiar si intr-o sursa de creatie. Atunci cand etapa muzicala se va incheia, voi reveni la designul vestimentar, pe care mi-ar placea sa-l rafinez intr-o tara exotica, cat mai aproape de natura, iar mai departe... cum o vrea Dumnezeu!
Povestea trupei Jais
- Spusa de Sasi Vuscan, initiatorul ei -
"Relatia mea cu Alina e esentiala pentru procesul creatiei"
"Ideea de Jais a aparut prin 1999, simultan cu momentul in care eu ma decisesem sa ma apuc de productie muzicala. La baza, eu sunt jurnalist, specializat in multimedia, dar partea tehnica a muzicii m-a atras de cand ma stiu. Insa, mi-am dat seama ca e destul de dificil, daca nu imposibil, sa explici unui om, care are ambitii personale, sa faca ceva care lui, din punct de vedere tehnic, i se pare o aberatie. Asa ca am amanat momentul <<lansarii>> ca producator pana in clipa in care am considerat ca am acumulat suficiente cunostinte pentru a exprima muzica sufletului meu. Asa ca, in 1999, am intrat cu Alina in studio si intr-o singura noapte am tras trei piese, de facturi diferite. Voiam sa vad pe ce zona prinde mai bine vocea ei si trebuie sa spun ca am fost surprins sa realizez ca toate cele trei experimente sunau la fel de bine. Am semnat un contract cu o casa de productie, dar lucrurile n-au mers asa cum ne doream noi. Vreme de trei ani am stat pe tusa.ÊIn momentul in care am reusit sa scapam de sub incidenta acelui document, am cooptat basistul, pe Victor Miclaus, bateristul, Levente Molnar si pe Stefan Czifrak, care lucreaza pe chitara acustica. In sapte luni, albumul a fost gata. El contine 11 piese, un remix si un bonus track, care combina elemente pop, rock si jazz. Zona mea de influenta o reprezinta Brit-pop-ul, asa ca melodiile mele pornesc intotdeauna de la o idee. Alina vine si ea cu impresii asupra liniei sau a textului, apoi lucram negativul si, pe final, adaugam voci pe backing. Relatia mea cu Alina e esentiala pentru procesul de creatie. Am petrecut o perioada destul de lunga inainte sa demaram proiectul, incercand sa o cunosc pe ea, cu bune si cu rele. Nu puteam compune ceva care sa fie in contradictie cu personalitatea ei. Asa mi-am dat seama ca Alina e o fiinta foarte calda, extrem de sincera, si din acest motiv pierde foarte mult. Are un mare defect: ma intrerupe tot timpul! (Rad amandoi!) Acum am ajuns sa fim prieteni vechi, dar continuam sa avem cele mai acide dispute. Revenind la partea tehnica: eu prefer sa trag piesele cu muzicieni, lasandu-i sa se exprime, sa transmita exact ceea ce simt. Incerc sa nu-i ingradesc in nici un fel. Am preferat sa inregistrez chiar si greseli, tocmai pentru a pastra mesajul nealterat. Am evitat perfectiunea tehnica, pentru ca e un gest artificial, care suprima autenticitatea. Poate ca si asta ne-a departajat de restul plutonului. Pe langa vocea atat de deosebita a Alinei, muzica noastra suna altfel, iar oamenii au perceput aceasta diferenta. Totusi, nu ascund faptul ca si noi suntem surprinsi de ascensiunea pe care am inregistrat-o intr-un timp atat de scurt."Ines Hristea
Fotografii de Iulian Ignat
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
