Pop-Rock
"Fata cu vioara" si-a schimbat numele, dar nu si talentulD La Vegas"Oricat de mult as sta printre straini, tot Timisoara va fi casa sufletului meu""Daniel Robu e singura persoana cu care as fi fost de acord sa incerc formula de trupa"
- Dupa o cursa de una singura spre succes, "Fata cu vioara", cum iti spunea publicul, si-a luat un tovaras de drum la fel de popular si indragit: Daniel Robu. Sub numele de "D la Vegas", ati format de curand o trupa. Ce te-a facut sa renunti la traseul tau individual?
- Ideea acestui proiect comun ne-a fost data de catre public. La concerte, eram mereu intrebata de ce nu l-am luat cu mine si pe el, iar Daniel era, la randul lui, chestionat de ce n-a adus-o pe "fata cu vioara". Oamenii ne vazusera de cateva ori impreuna si probabil ca le placuse formula aceasta si, cum in muzica publicul reprezinta o componenta importanta, am preluat sugestia si-am decis ca nu pierdem nimic daca incercam. Initial, am compus cateva piese pe care le-am testat pe parcursul unui turneu pe care l-am sustinut, la inceputul anului, prin opt orase. Publicul a fost entuziasmat, iar noi am prins curaj si am hotarat sa ne lansam intr-un proiect de anvergura, cum este cel la care lucram in prezent. Am trimis oferte mai multor case de discuri si in doua saptamani ne vom alege "partenerul" cu care dorim sa incheiem un contract avantajos pentru ambele parti.
- Cum e lucrul in doi, cand e vorba de muzica?
- Piesele sunt lucrate impreuna, atat la nivelul muzicii, cat si al textelor. Eu imi inserez apoi partea de vioara si, desi utilizez un instrument clasic, am grija ca el sa sune cat mai modern. Folosim si multa tehnica. Sunetul viorii este filtrat de atat de multe ori, incat ajunge sa fie similar instrumentelor electronice foarte sofisticate. Lui Daniel ii revine sarcina de a se ocupa in exclusivitate de aranjamentele muzicale si de productie. Aici e cu adevarat specialist. In ultimii noua ani s-a ocupat intens de asa ceva, a lucrat mult si in Germania - unde a scos chiar si un album -, asa ca munca decurge profesionist, intr-o maniera absolut exemplara. Proiectul acesta, care nu a primit inca un nume, s-a bazat tocmai pe faptul ca noi suntem doua personalitati complementare, suntem compatibili atat ca stil, cat si ca voci. Amandoi suntem oameni rigurosi, atenti la detalii, care muncesc pana la ultima picatura de energie, pentru ca rezultatul obtinut sa se apropie cat mai mult de perfectiune. Ce mai: suntem doi chitibusari, care si-au asumat riscul acestuiexperiment! De altfel, Daniel Robu e singura persoana cu care as fi fost de acord sa incerc formula de trupa, si asta nu pentru ca eu il apreciez ca om sau, mai rau, pentru ca le innebuneste pe fete. Motivul care m-a determinat sa accept acest proiect a fost calitatea lui ca muzician. In ceea ce priveste albumul propriu-zis, el va contine intre 10 si 12 piese, de diverse facturi, incepand cu soul si R&B si ajungand la dance, totul insa cu un sound "two steps". Aceasta este o sonoritate inedita pe piata muzicala romaneasca. Noi suntem primii care incercam s-o introducem si tocmai de aceea ne referim la acest proiect ca la un experiment: in final, el se poate dovedi a fi reusit sau nu. Noi suntem insa optimisti si avem incredere in iubitorii de muzica din Romania. Inregistrarile propriu-zise le vom face in aceasta vara, asa ca vacanta noastra va fi inexistenta. Ne vom bronza la neon.
- Sa inteleg ca aceasta este o uniune artistica temporara si ca dupa acest album vei redeveni, simplu, Vegas?
- Atunci cand ne-am decis sa punem pe picioare acest proiect, atat eu, cat si Daniel, am analizat intreaga paleta de optiuni. A fost o decizie la rece, luata cu maturitate. Nu stim cu certitudine daca vor mai urma si alte albume in aceasta formula, si asta pentru simplul motiv ca nu noi suntem cei care hotaram, ci publicul. Noi facem muzica pentru a bucura oamenii. Din punctul nostru de vedere si tinand cont de cum au decurs lucrurile pana in acest moment, da, exista si posibilitatea unui episod doi. Oricum insa, amandoi suntem liberi sa ne ingrijim si de propriile cariere. Daca suntem solicitati ca artisti solo, nici unul nu are interdictie din partea celuilalt de a accepta vreo invitatie de colaborare.
"Mama si-a dorit enorm ca fetita ei sa ajunga un muzician respectat"
- Din tot ceea ce mi-ai povestit pana acum - atentia pentru detalii, munca indarjita si, mai ales, seriozitatea - transpare spiritul banatean. In ce masura ti-a influentat existenta Timisoara ta natala?
- E adevarat ca sunt banateanca si-o spun cu mandrie. Ca tot Banatu-i fruncea! Acolo sunt radacinile mele, acolo a ramas mama mea. Tata a murit acum patru ani. Acolo sunt prietenii mei de suflet, acolo e oaza mea de liniste si de fericire. Timisoara a insemnat enorm pentru mine, ca om, cat si pentru formarea mea ca violonista clasica. Mama mea si-a dorit enorm ca fetita ei sa ajunga un muzician respectat, asa ca dupa primele patru clase facute in Timisoara, la Liceul de Arta, la zece ani m-am mutat in Bucuresti. La prima auditie, profesorul care s-a ocupat de mine i-a spus mamei ca sunt cel mai bine pregatit elev venit din provincie pe care l-a avut vreodata. Tot aici, in Bucuresti, am terminat si Liceul de Muzica "Dinu Lipatti" si am intrat si la Academia de Muzica "Ciprian Porumbescu", ale carei cursuri le-am urmat vreme de trei ani. Apoi a intervenit moartea tatalui meu si am revenit in Timisoara, terminandu-mi studiile la Universitatea de Vest. Ti-am redat tot acest parcurs al meu pentru ca am vrut sa te fac sa intelegi un paradox: in ciuda faptului ca ani de zile am stat departe de Timisoara, ajungand acolo numai in vacante, acasa pentru mine inseamna tot Timisoara si, oricat de mult as sta printre straini, tot Timisoara va fi casa sufletului meu. Chiar daca m-am adaptat conditiilor din Capitala, cred ca niciodata nu ma voi putea obisnui, realmente, cu viata in Bucuresti. Aici oamenii sunt in permanenta grabiti si agresivi. In Banatul meu drag, viata curge domol. E liniste, e curat, oamenii sunt pasnici si indatoritori. Daca-i intrebi cum sa ajungi in cutare loc, iti explica cu rabdare, ba chiar te conduc pana acolo. E firesc ca toti cei care, siliti de destin, sunt nevoiti sa traiasca macar pentru o vreme departe de Banat resimt, in permanenta, o nostalgie arzatoare. Timisoara merita mult mai multa expunere. Timisoara nu e un oras de provincie, e o inima care pulseaza intr-un ritm aparte si, o data ce-ai trecut pe-acolo, ritmul acela ti se intipareste in intreaga fiinta, in mod iremediabil. E ca un talisman care te face sa-ti doresti mereu si mereu sa te reintorci. Si cand spun ca Timisoara merita mai mult, nu iau in considerare numai motivele de natura sentimentala. Orasul acesta e un centru universitar-cultural extrem de puternic. Oamenii "simt" altfel tot ceea ce e legat de spirit: salile de concerte si teatrele din Timisoara sunt intotdeauna pline. Or, asta spune foarte mult despre o civilizatie.
- E adevarat ca vara aceasta va fi dedicata in proportie de 80% experimentului cu Daniel Robu, insa mai am si alte surprize pentru cei care ma apreciaza. La sfarsitul lunii iunie, voi sustine in Timisoara un recital de muzica clasica, de o ora, in care voi "ataca" lucrari de Bach, Mozart, Prokofiev, Chausson si Beethoven. Doresc foarte mult sa aduc ulterior acest recital si in Bucuresti, dar deocamdata sunt in negocieri in ceea ce priveste locatia. De asemenea, mi s-a propus sa inregistrez si un Cd cu muzica clasica, propunere care m-a onorat si m-a bucurat peste masura. Desi am descoperit ca pop-ul se potriveste sufletului meu, totusi eu am fost formata ca violonista clasica si se stie ca prima iubire nu se uita niciodata, asa ca ma gandesc serios sa accept si aceasta noua provocare.Ines Hristea
Fotografii: Iulian Ignat
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
