Romania NecunoscutaSarbatoarea Cucilor"Uralie, bratalie, Tralala, to paralie"- Primavara bulgarilor din Branesti -
"Io mi-s Tarul Cucilor de-acuma, asa sa stii dumneata, ca sunt printre cei mai batrani de pe-aici. Ai vazut vreodata un cuc? Pasarea aia sura care are clont galben? Ai vazut cum sta pe creanga, cu capul aplecat intr-o parte? Ei, vezi!? De aia nu m-am putut face eu popa, pentru ca seman cu un cuc. Mi-a dat Dumnezeu asa un defect, de stau putin cu capul intr-o parte. Uite-asa!" Omul din fata mea se-apleaca si-mi arunca o privire piezisa. Nu ma lasa sa ma gandesc prea mult la ce-a zis, parca-l grabeste cineva sa spuna mai departe povestea. "Degeaba am stiut Crezul si Psalmul 90 pe deasupra si toata istoria, de la Traian si Decebal pana la Regele Mihai. Mi-au spus calugarii aceia care m-au ascultat ca nu se cade sa fie popa cu semn. Si daca n-am putut sa ma fac popa, atuncea m-am facut Cuc, vreo noua ani la rand, c-asa zice legea Cucilor, ca, daca nu te faci de noua ori in noua ani la rand, cand mori si te faci drac."
Carnavalul primaverii
In Branesti, la o palma de Bucuresti, primavara bulgarii sarbatoresc Ziua Cucilor. Petru Iordan, zis Bai (nenea) Danciu sau Chiciu (unchiu) Danciu, sau Deadu (bunicu) Tagarta, are optzeci de ani si sta acum langa mine, pe balustrada de piatra a unui podet, raspunzandu-mi scolareste la intrebari. Drumul satului e plin de barbati, purtand tot felul de masti, care mai de care mai caraghioase. Oamenii au iesit toti pe strazi, intr-o veselie care trece de la unul la altul, fara oprelisti. "Femeile stau deoparte", imi spune Bai Danciu, "ele au alte sarbatori, primavara. Una e <<Lazarki>>, cand se duc cu cosuletele de flori impodobite si ureaza bucurie oamenilor, in Duminica Floriilor, uite asa: <<Noi gudina dodumi, Lazare/ Tuca bulca nemasi, Lazare/ Nitu porti utvoreni, Lazare/ Nitu dvori meteni, Lazare>>. Si mai canta <<Buienit>> si <<Sinimi>>, tot primavara: <<Sinimi, beli golubi,/ Cantu tarevi dvoriuvi...>>, adica ureaza gospodarilor recolte bune. Astazi, de Ziua Cucilor, nu poarta nici una masca, azi e ziua barbatilor."
Unii au haine femeiesti, altii au masca de carton pe obraz, iar la brau sau peste piept poarta o curea pe care sunt agatate clopote mai mari sau mai mici, "acioaie", ce suna in ritmul in care se misca mascatii. Ici-colo, cate unul poarta rochie de mireasa peste pantaloni, altii au masca de mort si haine colorate, cu mult mai mari decat ar fi nevoie. Sunt caraghiosi, sunt urati, se vede de la o posta ca au cautat dinadins sa fie cat mai inspaimantatori atunci cand s-au imbracat. Cei mai ciudati poarta costume albe, iar pe pantaloni au desenate niste cruci rosii. Dar nu asta e ciudat la ei, ci cusmele uriase pe care le au pe cap, ca niste turle facute din lemnisoare, cartoane, pene, hartie colorata, bucati de blana. In cateva locuri, cam pe la mijlocul cusmei, sunt puse oglinzi rotunde, in care se oglindeste cate un chip mascat din multime, atunci cand purtatorul cusmei se-apleaca putin. Cei care poarta aceste costume de-abia se misca printre oamenii care se dau la o parte si le fac loc sa treaca. E clar ca ei au rolul cel mai important in toata aceasta adunare de masti, care a ocupat deja tot centrul comunei, blocand drumul.
"Ei sunt sefii astazi in sat", imi spune Bai Danciu, "ei, Cucul si Cucoaica. Asa eram si eu cand ma faceam cuc in tinerete - mandru si tapan, de-abia ma miscam dupa ce-mi luam hainele pe mine."
Ziua impacarii
"Si mai demult, Sarbatoarea Cucilor se tinea tot ca acuma, adica a doua zi dupa Lasata secului din Postul Pastelui", zice Bai Danciu, cu un aer sfatos. "Dar pregatirea pentru ea incepea cu mult inainte. Trebuia facut costumul, la cusma lucrau cateodata mai multi, ca s-o vada gata mai repede, nu oricine se pricepea s-o croiasca din lemne si carton si pene si cate mai sunt pe ea. Acuma, in ultimii ani, se pun si flori facute din hartie colorata, caci se zice ca de la Cuci incepe primavara. Sarbatoarea asta e tare veche si incepe in duminica Lasatului de sec, atuncea cand copiii aprind focuri la rascrucile drumurilor, ca sa alunge raul de pe drum. Femeile luau pe vremuri cenusa din focurile alea si o duceau acasa, o puneau in cotetele gainilor, ca sa faca oua mai devreme. Cand amurgea, noi, baietii mai mari, luam cate o tigva de dovleac, din acelea in care vara se tine apa rece, si puneam in tigva aceea paie, iar pe deasupra pacura. Apoi ieseam la deal. Alti flacai se urcau pe celalalt deal, ne aprindeam toti tigvele cu pacura si incepeam sa strigam unii la altii: <<Uralie, bratalie... Tralalala... to paralie>>, si ceilalti de pe celalalt deal ne raspundeau la fel. Asta era asa, o strigare, in care ziceam ca rautatea sa se duca din sat pe palaria diavolului. Si apoi strigam de la un deal la altul ce stiam din sat, asa, fapte mai rele, despre fete batrane care au calcat stramb, despre flacai batraiori care nu se mai puteau insura cine stie din ce hiba si despre alte intamplari care atunci ne faceau sa radem. Acum, daca stau sa ma gandesc bine, n-ar fi fost intotdeauna motive de ras, da ce stiam noi cu mintea aia de copii? Insa cel mai frumos era ca seara, dupa ce coboram de pe dealuri, se incheia ziua impacarii. Adica cei mai mici copii mergeau la cei mai mari si-si cereau iertare de la ei, finii se duceau la nasi si se rugau de iertare pentru orice greseala, cat de mica sa fi fost, sau chiar daca nu era nici o pizma sau vreo suparare intre ei, tot erau obligati sa se duca si sa se impace inainte de intrarea in Postul Mare. Si vecinii la fel, se impacau intre ei, nu era voie sa fie nici macar umbra de suparare in sat. Tot in seara asta de duminica, cei care voiau sa se faca a doua zi <<Cuci>> umblau pe uliti cu un clopot mare legat la spate si tot strigau despre relele din sat. A doua zi de dimineata, adica asa, ca astazi, inca inainte sa rasara soarele, cam pe la cinci, <<Cucii>> se imbracau, se mascau si ieseau pe drum si umblau peste tot, ca sa alunge rautatea si niste ganduri rele, care se zicea ca voiau sa atace satul. <<Cucii>> aveau niste prajini in mana, de care era legata cate o ciubota plina de noroi. Cu ea murdareau portile caselor in care stateau fetele de maritat, le dadeau de lucru, ca sa le curete. Se credea ca asa vor fi mai harnice. Alti <<Cuci>> aveau cate un pamatuf mare, tot asa, prins de o bata sau prajina, cu care ii loveau pe cei cu care se intalneau, ca sa nu fie bolnavi peste an. Erau mai demult si <<Cuci>> de aceia care dadeau ca lumea, de sareau peticele din cei pe care-i prindeau. Se zicea ca, daca te lasai atins cu pamatuful de <<Cuci>>, scapai de boli si de necazuri. Mi-aduc aminte cum ne distram pe socoteala babelor, care se duceau la <<Cuci>> si-i chemau sa le atinga cu pamatuful: <<Mai da si aici, maica, mai da si dincoace, ca sa nu ma apuce vreun junghi>>, ziceau babele."
Ca si cum ar fi auzit vorbele lui Bai Danciu, un grup de "Cuci" ne inconjoara si ne "matura" usor cu pamatufurile, ca sa avem un an bun. Bai Danciu nu-i lasa insa sa se intinda prea mult la strambaturi, ii pune la punct, ca un veritabil Tar de "Cuci", si acestia pleaca fara sa fie suparati ca au fost alungati si se alatura alaiului care se-ndreapta incet, in miscari unduite, ca ale unui sarpe urias cu pene, catre centrul localitatii. Acolo ne indreptam acum si noi, dupa ce am intrat in suvoiul de masti. Cu greu mai poti iesi dintre cei care rad, striga, se stramba, sar, se schimonosesc in toate felurile. Cu mana la gura si sprijinite de gard, batranele de acum, ca si cele de acum o suta de ani, asteapta urarea "Cucilor". Un lucru e clar: de ziua "Cucilor" nimeni nu e suparat, caci ei aduc primavara, dupa ce scapa lumea de rele. "Sarbatoarea <<Cucilor>> se termina seara tarziu", imi zice Bai Danciu. "A doua zi, parintii nu mai puteau sa-i scoale pe flacaii care au fost <<Cuci>>. <<Du-te la vite, du-te ada apa>>, strigau parintii, saracii, dar n-aveau pe cine trimite, ca aia de-abia se mai tineau pe picioare de osteneala."
Branestiul e asezat intre vai. Sindrilita, Mostistea, Valea Bajenarilor, Ostrovul Pasarea, zagazul unde pe vremuri a fost Moara Maicilor, o parte din codrul Vlasiei inconjoara localitatea si-o apara ca intr-un cuib, de vanturile aspre care matura campia din jur, campie neteda, intinsa, monotona. Pe vremuri, prin Branesti trecea vechiul Drum al Sarii, care cobora din muntii cei mari pana in Bucuresti si apoi pana la Dunare. Astazi, prin Branesti trece drumul catre marea cea mare, e o circulatie innebunitoare si, cu toate ca branestenii sunt astfel legati de lume si la numai cativa kilometri de Bucuresti, ei pastreaza un obicei care a ajuns la noi din negura istoriei. E vorba tocmai despre aceasta Sarbatoare a "Cucilor", cu care incepe primavara. Exista documente care vorbesc despre jocurile cu masti ale tracilor din Cetatea Durostorului (Silistra) si din alte locuri de pe malul Dunarii. Alte scrieri vorbesc despre jocurile grecilor, care la anumite sarbatori se mascau. Bai Danciu, ghidul meu la Sarbatoarea "Cucilor", nu stie de ele, de documente si scrieri. Stie doar ce-a invatat de la mosii si stramosii lui care au venit, manati de soarta, de dincolo de Dunare. Neam de neamul lui a stiut dintotdeauna ca primavara vine in sat o data cu "Cucii", care curata pamantul de toate relele si pacatele de peste an.
Bulgarii din care se trage el au trecut Dunarea catre miazanoapte si au luat drumul bejeniei. Asta se intampla cam pe la o mie sapte sute si ceva, cand multi bulgari s-au asezat in partea de sud a Branestiului, nu departe de vatra parasita a vechiului sat Zgariata. Nu stie Bai Danciu din ce parte a Balcanilor au venit ai lui. Poate sa fi fost de la Nicasnita ori de la Calipetre, de la Garvana, Ruse, Turtucaia ori Cosoiu. Cine mai stie acum? La ce l-ar mai ajuta daca ar sti? Bai Danciu stie si ia drept adevarat ceea ce i-a povestit mama lui, in bulgareste, desigur. Si spunea demult, demult, ca bunica ei traia in Valea Bajenarilor inca de pe vremea lui Caragea, "ala de-a fugit cu banii stransi de la oameni". "Si imi mai povestea mama ca bunica ei era copila cand ciuma a lovit Bucurestiul si satele din jur. Ea i-ar fi vazut pe unii care cu niste carlige de lemn ii trageau pe cei morti de ciuma, ii incarcau cu furcile in carute si apoi ii duceau la groapa, la Bajenari. Or, daca bunica mamii mele i-a vazut pe aia cu carligele, cam pe la 1814 ori 1815, c-atunci a fost ciuma, inseamna ca bulgarii au venit in Branesti mai dinainte", zice Bai Danciu si-si scutura capul si-l arunca putin spre spate, cat sa vad in ochiul lui stang o fluturare de cer albastru. "De-atunci incepe istoria bulgarilor prin locurile astea", mai spune el domol.
Unchiul Ivan
"Neamul meu se trage din coasta unuia de-i zicea Volintiru. I-a ramas numele asa, pentru ca a fost voluntar de mai multe ori, si in armata ruseasca, si in cea turceasca. Spun batranii ca ar fi fost om mandru, barbat falnic si ca ar fi murit pe la 1830, cam in vremea in care au venit cei mai multi bulgari aici, in Branesti. Au venit atunci familii intregi, cu toata averea ce-o aveau, au venit de spaima turcilor. S-au asezat in mai multe sate din jurul Bucurestiului, la Fundulea, la Afumati, la Ciorogarla, Domnesti, Clinceni, au fost si la Dudesti, Plataresti, la Chiajna. La inceput, n-au dat dari la stat, au fost scutiti, apoi au fost socotiti laolalta cu romanii. S-au inteles bine unii cu altii si, cu vremea, s-au amestecat la obiceiuri si la sarbatori. Pana pe la 1960, erau batrane prin locurile astea care nu stiau bine romaneste, vorbeau numai bulgareste, acum sunt tot mai multi cei care vorbesc romaneste si acasa, nu ca ungurii din Ardeal, care nu stiu zice nici <<multumesc>>. Suntem romani de-acuma si nici n-avem cum zice altfel, ca din pamantul asta romanesc mancam. Dupa tata, neamul meu a fost tare vesel, erau oameni petrecareti si plini de bucurie, ori de cate ori se intalneau unii cu altii. Avea tata patru surori inalte, asa ca dumneata, niste bulgaroaice sanatoase, de-ti era mai mare dragul sa te uiti la ele. Si mai avea un frate, il chema Ivan, care era ca un steag de mandru. Era sufletul petrecerilor, al nuntilor din sat. Toata lumea il chema, pentru ca stia sa-i faca pe oameni sa rada. Daca-si punea mintea, scula o nunta intreaga. Ii distra pe toti de uitau sa se mai duca pe-acasa! De la unchiul asta am invatat eu ca nu-i bine sa pui necazu inainte, ca ti se innegureaza inima si te apasa. Ma lua cu el de multe ori si imi spunea cate-n luna si-n stele. <<Baiete>>, imi zicea, <<cand te scoli dimineata, sa te inchini la Dumnezeu, sa te speli si apoi sa te duci sa inveti carte la scoala, ca omu prost traieste degeaba, si la umbra prostului nu creste nimica bun.>> Eu eram socotit un fel de <<intelept>> printre ceilalti, desi terminasem numai scoala din sat, caci popii nu m-au primit mai departe, cum ti-am spus. Vara, mai ales de sarbatori, cand se aduna lumea la povesti, pe langa cele trei fantani din sat, eu le citeam oamenilor ziarele si le explicam stirile, asa cum ma pricepeam eu. Ma ascultau cu gurile cascate, ca stiam sa povestesc bine. Mi-a placut sa invat, citeam orice carte ori ziar pe care le gaseam. In vremea razboiului, erau reviste nemtesti. Niste ofiteri nemti, care cumparau lapte si oua de la noi, imi aduceau reviste vechi, <<Der Adler>>, si ma uitam la poze, ma gandeam ce minunat e sa poti calatori prin lumea larga. Doamne, frumoasa e lumea asta si multe rele au facut oamenii cu ea!"
Tarul "Cucilor"
Daca treci de biserica si de cimitir, drumul Bajenarilor incepe sa urce pe o panta domoala. Pe o strada laterala e gospodaria lui Bai Danciu, ograda mica, pazita cu strasnicie de-o catelusa viteaza, casa joasa cu acareturi si magazii si, in spatele ei, gradina mare, cu straturi facute "la marea stiinta", ca in orice gradina de bulgar. De foarte multi ani, Bai Danciu traieste singur, nevasta i-a murit de mult si de atunci a invatat sa-si poarte singur de grija. Inainte de a intra in casa s-a descaltat si a pus niste ziare pe care sa calcam, ca sa nu lasam urme de noroi. M-a induiosat grija lui si m-a impresionat curatenia din casa, pedanteria cu care erau aranjate paharele groase de sticla in dulap, hartia alba, taiata pe masura, care acoperea o soba nefolosita de mult timp. In rama care incadra un calendar bisericesc era prins portretul Regelui Mihai, decupat dintr-un ziar vechi, si chipul unui patriot bulgar impuscat. "Da, il tin pe Rege acolo", imi spune el, vazand ca ma uit la calendarul acela. "Il tin ca sa-l vad mereu, ca mi-a placut de el. Am avut doi regi frumosi, asa, ca barbati, Cuza si Regele Mihai. Il stiu pe Rege de cand eram in scoala, atunci el venea in fiecare primavara aici, aproape de Branesti, la Cozieni, unde era o pepiniera, si sadea cate un pom. Ne duceam cu scoala sa-i facem primire si odata el ne-a adus la toti copiii cate un borcan de miere de albine. Pacat ca l-au schimbat comunistii, era tara mai bine organizata pe atunci. Era mai multa curatenie si intelegere intre oameni. Bunaoara, la noi in sat, erau cateva felinare pe strada, felinare pe care le aprindea si le stingea omul de serviciu de la Primarie. Nimeni n-avea voie sa umble la ele. Si se respecta treaba asta. Pune acuma becuri pe drum, ca ti le sparg golanii pe toate! La poarta, fiecare trebuia sa aiba balustrade de lemn date cu var, santuri frumos curatate, pe langa garduri, flori. Acuma-s maracini si mizerii. Stau si ma gandesc incotro se indreapta lumea asta si nu pot zice ca spre vremuri bune, ca-i prea multa nesimtire intre oameni, in ziua de azi. Si totul pleaca de la educatie, de la ce invata copilul acasa si la scoala. Eu am avut invatatori buni, daca ar trai, m-as duce unde ar fi si mi-as inclina capul in fata lor, ca ar merita. Apoi, mai e ceva ce azi nu se respecta- e ascultarea de parinti. Era sfant pentru noi, copiii, ce zicea mama, nu ieseam din vorba parintilor. Am avut de la ei o educatie simpla, care a fost de folos. Este un proverb care zice ca trebuie sa-ti iubesti copilul, dar sa-l pupi si sa-l mangai cand doarme. Asa am fost crescuti noi. Si zic eu ca a fost bine. Era o lume pe-atunci in care toate erau la locul lor, acuma toate-s amestecate. Nu se mai respecta sarbatorile ca lumea, posturile. Pai, mama, in lunea de Lasata secului, fierbea toate oalele, ca sa nu existe nici macar mirosul de carne pe ele. Tinerii duceau o viata stricta in post, cel mult era permis sa se plimbe duminica prin dumbrava si sa culeaga crengi inflorite de salcie. Nicidecum altceva. Eu n-am avut copii, Dumnezeu nu mi-a dat bucuria asta, stau acuma singur, imi vad de gradina, am vreo patruzeci de gaini, am si darul de a impleti cosuri de nuiele si nu-mi trece vremea degeaba niciodata. M-apuca insa, asa, cate un dor de-a merge-n lume, mai ales primavara, cand incepe frunza sa se inverzeasca, si atunci iau cartile pe care le am si citesc, ca altfel ce mai pot face la anii mei? Cele mai dragi imi sunt doua mai vechi, pe care tata le-a primit de la un negustor grec din Bucuresti. Negustorul asta aducea vin de Tokai, de Bordeaux, aducea un vin rosu spaniolesc si mai cumpara si de la tata vin de-al nostru, ca zicea ca-i mai curat decat toate vinurile pe care le aducea el de prin strainataturi. Era un vin aspru vinul facut de tata, poate ca iesea asa de la secetele mari care erau mai demult, ori poate de la lutul nisipos unde crestea via. Grecu asta i-a dat tatii cartile pentru mine si mare bucurie mi-au fost ele, de multe ori. Se cheama <<Istoria popoarelor balcanice>> si citesti in ele de turci, greci, romani, bulgari, sarbi, albanezi, aromani, de toti care au trait pe aici, de razboaiele lor, de intelegerile dintre ei, de multe altele. As sta sa citesc ceasuri intregi, da pot? Crezi ca ma lasa gainile? Gradina? Cainele asta care e un suflet si el, are si el nevoie de o vorba buna de la cineva. Ce sa fac? Ia, ma bucur si eu cand vine primavara, is ca un copil cand vad primii fluturi si nu-mi trebuie nici mancare cand vad ca au incoltit semintele din straturi si cum, de la zi la zi, se umple gradina cu tot mai multa verdeata, care ma inconjoara din toate partile, de nu-i mai vad pe vecini de crengi, de frunze si flori. Atunci ma simt ca-ntr-un cuib, aparat din toate partile, si mi-e drag ca mai traiesc. Numai asa, cateodata, parca sunt tare, tare singur, ma duc prin gradina, pe la gaini, vorbesc cu cainele, dar tot nu-mi trece si raman si mai singur, singur ca un cuc."Otilia Teposu
Foto: Petre Cojocariu (mascatii)
si Emanuel Tanjala (multimea din sat)
(Multumim domnului profesor Ovidiu Sebe de la Gazeta de Branesti, care ne-a sprijinit in documentarea pentru acest material)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
