Frumusete
Intampinati primavara cu produse cosmetice preparate in propriul laborator
Iata un adevar pe care femeile ar fi bine sa-l inteleaga: nimic din ceea ce pun pe fata (farduri), din felul in care se piaptana sau se imbraca nu poate sa inlocuiasca frumusetea pe care le-o da sanatatea. In schimb, un regim alimentar echilibrat, practicarea regulata a exercitiilor fizice, somnul suficient, o munca placuta care sa le dea satisfactie, relatiile bune cu cei din jur si folosirea produselor cosmetice naturale ii permit fiecarei femei sa scoata totul din infatisarea ei fizica.
Retetele pe care vi le propunem in articolul ce urmeaza au rostul de a va ajuta sa intampinati cu capul sus primavara, sunt ieftine si usor de realizat. Cele mai multe ingrediente care va sunt necesare le veti gasi in propria dvs. camara, iar pe cele ce va lipsesc le puteti gasi la farmaciile sau la magazinele de produse naturale. Ele nu vor contine nici unul dintre alergenii (coloranti, parfumuri sau conservanti chimici) prezenti deseori in produsele cosmetice vandute in comert si, in plus, veti avea satisfactia ca produsele pe care le faceti nu au fost testate pe biete animale, in laborator.
Ca instrumente de lucru aveti nevoie de o baie pe aburi (bain-marie) - un vas care sa reziste la caldura si pe care il veti aseza intr-o oala cu apa clocotita, ustensile obisnuite de bucatarie, borcane si flacoane. Straduiti-va sa spalati si sa stergeti obiectele cu grija inainte de a va apuca de treaba. Cand cumparati uleiurile esentiale recomandate, asigurati-va de faptul ca sunt esente pure. De asemenea, aveti grija sa nu depasiti numarul de picaturi indicat.
Nota: Reactiile alergice la produsele cosmetice preparate in casa sunt foarte rare, si un simplu test va stabili daca le suportati. Aplicati putina lotiune sau crema pe interiorul palmei si asteptati 24 de ore. Daca nu constatati nici o reactie, veti putea folosi toate produsele cu incredere. Nu uitati ca toate aceste produse artizanale, datorita faptului ca nu contin conservanti, pot fi pastrate mai putin timp decat produsele din comert. Asezati-le intr-un loc uscat si racoros.
Solutie hidratanta pentru fata si maini
Amestecati o cantitate egala de glicerina si de apa de trandafiri si veti obtine un hidratant pentru fata si maini. Reduceti sau cresteti proportia de glicerina, ca sa obtineti o lotiune mai mult sau mai putin grasa, adaptata pielii dvs.
Pentru a fabrica un gel hidratant, dizolvati o lingurita de gelatina in 150 ml de apa calda, adaugati o lingurita de ulei esential de trandafiri, de lavanda sau portocale si trei linguri de glicerina. (Uleiurile esentiale se gasesc in toate marile magazine cu compartimente cosmetice.)
Crema demachianta pentru fata
Faramitati echivalentul a opt linguri de ceara de albine (se gaseste la apicultori) cu ajutorul unui cutit de bucatarie sau a unei razatori. Topiti-o la foc mic impreuna cu 450 ml de parafina lichida (o gasiti la farmacie) si lasati amestecul sa se raceasca pana ce ajunge la 50¡C. Aduceti in acelasi timp 300 ml de apa la aceeasi temperatura si varsati-o incet in amestecul de ceara si parafina, amestecand incontinuu. Lasati solutia sa se raceasca pana ce incepe sa se solidifice si pastrati-o in borcane.
Lotiune tonica pentru fata
Preparata cu salvie, aceasta lotiune intareste pielea, strange porii si are o actiune calmanta asupra cosurilor si iritatiilor. Se utilizeaza dupa ce v-ati curatat bine pielea si inainte de a aplica o crema hidratanta. Puneti patru linguri de salvie uscata sau opt linguri de salvie proaspata intr-un borcan curat si adaugati 150 ml de vodca. Inchideti cu grija capacul si lasati produsul la macerat timp de o saptamana. Strecurati lichidul printr-un tifon, puneti o cantitate noua de salvie si lasati-o din nou la macerat timp de o saptamana. Dupa acest timp, lotiunea va mirosi puternic a salvie, dar, daca doriti sa obtineti o concentratie si mai mare, repetati inca o data intreaga operatie. La final, strecurati lichidul cu ajutorul unui filtru de cafea, turnati-l intr-un flacon curat si adaugati o farama de tamaie. Inchideti borcanul ermetic si scuturati-l energic. Daca doriti sa obtineti o solutie mai diluata, adaugati-i apa distilata sau inlocuiti salvia cu o planta care are o actiune mai putin astringenta, cum ar fi musetelul.
Masca de improspatare
Masti de primavara
Au meritul de a curata si tonifica pielea, facand-o sa reziste mai bine la intalnirea cu soarele primaverii. Reteta lor este simpla si se bazeaza pe doua feluri de ingrediente: solide si lichide.
Ingrediente solide: flori de fan (cernute), migdale rase, faina din germeni de grau, drojdie de bere, argila verde sau caolin.
Ingrediente lichide: infuzie de musetel si coada-soricelului, albus de ou batut spuma, iaurt natural, suc de lamaie (pentru femeile cu ten gras); galbenus de ou, miere, smantana, miez de banana, suc de morcovi (pentru femeile cu tenul uscat); infuzie de rozmarin, de menta si de urzica (pentru femeile cu ten obosit).
Modul de preparare: Luati doua linguri si jumatate din ingredientul solid si amestecati-l cu unul dintre ingredientele lichide care convine tenului dvs, pentru a obtine o pasta moale. Inainte de a o intinde pe obraz, spalati-va pe fata si faceti o baie de aburi cu musetel, ca sa vi se deschida mai bine porii. Intindeti apoi masca pe fata, fara a uita zona gatului si a decolteului, dar evitati zona fina din jurul ochilor si a gurii. Lasati masca sa se usuce intre 25-30 de minute, apoi spalati-va cu un tampon moale, inmuiat in apa calduta.(In nr. viitor: sampoane si uleiuri capilare)
Clubul dietelor de slabit
Cateva secrete in cura de slabire
Atunci cand tinem o cura de slabire trebuie sa tinem cont de cateva reguli simple la prima vedere, dar foarte eficiente. Trecerea de la anorexie la bulimie este o realitate tot mai des intalnita la tinere. In prima faza, se renunta la mancare, iar in a doua, se consuma cantitati din ce in ce mai mari. De aceea, trebuie sa tinem cont de unele mici secrete, care aduc succesul intr-o cura de slabire.
- Nu trebuie sa slabim prea repede. Trebuie sa avem rabdare. Incet si sigur!
- Nu se sare peste mese! Ele trebuie sa fie respectate.
- Atunci cand gatim este bine sa mestecam o guma, sa nu ne tenteze sa gustam mereu.
- Masa de dimineata sa fie cea mai consistenta, cea de pranz - moderata, iar cea de seara - cateva fructe si ceai.
- Excludeti din alimentatie produsele de cofetarie si patiserie.
- Nu mancati niciodata pana la saturatie.
- Se mananca incet, fara graba, mestecand lent.
- Mestecati mai mult si veti manca mai putin.
- La masa nu se vorbeste, nu se citeste, nu se uita la televizor.
- La televizor sau in timpul lecturii nu trebuie sa rontaiti, caci, din tentatie, mancati mai mult decat trebuie.
- O zi pe saptamana tineti post total.
- Alcoolul da pofta de mancare si contine multe calorii.
- Cofeina din cafea poate trezi apetitul.
- La nervi sa ne gasim o alta ocupatie decat rontaitul!
- Inainte de a merge in vizita sau la un dineu vom manca acasa un mar, un morcov sau vom bea un pahar de lapte degresat.
- Cand ne descurajam, vom lua o sacosa a carei greutate sa fie egala cu kilogramele cu care am slabit. Vizualizarea ei ne va da curajul sa continuam.
- Trebuie sa va autosugestionati ca sunteti superbe si ca va sunt necesare doar mici retusuri.Oliviu Neagoe - str. Caransebesului, bl. 10, sc. B, ap. 5, Lugoj, jud. Timis, cod 1800