- Sosul de rosii sau usturoi, sosul alb sau sosurile de fructe nu mai prind pojghita deasupra daca, dupa ce le luati de pe foc, puneti in ele o bucatica de unt.
- Sosul pentru salate, compus din untdelemn si otet, poate fi pregatit dinainte in cantitate mai mare si pastrat la rece, in camara sau in frigider. Avandu-l la indemana, veti economisi timpul de preparare a salatelor.
- Sosul pentru salate va avea o savoare in plus daca, in afara de untdelemn si otet, puneti in el cateva picaturi de sos de soia sau un praf de concentrat de pasare sau de carne de vita, pisat.
- Fructele prea zemoase, care urmeaza sa fie puse in prajituri, trebuie asezate intotdeauna cu partea taiata in sus.
- Vanilia de calitate buna (batoane) trebuie sa fie acoperita de o pelicula usor albicioasa, datorata cristalelor de vanilina, care ii imprima mirosul de necomparat.
- Batonul de vanilie trebuie intotdeauna taiat in doua, pe lung, inainte de a-l folosi. In felul acesta isi va degaja toata aroma.
- Batoanele proaspete de vanilie se usuca usor si-si pierd aroma, daca nu sunt inchise ermetic, in borcane de sticla, aflate departe de umiditate sau soare.
- Zaharul vanilat poate fi obtinut si acasa, daca puneti intr-o cutie cu zahar praf un baton de vanilie taiat bucatele.
- Vinul alb, menit a fi pus in bucate, poate fi inlocuit de o jumatate de pahar de otet, amestecat cu o jumatate de pahar de apa, in care se adauga o lingurita de zahar.
- Violetele pot fi transformate in delicioase si parfumate decoruri pentru torturi si prajituri. Primavara, cand apar pe piata, desprindeti-le petalele, treceti-le prin albus de ou, apoi prin zahar tos. Lasati-le sa se usuce pe o bucata de pergament, apoi puneti-le intr-o cutie de tabla, inchisa ermetic.