Galeria Vedetelor
Pop-Rock
Alexandru Andries"Muzica inseamna in primul rand sa comunici cu oamenii"
Modele vin si pleaca, vedetele fabricate peste noapte isi etaleaza la televiziunile particulare noile frizuri sau decolteuri, concertele se tin cu banda pentru play-back data la maximum, si in tot acest timp, Alexandru Andries isi vede netulburat de drumul sau. Deseneaza, este profesor la Facultatea de Arhitectura, scrie muzica si canta. Unul dintre cei mai simpatizati cantautori ai anilor "80 si "90, brasoveanul ramane un muzician prolific, care, spre sfarsitul fiecarui an, cu simplitate, cu timiditate chiar, iese la rampa cu un nou album si cu un concert, in preajma Sfantului Nicolae. Anul acesta, a fost randul unui excelent disc, "Muzica de divort", ce a dat tonul concertului de la Teatrul de Opereta "Ion Dacian", un concert care, desfasurat fara fast, zarva, efecte de scena, a constituit, la randul sau, un succes.
"Acesta este cadoul nostru de Sarbatori pentru public"
- Cum s-a nascut traditia aceasta a concertelor din preajma Sarbatorilor de iarna si ce va determina sa le sustineti an de an, cu aceeasi bucurie?
- Primul concert de acest gen l-am avut in 1996, iar reactia foarte calda a publicului, emotia si energia speciala ce s-au creat in fiecare an de atunci ne-au convins ca merita efortul. Este multa alergatura pana pui la punct un astfel de spectacol - pentru ca vremurile sunt cum sunt, probabil ca la noi o sa mai dureze pana ajungem la un echilibru -, asa ca, desi toate concertele s-au tinut cu casa inchisa (anul acesta, biletele s-au terminat cu doua saptamani inainte), nu am putea produce un asemenea eveniment fara ajutorul financiar al unor prieteni. Este un cadou pe care-l oferim publicului de Sarbatori si cred eu ca ar trebui, macar o data pe an, sa facem, ca artisti, un asemenea gest.
- Pentru concertul de anul acesta si pentru noul album, "Muzica de divort", ati reusit sa va alcatuiti o adevarata super-echipa...
- O astfel de echipa se formeaza in timp, nu de la o zi la alta, pentru ca nu conteaza numai performanta, ca instrumentist, ci trebuie sa fii si prieten cu cel cu care canti, sa fii pe aceeasi lungime de unda. Pe Maria Ioana Mantulescu (voce) o cunosc de 20 de ani, pe cand dadea examen la Arhitectura, si de atunci a fost alaturi de mine. Eu scriu cantece tot timpul, am cateva mii acasa si, bineinteles, trebuie sa existe o selectie, iar ea are o educatie muzicala solida si este ochiul meu critic: o profesionista adevarata, fara de care nu ma pot apuca de lucru la un disc sau un concert. Pe Tudy Zaharescu (percutie) mi l-a recomandat Florian Lungu, in 1989, cand basistul si bateristul trupei mele plecasera in Germania si aveam nevoie de o noua echipa. I-am cantat o piesa de-a mea, dar nu m-a lasat sa o termin, a fost imediat de acord sa cantam impreuna si de atunci suntem prieteni la catarama. Eugen Tegu (bas) este un muzician extraordinar, cu care am colaborat in "86 la compilatia "Country & Western", si dupa ani de pauza, ni s-au intersectat drumurile din nou, la fel ca si cu Mircea Tiberian (pian), cu care am reinnodat prietenia dupa ce muzica mea s-a indreptat mai mult spre zona influentata de jazz. Cu George Baicea am avut o intalnire interesanta in aeroport, cand am vazut un vames solid venind tinta la mine si am crezut ca o sa am probleme. El mi-a spus insa, foarte emotionat, ca ma admira, ca si el canta la chitara si daca as putea sa-l ascult. L-am ascultat si i-am zis: "Vezi ca peste doua zile avem concert la lansarea discului lui Vali Sterian!". O alta surpriza placuta este si Cristian Soleanu, un saxofonist extrem de educat, de modern si de versatil, asa cum, de altfel, sunt toti din echipa, pentru ca este nevoie de o libertate mare de expresie. Muzica nu are granite si in functie de ce ai de spus, iti alegi mijloacele. Muzica mea nu mai este aceeasi ca acum 20 de ani - daca nu ar exista o schimbare, ar insemna ca au trecut pe langa mine degeaba anii astia. Experimentul este motorul unui artist si, chiar daca nu fac lucruri total opuse, caut mereu directii noi.
- O schimbare se face simtita si in domeniul textelor, acolo unde ati renuntat la sarcasm, la implicarea in social si politic, preferand cantecele de dragoste...
- Este o falsa impresie. Daca priviti aparitiile mele discografice din ultimii ani, veti constata ca exista o oarecare alternanta intre albumele cu tenta sociala, politica, si cele de dragoste. Sincer sa fiu, habar nu am cum va fi urmatorul. Deocamdata, am ales pe ultimele doua-trei discuri calea aceasta, pentru a lua pozitie in fata unui lucru grav, care se intampla la noi. Si anume, faptul ca muzica pe care ne-o pompeaza in urechi zi de zi cei de la radiouri si televiziuni, cei care hotarasc ce trebuie noi sa ascultam, este tot mai putin muzica, cantecele se afla de multe ori sub cel mai scazut nivel al decentei si esteticii, iar reprezentantii caselor de discuri, cei care decid "destinul" muzicii romanesti, n-au, de multe ori, nici o legatura cu acest domeniu. Ei bine, mie mi s-a parut normal sa-mi precizez pozitia prin muzica. Daca as avea acum texte politice, s-ar distrage atentia de la muzica, lumea ar fi mai interesata de ce-am zis, de un personaj sau de altul, iar eu vreau ca in urechi sa ramana acum acordurile muzicii. Pe "Muzica pentru divort", am incercat sa aduc un aer retro, sa redau atmosfera din cluburile de jazz, din perioada de aur a acestuia. Ideea acestui disc mi-a venit anul trecut, dupa o discutie cu doi prieteni stabiliti in strainatate, care imi spuneau, in gluma, ca ei canta la nunti, la botezuri, dar la divort inca nu i-a invitat nimeni sa cante. Le-am zis atunci: "Lasa, ca fac eu un disc cu muzica pentru divort" si am inceput sa strang cantece. Am gasit si o fotografie veche, de la sfarsitul secolului al Xix-lea, de la o nunta, caci divort fara nunta nu se poate.
La colindat
- Muzica de pe noul disc este foarte veche, tihnita, ceea ce o face, daca nu ne gandim la versuri, tocmai buna de ascultat in aceasta perioada a Sarbatorilor.
- Daca este o atmosfera buna in studio cand se repeta si se imprima piesele, aceasta ajunge la ascultatori. Pot sa va spun cu mana pe inima ca s-a cantat cu mare placere pentru acest disc. Domnul Aurel Mitran, impresarul meu, spune ca, punand cap la cap discurile oficiale si pe cele care nu au fost destinate comercializarii, aceasta este cea de-a 36-a aparitie discografica a mea, insa eu consider ca acest numar este mai putin important. Conteaza sa fac un lucru bun, de calitate si sa pot comunica cu cei care ma asculta, pentru ca muzica este in primul rand comunicare. Am avut norocul sa primesc de la Dumnezeu mai multe talente si imi place sa comunic cu oamenii in orice fel, fie ca este vorba de muzica, fie ca e vorba de desen sau de altceva.
- Cum intampinati anul acesta Craciunul: stati acasa, la gura sobei, porniti la colindat?
- De colindat, am colindat ani la rand, alaturi de Maria Ioana Mantulescu si de un mic grup de prieteni. Mergeam la usile rudelor si amicilor si le cantam. Imi amintesc ca odata ne-am aventurat in plina iarna, cu Trabantul, pana la Brasov, la parintii mei, sa-i colindam. Cand eram mic, nu colindam decat acasa si la bunici, printre cozonaci proaspeti si alte bunatati - mmm!, si acum le simt mirosul! Ne strangeam cu totii langa brad, parintii, bunicii mei, strabunica si era minunat. In copilarie, nu concepeam sa nu fiu acasa de Pasti si de Craciun. Si acum imi doresc foarte mult sa ajung de Sarbatori acasa, la Brasov, insa Craciunul este frumos, oriunde l-ai petrece, chiar si in tren, unde cred ca voi fi eu, pentru ca publicul din Timisoara si Arad isi doreste foarte mult sa ma asculte si, nu-i asa, nu-l pot refuza tocmai acum! Este si pentru mine o bucurie sa fiu alaturi de spectatori, asa cum o bucurie de Craciun mi-au facut deja cativa studenti ai Institutului Teologic, care mi-au cerut permisiunea sa inregistreze, pe albumul lor de Sarbatori, un cantec de-al meu.Iulian Ignat
Fotografii: Fundatia "Aurel Mitran"
Ducu Bertzi"Mi-e dor de un Craciun in Maramures"
- Odata cu venirea Sarbatorilor de iarna, oamenii se apropie tot mai mult de muzica folk romaneasca...
- Este o atractie normala, pentru ca muzica folk este o muzica mai apropiata de sufletul oamenilor, iar in aceasta perioada, cu totii cautam liniste, tihna si ne gandim mai mult la noi si la cei dragi. Dar muzica folk nu iese la rampa doar in preajma Sarbatorilor. Anul acesta nu a fost deloc unul rau pentru folkul romanesc, fie ca-i vorba de un om cu o chitara, fie ca e vorba de o trupa; majoritatea slagarelor, pieselor de mare succes ale anului, au fost baladele. Concertele si lansarile de sfarsit de an sunt doar o incununare a acestor succese. Eu tocmai m-am intors in Bucuresti dintr-un turneu in tara, pentru a-mi petrece Craciunul alaturi de familie, ca de fiecare data.
- Nu va e dor de Sarbatorile de basm ale copilariei, petrecute in Maramures?
- Ei, cum sa nu, imi e mai mult decat dor de un Craciun in Maramures, acolo unde se afla mama si sora mea. Craciunul copilariei era intr-adevar fabulos. Curtea casei era plina de zapada - caci aproape de fiecare data ningea zdravan -, stateam la caldura sobei, langa brad, se strangea toata familia si era o atmosfera, o stare nemaivazuta, superba. Seara mergeam la colindat, era un oras mic - Sighetul Marmatiei, asa ca era usor sa o iei la pas si sa-ti colinzi toti prietenii si toate rudele. Asta-i farmecul aparte al unui oras mic, farmec ce se pierde inevitabil in Bucuresti. A doua zi de Craciun, parintii vorbeau prin sate, gaseau cate-un om cu o sanie trasa de cai, ne legam de ea toti copiii, cu saniile - aveam niste sanii mari, sanatoase - si ne plimbam pe ulitele pline de zapada. Era o nebunie. Ce-mi pare rau e ca pustii, copiii mei, nu pot realiza ce inseamna cu adevarat un Craciun in Maramures, decat vag, din povestile mele.
- Cu ce ganduri incheiati anul, ce va doriti, atat pentru dvs., cat si pentru cei care citesc acest mini-interviu?
- Sunt convins ca cititorii "Formulei As" au o inalta tinuta, asemenea revistei, astfel ca imi face placere sa le urez tuturor "Sarbatori Fericite!" si multa sanatate. Daca avem sanatate, putem sa facem viata mai frumoasa, atat a noastra, cat si a celorlalti. Imi place sa cred ca, macar de Sfintele Sarbatori, nu ne gandim doar la noi.
Doru Stanculescu"Ca orice crestin"
"Nu vreau sa spun cuvinte mari, gandurile mele legate de Craciun sunt gandurile oricarui crestin. Este un eveniment cu totul si cu totul special, este Nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos. Asta este tot ceea ce conteaza. A, in copilarie era altceva. Tin minte cum tremuram de emotie in noaptea de Ajun, cand asteptam sa vad daca mi-a adus Mosul bradul. O alta bucurie era colindatul. Am mers cu colindul si in Bucuresti, si la tara, la bunici, pe malul Prutului, in satul Mitoc-Saveni, in extremitatea nordica a tarii. Daca zice cineva ca <<Viata la tara>> a lui Duiliu Zamfirescu e, asa, o poveste, ei bine, se insala: este cat se poate de adevarata. Toti copiii satului erau la colindat, ne intorceam acasa cu mere, gutui, colacei si cateodata cu cate un leu, din care ne cumparam atatea bomboane de la cooperativa, ca nu puteam sa le ducem. Ne impleteam harapnice - biciuri de cate trei metri. Le faceam din coaja de rasarita (floarea-soarelui) - jupuiam coaja neagra de pe tulpina, o impleteam, la inceput din doua, pana ajungeam la saisprezece, apoi faceam din urzica sfichiul. Il inmuiam in apa Prutului si pocneam din el cat puteam, iar de pe malul celalalt, ne raspundeau <<omologii>> nostri. Asta era intreaga vitejie: cine pocnea mai tare."
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
