Ecologie
Pasarile din Bucuresti au nevoie de hrana si dragostePescarusii- Intr-o dimineata de vara, cerul Bucurestilor a fost sfasiat de tipetele unor pasari care bateau cu aripile la portile lui: pescarusii. Albi ca ivoriul, stolurile lor au poposit pe cateva lacuri din Capitala, aducand adieri de briza marina. Cine i-a alungat de pe tarmul marii spre zidurile neprietenoase ale unui oras de beton? Taina pescarusilor a ramas pana astazi nedezlegata, la fel ca si realitatea ca n-au mai plecat dintre noi, continuand sa infioare vazduhul cu tipetele lor ragusite. Si-au facut cuiburi, puiesc, au buletin cu domiciliul stabil. Din pacate (ce pacat ca exista cuvantul acesta in vocabular!), oamenii trec pe langa frumoasele pasari cu pene albe si ochi albastri fara sa le bage in seama, prea coplesiti de viata ca sa-si mai ridice privirea spre cer. Si totusi, pescarusii au nevoie de ocrotire si dragoste. Daca va ramane o bucatica de paine in buzunar, nu ezitati sa le-o daruiti. Odata cu ea, vor primi si o farama de afectiune, de care au atata nevoie, ca sa se simta "acasa" in Bucuresti -Angela Petrescu, Cercetator principal la Muzeul "Grigore Antipa""As fi fericita sa-i vad pe bunicii care-si plimba nepoteii pe malul Dambovitei, dandu-le paine pescarusilor"
- Prezenta pescarusilor pe marile lacuri din Capitala e un miracol care nu a fost explicat. Frumoasele pasari albe traiesc, indeobste, pe malul marii. Cum au ajuns ele in Bucuresti?
- In copilaria mea si eu am vazut pescarusi doar la mare, asistand, nu o data, la picajele lor indraznete in valurile inspumate. Asocierea mare-pescarusi e deci normala, pentru ca pescarusii sunt pasari de apa, dar nu doar de apa sarata, asa cum se crede, ci si de apa dulce, aclimatizate pe lacuri si maluri de rau. In afara de tarmul Marii Negre, incepand din Delta Dunarii si pana in regiunea Mangalia - Vama Veche, pe toate ghiolurile si pe lacurile din zona, aceasta specie se mai intalneste de-a lungul Dunarii pana la Portile de Fier si din sudul Banatului pana la Bazias. In ce priveste Bucurestiul, el este o zona hidrografica exceptionala, mai ales in regiunea lacurilor Snagov - Caldarusani. De prin anii "80, prezenta pasarilor s-a observat chiar si in interiorul orasului, fapt ce a atras nu doar atentia specialistilor, ci si pe aceea a bucurestenilor, surprinsi placut de o asemenea tovarasie inedita. Este, intr-adevar, un spectacol, sa-i vezi zburand in stoluri deasupra Pietei Victoriei, translatand intre lacurile Herastrau si Tei, pana in zona Dambovitei.
- Pescarusii par diferiti intre ei. In unele cartiere sunt argintii, in altele seamana la culoare cu turturelele.
- In Bucuresti intalnim doua specii de pescarusi, aceleasi care apar si in alte orase dunarene ale tarii, cum ar fi Galati, Braila, Cernavoda, Calarasi, Oltenita si Giurgiu. Prima specie este de dimensiuni mai mici, cea a pescarusului razator sau Larus ridibundus, care are penajul de pe cap negru, iarna devenind in schimb gri-cenusiu aproape in intregime, cu exceptia burtii, care e alba. Cea de-a doua specie este pescarusul argintiu, Larus cachinnans, care este o pasare mai mare, cu spatele cenusiu-argintiu si burta alba. Pescarusul argintiu traieste in stoluri de 5-10 exemplare, cu exceptia perioadei de reproducere, cand traiesc in perechi. In zona in care locuiesc eu, mai numerosi sunt pescarusii razatori, dar ei vin in Bucuresti doar primavara si toamna spre iarna, cand apele ingheata si-si gasesc mai greu hrana in afara orasului. Argintiul este insa tot timpul prezent, nefiind o specie migratoare. Cat despre raspandirea lor pe o arie atat de extinsa, inclusiv in inima Capitalei, explicatia ar fi ca aceasta specie are un inalt grad de adaptabilitate la diferite ecosisteme, fiind astfel in permanenta expansiune catre zone indepartate de mare. In Bucuresti si in general in orase, pescarusii prefera sa-si puna cuiburile pe cladirile cu 2-3 etaje, pe cele vechi, acoperite cu tigla sau cu tabla, pentru ca, intr-un fel, mai ales vara, ele se incing, asemenea nisipului fierbinte de la mare. Nu agreeaza blocurile foarte inalte, deoarece, la fel ca orice specie de pasare, suporta greu zgomotul. Chiar si Muzeul "Grigore Antipa", care nu e o cladire foarte inalta, s-a bucurat de prezenta lor. Doi ani la rand, o familie a cuibarit chiar aici, pe acoperis. Speram din tot sufletul ca renovarea sa se termine cat mai repede, pentru a deveni din nou "gazdele" micilor nostri prieteni.
- Cu ce se hranesc pescarusii in Bucuresti? Lacurile nu par atat de bogate in peste.
- In general, pescarusul sta pe apa, hranindu-se cu pesti de dimensiuni mici sau cu pesti bolnavi. El nu este insa o pasare care sa pescuiasca activ, asa cum e pinguinul, de exemplu, care are prin excelenta un regim ihtiofag. Pescarusii au de fapt un caracter omnivor, hrana lor fiind foarte variata, tocmai datorita gradului mare de adaptabilitate. In Bucuresti, sursa lor principala de hrana sunt deseurile menajere care - de ce sa nu fim sinceri? - exista din belsug, atat in ghenele si pubelele de gunoi de la blocuri, in mizeriile aruncate gramezi, cat si in gropile de gunoi, de care nu te poti pur si simplu apropia din cauza mirosului pestilential. Pe langa acestea, insectele daunatoare, animalele mici, cum ar fi soarecii, broastele si molustele, care impanzesc apele, sunt iarasi o sursa bogata de hrana. In acest fel, pescarusii devin mai degraba niste pasari utile, pentru ca sunt "agenti sanitari" naturali, cu valente ecologice multiple. Tocmai de aceea, pentru noi, prezenta lor ar trebui sa fie un mare semnal de alarma: aparitia pescarusilor si a ciorilor in oras - ultimele, in numar cu mult mai mare - este o dovada ca Bucurestiul e un oras inecat in gunoi.
- Asta, in ciuda asigurarilor date de nenumaratii primari, ca vor face orasul "luna". Iata deci ca si pasarile confirma ceea ce noi stim de mult: Bucurestiul e un oras murdar, cu un echilibru ecologic precar...
- In mod inconstient uneori sau din lipsa de preocupare, distrugem echilibrul natural. Si va voi da un exemplu, in care natura incearca sa "repare" ceea ce noi stricam. Vara trecuta s-a ivit o situatie deosebita pe Dambovita. Si-a facut aparitia o scoica interesanta: Draissena polimorpha, care a invadat canalul, cel putin in zona in care locuiesc eu, catre Abator. Cum s-a intamplat? Apa din Dambovita nu e foarte curata si nici nu are o adancime prea mare. In conditiile unor calduri mari, cum se intampla de cateva veri incoace, algele, toate microorganismele si toate nevertebratele se dezvolta excesiv si apele sunt eutrofizate, din cauza lipsei de oxigen. Este vorba despre ceea ce se numeste, pur si simplu, apa murdara. Cand se confrunta cu un dezechilibru ca acesta, unele organisme dezvoltandu-se excesiv, ca Draisena polimorpha, natura tinde spre reechilibrare, aparand astfel alte vietati care se hranesc cu acestea. In cazul nostru, pescarusul e cel care lupta sa "faca curatenie". Astazi, cand am venit la serviciu, n-am vazut nici unul, pentru ca Dambovita este plina cu apa. Cum va scadea nivelul apei, vor avea din nou hrana, pentru ca ea exista pe fundul bazinului. Poate tocmai pentru rolul extraordinar pe care il joaca in natura, imi sunt tare dragi pescarusii. In fiecare zi, cand ies de sub pamant, pentru ca merg cu metroul, imi arunc ochii pe cer, aici, in Piata Victoriei, sa vad daca e vreun pescarus. Daca e, pentru mine e un semn ca va fi o zi buna.
- D-na Angela Petrescu, vom trai oare clipa de fericire a vietuirii intr-un oras care sa-si respecte natura? Mi-as dori tare mult sa existe si-n Bucuresti locuri amenajate, in care oamenii sa hraneasca pasari. Luand exemplul Londrei si-al Romei, unde lumea se delecteaza dand de mancare porumbeilor...
- Nimic nu ne impiedica sa facem lucrul acesta. Pentru asta nu e nevoie de aprobari. Pentru mine ar fi deosebit de placut sa vad cum trec copiii cu bunicii pe malul Dambovitei si le arunca bucati de paine pescarusilor. Pasarile s-ar apropia cu siguranta de ei. Insa cati dintre noi sunt preocupati de asa ceva? Intrebati locuitorii Capitalei daca stiu, spre exemplu, ca pescarusii traiesc aici. Cati stiu? Cand trec pe malul Dambovitei, nu ii observa. Bietii oameni merg cu capul plecat, incovoiati de griji. Dar prezenta lor e un lucru extraordinar! O prezenta vie, sensibila, care traieste alaturi de noi si care ne-ar putea insenina zilele, privindu-le, pur si simplu, doar frumusetea... Din nefericire, realitatea nu e nici pe departe cea care ar trebui sa fie. Mi-a fost dat sa am o experienta care m-a indurerat ingrozitor: in Obor, am vazut un tanar care vindea pui de pescarus argintiu, ce erau gata sa zboare. Le daduse un nume ciudat, pentru ca nu stia ce sunt, si ii tinea in soare. Realmente, nu mai stia ce sa faca cu ei, pentru ca nici nu stia cu ce sa-i hraneasca, si nici nu-i cumpara nimeni. Din disperarea de a face bani, vindea pescarusi. Va puteti inchipui asa ceva?
- Ingropati in grijile si spaimele noastre cotidiene, credeti ca mai avem vreo sansa sa facem pace cu natura? Sa-i acordam atentia si locul cuvenit in vietile noastre?
Roxana Stoian
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
