Halal de mine, sunt orfan!
Acum o luna de zile, zeci de oameni s-au calcat pe picioare pentru a infia un baiat de 5 ani, Robert Dorobantu. Un spectacol emotionant si convingator, mai ales pentru cei care ii criticasera pe romani, de-a lungul vremii, ca nu se intereseaza de soarta copiilor. Baiatul, pentru care a fost inregistrat un numar record de cereri de adoptie, e mic, frumusel si dezghetat. Insa nu aceasta era principala calitate, ci milioanele de dolari pe care le-ar fi lasat in urma parintii lui, ca mostenire, dupa ce s-au prapadit intr-un accident. Baiatul, fara sa vrea, in inocenta lui nestiinta, a intretinut misterul caramizilor cu bani din cutia de valori a bancii. A atatat spirite inalte, a aprins imaginatii dezlantuite, a inmuiat inimi de piatra, a sensibilizat suflete caritabile. Curtea casei i s-a umplut de potentiali parinti adoptivi. Unii dintre acestia, printre care se afla si un inalt functionar de stat, nu-l cunosteau, nu-l vazusera in viata lor, insa lacrimau la gandul ca bietul orfan ar putea ramane neprotejat. Neprotejat, desi din toata Europa Romania are cea mai mare concentrare pe cap de locuitor de organizatii si departamente ministeriale pentru protectia copiilor. Neprotejat, pentru ca, indiferent cate institutii se inghesuiau sa-l ia de mana, tot e nevoie de un suflet de mama sa-i stearga o lacrima, sa-l faca sa zambeasca, sa-i spuna un basm, sa-l vegheze cand va fi bolnav si sa-i puna o mana racoroasa pe fruntea incinsa de febra. Toti au sperat la un coltisor din inima si, mai ales, din averea baiatului. Inghesuiala, procese, amenintari, un spectacol uman pe care pana si mititelul se pare sa-l inteleaga.
Toate ca toate, dar, dupa un timp, a aparut un rival care a frant tenacitatea tuturor. Statul insusi, reprezentat de primaria sectorului 3 al Capitalei, si-a spus ca e momentul sa devina parinte grijuliu si l-a luat pe baiat sub protectia sa. A anuntat, asadar, ca, pana va acorda tutela copilului, baiatul ramane in caminul pentru orfani. Cu ochii mintii la caramizile de bani, primaria n-a mai asteptat decizia tribunalului si nici macar nu l-a intrebat pe copil daca are vreo preferinta. A trecut imediat la actiune, luand sub aripa orfanul de aur, plus miile lui de dolari lasati la banca de parintii adevarati. Pretendentii la paternitate au ramas cu buzele umflate si au inceput sa se consoleze cu ideea ca s-ar putea sa nu vada prea curand averea. Directia, desigur, nu-si baga banii in propriile buzunare, dar ar fi stat cu ochii pe ei mai ceva ca pe butelie si ar fi avut drept de viata si de moarte asupra proprietatilor, ar fi putut decide sa vanda sau sa inchirieze locuintele mostenite de Robert cui ar fi vrut si cu cat ar fi vrut. Ceva, ceva tot ar fi iesit. Oricum, baiatul nu ar fi vazut un ban fara aprobarea primarului. Timp de 13 ani, cu banii copilului s-ar fi jucat doar functionarii Directiei pentru protectia copilului din sectorul trei al Capitalei. Probabil, asa cum se joaca functionarii statului de atatea si atatea ori cu sume la fel de importante, bagand un milion pe maneca si scotand o moneda de o mie din ureche.
N-a fost sa fie. Acum cateva zile, la deschiderea seifurilor de la banca, stupoare! In cutia de valori nu se afla nimic. Nici macar un bilet in care sa fie explicat acest scenariu al ispitei ce i-a tarat pe atatia pe culmile sperantei si ale disperarii. Intr-un sfert de ora s-a spulberat toata iubirea celor mai multi dintre pretendentii la viata si, mai ales, averea lui Robert Dorobantu. Un sfert de ora, dupa care pana si primaria ar cam vrea sa scape de ghinionistul baietel si a dat o strigare catre cei care vor sa-l infieze.
Un sfert de ora mai cuprinzator ca orice raport care-si propune sa afle de ce Romania are cei mai multi copii abandonati si de ce caminele de orfani arata mai rau ca aresturile politiei.N.C. Munteanu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
