Manastirea Ciolanu- Tara vechilor sihastri -
Intai zaresti turlele Manastirii Ciolanu: trei la numar si alaturate ca degetele unei maini pregatite sa-si faca sfanta cruce. Apoi, urmeaza linistea. O liniste adanca, aproape materiala, din care razbat, desenate cu blandete si migala, amanuntele: fosnetul padurii si inserarea, galbenul de troscotel si de carciumarese, teiul imens, strajuind curtea suitoare a manastirii.
Nu departe de Buzau, chiar pe locul de intalnire a dealului cu muntele, Manastirea Ciolanu sta ascunsa in desimea stejarilor, ferindu-se parca din calea trecatorilor. Manastirea, candva de pustnici, a fost rectitorita in 1786 de catre Marele Vasile de la Poiana Marului, duhovnic si isihast fara egal, detinator al adancii taine a rugaciunii inimii. Ciolanu, cu zidurile sale inalte de cetate, nu e o simpla manastire, ci o borna de hotar. De aici, din Magura Buzaului in sus, spre Basca si Penteleu, incepe de fapt Tara vechilor sihastri carpatini.
Altare dacice si biserici rupestre
Stai si te intrebi ce are deosebit acest loc in care, pana nu demult, fosgaiau pustnicii mai ceva ca in padurile Moldovei. Unind imaginar Valea Niscovului si a Bascai, dealul Magurei si al Boziorului, ajungi la desenul unui patrulater - un spatiu ciudat si magic, unde (si acum) se petrec fenomene greu de explicat: de la pretinse falii temporale pana la puternice turbulente electromagnetice. Ca intr-un buzunar al lui Dumnezeu, aici totul pare miraculos: nucii si prunii infloresc de doua ori pe an, in timp ce din pamant izvorasc, slobode si bogate, puzderie de ape tamaduitoare. Miraculos e si muntele: mormintele pre-dacice sapate in stanca, la Naieni si Istrita, galeriile lungi de 50 de km ale minelor de calcar de la Cetatuia, bisericutele rupestre de la Bozioru si Alunis, altarele pagane si minele de chihlimbar de la Colt. Aici, piatra are suflet si, nu intamplator, in 1914, Constantin Brancusi a poposit in satul Ciuta, unde a cioplit din calcar buzoian soclul pentru celebra lui sculptura "Rugaciune".
Indiscutabil, aceste locuri ascund inca multe taine. Cati stiu ca pe valea Buzaului a fost martirizat la 372 Sfantul Sava Gotul, batut si aruncat in apa cu bratele legate de oistea unui car? Cati stiu ca aici au trait ucenicii Sfantului Vasile cel Mare, veniti pe la 350 din Mesopotamia? Cunoscute sau nu, ignorate sau dosite cu vinovatie, aceste lucruri fac parte din fibra indestructibila a locului. Cam in acelasi timp cu Dobrogea primilor martiri, Valea Buzaului a fost vatra Ortodoxiei romanesti, o intreaga si neintrerupta istorie, refugiata acum in desene rupestre, in hrisoave, cronici si legende. Nimic din cele trainice nu se ridica la intamplare. Intrand in pustiita Manastire Ciolanu, Sfantul Vasile de la Poiana Marului trebuie sa fi simtit vibratia spirituala a zonei, chemarea ei isihasta. Conteaza cum si, mai ales, unde te rogi. Intre om si loc se creeaza o tainica fratie. Ca si oamenii, locurile te accepta sau nu. Te resping sau te ingaduie cu dragoste.
Treptele rugaciunii
Din toate manastirile pe care le-am vazut, Ciolanu are obstea cea mai tacuta. Batrani si nu mai multi de 12 (dupa canonul impus acum un secol de staretul Roman), calugarii se ascund in vizuinile lor de rugaciune, fugind de lume si de ispite. Nu prea e loc de conversatie, desi parintele Evghenie, asa cum sta pe banca sa nerindeluita din fata chiliei, pare sa ne astepte. E atat de batran, incat nu mai are nici o varsta. E ca teiul din curtea manastirii: nemiscat si martor tacut a cate s-au intamplat pana acum.
Ceea ce impresioneaza la el este felul in care asculta: netulburat, egal cu sine insusi, indelung rabdator. Zambeste doar cand ma aude vorbind despre fuga din lume - o iluzie, desigur. Ispitele sunt aceleasi peste tot. Cu atat mai mult in manastire.
La cei 85 de ani ai sai, parintele are rugaciunea inimii asa cum a lasat-o marele Vasile de la Poiana Marului, din generatie in generatie. Blande si deopotriva poruncitoare, cuvintele sale se intorc mereu si apasat la ea, la treptele cresterii duhovnicesti. Secretul e simplu si la indemana tuturor - calugar sau mirean. Dumnezeu nu cauta la chipul omului, ci la faptele si la stradania lui. "Sa fim indaratnici in bine. Sa nu fugim din calea greutatilor. Staruinta e mare lucru. Temelia a toate este rugaciunea... Atentie, insa: fara liniste sufleteasca, nu ai nimic. Rugaciunea e de doua feluri: curata si necurata, plina de seva sau uscata. Cand esti in vrajmasie cu cineva, n-ar trebui sa te rogi. Rugaciunea nu e primita nici macar atunci cand ai vorbit de rau pe cineva. Isaia Pustnicul a osandit in gand pe un frate care nu venise la biserica, luandu-se cu alte treburi. Atunci, a aparut ingerul care a zis: <<N-ai voie sa judeci. Pentru asta, trei ani vei fi oprit sa te impartasesti>>. Asa sfant cum era, a fost pedepsit. Dumnezeu nu primeste o rugaciune facuta cu mintea raspandita. Nu e usor, dar e simplu. Cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, sa nu lasati niciodata gandurile sa faca pui." Intrerupandu-se din cuvant, parintele ne priveste cu o uimire de copil si, vazand harnicia cu care notam in carnet, exclama: "Cum poti sa scrii atat de mult, cand eu vorbesc atat de putin?!". Parintele nu se lasa tulburat si continua, sfatuind pe oricine sa tina atentia mereu treaza la minte si, ori de cate ori are ocazia, sa mediteze. Sa contemple natura si fapturile lui Dumnezeu. Sa se bucure de frumos si lumina. Sa intre in ritmul dumnezeirii, ascultand fosnetul frunzelor si miscarea nevazuta a gazelor. Acesta e primul pas - sa-L descoperi pe Dumnezeu intr-o petala de floare, in mersul grabit al unei furnici.
*
Chiar daca mai gresesc, parintele nu-i judeca pe oamenii (simpli turisti sau credinciosi) care vin la Ciolanu. Stie si el cat e de greu sa traiesti in lume. Au crescut egoismul si patima banului, trufia si neiubirea de aproapele. Au crescut, mai ales, tulburarea sufletului, ingrijorarea, teama pentru ziua de maine. "Cum poti sa te rogi, sa vorbesti cu Dumnezeu, daca nu ai liniste? E prea multa galagie in sufletul fiecaruia si in jur. Prea repede am pierdut contactul cu natura. In vechime, natura era cartea din care citeau Avraam si stramosii. Peste toate, am uitat de noi insine. Am uitat sa zabovim seara si, inainte de culcare, sa ne facem un examen de constiinta al zilei respective. Cugetul e farama noastra de dumnezeire. Cugetul ne spune ce am gresit. El ne cearta si ne indeamna la pocainta, la regret. Abia apoi, te poti ruga cu intensitate, cu lepadare de sine. Cat de departe suntem de Sfantul Antonie, care atat de mult statea cu mintea in cer, incat obosea. Obosind, cobora si pe pamant, contempland natura si creatia lui Dumnezeu, ascutindu-si intr-atat simturile, incat, auzind fosnetul trestiei din vale, tresarea speriat: <<Ce sa fie, Doamne? E cutremur sau vijelie?>>."
"Ura e trufasa. Nu asculta decat de ea insasi"
Ca fost pustnic, parintele Evghenie stie prea bine pretul platit pana sa ajunga la "rugaciunea inimii" - rugaciunea cea adevarata. La cei 85 de ani ai sai, parintele a trecut prin multe - inclusiv prin cumplita durere de a fi dat afara din manastire, in timpul prigoanei comuniste din 1958. Convins ca legamantul sau e cu Dumnezeu, si nu cu oamenii, nu s-a tulburat nici o clipa in credinta lui, sihastrind in padurile din preajma Ciolanului, pentru a reveni apoi in obste, surazator si linistit, ca dupa o furtuna trecatoare. Nici o clipa nu s-a gandit la suferintele indurate si, cu atat mai putin, la razbunare. "Cand urasti, Dumnezeu inceteaza sa-ti mai vorbeasca. Ura este galagioasa si plina de trufie. Nu asculta decat de ea insasi."
Parintele evita sa vorbeasca prea mult despre rugaciunea inimii sau despre sine. O clipa de trufie sau de exagerare ii poate lua darul, lasandu-l mai sarac decat va fi fost vreodata. Cu vocea lui cumpanita si bland apasata, parintele Evghenie ii sfatuieste pe oameni sa fuga de imbuibare si sa caute cumpatarea, calea cea de mijloc - in toate si oriunde. Sa lupte cu egoismul si cu iubirea de sine, punand in centru aproapele si gandind ca, fara indelunga rabdare, nici o iubire nu poate fi intreaga.
Chiar daca oamenii ii tulbura linistea cu intrebari si vorbe mai putin importante, parintele ii primeste pe toti. Asculta, cumpaneste, da raspuns, dar degetele care framanta arar, aproape imperceptibil, boabele tesite ale mataniilor, arata ca parintele nu inceteaza o clipa sa se roage. Chiar si atunci cand vorbeste. O rugaciune senina si nerostita cu buzele.Sorin Preda
Fotografii de Ruxandra Constantinescu(Manastirea Ciolanu se afla pe soseaua Buzau - Siriu, in apropierea localitatii Magura.)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
