Bisericuta din Albac"Din ce-am cerut, din ce-am gandit/ Atatea rugaciuni cuprinzi/ Si-atata vis neizbandit/ Sub vechiul tau tavan de grinzi.../"
Octavian Goga
Putine alte zone ale tarii au ramas atat de statornic fidele ortodoxiei ca Tara Motilor. Fiecare din bisericile de lemn insirate pe culmile Apusenilor ar merita o decoratie atarnata pe pieptul lor de grinzi innegrite de timp. Religia stramoseasca a fost acolo un eroism. O expresie a neatarnarii credintei in legea in care ai fost botezat. O rezistenta indarjita impotriva tendintei de catolicizare fortata, practicata de Imperiul Austro-ungar. In aceasta parte - prea putin cunoscuta a Romaniei -, in care ortodox era sinonim cu roman, in ciuda piedicilor, a sicanelor si opresiunilor de tot felul la care au fost supusi, motii si-au respectat cu piosenie credinta strabuna, iar atunci cand imprejurarile i-au silit, au luptat pentru ea, la fel ca toti romanii transilvaneni. Asa se face ca, in ciuda oprelistilor si a prigoanei la care erau supusi, secolul Xviii a fost perioada in care in Tara Motilor au fost ridicate o multime de bisericute din lemn, insirate toate, ca boabele dintr-o salba, pe malul Ariesului superior, "raul de aur" al motilor: Vidra de Sus (1792), Vidra de Jos (1712), Sohodol (1725), Arieseni (1791), Garda (1781). Lor le adaugam si frumoasa bisericuta din Albac, bisericuta lui Horea, nu doar pentru simbolul istoric pe care il reprezinta, ci si pentru deosebita poveste a ei.
"Tu stii cum ne-am trudit stingher/ De-a pururi fara crezamant/ La Dumnezeu acolo-n cer/ Si la-mparatul pe pamant..."
"Bisericuta din Albac" apartine istoric perioadei marilor lupte pentru apararea ortodoxiei romanesti din Transilvania, de la mijlocul secolului al Xviii-lea. Trecand peste oprelistile puse de autoritatile habsburgice prin "Patenta" din 26 mai 1735 - care interzicea romanilor dreptul de a mai construi biserici ortodoxe! - motii din Albac, satul de nastere al lui Horea, au inceput in anul 1745 construirea acesteia. Respectand cu strictete traditiile arhitecturale si canoanele ortodoxe, mesterii locali au tinut cont si de traditiile arhitectonice specifice constructiilor din lemn din Tara Motilor.
Bisericuta a fost ridicata din barne groase de lemn, imbinate la colturi, dupa sistemul "in coada de randunica". I s-a dat o silueta inalta si un profil indraznet, exteriorul fiindu-i infrumusetat cu multa maiestrie de mesterii locali. Un brau sculptat - pe care il vom reintalni la bisericuta din lemn de la Cizer (jud. Salaj), inaltata tot de un grup de mesteri moti, in frunte cu Horea - inconjura ca o funie groasa biserica pe la mijlocul peretilor. Constructia a fost terminata si sfintita in septembrie 1746, bisericuta avand hramul "Nasterea Maicii Domnului".
Tinand, intre 1746-1907, de Protopopiatul ortodox din Campeni, ea si-a indeplinit cu prisosinta menirea pana spre sfarsitul secolului al Xix-lea, cand cresterea demografica, implicit a numarului credinciosilor ortodocsi, a facut ca ea sa ajunga neincapatoare. Din aceste motive, motii din Albac s-au vazut siliti sa-si ridice o noua biserica, in imediata apropiere a celei vechi, de aceasta data nu din lemn, ci din piatra si caramida.
Sub pretextul ca reprezinta un pericol de incendiu, autoritatile dualiste austro-ungare - care nu vedeau cu ochi buni acest vechi monument ortodox si de arhitectura locala, care le amintea atat de mult de Horea si marea rascoala de la 1784 - au hotarat si au impus motilor s-o demoleze, urmand ca lemnul rezultat in urma acestei operatiuni sa fie vandut fie pentru reparatii, fie pentru foc.
Demontata cu grija, cu piosenie, dar si cu durere, lemnul rezultat a fost asezat, la cererea autoritatilor, la marginea drumului ce strabatea Albacul.
Ca de atatea ori pana atunci, la fel ca si dupa aceea, motii n-au intrat in "jocul" diabolic al autoritatilor dualiste, care doreau cu orice pret stergerea de pe fata pamantului a acestei vechi bisericute din lemn, nici un albacean sau alt mot din imprejurimi neoferindu-se sa cumpere lemnul sacru.
Intamplarea - fericita! - a facut ca tocmai in acea perioada Tara Motilor sa fie vizitata de marele istoric Nicolae Iorga. In peregrinajul sau pe meleagurile motesti, el a ajuns si la Albac, unde a aflat "drama" vechii bisericute din lemn, "manevrele" puse la cale de catre autoritatile dualiste, lucruri care l-au decis sa actioneze pentru salvarea ei.
Intors acasa, l-a contactat pe Ion I.C. Bratianu (1864-1927) - presedinte al Partidului National Liberal, de mai multe ori ministru si prim-ministru, un om bogat si mare patriot. Iorga i-a relatat despre vizita sa prin Tara Motilor, despre situatia dramatica in care se afla bisericuta din Albac, impreuna gasind solutia salvarii acestui simbol al credintei si suferintelor motilor.
"De-aceea, ostenita-acum/ De zile rele cate-au fost,/ Batrana, te-ai pornit la drum/ Sa-ti deie fratii adapost"
Suntem in iarna anului 1907. Impreuna cu sotia sa, Ion I.C. Bratianu pleaca grabnic in Tara Motilor. Vizita, bine pusa la punct, pentru a se putea insela vigilenta autoritatilor dualiste, a inceput cu Abrudul, unde cei doi drumeti locuiesc la hotelul "Veres", sub numele de "D-l Ionescu". Dupa doua zile de sedere, pleaca mai departe la Albac, unde afla pe viu care era situatia vechii bisericute din lemn, hotarand ca, "in memoria eroilor moti", s-o salveze cu orice pret!
"Cu ajutorul preotului si al invatatorului - dupa cum singur marturiseste Bratianu in brosura <<Din Tara Motilor. Amintiri>> (1924) - puseram lucrul la cale si, multumita lor, o cumpararam." Pentru mascarea adevaratelor intentii, cumparatura si transportul au fost declarate oficial drept "lemn de foc". Din acest moment, incepe lungul drum al bisericii din Albac catre fratii de peste Carpati.
Intre Albac si Campeni ("capitala" Tarii Motilor), bisericuta demontata a fost transportata cu saniile trase de boi; de aici si pana la Turda, ea a fost transportata cu plutele pe Aries. La Turda, platind bine peste tot, intr-un timp record, s-au obtinut vagoanele necesare, precum si aprobarea de "drum liber". Nici nu trecuse bine trenul cu pretioasa incarcatura granita, ca la Turda sosea telegrafic ordinul de interzicere a transportului. Din fericire, autoritatile dualiste - altfel foarte vigilente in Tara Motilor - s-au "prins" tarziu "cine" era "D-l Ionescu" si care era adevaratul motiv al gestului sau.
La sfatul aceluiasi preot din Albac, Bratianu a angajat pentru reconstruirea bisericutei trei mesteri moti din Sohodol, in frunte cu vestitul dulgher Vesa Nicolae.
"Ramai aici, fa-ti un popas,/ Fii sfetnic bun, din veac in veac/ Si spune-acasa ce-a ramas/ Bisericuta din Albac"
Bisericuta din Albac a fost reconstruita cu migala, talent si dragoste in cursul anului 1908 (inlocuindu-se doar cateva dintre grinzile initiale, pierdute pe timpul transportului) pe mosia lui Bratianu de la Florica (azi, Stefanesti-Arges).
Pentru a intari si mai mult caracterul sau de simbol ortodox-national, Bratianu a pus in interiorul bisericii - gratie donatiei facute de preotul Piso din Brad - "portile imparatesti de la biserica lui Closca din Carpinis si potirul de lemn de cires de la Biserica din Mesteacan, unde jurase Crisan". Astfel, triada Horea-Closca-Crisan era reunita simbolic, prin intermediul acestei bisericute, in mijlocul romanilor de peste Carpati.
Lacasul a fost resfintit de Preasfintitul Gherasim - Episcop al Ramnicului si Argesului, la ceremonia prilejuita de acest moment sacru luand parte personalitati ale vietii culturale si politice, un numeros public.
Dupa moartea fulgeratoare a lui Ion I.C. Bratianu (24 noiembrie 1927), "bisericuta" a inceput sa fie data uitarii, iar dupa al doilea razboi mondial, a fost lasata in parasire...
Meritul scoaterii ei din aceasta situatie grea a revenit Preafericitului Iustinian, care in anul 1954 a vizitat-o, constatand situatia in care se gasea. Acesta a decis mutarea ei la Olanesti (in locul situat intre Pasajul scarilor - strada Horea, pe malul stang al vaii Olanesti), recladirea ei din temelie (pe un fundament solid, din piatra), realizarea unei noi picturi (opera zugravilor Dimitriu Nicolaide si Hortensia Masichievici), precum si inzestrarea ei cu odoare sfinte. In anul 1958, a fost (re)sfintita, frumusetea si eleganta sa arhitecturala starnind admiratie si astazi.
"Bisericuta calatoare" sau "Bisericuta lui Horea", cum mai este ea cunoscuta in randul motilor, i-a impresionat nu numai pe fruntasii politici de dincolo de Carpati, ci si pe marii poeti romani: Ion Pillat (autorul poeziei "Bisericuta lui Horea"), Aron Cotrus (autorul poeziei "Amintirea lui Horea") si pe poetul "patimirii noastre", Octavian Goga, care, chiar in anul 1908, la Florica, ii dedica celebra poezie "Bisericuta din Albac".
Adanc impresionat de acest mesager al suferintelor romanilor din Tara Motilor, de "odiseea" de care a avut parte, Octavian Goga i-a dedicat aceasta rascolitoare poezie, din care citam - spre incheiere - versurile:"Bisericuta din Albac,
Tu esti al vremurilor semn,
Tot bietul nostru plans sarac
E-nchis in trupul tau de lemn". Si iata cum, datorita unor mari patrioti: Iorga, Bratianu si Patriarhul Iustinian, ne-au ramas peste timp atat Bisericuta din Albac, cat si celebra poezie cu titlul omonim!...dr. Dominut Padureanu
Fotografii de Victor Bortas
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
