Minunea De La Tisa- Sfantul Maslu, slujit de sapte preoti intr-o biserica parohiala, a vindecat de surzenie o fetita din Maramures, dovedind cat de mare este puterea tamaduitoare a dreptei credinte crestine, atunci cand cea din urma nadejde ramane la Dumnezeu -Un lujer de crin
In orasul Sighetul Marmatiei, intr-un apartament obisnuit de bloc, in fiecare seara, o fata cuminte isi saruta mama inainte de culcare, apoi se duce in camera ei si ingenuncheaza in fata icoanei. Dupa ce isi rosteste in gand rugaciunile, fetita se uita drept in ochii Mantuitorului, pictat pe lemnul icoanei ce atarna pe peretele de la Rasarit, chiar deasupra patului. In aceasta vreme, mama sa, ramasa dincolo de usa inchisa a camerei, o aude pe fiica spunand cu glas tare: "Doamne, iti multumesc din tot sufletul ca Te-ai indurat de mine si m-ai vindecat! Apara-i, Doamne, Te rog, pe parintii mei, pe fratii mei si pe surorile mele, dar mai ales, nu o uita, Doamne, pe mama mea cea buna si draga!" Aceasta scena se repeta intocmai, in fiecare seara, de sase ani incoace, de cand fetita s-a vindecat de surzenie, printr-o minune dumnezeiasca, petrecuta in vazul lumii.
Melania Cristina Pop va implini, chiar la sfarsitul acestei luni, varsta de 13 ani. Este subtire ca un lujer si se misca neobisnuit de gratios. Are ochii negri. Parul blond, de culoarea nisipului, si-l strange intr-o coada cu impletituri mari, lasata pe spate. Din cauza ca a suferit de surzenie aproape intreaga copilarie, fetita este hipersensibila si mult prea matura pentru varsta ei. Cand stai de vorba cu ea, iti dai seama repede ca este perfect constienta de recunostinta pe care o datoreaza Celui de Sus, dar si mamei sale, pe care o divinizeaza. Desi stie ca fratii si surorile au ajutat-o enorm - motiv pentru care nu se mai satura sa-i stranga in brate pe toti, Melania are un adevarat cult pentru mama sa. Cu trecerea anilor, fata a inteles ca, fara credinta iesita din comun a acelei minunate fiinte si fara devotamentul ei nemasurat, poate Dumnezeu nu s-ar mai fi indurat sa o vindece...
Casa cu patru copii
Mariana Pop are 42 de ani. A nascut cinci copii - trei fete si doi baieti, toti frumosi, cuminti, credinciosi si devotati. Este croitoreasa si a facut Scoala Populara de Arta. Sotul e plecat, cel mai ades, cu treburi prin tara. Din aceasta pricina, femeia isi creste copiii mai mult singura. In pofida tineretii sale, Mariana Pop si-a sarbatorit "nunta de argint" anul trecut. Recunoaste, parca putin rusinata, ca s-a casatorit la varsta de 16 ani si 7 luni. De-a lungul zbuciumatei sale vieti, mireasa de acum un sfert de secol a fost, la randul ei, nasa de cununie de 35 de ori si nasa de botez de 28 de ori. Ultimul botez s-a petrecut chiar in Duminica Pastelui, anul acesta. Cel botezat cu mare intarziere, fata de obisnuita traditie ortodoxa, este un baietel pe nume Petre, are 12 ani si este cel mai nou membru al familiei Pop. A fost luat de la Casa de copii orfani si infiat, in semn de recunostinta fata de Dumnezeu, pentru minunea vindecarii Melaniei. Asa a inteles femeia, devenita pentru a sasea oara mama, prin adoptie, sa-I mai multumeasca, inca o data, Celui de Sus...
Mariana Pop a tinut sa-i marturiseasca reporterului, de la bun inceput, un amanunt biografic pe care il socoteste important pentru povestea ce va urma. "Sunt nascuta intr-o zi de duminica si de aceea banuiesc ca am fost asa de credincioasa toata viata. Nu mai adaug si educatia primita in familie. Am avut parinti foarte evlaviosi, ca si bunicii, de altfel. Dar aici, la noi, in Maramures - mi-a povestit mai tarziu bunica din partea mamei -, se spune ca oamenii nascuti in zi de sarbatoare, mai ales duminica, au darul innascut al credintei, pentru ca vor avea parte de un destin neobisnuit. Nu am trufia sa sustin ca aceasta traditie s-a verificat si in cazul meu. Intreaga noastra familie mergea regulat la biserica sau chema preotul acasa, dar trebuie sa recunosc ca parca numai eu traiam de mic copil cu sentimentul ca, in orice moment al vietii, ultima speranta este intotdeauna la Dumnezeu. Tocmai datorita acestei credinte m-am ferit, atat cat mi-a permis sanatatea, sa-mi incarc sufletul cu pacatul avorturilor. Asa se explica numarul mare de copii pe care i-am nascut. Din acelasi motiv, am cununat si am botezat atat de des, caci astfel de gesturi sunt socotite fapte crestinesti. Cu toate acestea, m-am gandit mult, mai ales in ultimii ani, ca Dumnezeu a gasit de cuviinta sa-mi puna la grea incercare credinta prin surzenia Melaniei si tot calvarul prin care am trecut. Stiu ca exista nenorociri mult mai mari pe lumea asta si de aceea mi-e rusine sa ma vait in fata oamenilor. Dar nici nu indraznesc sa ma intreb cum de am meritat minunea vindecarii fiicei mele... Cat voi mai trai, nu voi inceta sa-I multumesc Celui de Sus."
"Oul rosu"
Pe data de 22 iunie 1988, la Maternitatea din Sighetul Marmatiei, vedea lumina zilei, in conditii dramatice, Melania Cristina, mezina familiei Pop. Mama isi aminteste bine. "Pe vremea aceea, nu se faceau ecografii ca acum, deci nu stiam ce voi naste, dar parca imi spunea cineva ca va fi fetita... A fost un copil dorit mai ales de mine. Sotul imi reprosa ca suntem deja mult prea numerosi in casa si voia sa fac chiuretaj. Stiti cum erau legile pe-atunci?! Dar nu de frica legilor lui Ceausescu am lasat sarcina, ci de frica lui Dumnezeu! Daca ramasesem gravida insemna ca El hotarase sa vina pe lume un copil, iar eu nu puteam sa fac pacatul <<pruncuciderii>>. Din cauza sanatatii mele, am nascut-o pe Melania prematur, la doar sase luni si jumatate. Greutatea ei, saracuta, era de numai 980 de grame, si absolut nimeni din spital nu a crezut ca fetita va trai. Cu exceptia mea..."
Acest "semn al unei soarte cu ghinion" - cum i se pare astazi Marianei Pop, dovada intregul calvar ce a urmat - a fost invins de credinta nestramutata a mamei si de devotamentul sau incredibil. Timp de doua luni, lauza a stat in spital, la capataiul copilei, hranind-o si ingrijind-o singura, spre uimirea intregului personal medical. Melaniei i se facea "gavaj", adica era hranita cu un furtun subtire introdus in stomac, prin care se pompau cu seringa cate 10 g de lapte la fiecare termen de alaptat, fiindca nou-nascuta nu avea putere sa suga de la sanul mamei. Orice boala, orice infectie, ar fi fost mortale! Riscul era enorm... Dar mila Celui de Sus si sacrificiul femeii credincioase au facut sa se termine totul cu bine. Biata mama nici nu-si inchipuia ce o asteapta!
Pana la varsta de doi ani, Melania a evoluat normal, din toate punctele de vedere, desi s-a dovedit foarte bolnavicioasa. "Gonganea" pe limba ei, prin casa, jucandu-se cu ceilalti copii, sau urmarea reclamele care incepusera sa apara la televizor dupa Revolutie. Insa, in vara lui 1990, fetita a facut o forma foarte grava de otita. Dupa tratament, si-a revenit, dar boala a recidivat extrem de repede. In urma unor examene medicale, doctorii au avertizat mama ca, datorita abuzului de medicamente, dupa recidiva bolii, Melania ar fi surzit complet... Aceasta presupunere nastea intrebarea: exista vreun tratament care poate lecui copilul? Intreaga familie Pop era consternata. Mama era cea mai disperata, fiindca nu-i venea sa creada ca tocmai fetita ei cea mai mica, pentru care facuse atatea sacrificii, chiar de la venirea ei pe lume, putea sa aiba un asemenea ghinion. Incepand de la doi ani abia impliniti, in comportamentul Melaniei apar primele semne evidente ale surzeniei, caci bietul copil era prea mic pentru a explica de unul singur ca nu mai aude. Fetita nu mai sesiza zgomotul masinilor pe strada, cat de tare este dat sonorul la radio sau televizor si nu mai intorcea capul daca ar fi strigat-o cineva aflat in spatele ei. Mariana Pop se duce cu fiica la Baia Mare, apoi ajunge in Bucuresti, la Spitalul "Panduri". Medicii specialisti in O.R.L. de aici au lansat ipoteza infricosatoare a paraliziei nervului acustico-vestibular, ceea ce echivala cu o condamnare definitiva la surzenie. Disperata mama a fost prevenita si in legatura cu o alta tragedie ce se profila la orizont. Daca in jurul fetitei nu era intretinuta o comunicare activa, copilul risca sa devina surdo-mut, caci infirmitatea intervenise exact in perioada cand micuta invata sa vorbeasca.
Mariana Pop se opreste o clipa din povestit si isi sterge lacrimile care ii siroiesc pe obraji. "Ati observat ca noi, in casa, plangem cam des... Acum plangem de bucurie, dar au fost vreo cinci ani la rand cand am plans toti cu lacrimi amare..." Asa a devenit Melania Cristina "oul rosu" al familiei Pop. Totul se invartea in jurul ei, toti se ocupau de ea si incercau sa o ajute sa ramana un omulet cat de cat normal. Acea dovada de solidaritate, devotament si iubire din partea intregii familii a lasat o urma profunda in sufletul Melaniei, care i-a marturisit reporterului, cu o seriozitate matura: "Mi-as da viata pentru oricare dintre ai mei, in orice clipa ar fi nevoie!".
Mama isi mangaie fata, de parca ar atinge un inger, apoi ofteaza si reia firul povestirii. "Dupa un an si jumatate, ajunsesem sa ma rog in fiecare zi Celui de Sus. Mergeam atat de des la biserica si plangeam atat de mult, incat mi se parea ca pana si icoanele vorbesc cu mine, din priviri... Nu eram <<suparata>> pe Dumnezeu! Fereasca sfantul!... Orice lucru rau mi s-a intamplat in viata, mai ales acesta cu fetita cea mica, m-a facut sa ma gandesc ca nu este altceva decat o piedica pusa de Necuratul, ca sa ma indeparteze de calea cea dreapta a credintei. Ar mai fi putut fi chiar si o incercare harazita de Insusi Cel de Sus, cum s-a intamplat in Biblie, cu Dreptul Iov. La un moment dat, am visat un chip frumos de sfant, ce avea o lumina aurie in jurul capului, asa cum se vede in picturile de pe peretii bisericilor. Ma privea atent, apoi isi intorcea ochii de la mine, de parca ar fi fost suparat. M-am trezit din somn plangand in hohote. M-am asezat in genunchi la icoana si am strigat: <<Doamne, daca Ti-am gresit cu ceva, pedepseste-ma pe mine cu Judecata Ta dreapta, dar iarta-i pe copiii mei nevinovati! Tu esti ultima mea nadejde...>>."
Semne de la Dumnezeu
"Un an mai tarziu, in 1994, am plecat cu Melania in Ucraina. Eu facusem drumuri dese pe acolo, caci puteam cumpara stofe foarte frumoase si extrem de ieftine pentru croitorie. Asa ajunsesem sa ma imprietenesc cu o doctorita care lucra intr-un dispensar de sat. Ea mi-a spus ca, undeva, spre orasul Ust, in varful unui munte care face parte din lantul de nord al Carpatilor, exista un schit parasit, la care ucrainenii fac uneori pelerinaje. Acolo vietuia acum cativa ani o sihastra batrana, cu faima de sfanta. Prietena mea, doctorita, ne-a dus cu masina ei. Dupa un urcus anevoios, am ajuns in acele pustietati si am aflat-o pe batrana pustnica intr-o chilie paraginita. Schitul era, intr-adevar, ruinat si abandonat. Nu stiu de ce ramasese doar acea calugarita, de una singura. Intregul loc avea un aer neobisnuit. Noi am avut norocul sa nu ne intalnim cu alti pelerini, caci n-am fi putut sa ramanem peste noapte acolo. Cand am intrat in incaperea destul de mare, doctorita i-a spus <<buna ziua>> in ucraineana acelei femei imbracate in negru, i-a cerut binecuvantarea si apoi a vrut sa-i explice motivul vizitei noastre. Si eu cunosc limba ucraineana, dar o vorbesc mai greu. Batrana a oprit-o cu un gest scurt, spunand: <<Lasa, nu veni tu sa vorbesti cu mine, ca tu esti bine si nu ai nevoie de nimic! Femeia care este cu tine se afla la mare ananghie. Las-o pe ea sa vina la mine...>>. Eu m-am apropiat, cu Melania de mana. Amandoua eram foarte emotionate. Pana in acea clipa, cand ne vazuse prima oara, calugarita nu stiuse absolut nimic despre noi. Nu stiam cum sa-mi gasesc cuvintele, dar ea ne-a privit in ochi pe amandoua, dupa care mi-a spus: <<Copilul tau este bolnav. Pentru asta ai venit la mine, nu-i asa!?>>. Cand am auzit aceste vorbe, am inmarmurit. Am dat doar din cap, in semn de aprobare. Batrana a continuat: <<Vad, femeie, ca ai fost la o multime de preoti si de medici. Ti-ai cheltuit toti banii. Fetita este surda?>>. Eu ma holbam la ea si nu-mi venea sa cred... Vorbea ca o <<inainte-vazatoare cu duhul>>, cum se spune despre harul sfintilor. Am incuviintat din cap a doua oara. Apoi, calugarita a continuat: <<Degeaba mai incerci ceva! Esti pusa la grea cumpana. Du-te inapoi acasa si mergi cu fetita la o biserica din tara ta, cuprinsa intre trei drumuri, unde se vor afla sapte preoti intr-o zi de sarbatoare. Ei vor sluji o slujba de sapte ori. Abia atunci copilul se va vindeca de surzenie. Mergi in pace!>>. Am plecat din acel loc ciudat, coplesita de o emotie fara margini. Ma intrebam cum voi dezlega enigma..."
Minunea
Vreme de un an, pana in vara lui 1995, Mariana Pop n-a mai avut liniste si somn. Speranta unei vindecari miraculoase parca renascuse in sufletul ei din cenusa deznadejdii... Dar cum putea sa descifreze, biata mama, acea impresionanta prorocire facuta de calugarita din Ucraina?! Aflase doar un singur amanunt, e drept - destul de pretios. Singura slujba care se face in bisericile ortodoxe cu sapte preoti care citesc de sapte ori din Evanghelie este Sfantul Maslu. Este slujba care se oficiaza special pentru bolnavi si reprezinta una dintre Cele Sapte Taine bisericesti. Dar in Romania exista sute de parohii unde se tin, periodic, astfel de slujbe. Cum sa o descoperi tocmai pe cea "cuprinsa intre trei drumuri"? "Era ca si cand m-as fi apucat sa caut acul in carul cu fan!", ofteaza mama Melaniei. "Dar Dumnezeu s-a indurat de lacrimile mele in cele din urma..." Dupa un an de cautari febrile, incat ajunsesera sa o stie toti preotii din regiune, Mariana Pop se intalneste pe strada, la Sighet, cu totul intamplator, cu parintele Nicolae Dudlea. Preotul cunostea necazul mamei, de mai multa vreme. Dupa ce o intreaba despre sanatatea Melaniei, parintele ii spune ca la el in parohie, in comuna Tisa, la numai cativa kilometri de Sighetul Marmatiei, se slujeste Sfantul Maslu cu sapte preoti, o singura data pe an, de ziua hramului bisericii. Preotul o invita pe Mariana Pop sa vina impreuna cu Melania, explicandu-i cat de puternica este aceasta slujba pentru bolnavi, motiv pentru care, in parohia de la Tisa, oficierea se face chiar la miezul noptii, in ajun de hram, pentru a capata o si mai mare forta vindecatoare. "Parintele mi-a starnit uimirea cand mi-a spus ca in fiecare an, la el in parohie se aduna bolnavi de prin mai multe sate. Locul era la doi pasi de Sighet, desi colindasem tot Maramuresul, ba ajunsesem chiar si prin alte regiuni! Asa a fost voia Celui de Sus...". Fiind o comuna cu populatie ucraineana destul de numeroasa, biserica din Tisa tine "calendarul vechi", cum este si in Rusia. Asa se face ca Sfantul Ilie, hramul parohiei, nu se sarbatoreste la 20 iulie, ci la 1 august, si i se spune Sf. Ilie Vechi sau Sf. Ilie Ucrainean. In 1995, sarbatoarea a cazut intr-o zi de duminica, iar slujba Maslului a inceput de sambata seara, pentru a cuprinde la mijloc chiar miezul noptii. Mariana Pop si-a luat fiica de mana si s-a dus la Tisa, cu sentimentul - cum se spune - ca incearca "marea cu degetul". Mama Melaniei avea un var in acea comuna pe care nu-l mai vazuse de multa vreme si care tinea un han chiar in apropierea bisericii. Era hotarata sa ramana peste noapte acolo. Chiar in clipa cand au intrat in biserica, a inceput si slujba...
"M-am dus cat mai in fata, spre altar, ca sa vada si fetita mai bine. Cei sapte preoti au iesit pe Usile Imparatesti, s-au aliniat in fata catapetesmei si au rostit mai multe rugaciuni. Apoi au inceput citirea celor sapte fragmente din Evanghelie, pe rand, iar credinciosii se inghesuiau sub patrafirul fiecaruia, cum ii venea randul la citit. Melania se juca cu haina unuia dintre preoti, caci nu auzea nici o frantura din slujba. Dupa fiecare citire din Scriptura, parintele Dudka rostea o rugaciune: <<Hristoase, Dumnezeule, Doctor al sufletelor si al trupurilor noastre, vindeca pe robii Tai aflati aici in sfanta biserica, pe cei ce sunt in suferinta si incercati de grele neputinte, cu mare Mila, Indurarea si Puterea Ta!>>. Cand citirea Evangheliei a ajuns la preotul cu al carui vesmant se juca Melania, am vazut-o cum isi pune palmele pe urechi si se stramba nitel. Nu intelegeam de ce... Apoi am auzit-o tipand, dintr-o data: <<Mami, de ce vorbesc oamenii astia atat de tare? Parca si canta... Scoate-ma afara, ca ma dor urechile!>>. Am ramas ca trasnita in prima clipa, am crezut ca fetita mea a innebunit. M-am uitat la parintele Dudka, disperata, iar el mi-a facut semn din cap sa nu plec din biserica, sa raman acolo. O femeie mi-a facut loc pe o banca, unde m-am asezat, tinand-o pe Melania in brate. Ii acopeream gura cu mana, fiindca ea continua sa strige: <<Mami, de ce vorbesc oamenii astia asa de tare?>>. Aproape ca mi se oprise respiratia de emotie. Pur si simplu, nu-mi venea sa cred! Stand pe banca, cu Melania in brate, am ridicat ochii si am inceput sa ma rog. Atunci mi-au ajuns privirile, intamplator, pe unul dintre sfintii pictati in fresca. Era chiar Sfantul Ilie, patronul hramului. Am inmarmurit din nou. Acela era exact chipul batranului pe care il visasem cu doi ani in urma!! Nu mai era o simpla coincidenta. Era un semn, asa cum imi spusese si preotul atunci la targ... In acea clipa abia, am inteles ca fetita mea se vindecase si auzea din nou, cu adevarat." Mariana Pop se opreste din povestit, caci plange in hohote. Reporterul tace, emotionat si tulburat, la randul sau. Minunea se petrecuse cu adevarat in vazul lumii. Abia dupa sfarsitul Sfantului Maslu, cand a iesit in curte, mama Melaniei si-a dat seama ca biserica din Tisa era cuprinsa intre trei ulite. In plus, era si zi de sarbatoare, chiar daca inca nu rasarise soarele.
Si parca pentru a intari adevarul prorocit de pustnica din Ucraina, cand se afla in curtea bisericii, mama Melaniei o aude pe fiica sa intreband-o: "Mami, ce e sunetul asta asa de puternic?". La varsta de sapte ani abia impliniti, fetita auzea clopotele unei biserici pentru prima oara in viata. Marianei Pop ii secasera lacrimile in acele momente. Cand s-a dus la hanul varului, langa biserica, si le-a dat rudelor vestea cea mare, barbatul a scrijelit cu un cutit chiar pe tocul usii acea data memorabila: 1 august 1995, de Sfantul Ilie Vechi. Aceasta a devenit cea mai frumoasa sarbatoare pentru intreaga familie Pop.
In loc de epilog
Mariana Pop isi incheie povestirea cu inca o scurta marturisire, pe care doreste foarte mult sa o faca. "As vrea din tot sufletul, ca numarul mare de oameni care stiu ca citesc revista <<Formula As>>, sa ma inteleaga bine. Stiu cata suferinta este pe lumea asta, dar ceea ce mi s-a intamplat mie este dovada puterii dumnezeiesti. Dumnezeu exista, este viu, chiar daca noi nu-L vedem. Un preot spunea: <<Dumnezeu lucreaza prin oameni. Trebuie doar sa intelegi semnele pe care ti le da!>>. Ceea ce am trait eu cu Melania au fost o suferinta si o minune, deopotriva. Mi-as dori din inima ca aceasta poveste sa-i faca pe toti cei care o vor citi - mai buni, mai drepti, mai iertatori, mai milostivi, mai credinciosi. Daca un singur cititor macar isi va schimba un <<milimetru>> de viata, isi va <<clinti>> putin credinta si faptele bune, dupa ce a cunoscut tot ce am trait eu, atunci se cheama ca si eu, dar si dvs. ne mai aratam recunostinta Celui de Sus inca o data!"
Mama Melaniei isi sterge lacrimile pentru ultima oara. Vreme de cativa ani, in casa familiei Pop s-a plans cu lacrimi amare. Acum se plange cu bucurie si cu mare credinta in Dumnezeu...Marius Petrescu
Fotografii de Emanuel Tanjala
Doi preoti, despre Sfantul Maslu"Taina Maslului se praznuieste numai in Sfanta Biserica"
"Sfantul Maslu cuprinde cateva elemente principale, intre care pocainta celui bolnav este indispensabila, deoarece iertarea pacatelor sta la originea tamaduirii bolii. Pacatul si suferinta merg impreuna, asa cum sufletul si trupul sunt inseparabile. Taina Maslului se da oricarui bolnav in vederea vindecarii, in orice caz de suferinta si la orice varsta, numai in Sfanta Biserica. La aceasta slujba pot participa uneori doar doi sau trei preoti. Alteori, cu dezlegare de la episcop, chiar si un singur preot poate sluji. Puterea tamaduitoare creste atunci cand se aduna sapte preoti, dar vindecarea bolii, a neputintei depinde si de puterea credintei celui aflat in suferinta."
Ieromonah Vartolomeu Bogdan"Masluri cu vindecari se petrec astazi in multe parohii din Romania"
"Minunea de la Tisa, in forma povestita prin reportajul de fata, este un eveniment firesc pentru orice crestin dreptcredincios, ca si pentru orice fata bisericeasca. Atata doar ca nu trebuie pus accentul pe un loc sau pe un preot anume, ci pe actul taumaturgic in sine. Masluri, cu vindecari mai mult sau mai putin evidente, se petrec astazi in multe parohii din Romania. Singurul lucru cu adevarat important este chiar minunea in sine, fiindca ea dovedeste, inca o data, Slava Celui de Sus si puterea vindecatoare a credintei. Acolo unde este speranta, este si credinta, iar acolo unde este credinta adanca, adevarata, apare minunea."Preot paroh Tiberiu Visan
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
