Cultura
Eveniment
La "Goethe" InstitutLectia germana a pretuirii
Sala de festivitati a Institutului "Goethe" din Bucuresti vibreaza de emotie. Caldurii de peste zi i se adauga temperatura inalta abia stapanita a asteptarii. Elevi si studenti romani din toata tara s-au intrecut in cunoasterea limbii germane - ganduri si intamplari povestite in limba lui Schiller si Goethe. Consulul german, dr. Wolf-Dietrich Schilling ii felicita pe castigatori. Vocea insa il tradeaza. Rigoarea si precizia nemteasca fac loc bucuriei usor uimite, in fata talentului cu care sunt inzestrati copiii din Romania. "Literaturwettbewerb 2001" nu a fost un concurs usor. In plus, nu e putin lucru sa constati ca Germania nu se termina o data cu plecarea ultimilor sasi. Nu poti sa vorbesti o limba fara sa o iubesti, fara sa-i preiei o particica macar din sufletul adastat in verb, in consoana. Un transfer tainic de cultura si sensibilitate prelungeste prin elevii romani o istorie ce parea ca-si scrie ultimele randuri, punctul de final. "E o mare onoare si o sansa fara egal sa fii bilingv", spune scriitorul Eginald Schlattner (preot cu doar 5 enoriasi in Rosia-Sibiu), amintindu-si, cu o duiosie crancena, cum la Brasov, tatal sau il trimitea in oras, atarnandu-i de gat o mica placuta pe care scria, preventiv: "Acest copil nu stie romaneste. Locuieste pe str. Mihai Viteazul nr. 4. Daca se rataceste, ofer recompensa". Tot el, vorbind despre subiectul ultimei sale carti, "Manusile rosii", publicata in Germania cu mare succes, isi va aminti, multumind fara pic de ipocrizie pentru anii de puscarie comunista, in care a deprins cu adevarat limba, dar si sufletul taranului roman - altceva decat limba cea corecta din carti si manuale de gramatica. Limba este viata, nu doar un simplu instrument de comunicare. Herr Schlattner citeste un fragment din cartea sa, si sala pare gatuita de emotie. E vorba de viata unui sas prins in menghina istoriei, arestat si batut pentru "o vina cavalereasca" - aceea de a nu-si fi denuntat conationalii la Securitate.
In temperatura tot mai ridicata a salii, imi dau seama ca nu asist la o simpla decernare de premii, ci la o sarbatoare spirituala a limbii germane, celebrata la un inalt nivel. Textele citite de catre premianti(Corina Bernic - Iasi, Raluca Helgiu - Brasov, Andreea Pavel - Bucuresti), momentul muzical oferit de minunatii elevi de la Liceul German "Oberth" din Bucuresti, discutiile ce au continuat in gradinita potopita de tei si verdeata a Institutului au transformat actiunea intr-un eveniment.
Trebuie sa recunosc ca ceea ce face Institutul "Goethe" imi da un sentiment de gelozie, de ciuda chiar. Noi de ce nu facem acelasi lucru cu cei care studiaza limba romana, oriunde ar fi - din Suedia lui Alf Lombard, pana in dulcea si primitoarea Franta? Indiscutabil, avem copii exceptionali - olimpici si mari talente muzicale. Aurolacii si iubitorii de manele, de viata usoara si discoteci lasa loc la multe si consistente exceptii. De ce noi, romanii, nu le oferim nimic, nici macar afectiune, o strangere de mana, o vorba de recunostinta? In ciuda premiilor (o bursa de vara la Munchen), Institutul "Goethe" nu bifeaza simple actiuni culturale, ci cauta sa creeze o atmosfera de familie, un spatiu sensibil si apropiat; cu adevarat un loc de intalnire. Nu vreau sa par patetic, dar, pe langa precizie si rigoare, ar trebui sa mai invatam de la nemti si bucuria plina, neostentativa de a face un lucru din tot sufletul. Prea ne plangem de saracie, exilandu-ne in explicatii economice. Cand Guvernul si presa vorbesc numai despre copiii handicapati, valorile noastre sunt remarcate si puse la loc de cinste de catre altii. Sa invatam macar acum, in al noualea ceas, lectia germana a pretuirii.Sorin Preda
Simona Bondoc"Am inceput anul cu bucurii"
Anul acesta a inceput pentru mine cu bucurii. Mai intai, am fost in America, la fiica mea Voichita, care-si sustine doctoratul in neurobiologie la Boston. Chiar daca lupt din greu cu dorul de ea, succesele ei imi dau o satisfactie deosebita. De altfel, pe plan profesional, nici eu nu pot sa ma plang. In aceasta stagiune am avut parte de un spectacol frumos si foarte bine primit de public: "Cadavrul viu", in regia lui Gelu Colceag, cu admirabile decoruri, costume si o muzica inspirata, semnata de Nicu Alifantis. Eu o interpretez pe mama Lizei - sotia protagonistului dramei - si tot unei mame (de asta data, pe micul ecran) ii dau viata in episodul "Orasul alb", regizat de Dan Pita, in serialul Tv "Martorii". Revenind la teatru, alaturi de stralucite actrite ale primei scene a tarii - Teatrul National, repetam o piesa scrisa de Noel Coward, "Asteptand la Arlechin". E povestea a 14 actrite din Anglia anilor "50, aflate intr-un stabiliment pentru batrani - e drept, nu mizer ca pe la noi, dar trist, foarte trist. Foste glorii ale scenei, cu destine ratate, ele sunt surprinse cu o mare profunzime de dramaturg, pe care experimentatul regizor Ion Cojar il interpreteaza cu o adecvare de exceptie.Ruxandra Sireteanu
"Cu trasura, prin Central Park"
Teatru
Toata floarea cea vestita a Teatrului Romanesc...
...plus reprezentanti ai tinerei generatii de actori, plus gazetari, plus fotoreporteri si cameramani de televiziune s-au inghesuit luni, 4 iunie, in sala (ajunsa neincapatoare) de la Casandra, ca sa serbeze "promotia 1961-1964" a ceea ce s-a numit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Pe scena - si ea neincapatoare - "tronau" - cuvantul li se potriveste de minune! - stralucitii profesori ai acestei stralucite promotii. Printre ei - regina intre reginele teatrului romanesc - doamna Dina Cocea.
Ca la orice serbare, "dirigintii" - Sanda Manu, Sorana Coroama-Stanca, Horea Popescu - au strigat catalogul. Cei mai multi fosti studenti au raspuns "prezent" (printre ei fiind si actori, si regizori veniti de peste mari si tari anume pentru aceasta impresionanta serbare). Unii, nu putini - din pacate - au raspuns "prezent" doar in gandul nostru inlacrimat - pentru ca, de-acolo de Sus, unde, de la un timp incoace, ei si-au gasit linistea si tihna, glasul lor, ajuns in eternitate, nu se mai poate auzi...
In loc de coronite bine meritate, s-au impartit flori si mape si la doamne, si la domni. Iar doamnele si domnii - fosti studenti - deveniti actori cu o remarcabila si remarcata cariera - unii, destul de multi, fiind azi mari valori ale scenei romanesti, si-au exprimat emotia si gratitudinea fata de profesorii care i-au format. Astfel, "fulgerati" de blitz-uri, filmati de televiziuni, Melania Ursu, Dorina Lazar, Violeta Andrei, Marinus Moraru, Gheorghe Dinica, Traian Stanescu si altii, si altii au defilat din nou prin fata noastra, iradiati de acea emotie pe care o da, dintotdeauna, "atingerea" Scenei...
Iar noi i-am aplaudat si ii vom aplauda fara incetare, ca pe ilustri slujitori ai - poate - celei mai devorante arte, care se numeste Teatrul. Ca pe cei mai "eficienti" ambasadori ai Romaniei de ieri si de azi!Silvia Kerim
Carte
Selectia "Formula As"
- Martha Bibescu, "Jurnal 1915", stabilirea textului, traducere, note si index de Vasile Zincenco, prefata de Ion Bulei, Editura "Compania" (tel. 211.59.64), 176 pag., 77.000 lei. Martha Bibescu, nascuta Lahovari, e cu siguranta cea mai fascinanta femeie din istoria Romaniei, si interesul de care se bucura la aproape trei decenii de la moarte nu se datoreaza doar celebritatii ca scriitoare de limba franceza, ci si rolului jucat de ea in marile evenimente europene din prima jumatate a secolului Xx, ca factor de influenta a varfurilor politice - de la capete incoronate la prim-ministri si diplomati. Superioara prin frumusete, spirit, curaj si talent literar celorlalte doua aristocrate de origine romana, cu statut inalt in mediile pariziene - Anna de Noailles si Elena Vacarescu, a caror invidie i-a adus destule neplaceri -, Martha Bibescu e un personaj cu destin fabulos. Viata ei ar putea servi cu brio drept scenariu pentru un serial cu aventuri, razboaie, dragoste, tradari, calatorii, intrigi politice si de alcov, tragedii, lux si mizerie, grandoare si decadenta. Daca vreti sa cunoasteti in detaliu acest scenariu aproape neverosimil si sa intelegeti mai bine "Jurnalul" publicat acum si cele ce vor urma, va recomand biografia in doua volume "Printesa Bibescu, 1886-1973. Ultima orhidee", de Ghislain de Diesbach, aparuta, in traducerea lui Constantin Popescu, la Editura "Vivaldi" din Bucuresti (tel. 210.88.97). De acolo stiu ca, maritata la 16 ani cu George Valentin Bibescu, Martha va fi repede dezamagita de chipesul print, pasionat mai mult de mecanica decat de carti, senzual, brutal si cu gusturi vulgare. Nu erau potriviti, dar au mentinut casatoria timp de aproape 40 de ani, pana la moartea lui, in 1941, fiecare din soti vazandu-si de drumul lui, cu pretul multor suferinte din partea femeii superioare. In paginile "Jurnalului 1915", Martha Bibescu e in culmea puterii sale de seductie, are 29 de ani, relatii stranse cu aristocratia europeana si sunt indragostiti de ea printul mostenitor al Germaniei, Wilhelm (pe care il numeste cifrat Iii), printul Charles-Louis de Beauvau-Craon, care vrea cu disperare sa o determine sa divorteze, pentru a-i deveni sot legal, e indragita platonic si de timidul rege Ferdinand al Romaniei... Avand mai mult gustul puterii decat senzualitate, Martha doreste sa fie in miezul evenimentelor istorice, o fascineaza barbatii cu putere de decizie, astfel incat, la castelele ei de la Mogosoaia si Posada, cand se afla acolo intre doua calatorii, aduna diplomati si oameni politici din ambele tabere aflate in razboi, mediind discutii neoficiale, afland secrete militare, sprijinind strategii de care depinde soarta Europei. De exemplu, la mesele ei fastuoase se intalnesc contele Czernin, ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, si atasatul militar al legatiei Marii Britanii, colonelul Thompson, cunoscut chiar in acest an 1915 si care va juca un rol important in viata Marthei: va fi cea mai statornica relatie de dragoste a ei pana in 1930, cand va muri intr-un accident de dirijabil. Din insemnarile anului 1915, aflam foarte interesante amanunte despre presiunile englezilor pentru intrarea tarii noastre in razboi de partea Aliatilor, despre ezitarile lui Ferdinand si indemnurile Kronprinzului ca Martha sa faca tot ce poate pentru a mentine Romania neutra. Fiindca gazda de la Mogosoaia are relatii personale importante atat la Paris si Londra, cat si la Viena si Berlin (vorbind impecabil toate limbile acestor capitale), in Franta e acuzata de germanofilie (mai ales de catre geloasele Anna de Noailles si Elena Vacarescu), iar in Germania e perceputa ca fiind de partea dusmanului. Cert e ca din ambele tabere i se incredinteaza misiuni delicate, scontandu-se ca solidaritatea aristocratiei e mai puternica decat spiritul nationalist si ca farmecul si inteligenta printesei sunt o arma diplomatica redutabila. Ceea ce se dovedeste adevarat. Publicarea "Jurnalului" Marthei Bibescu din 1915 (care speram ca va fi urmata de volume continand si alti ani) e un eveniment nu doar pentru pasionatii de istorie. Caci editia alcatuita de Vasile Zincenco - exceptionala din toate punctele de vedere - ofera un aparat minutios pentru intelegerea textului si contextului, chiar si de catre cei mai putin familiarizati cu dedesubturile primului razboi mondial. Stiind cata munca presupune nu numai traducerea propriu-zisa din franceza si a numeroaselor pasaje in engleza (limba de suflet a Marthei), ci mai ales redactarea notelor pentru absolut toate numele proprii, identificarea si precizarea citatelor, explicarea unor amanunte biografice si bibliografice, nu putem sa nu admiram inca o data exigenta cu care Editura "Compania" isi alege colaboratorii.Adriana Bittel
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
