Psihanaliza violentei
Mircea Toma
Psiholog, profesor universitar, ziarist"Solutia nu e decat una singura: sa fim noi insine modele""Lipsurile si saracia radicalizeaza atitudinile" - Sunteti psiholog, ziarist si profesor la o facultate de jurnalistica; trei calificari care va permit sa analizati realist starea de spirit a Romaniei de azi. Ceea ce vrem sa punem in discutie in paginile revistei este exacerbarea necontrolata a violentei, care are o evolutie alarmanta. Nu trece o zi de la Dumnezeu sa nu citim in presa despre crime, jafuri, batai si violuri. Nu trece o seara in care sa nu fim socati de violenta imaginilor de pe micul ecran, ca sa nu mai vorbim de violenta limbajului presei sau de uciderea "cu sange rece" a cainilor comunitari. Ce se intampla cu noi? Suntem intr-adevar o societate bolnava?
- Ar fi mai multe explicatii. In primul rand, violenta e semn de criza - consecinta logica si directa a numeroaselor frustrari pe care le traim de ani si ani de zile. Lipsurile si saracia, nesiguranta si neimplinirile de tot felul radicalizeaza atitudinile. E ca atunci cand esti foarte obosit si vine cineva peste tine, agasandu-te cu problemele lui. Societatea romaneasca este un asemenea organism obosit. Reactioneaza disproportionat, ilogic chiar. Traind intr-o societate bolnava, nici noi, ca persoane, nu putem arata mai bine. Nesiguranta vietii creeaza stres. La randul sau, stresul duce la anxietate, dezvolta multiple patologii afective. De aici si pana la violenta, pana la suspendarea anumitor cenzuri morale, nu e decat un pas. O alta lectura a violentei ar fi de ordin cultural. Privind in jur, oamenii sunt derutati. Ma intreb ce reactie poate sa aiba un tanar care observa ca societatea promoveaza (rasplateste chiar) persoane fara scoala, insi brutali, intreprinzatori imbogatiti peste noapte din activitati ilicite sau din violenta. Oamenii imprumuta atitudini si valori care par a avea succes macar pe moment. Din pacate, modelul tinerilor a ajuns sa fie smecherul, "bazatul" sau smenarul. Suntem la al nu stiu catelea fiu de general (cu mari functii in Politie) implicat in afaceri murdare, in furturi de masini straine, in trafic de droguri si cafea. Chiar si cand sunt bagati la puscarie, acesti tineri pastreaza o aureola de invingatori. Saracia, frustrarile, lipsa unui model cultural dezvolta patologii din cele mai grave. In Occident, ia tot mai mult amploare teoria evazionismului. Frustrati in fel si chip, obositi prematur si fara speranta, tinerii se refugiaza intr-o lume a lor, care ii scuteste de raspundere. La noi, se refugiaza in canale, in drog si alcool, in sex, in gasti de cartier. Daca nu, fug din tara, vor sa emigreze - o alta forma, ceva mai blanda si mai onorabila a evazionismului.
- Intr-un avertisment recent, care a starnit indignarea autoritatilor noastre, baroana Nicholson a declarat ca va sesiza Comunitatea Europeana, in legatura cu situatia dezastruoasa a copiilor institutionalizati. Mai exact, a copiilor abandonati de parinti in orfelinate. Aceasta lepadare a copiilor in pubelele grijii publice, nu este tot o forma de violenta pusa la cale de niste parinti inconstienti?
- Dincolo de revolta fireasca pe care o simti vazand cruzimea indreptata in multe familii impotriva minorului, mi se pare mult mai agresiv si mai inuman sa-ti vinzi copilul sau sa-l abandonezi. Personal, sunt socat de numarul tot mai mare al copiilor abandonati. 10.000 (adica 1% din copiii care se nasc in Romania intr-un an) reprezinta o cifra inspaimantatoare. Se creeaza, astfel, o adevarata fabrica de viitoare delincventa si, mai ales, de suferinta. Nu mai e vorba aici de un fenomen izolat, ci de o boala a sistemului. Statul nu poate sa ramana indiferent in fata acestei primejdii. Mizeria, lipsa de afectiune, lipsa de speranta, reprezinta miceliul pe care va creste mai tarziu violenta extrema, raul cel mai rau, raul ca vointa si reprezentare.
- De catava vreme, bucurestenii sunt constransi sa asiste la un spectacol de violenta lugubru: omorarea cotidiana a cainilor fara stapan. Va numarati printre putinii intelectuali care au luat atitudine la televiziune si in presa impotriva "solutiei finale", propusa de catre primarul Basescu. Exista vreo explicatie pentru aceasta exacerbare viscerala a violentei?
- Sigur ca si aici lucrurile se leaga de situatia generala a tarii. In succesiunea numeroaselor nemultumiri acumulate, uciderea cainilor reprezinta o forma de substitut. Ceea ce ma uimeste este faptul ca aceasta agresivitate indreptata impotriva celui mai slab (caine, copil, batran) vine din zonele cele mai neasteptate. Ramai consternat, auzind intelectuali de rasa pledand cu patos: "Cainii trebuie lichidati!". E o mare greseala ce se intampla acum pe strazile Capitalei. Cainele nu e porc, nu e animal de casa. El e tovaras, e paznic si insotitor. Cand iti omori tovarasul e grav - ai deschis o cutie a Pandorei. Ai modificat un intreg sistem de valori. Evident, d-l Basescu nu realizeaza ce rau a provocat. Violenta e molipsitoare si nu trebuie sa ne mire ca cetateni (altcumva, onorabili) se dezbraca de caracter, ies cu pusca in strada, ucid caini la intamplare, arunca otrava peste tot. Dincolo de spectacolul degradant, atroce si inuman, uciderea cainilor comunitari pune in lumina grave probleme de mentalitate si un mare deficit moral. E vorba de exteriorizarea raspunderii. Dai vina pe ceea ce ti se intampla si nu pe deciziile tale. Scapi de povara vinovatiei, razbunandu-te - asa cum spuneam - pe cel mai slab, mai lipsit de aparare. In acest fel, ajungem sa traim intr-o jungla perfecta. Legea celui mai puternic, mai agresiv.
"Problema violentei trebuie privita realist, fara inflexiuni patetice"
- In generatia parintilor nostri, violenta era temperata de credinta in Dumnezeu. Valorile moralei crestine - mila, iubirea, iertarea - erau inoculate copilului in scoala si in familie. Oare in lumea de azi mai reprezinta ele o metoda de stopare a violentei?
- Desi sunt ateu declarat, recunosc ca avem nevoie de aceste valori crestine. Problema nu e sa te declari ortodox sau nu, ci sa ai un comportament crestin, constant si fara abatere. Nu ajunge sa mergi la biserica, sa te caiesti. Daca nu ai fapte, stradania ta religioasa nu e de nici un folos. Acelasi lucru e valabil si pentru preoti. Biserica trebuie sa ofere modele, nu sfaturi. Aveam oare nevoie de o catedrala a neamului? Proiectul acesta nu mai putea astepta niste decenii? Cu banii acestei megaconstructii n-ar fi fost mai de folos sa se deschida cateva sute de cantine pentru semenii nostri defavorizati? Solutia nu e decat una singura - sa fim noi insine modele. Problema violentei trebuie privita realist, fara inflexiuni patetice, generatoare de spaima suplimentara. Si in alte tari, mai cu pretentii, exista violenta. Calatorind in S.U.A., prietenii mei de acolo au fost mirati, ba chiar ingroziti, cand au auzit ca vreau sa ma plimb prin New York cu metroul. Si ei au spaime, au prejudecati. In definitiv, S.U.A. e o societate a violentei - un stat constituit pe violenta. Important e altceva: americanii au gasit mecanisme de reglare si control ale violentei, iar, peste toate, la ei democratia functioneaza impecabil, in ciuda oricaror aberatii si cazuri izolate. Sa luam exemplul lor? Sa distribuim arme cetatenilor obisnuiti, ca sa se apere? De ce nu? Dupa o perioada de excese si nebunii, se va ajunge la un anumit echilibru, in care securitatea personala a unuia va incepe cu responsabilitatea fata de celalalt. Cine stie, in 200 de ani, vom ajunge si noi ca americanii.
"Pe fondul indiferentei noastre, generatiile viitoare se vor salbatici"
- Numeroase studii ale efectului mass-media arata ca spaima de violenta si sentimentul acut al insecuritatii sunt provocate in primul rand de presa. Ca ziarist, va simtiti responsabil de ceea ce se intampla in jurul nostru, de agresivitatea crescanda de pe strada?
- Sigur ca ma simt responsabil. Stirile despre violenta, imaginile socante, popularizarea excesiva a unui jaf pot avea efect de tragaci. Cine si-ar fi imaginat inainte de "89 batai cu sabia - adevarate razboaie medievale in plina strada? Fara sa vrea, presa poate impune o anumita moda infractionala, sa instige la violenta pe terenurile de sport. Asta nu inseamna ca presa nu trebuie sa-si faca datoria, sa nu-si informeze corect cititorii. Problema e cum o face? La Agentia de monitorizare a presei, de care ma ocup, am ajuns la concluzia ca numarul cel mai mare de informatii cu continut violent nu se gaseste, sa zicem, in ziarul "Libertatea", ci - surprinzator - in "Adevarul". Marea diferenta consta in discretia prezentarii, in contextualizare. Daca in "Libertatea" violenta ocupa prima pagina, cu titlul cat pumnul, in "Adevarul" aceeasi stire e inglobata discret, intr-o rubrica a Politiei, impactul emotional fiind mult estompat. Mai agresive insa mi se par unele programe Tv, unele filme sau genul "Real Tv", unde se petrec scene abominabile, asa cum s-a intamplat cand, la Ploiesti, o femeie si-a dat foc in fata cameramanului de la "Antena 1", fara ca acesta sa schiteze nici cel mai mic gest de a o salva. Sigur ca Cna-ul trebuie sa-si intre mai serios in atributii, sa faca mai mult decat a facut pana acum pentru protectia minorului - cel mai expus influentei nefaste a media. Fundamentala este insa atitudinea si responsabilitatea ziaristului. Orice lege, oricat de severa, poate fi incalcata. Iata de ce, fiecare din noi trebuie, in felul sau, sa lupte impotriva violentei. Miza e uriasa. Pe fondul indiferentei noastre, generatiile viitoare se vor salbatici: oameni lupizati, care se vor descurca pe cont propriu. Deja dictonul "ajuta-ti aproapele" a devenit ridicol. Fiecare pentru sine nu e o solutie. Trebuie sa ne recastigam solidaritatea, sa ajutam - cat putem - orfanii nostri sociali. Sa luam exemplu de la altii. In Germania, cel slab are prioritate in orice situatie. In Franta, handicapatii locomotor au lifturi speciale, parcari rezervate, benzi de circulatie anume pentru ei. La noi, totul se refugiaza in poza electorala, in declaratii ipocrite. Violenta nu se combate decat cu opusul ei - cu dragostea, cu intelegere. Violenta nu e o fatalitate. E doar un semn de boala si, ca orice boala, ea poate fi tratata, tinuta macar sub control.Sorin Preda
Fotografii de Emanuel Tanjala
Carte De Vizita
- 1975-1997 - psiholog. - Din 1992 pana in prezent - profesor la Scoala Superioara de Jurnalism. - 1990-1999 - psiholog-cercetator la Institutul de Psihologie al Academiei Romane. - Din 1990 pana in prezent - senior-editor la "Academia Catavencu", presedinte al Asociatiei de Protectie si Promovare a Libertatii de Expresie.
- Carti publicate: "Cabinetul de psihologie" (1992), "Psihologia vietii cotidiene" (1988), co-autor la "Mass Media" - manual pentru liceu (2000).
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
