Spiritualitate

Golgota Muscelului- La Dragoslavele, in zona muntoasa a Argesului, localnicii se ingrijesc de mormintele nemtilor cazuti in primul razboi mondial, la fel ca de mortii lor. Ura si suferinta au fost convertite in dragoste -. Pe Valea Dambovitei, nu departe de izvoarele ei, acolo unde soseaua care duce...

Golgota Muscelului- La Dragoslavele, in zona muntoasa a Argesului, localnicii se ingrijesc de mormintele nemtilor cazuti in primul razboi mondial, la fel ca de mortii lor. Ura si suferinta au fost convertite in dragoste -

Pe Valea Dambovitei, nu departe de izvoarele ei, acolo unde soseaua care duce de la Campulung-Muscel la Brasov incepe sa urce, furisandu-se printre crestele inca inzapezite ale Pietrei Craiului si Bucegilor, se afla ultimul sat de deal din nordul judetului Arges: Dragoslavele. Ingropat in explozia vegetala a primaverii, in boltile abia acum inflorite ale merilor si caisilor, privelistea asezarii pare desprinsa din rai. Cine sa creada ca aici, pe plaiurile pline de iarba stralucitoare, candva au existat si privelisti de iad, pamant sfartecat de srapnele, trupuri insangerate de ostasi, glasul mortii latrat de mitralierele primului razboi mondial. Scrierile istorice se impletesc cu marturiile localnicilor care isi mai amintesc inca grozavia luptelor de atunci, ce au lasat padurile din zona Pravat-Dragoslavele-Namaesti baltind in sange in acea de neuitat toamna a anului 1916.
Crezand ca vor reusi sa cucereasca redutele romanesti in cateva zile, nemtii s-au gasit insa in fata unui obstacol de netrecut. Frontul a stationat in regiunea Mateiasului ceva mai mult de cinci saptamani, pe o toamna aspra si neprietenoasa. Julius Weiss, confesor al diviziei a Xii-a bavareze la acea vreme, scria in memoriile de razboi: "Ceea ce au indurat bravii bavarezi in muntii dinaintea Campulungului, timp de cinci saptamani, a fost un adevarat infern de gheata, noroiu si primejdii de moarte. Clabucetul, Magura, Mateiasul si Varful Magurii stau inaintea Campulungului ca niste sentinele naturale din piatra. Apoi, artileria romaneasca trage bine, iar infanteria e iscusita in darea atacurilor prin surprindere".
Ca urmare a prapadului petrecut atunci, culmile muntoase au primit numele de Golgota Muscelului, intrucat aici si-au gasit sfarsitul, in cele cateva saptamani de inclestari aprige, mii de ostasi. Multi au ramas neidentificati, altii chiar neingropati. In memoria tuturor insa, impunatorul Mausoleu al Eroilor troneaza pe dealul Mateias, ca un memento etern, dincolo de istorie. Mausoleul unde, an de an, de sarbatoarea crestina a Inaltarii, se celebreaza Ziua Eroilor - o perpetua rememorare si glorificare a sacrificiului celor cazuti.

Dincolo de moarte - impacare...

Socotite in cifre, bataliile de la Pravat-Dragoslavele au avut un bilant tragic. Dar nu asupra acestei dimensiuni - de care se ocupa istoria - vrem sa ne oprim aici, ci asupra alteia, ce tine de sufletul romanesc: piosenia dragoslovenilor, care au primit in pamantul lor trupurile celor 1300 de ostasi nemti cazuti pe front si care au ingrijit cu smerenie, ani de-a randul, locasurile de veci ale dusmanilor.
Dupa cum se povesteste, nemtii aveau obiceiul de a "opri" frontul ori de cate ori vreunul de-al lor cadea, pentru ca acesta sa fie ingropat dupa ritualul crestinesc si cu toate onorurile cuvenite. Dar de aici si pana la intemeierea dupa toate regulile a doua cimitire nemtesti in acelasi sat - sat romanesc si sat dusman, in acelasi timp - este cale lunga. Mai cu seama ca, in timp ce soldatii luptau cu incrancenare pe front, in sat exista un al doilea razboi: cel pe care nemtii cantonati in Dragoslavele il duceau impotriva localnicilor care nu se refugiasera. Un razboi nedrept, impotriva unor oameni care nu aveau cum sa se apere. Biserica din sat a fost transformata in lagar, iar odoarele sfinte, folosite pentru a face focul pe pardoseala din piatra a asezamantului - urme care se vad, de altfel, si astazi.
Nemtii au avut, asadar, o purtare necuvincioasa, dar romanii au indurat totul cu fruntea sus. Mai mult decat atat: au stiut sa ierte, aratand prin gestul lor - acela de a ajuta la intemeierea si pastrarea celor doua cimitire nemtesti din sat - ca pentru ei cinstirea mortilor nu depinde de natia si religia acestora sau de faptul ca, la un moment dat, acestia le-au fost dusmani. Este vorba despre un gest crestinesc deosebit: mortii trebuie sa aiba lumina la capatai si sa fie pomeniti intru vecie, fara a se mai tine seama de cele lumesti, cum ar fi ura sau mania.
Istoria intemeierii acestor cimitire este strans legata de numele preotului Rautescu, cel care pastorea la vremea aceea Dragoslavele - "un om cu viziune mult peste vremea lui", dupa cum spune d-l Marin Popescu, muzeograf la Mausoleul Eroilor. "Parintele Rautescu a ramas in sat in vremea razboiului si a stiut cum si ce sa faca pentru a lega niste relatii cu nemtii, relatii care au mai indulcit intrucatva purtarea dura a acestora fata de localnici. Parintele s-a dovedit astfel a fi bun diplomat, mai cu seama atunci cand a acceptat sa lucreze impreuna cu preotii de ocupatie ai armatei germane, pentru a identifica mortii cazuti pe front si pentru a pune bazele unui loc de veci in amintirea acestora. Poate, la vremea aceea, putini romani l-au inteles pe parinte: cum de <<se da>> cu dusmanul, cand ranile razboiului sunt inca sangerande. Cu timpul insa, fapta preotului a fost acceptata; iar astazi - de ce sa n-o spunem deschis? - suntem mandri ca cineva a avut aceasta initiativa memorabila. Parintele a deschis atunci un drum al intelegerii si al iertarii. Cred ca putem invata si noi cate ceva din asta."

Numele in locul numarului

Dintre cele doua locuri de veci destinate odihnei soldatilor nemti cazuti la Dragoslavele, cimitirul Gura Pravatului este cel mai cunoscut. Aici au fost ingropati primii cazuti, la capataiele lor fiind asezate la inceput cruci de lemn de mesteacan. Mesterii romani au cioplit apoi in piatra cruci noi, fiecare purtand numele celui caruia ii este destinata. Cel de-al doilea loc de veci al ostasilor cazuti se afla in spatele cimitirului satului, langa Biserica "Adormirea Maicii Domnului". Aici, crucile sunt mici si deteriorate de vreme si nu poarta nici un nume, ci doar numere de ordine. Parintele Gheorghe Carstina, actualul paroh din Dragoslavele, spune insa ca, in documentele pe care le are, este mentionat cate un nume in spatele fiecarui numar. De aceea, domnia sa spera ca, printr-o colaborare cu Ambasada Germaniei, sa reuseasca intr-o buna zi sa amenajeze un monument comemorativ in acest cimitir, pe care sa fie gravate toate numele celor ce odihnesc acolo.
Mormintele soldatilor nemti identificati si ingropati in Dragoslavele au fost vizitate de-a lungul anilor de catre multe dintre rudele acestora. Pe langa omagiul adus inaintasilor, nemtii veniti la Dragoslavele nu au putut sa nu-si arate uimirea fata de extraordinara daruire a localnicilor, aceia care au cinstit si ingrijit cu piosenie, in tot acest rastimp, locurile de veci ale nemtilor cazuti in 1916 la Pravat.
Nu putem incheia povestea cimitirelor nemtesti din Dragoslavele, fara a aminti de o intamplare petrecuta in august 1989, la cateva luni de la venirea preotului Carstina la parohia din sat: "Nici astazi nu ne putem prea bine explica ce s-a intamplat atunci. Din senin, s-a iscat o furtuna cum nu mai vazusera dragoslovenii neam de neamul lor. Copaci masivi erau smulsi din radacini si tarati zeci de metri mai incolo. La cimitirul nemtilor de langa biserica, brazii au cazut peste cruci asa, in crucis, la fel cum se pun lemnele cand se face focul. Atunci, au venit batranii la mine si mi-au zis: <<Parinte, in tara asta se va intampla ceva mare!>>. Si, la cateva luni, a venit Revolutia!".Sanziana Demian
Fotografii de Emanuel Tanjala