Cultura
Teatru
"Unchiul Vanea" -
in premiera la Teatrul Bulandra
De data asta, n-am mai folosit cuvantul "eveniment" - pentru ca ceea ce s-a petrecut cu aceasta varianta a celebrei piese a lui Anton Pavlovici Cehov ar merita un alt cuvant. Un cuvant pe care, deocamdata, nu-l gasesc. Ori poate ca ar trebui inventat. Un cuvant care sa exprime intalnirea dintre o capodopera a dramaturgiei universale cu o trupa de mari actori romani, condusi de un tanar, "imens" actor rus devenit intre timp si un mare regizor. In Romania, "Unchiul Vanea" s-a jucat pe scene prestigioase de vreo 17 ori - daca am numarat eu bine. De fiecare data, ea a fost pusa in scena de regizori reputati, care, distribuind actori de valoare - uneori de mare valoare -, au realizat spectacole de rasunet. Si asta, in ciuda faptului ca piesa, scrisa in 1897, are, printre "specialisti", "reputatia" de a fi... plicticoasa. Intr-adevar, e singura piesa a lui Cehov (1860-1904) in care nimeni nu e impuscat, nimeni nu se sinucide. Nimeni nu moare!
Ei bine, din acest text... "plicticos", la "Bulandra" a tasnit un spectacol scanteietor, care mai asaza o... "caramida" faimei, oricum internationale, a trupei de la "Bulandra". Cea mai recenta premiera de la Sala Izvor se datoreaza unei idei nastrusnice a minunatei regizoare Catalina Buzoianu - si anume aceea de a-l invita pe Yuri Kordonsky sa puna in scena o piesa, la alegere. Iar el a ales "Unchiul Vanea"...
Dar cine este Yuri Kordonsky? S-a nascut la Odessa, in Ucraina, in 1966. Este absolvent, din 1995, al Universitatii din Odessa - Facultatea de Matematica, sectia Informatica. De asemenea, el e absolvent al Academiei de Teatru, Facultatea de Regie, la clasa marelui Lev Dodin, sectia actorie si regie de teatru si film. Cu piesa "Gaudeamus" a venit la Bucuresti in 1995 - in calitate de actor al reputatului Maly Teatr din Sankt Petersburg. Si a uimit atunci pe toata lumea, prin calitatea interpretarii sale... Face "stagii" benefice in Spania si in Germania. Arata ca un print rus (pare de vreo 22 de ani), vorbeste fluent englezeste si are sfiala unui foarte mare artist, e cutreierat de intrebari si indoieli, pe care le exprima cu discretie - si atunci cand este vorba despre propriile lui stari, si atunci cand vorbeste despre "confruntarea" cu dramaturgia lui Cehov sau cu marii actori ai "Bulandrei". La conferinta de presa am aflat multe. In primul rand, ca este fericit ca se afla la "Bulandra". "Stiu trupa asta fabuloasa de multa vreme. S-a intamplat - nu o data - ca in turneele Teatrului Maly sa venim - in cadrul unor manifestari internationale - in urma <<Bulandrei>>. Asa ca, mi se parea ca-mi rasuna si acum in urechi tunetele de aplauze cu care fusesera rasplatite spectacolele <<Bulandrei>>. Raspunzand invitatiei lansate de Catalina Buzoianu, am ales <<Unchiul Vanea>> - prima piesa de Cehov pe care o montez. Am fost fericit! Dar mi-a fost si frica la inceput. Ideea mi se parea deosebit de indrazneata. Dar, stiind ce "instrumente" fabuloase sunt actorii <<Bulandrei>> -, am pornit totusi in aceasta <<aventura>>. A fost<<groaznic>> la inceput. A trebuit sa fac auditii cu 35 de actori, ca sa aleg... 8. Toti, unul si unul. Lucrul cu ei - alt moment de fericire! Ne-am inteles excelent: pe englezeste, pe ruseste, din priviri, dand din maini... Actorii romani sunt niste <<recipiente>> miraculoase! Ei primesc orice sugestie cu modestia naturilor nobile. Am invatat mult unii de la altii... In meseria noastra nu exista hotare, nu exista politica. Exista doar Iubirea pentru Arta... Am fost fericiti sa descoperim impreuna subtextul piesei, nuantele ei nebanuite. Eu nu-mi permit sa <<intru>> in text - cum, din pacate, se cam face azi pretutindeni in lume. Pentru mine, o piesa cum e <<Unchiul Vanea>> e o icoana sfanta... Iar ceea ce mi s-a intamplat mie, in acest scurt rastimp petrecut pe scena <<Bulandrei>>, se poate exprima intr-un singur cuvant: Fericire. Si tot asa a simtit si simte, va asigur, compatrioata mea, scenografa Elena Dmitrakova - cea care a realizat decorul unic al spectacolului."
Pentru actorii care joaca in acest spectacol de referinta, tot fericirea a fost starea pe care au trait-o mai tot timpul repetitiilor. Se simt si ei imbogatiti sufleteste de pe urma acestei intalniri cu un mare artist. Au spus-o, raspicat, si Victor Rebengiuc, si Mariana Mihut, si Irina Petrescu, si Malaele (Unchiul Vanea). Adica, toti cei prezenti la conferinta de presa care a precedat premiera. Duceti-va la Sala Izvor pentru a va privi in oglinda miraculoasa pe care ne-o pune in fata spectacolul lui Yuri Kordonsky. O oglinda in care ne vom vedea - aidoma personajelor din piesa - si fericiti, si nefericiti, si ridicoli, si emotionati, si "mareti", si umili, asa cum ne roteste, ca intr-un carusel neobosit, Viata.Silvia Kerim
Arte Plastice
"Satul - la pas"
- Rudolf Schweitzer Cumpana,
Fericit titlu gasit de cercetatoarea Ioana Popescu - autoarea acestui "regal" Schweitzer Cumpana, un regal ce ni se ofera prin recent deschisa expozitie gazduita in "Salonul de imagine" al "Muzeului Muzeelor" - cum s-ar mai putea numi acea magnifica institutie nationala, ctitorita de mult regretatul Horea Bernea, care se cheama Muzeul Taranului Roman.
Acum, cand toata natura romaneasca isi revine, in sfarsit, din amortire si uscaciune, pentru ca Cel de Sus s-a indurat si si-a trimis miraculosul dar, atat de ravnit de Pamant si de noi - Ploaia, acum cand, mai mult ca oricand, ne este dor de "normalitate", de "vremurile de-altadata", Lumea Satului, expusa la Muzeul Taranului Roman, asa cum a vazut-o si a iubit-o acest - unic in felul lui - Artist, rasare in ochii nostri, obositi de cenusiul cotidian, ca o oaza de lumina, de speranta si de tihna...
Rudolf Schweitzer Cumpana (1886-1975) a iubit luncile Argesului (s-a nascut la Pitesti), a iubit padurea Trivale, a iubit catunele de pe langa Campulung, de pe langa Curtea de Arges, a iubit verile fierbinti si toamnele prelungi, a iubit iernile cu viscol... Dar, mai presus de orice, a iubit Taranul roman, a iubit satul romanesc, a iubit casele coscovite, bisericile sarace - cu pereti ca de fum, a iubit animalele din ograda taraneasca, a iubit caii, caprele, ratustele... Le-a iubit si le-a pictat nu numai cu vopseluri, ci si cu lumina sufletului sau. Le-a dat suflare din rasuflarea lui. Din iubirea asta, mereu marturisita, s-au nascut acuarele si uleiuri care reinvie un univers disparut. Un univers magic, pe care vi-l infatiseaza "la pas" cea mai recenta expozitie de la Muzeul Taranului Roman. Un prilej benefic pentru a ne reaminti ca "Vesnicia s-a nascut... la sat".S. K.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
