Mariile Sfintei Fecioare
La 3 ani dupa Marea Unire de la 1918 lua fiinta la Blaj, sub patronajul direct al Mitropolitului dr. Vasile Suciu, prima congregatie feminina de origine romana fondata in Biserica Romana Unita cu Roma: Congregatia Surorilor Maicii Domnului, de rit greco-catolic. Congregatia a fiintat la Blaj si in alte cateva orase - cu precadere din Ardeal - pana in 1948, cand prigoana comunista, indreptata impotriva greco-catolicilor, nu le-a iertat nici pe cele trei sute de surori, atatea cate numara congregatia la acea vreme. Obligate sa dezbrace haina calugareasca pentru ca refuzasera trecerea la ortodoxism, surorile s-au reintors in viata civila, fiecare in alt colt de tara, majoritatea ramanand insa fidele juramintelor facute. Asa se face ca astazi, la peste 50 de ani de la desfiintare, peste o suta dintre surorile de atunci sunt reunite la Cluj, Blaj, Baia-Mare, Alba-Iulia, Sibiu si Sighet, unde, impreuna cu alte surori tinere, readuc din uitare o institutie monahala de exceptie.
Surorile Maicii Domnului
Infiintarea unei manastiri de calugarite greco-catolice a fost visul multor generatii in Biserica Romana Unita cu Roma. Harul de a duce la buna implinire aceasta dorinta a fost insa randuit unui anume om: Inalt Preasfintitul Mitropolit dr. Vasile Suciu, care, la 2 februarie 1921, intemeia la Blaj Congregatia Surorilor Maicii Domnului. Desi de rit oriental, congregatia a fost gandita dupa model apusean, cu accent particular pe viata apostolica si fapte de caritate fata de semenul aflat in suferinta. Cu alte cuvinte, viata calugareasca imbinata cu viata apostoleasca, intrucat menirea surorilor greco-catolice este chemarea de a trai "maternitatea spirituala" dupa modelul Fecioarei Maria, primind in credinta misterul lui Iisus Hristos si daruindu-l aproapelui.
Prima membra a congregatiei a fost Elisabeta Gavrila, o fata simpla din Orlatul Sibiului, care a batut pe jos drumul pana la Blaj, pentru a-i comunica Mitropolitului dorinta ei de a intra intr-o manastire greco-catolica. Ulterior, in aprilie 1921, Mitropolitul Vasile Suciu apela la congregatiile de surori greco-catolice din apusul Europei, pentru a le aduna la vatra pe romancele care fusesera nevoite sa se alature manastirilor vestice de acest cult, in lipsa unui asemenea lacas in Romania. Asa a venit la Blaj sora Maria Febronia Muresan, cea care avea sa devina, de altfel, si prima Superioara Generala a congregatiei.
Dedicate actelor de caritate, surorile Maicii Domnului au creat, inca de la inceputuri, traditia vietii apostolesti, traditie care a fost intotdeauna respectata cu sfintenie. Devotate initial ingrijirii copiilor ramasi orfani in urma primului razboi mondial, surorile si-au facut ulterior intrarea si in spitale: unele in sanatoriile Tbc, iar altele, mai tarziu, in spitalele de campanie, in timpul razboiului. Surorile mai in varsta isi amintesc si astazi de putinele clipe de seninatate pe care cei de pe patul de moarte le incercau la vederea crucifixului atarnat pe pieptul lor. "Se agatau de crucea de la gatul nostru ca de ultima speranta. Stiam ca doar puterea spiritului mai reusea sa le aline durerea, in acele momente de groaza."
Trei sute de calugarite deportate intr-o noapte
Congregatia a crescut simtitor, in scurt timp ajungand sa fiinteze pe langa Blaj si in alte zece orase, cu precadere din Ardeal, avand portile deschise pentru fetele din toata tara. Cele care doreau sa devina surori erau pregatite treptat in perioade distincte de formare: candidatura, postulatura si noviciat. La sfarsitul acestor etape, puteau fi admise la depunerea voturilor de ascultare, saracie si castitate, care le lega trup si suflet de congregatie si le conferea o noua identitate, exprimata in mod simbolic prin numele Maria, primit de fiecare dintre ele.
Perioada neagra a congregatiei a inceput - ca de altfel pentru toate lacasurile de cult greco-catolice - la putin timp de la terminarea razboiului. In 48, cele trei sute de surori, atatea cate numara la acea vreme congregatia, au fost concentrate langa Blaj, la Obreja, si langa Cluj, la Jucu, pentru ca in septembrie 49 sa fie toate deportate la Manastirea ortodoxa Bistrita din judetul Valcea. Sora Maria Eladia isi aminteste, cu lacrimi in ochi, de calvarul acelor momente: "Au venit intr-o seara pe la zece si ne-au luat, complet pe nepregatite, cu ce aveam pe noi si cu ce puteam duce intr-o valijoara de mana. Ne-au incarcat pe toate in autocare pe care scria <<Excursie>>, cu cate doi-trei militieni in fiecare masina, fara sa ne spuna nimic din ce aveau de gand sa faca cu noi. Ne-am trezit a doua zi inspre seara, in curtea Manastirii Bistrita, acolo unde aveam sa ramanem cateva saptamani bune. Dormeam toate in aceeasi camera, pe saltele intinse pe podea si primeam de mancare doar praz si arpacas fiert, la toate mesele. In fiecare dimineata aveam sedinta cu cei trimisi special de la Bucuresti, ca sa ne oblige sa ne convertim la ortodoxism. N-am facut insa nici una pasul asta - sa ne abandonam credinta in care ne nascusem si in care crescusem. S-a hotarat atunci sa fim cu toatele dezbracate de haina calugareasca si sa fim trecute asa, peste noapte, in civilie. Ne-au luat crucile de la gat si inelul de calugarie de pe deget si ne-au trimis cu trenul, in grupuri de 10-15, in diferite zone ale tarii, care de pe unde ne trageam. Era o imagine cumplita sa vezi cum fiecare coboara din tren in cate o halta, fara sa stie prea bine incotro se va indrepta...".
Pentru majoritatea surorilor, viata a intrat imediat pe alt fagas. Unele au ramas acasa, la familiile lor, altele au fost chemate mai devreme sau mai tarziu la spitalele unde activasera inainte de razboi, pentru a-si relua indeletnicirea de surori medicale. Mai toate au ramas insa fidele juramintelor facute in congregatie, pastrandu-si sufletele curate, inchinate Maicii Domnului.
Nu aceeasi soarta au avut-o insa Superioarele. Trei dintre ele, printre care si Superioara Maria Sofia Muresan, au fost arestate si condamnate la ani grei de inchisoare, sub acuzatia ca le influenteaza negativ pe surori si ca incearca sa refaca, sub o forma sau alta, congregatia.
Mama Sofia are astazi 90 de ani. O icoana vie care lumineaza intreaga istorie a congregatiei. Povesteste agale, oprindu-se pe alocuri sa isi aminteasca nume si date. Pana la urma, povestea izvoraste din suflet: "M-au trimis mai intai in beciurile Securitatii de la Bucuresti, unde au incercat sa-mi inmoaie vointa si credinta. Cum n-au izbutit, m-au intemnitat la Jilava, unde am facut inchisoare tare aspra. Singura mea mangaiere a fost rozariul, pe care am reusit sa-l salvez de la perchezitia corporala si pe care l-am dus cu mine in celula. Mi-a stat la capatai, ascuns in saltea, timp de mai bine de un an. Prin el, primeam toata forta de care aveam nevoie sa ma tin tare si sa le indur pe toate. In fiecare zi faceam rugaciune impreuna cu celelalte detinute din celula, trecand rozariul din mana in mana. Ajunsesem, prin puterea credintei, cea mai ordonata celula din inchisoare. Asta, pana cand una din colege m-a tradat si rozariul mi-a fost imediat confiscat. Mare a fost insa puterea lui Dumnezeu - gardiana pe mana careia cazuse rozariul n-a avut curajul sa il arunce, cum zisese furioasa la inceput, ci mi l-a ascuns in pachetul cu lucrurile personale, pe care l-am primit la iesirea din inchisoare. Asta a fost insa doar o etapa. Dupa un scurt timp de libertate, am plecat la Craiova, unde am lucrat ca sora medicala in spital, la radiologie. Acolo, au mai venit inca vreo douazeci dintre surorile congregatiei, asa ca imediat am inceput sa ne adunam pe ascuns, sa ne rugam impreuna. Cand ne-au descoperit, mi-au deschis imediat proces, condamnandu-ma la 9 ani de inchisoare. Din astia am facut vreo cinci, la Craiova, Sighet si Arad. Apoi am stat cu domiciliu fortat ani de-a randul. Niciodata insa nu m-am dat batuta. O simteam pe Fecioara Maria aproape de mine pretutindeni, ceea ce-mi dadea o putere nemaipomenita".
Renasterea dupa o jumatate de veac
Asa s-au scurs aproape 50 de ani. Ani in care surorile au fost imprastiate care pe unde, ani in care au tinut legatura unele cu altele mai mult pe ascuns. Dorinta de a fi insa impreuna a fost mai mare si mai puternica decat toate piedicile care li s-au ivit in cale. O forma de rezistenta impotriva urgiei a fost si amenajarea unor locuri de veci comune - acolo unde pe zeci de cruci se reliefeaza initiala M, de la Maria. Mai mult decat atat, surorile in varsta ii pregateau pe copii pentru prima impartasanie, facandu-le catehizarea - alfabetul credintei, cel ce prindea pentru totdeauna radacini in sufletele lor.
Dupa 90, surorile pe care Dumnezeu le-a tinut in viata, cam o suta la numar, s-au adunat la Blaj, Cluj si Sighet, acolo unde, impreuna cu alte fete tinere, au inceput reconstructia Congregatiei Surorilor Maicii Domnului. Multe dintre lacasurile care le apartinusera sunt insa acum ale altora sau nu mai sunt deloc. A inceput astfel o munca istovitoare. La Sighet, manastirea s-a ridicat pe terenul mostenit de una dintre surori, cu balastul carat cu roaba din Tisa; la Cluj, manastirea, aflata inca in constructie, asteapta o mana de ajutor din partea celor cu suflet generos, pentru ca visul surorilor de a vietui impreuna, dupa atata vreme, sa poata deveni realitate. Trebuie spus ca surorile au deja in grija un orfelinat cu cateva zeci de copii si ca, in incinta noii manastiri, se doreste si infiintarea unui camin de batrani.
Congregatia Surorilor Maicii Domnului a renascut dupa o jumatate de veac. Cu icoana Fecioarei Maria in suflet, surorile-Marii au invins timpul.Sanziana Demian
Fotografii: Victor H. Mercea (2), Arhiva Congregatiei (2)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
