Virtutile rugaciunii"Cine merge prin lume va intalni cetati fara ziduri, orase fara bogatii, fara scoli sau teatre, dar o cetate fara un templu, fara un cult divin sau lipsita de rugaciuni n-a existat niciodata."
Plutarh
Mai 1995. Una dintre revistele medicale cele mai serioase din S.U.A., "Journal of the American Medical Association", a publicat un articol intitulat "Medicii trebuie sa le prescrie pacientilor lor rugaciunea?". Textul a avut un mare impact asupra comunitatii stiintifice internationale. Cativa ani mai tarziu, multi dintre medicii americani - chiar si cei atei - au admis ca rugaciunea ajuta la vindecare. Nu e vorba, fireste, de a inlocui aspirinele sau bisturiul cu acatiste sau molitfe, ci de a folosi rugaciunea alaturi de alopatie. Care e ratiunea acestui indemn? Faptul ca oamenii de stiinta americani au izbutit sa masoare precis efectul rugaciunii asupra organismului omenesc.
Pe plan fizic, rugaciunea produce un "reflex de destindere", care se traduce printr-o incetinire a ritmului cardiac si a respiratiei, o scadere a presiunii arteriale, o diminuare a necesitatii de oxigen si a productiei de bioxid de carbon.
Pe plan mental, ea aduce un sentiment de linistire, de bunastare si pace, inlaturand teama si gandurile negre.
Bolnavii, pentru care s-au rostit rugaciuni, s-au vindecat
In cercetarile lor, medicii americani au constatat un fenomen de-a dreptul surprinzator: rugaciunile colective au avut un efect uluitor asupra anumitor maladii - asa dupa cum dovedeste experimentul condus de medicul cardiolog Randolph Byrd - pe 393 de pacienti internati la Clinica de Cardiologie din San Francisco. Practicianul si-a impartit bolnavii in trei grupe: A, B si C. Apoi, el le-a solicitat unor diferite grupuri de rugaciune aflate in diferite orase de pe teritoriul american sa se roage pentru bolnavii din grupa A. La capatul experimentului, cardiologul a descoperit ca starea bolnavilor se imbunatatise spectaculos, in comparatie cu cei din grupele B si C.
Astazi, atat in America, cat si in Europa, exista numeroase astfel de "grupuri de rugaciune", care functioneaza in stransa legatura cu diferite institutii de sanatate. Una dintre cele mai cunoscute se afla in Franta si este condusa de Maguy Lebrun, autoarea unui best-seller intitulat "Medici din cer, medici de pe pamant", carte aparuta in 1987 la Editura "Robert Laffont".
Compus, in urma cu 25 de ani, doar din patru persoane, grupul de rugaciune francez numara astazi 400 de membri, care se intalnesc o data pe luna intr-o biserica din Paris. In cursul reuniunilor, fiecare dintre participanti e invitat sa adreseze, din strafundul inimii, rugaciuni pentru cei bolnavi. Se presupune ca aceasta uriasa energie benefica este "medicamentul" care tamaduieste mai repede decat medicamentele.
Semne ceresti Ajutorul divin
Doamna Cornelia este o femeie vesela, deschisa si luminoasa. In randurile ce urmeaza, dansa relateaza un fapt inedit, petrecut in urma cu mai multi ani.
Cand lumanarile vorbesc
O relatare foarte interesanta mi-a fost pusa la dispozitie de doamna E.P., care locuieste in indepartata America.
"Am plecat de multi ani din Romania. Am locuit o vreme impreuna cu sotul meu in Iugoslavia. Acolo s-a nascut si baiatul nostru. Aceste povestiri sunt legate de el. Eram deci intr-o localitate iugoslava si mi-a parvenit stirea ca fiul meu (care isi satisfacea stagiul militar) a avut un necaz. Nu stiam exact despre ce este vorba si nu puteam ajunge la el decat a doua zi. Simteam ca timpul se dilata si nu se mai face odata maine. Am intrat cu sotul meu intr-o biserica, pentru a ne ruga. In timp ce gandul imi era la copil, am izvorat o rugaciune fierbinte. Si am mai cerut Divinitatii un semn, in caz ca problemele fiului meu se vor rezolva. Atunci, am vazut cum, din senin, toate lumanarile din biserica s-au stins. M-am cutremurat si - pentru a ma convinge ca nu visez - am asezat mana dreapta deasupra celei mai apropiate lumanari. Sotul mi-a prins mana si mi-a retras-o grabit. Lumanarile ardeau, nu s-au stins nici o clipa. Totul s-a petrecut numai in mintea mea. Curios este faptul ca nu am simtit nici o durere, iar pe mana nu am avut nici un semn de arsura, cu toate ca flacara m-a atins. Cu adevarat, semnul a fost de bun augur: problemele fiului meu s-au rezolvat aproape de la sine. Deja ajunsesem in America si nu prea ne ajungeam cu banii. De aceea, in orele libere, fiul meu mai facea pe taximetristul. Era duminica si baiatul mi-a spus ca, pana e gata masa, vrea sa faca vreo cateva curse. L-am certat, zicandu-i ca duminica a fost lasata pentru odihna si caDumnezeu se supara daca muncim. A zambit: <<Roaga-L tu pe Dumnezeu sa ma ierte si spune-I ca nu ne ajung banii!>>, a rostit inainte de plecare. M-am dus in sufragerie, in fata icoanei, si am inceput sa ma rog. Deodata, candela care ardea in casa noastra in permanenta s-a stins. Nici un curent de aer nu a atins-o. S-a stins pur si simplu... Mi-am inchipuit ca s-a intamplat ceva rau. Dupa cateva minute, a sunat telefonul. Am auzit vocea gatuita de emotie a fiului meu: <<Sa nu te sperii! Am avut un accident, dar sunt teafar!>>. La coltul strazii noastre, se afla masina transformata intr-un maldar de fiare, din care cu greu iti venea sa crezi ca un om a putut scapa fara nici o zgarietura. Din ziua aceea, fiul meu nu mai munceste duminica, orice s-ar intampla."
Regie la nivel inalt
Cele ce urmeaza sunt relatate de domnul Gabriel Apostol si s-au petrecut la Sighisoara, la prima editie a Festivalului de Arta Medievala.
"Era in a doua zi a festivalului si evolua o trupa din Cluj. Spectacolul continea Golgota, Rastignirea si Invierea Mantuitorului. Vremea era inchisa, mohorata. Reprezentatia a inceput in strada si multi curiosi s-au adunat sa priveasca. O data ajunsi in piata orasului (acolo unde urma sa se joace scena Rastignirii), norii au devenit amenintatori si a coborat brusc intunericul. Cerul era vinetiu. Pe cand erau <<rastigniti>> cei doi talhari, se auzira infundat primele tunete. In momentul crucificarii lui Iisus, fulgere si tunete nemaipomenite se declansara ca la un semnal. Apoi, picaturi mari de ploaie, ca niste lacrimi, incepura sa cada din loc in loc, pe caldaram. Interpretul lui Iisus avea de rostit o frumoasa tirada, in timp ce statea rastignit pe cruce: un interesant <<dialog>> cu Tatal Ceresc. Extraordinar este faptul ca fiecare replica a lui Iisus era insotita de un tunet venit din inaltul cerului, de parca cel mai mare regizor al lumii pusese in scena cele ce se intamplau. N-am vazut in viata mea (si probabil ca nici n-am sa mai vad!) o asemeneacorelare perfecta intre interpretarea scenica si <<efectele>> sonore si vizuale. Cand Iisus a murit, un fulger sclipitor, insotit de un tunet infiorator, a incremenit multimea. Apoi o ploaie rece, insotita de grindina, a stropit <<scena>>, actorii si spectatorii. Nimeni nu a parasit totusi piata. Clipele erau sublime... E greu de exprimat in cuvinte trairile de atunci... Incet-incet, ploaia s-a potolit. Conform scenariului, Iisus s-a desprins de pe cruce si a coborat prin multime, intrand sub o bolta care semnifica Mormantul. Picaturile rare de ploaie si pasii lui Iisus - atat se auzea in intreaga piata. Numeroasa figuratie a pornit pe urmele interpretului principal, cantand un imn. Se auzira primele aplauze. Devenira din ce in ce mai multe si mai puternice. In bucuria lor, actorii l-au saltat pe brate pe cel care l-a intruchipat pe Iisus. Atunci, norii, care insotisera tot spectacolul, au inceput sa se dea la o parte, facand loc primelor raze de soare. Intaia raza a luminat locul in care se afla interpretul lui Iisus, apoi restul pietei. Din momentul acela si pana s-a terminat festivalul, n-a mai fost nici o clipa vreme urata. Si oamenii parca devenisera mai buni. O stare de dumnezeire ne cuprinsese pe toti, iar vorbele au ramas de prisos..."Victor Mihalache
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
