Cand preotul paseste in stradaPr. Ioan Popescu,Biserica Icoanei din Bucuresti"Mana unui cersetor este o mana care iti da, nu iti cere"- Biserica Icoanei din Bucuresti este de multa vreme un loc al intalnirii cu Dumnezeu, dar si o oaza de faceri de bine. Daca exemplul parintelui Popescu ar fi urmat de mai multi purtatori ai sutanei, suferinta si saracia si-ar rastrange imperiul devastator -
- Parinte Ioan Popescu, la Biserica Icoanei vine puhoi de lume pentru ca slujbele sunt facute cu har, pentru ca Icoana Fecioarei Maria este facatore de minuni si multor credinciosi le-au fost ascultate rugaciunile. Dar lumea vorbeste si despre "minunile" infaptuite de dvs., despre milosteniile pe care le faceti pentru cei aflati in nevoi. Pentru ca ne aflam in postul Sfintelor Pasti, cand facerile de bine au o insemnatate deosebita, v-am ruga sa vorbiti mai pe larg despre aceste "minuni".
- Nu sunt minuni. Sunt fapte obisnuite, chiar daca mai rare. Pentru un crestin insa, pentru un preot, aceste fapte sunt obligatorii. Evanghelia nu se predica doar, ci trebuie sa o traim, s-o aplicam in viata. Pentru un crestin, milostenia este ca oxigenul, la fel de importanta ca si rugaciunea si postul. Facerea de bine, milostenia, nu trebuie privita doar ca o fapta buna, al carei beneficiar este numai cel care primeste; marele si adevaratul beneficiar este cel care face milostenia. Daca lumea ar intelege asta, s-ar intrece toti sa faca milostenii. Asa cum spunea parintele Arsenie Papacioc, pe care il citez tot timpul, "Sa vedem in mana intinsa spre noi nu doar o mana intinsa pentru a ne cere, ci o mana intinsa pentru a ne da! Din mana aceea intinsa primim imparatia lui Dumnezeu". Mana unui cersetor este o mana care iti da, nu iti cere. Ce fericit as fi eu, daca Dumnezeu ar fi de aceeasi parere cu dvs. Dar... sa nu fim demagogi. Noi am incercat sa facem in mod organizat cateva fapte de milostenie. Organizat, spun, pentru ca orice lucru pe care-l faci organizat este mai eficient.
De la copii a inceput totul
Sambata, vedeam copii, ba de la casele de copii, ba copii ai strazii, care se adunau la parastase ca sa manance si ei mai bine, mai pe saturate. O doamna mi-a atras atentia si mi-a spus: "Parinte, dar copiii astia nu mananca numai sambata, nu sunt camile. Hai sa incercam sa-i ajutam si luni, si marti, si miercuri, sa nu fie nevoiti sa tot intinda mana". Asa ca, din 1990... ne-am organizat.
Am infiintat atunci o organizatie umanitara, "Comitetul de binefacere Icoana", ne-am pus sub obladuirea Maicii Domnului si pana in 1993 am fost o organizatie neoficiala, fara personalitate juridica. Am constatat insa ca nu ne mai puteam misca, pentru ca se crease in Romania un cadru legislativ ce privea si organizatiile neguvernamentale. Nu mai puteam avea un cont in banca, nu puteam primi donatii, nu puteam lucra cu bani si asa mai departe. Si-atunci, am luat acceptul Patriarhiei, pe al Ministerului Muncii, ne-am inscris la Judecatorie si suntem astazi agreati de toate organismele ierarhic superioare. Nu pot spune ca am facut mare lucru, dar tot am mai facut cate ceva. Pentru ca, asa cum stiti si cum stie toata lumea, la noi in tara exista foarte multi oameni necajiti. In Bucuresti vad o multime de oameni cu durerea intiparita pe fata. Si sunt oameni demni, care nu-si etaleaza ranile.
- Inteleg ca totul a pornit din dorinta dvs. de a-i vedea pe copii bine hraniti. Dar in afara de hrana trupului, v-ati gandit sa le oferiti si o hrana a sufletului, un program de catehizare?
- Printre proiectele umanitare, se afla unul cu o durata de un an de zile, care se numeste "Clubul crestin" al copiilor, finantat de un prieten de-al nostru din Germania. Un bun roman care locuieste in Germania. Sambata, copiii inscrisi in acest club se aduna la cancelaria bisericii si acolo stam de vorba cu ei pe teme religioase, catehetice, le servim si cate o gustare si cautam sa-i facem sa se simta bine. La sfarsitul anului, in vara, vor beneficia de o perioada gratuita de tabara la filiala noastra din provincie, in comuna Crasna, satul Carpinis, judetul Gorj. Este comuna unde m-am nascut eu si unde am infiintat o manastire de maici, chiar in casa in care am venit pe lume. Prin colaborarea dintre maicile de-acolo si noi dezvoltam proiecte, ca de pilda aceste tabere, sau ajutoare materiale pentru oamenii din zona.
Taberele nu sunt doar de odihna, ci au si un caracter educativ. Avem acolo profesori de limba engleza, de limba franceza ori profesori de pictura si desen. Copiii fac ore ca la scoala, iar la sfarsitul taberei prezinta lucrari, primesc premii si sunt stimulati. In tot timpul taberei, copiii participa la programul religios al maicilor. Am avut colaborari si cu alte organizatii care au trimis copii. Au fost copii din camine, ba chiar copii de alte credinte. Acesta este doar un aspect al deschiderii noastre catre lume. O colaborare fructuoasa, de pilda, avem cu Asociatia Caritas, catolica. Este vorba de un program de vreo trei ani, finantat de familii din Italia, prin Asociatia Caritas. Familiile din Italia trimit periodic banii la Caritas pentru copiii adoptati aici, in Romania, care au fost recomandati de noi. Copiii sunt adoptati "la distanta", parintii adoptivi nu-i cunosc, poate, niciodata nici pe copii, nici pe parintii lor. In schimb, cu banii obtinuti, le cumparam rechizite, hrana, imbracaminte, incaltaminte de sezon, tot ce ar trebui sa aiba un copil de scoala.
Copiii care primesc aceste ajutoare provin din familii dezorganizate, din familii de batrani - bunici, unchi, matusi -, copii care si-au pierdut familia si Dumnezeu mai stie cum traiesc. Sunt si copii ce fac parte din familii foarte numeroase, care au cate 8-10 frati, iar parintii nu-i pot intretine.
Oameni de la periferia lumii
- Cum ii gasiti pe cei care au intr-adevar nevoie de o mangaiere, de un ajutor? Daca nu vin sa ceara, cum aflati ca exista?
- Aceasta este o problema foarte importanta, pentru ca exista, din pacate, si multi impostori. Incercam, cat putem, sa nu fim pacaliti, cautam ca toate cazurile de care ne ocupam sa fie bine cunoscute. Recomandarile sunt date de cate o persoana de incredere, apoi urmeaza ancheta sociala. De toate acestea se ocupa fie oameni angajati, fie voluntari, fie membri ai comitetului; sunt 40-50 de persoane care graviteaza in jurul acestei organizatii.
Prezentam cazul unui eventual sponsor, caruia ii spunem: "Uite, avem un copil care nu poate sa continue scoala, pentru ca nu are rechizite. Ne dai noua banii, si noi ne ocupam de tot". Sau: "Uite, un batran nu are ce sa manance si nu are nici sustinatori sau nimeni nu vrea sa stie de el". Cu banii sponsorului, ii luam batranului de mancare si tot noi i-o ducem acasa.
- Cum procedati, mai exact?
Oamenii nostri sunt tineri, Facultatea de Teologie ne-a trimis cinci studenti care fac practica la noi, merg si stau de vorba cu acesti batrani. Este benefic, cred eu, si pentru studenti, pentru ca batranii sunt intelepti, reprezinta adevarate banci de date si de experienta, mai ales ca au trecut prin necazuri si viata i-a inteleptit.
Orbii care fac icoane
Unul dintre proiectele noastre importante este o "Casa protejata", unde traiesc niste tineri nevazatori, carora le asiguram casa si ne ingrijim de intretinere. Casa ne-a fost data de un membru al comitetului, cu contract comodat, fara chirie, pentru o perioada de doi ani. Acum, incercam sa strangem bani sa o cumparam. Este vorba de un apartament, tinerii s-au obisnuit acolo. Pentru ca acesti tineri sa nu cerseasca sau sa cersim noi pentru ei, am elaborat un program de cursuri de masaj pentru nevazatori.
Soros ne-a finantat pentru un an de zile, suma incluzand atat chiria pentru cabinetul respectiv, cat si plata cursurilor urmate de tinerii nevazatori. Dupa terminarea cursului, datoria noastra este sa fructificam cele invatate si sa le cautam clienti. Datorita situatiei lor, preturile percepute de ei sunt foarte mici.
Tot pentru ei avem si un miniatelier de icoane. Pare incredibil ca nevazatorii sa picteze. De fapt, sunt niste litografii, pe care ei le lipesc pe lemn si ies icoane foarte frumoase. Tinerii confectioneaza lemnul - il taie, il slefuiesc -, il dau cu bait, cu fel de fel de substante. Majoritatea operatiilor le fac prin pipaire. Au multa daruire, vor sa-si depaseasca conditia si dau dovada de atata ambitie si entuziasm, incat cei care-i privesc sunt adanc miscati. Marea noastra realizare in tot ce am facut si facem este bucuria si multumirea din ochii oamenilor.
Sanda Anghelescu
Vesti bune de pe Muntele Athos
Inaltarea chiliei "Sfintii Arhangheli" de pe Muntele Athos a ajuns la acoperis. Sfintii parinti le multumesc cititorilor revistei "Formula As" pentru ajutor
Stimata doamna Sanziana Pop,
"Mare este Dumnezeu si minunate sunt lucrarile Lui", citim adesea in Sfanta Scriptura. Pare-se ca Bunul Dumnezeu, prin alesii sai, ne-a miluit si pe noi, ajutandu-ne si sprijinindu-ne intru toate, pentru a incepe si pentru a duce la bun sfarsit stradania noastra. Ne-am zbatut din rasputeri pentru implinirea dorintelor noastre sfinte. Dar, ceea ce este deosebit de imbucurator consta - si va marturisesc sincer acest lucru - in dragostea, marinimia, buna-cuviinta si milostivirea adevaratilor romani (adesea saraci si ei) fata de fratii lor monahi din Sfantul Munte Athos, aflati la incercare!
Toate acestea cu atat mai mult, cu cat noi, vietuitorii din "Gradina Maicii Domnului" suntem uitati si adesea parasiti in virtutea unor interese politice obscure. Adevarul este ca minunatii ctitori ai asezamantului "Sfintii Arhangheli" sunt romanii nostri: saraci, napastuiti si chinuiti, dar care - din ceea ce nu au - dau si celor ce duc lipsa. Dumnezeu, in atotstiinta Sa, va rasplati cu prisosinta din darurile Sale, celor ce-L iubesc pe El. Noi, in smerenia noastra, pe cat ne este cu putinta, suntem mijlocitorii tuturor binefacatorilor nostri inaintea lui Dumnezeu, "Cel ce ne-a facut si ne-a zidit pe noi", inaintea Maicii Sale Preacurate, Stareta si Stapana Sfantului Munte, ce ne ocroteste si ne sprijina, mangaindu-ne si indrumandu-ne dupa a Ei bunastiinta.
Stimata doamna, suntem siguri ca, dintre cititorii revistei "Formula As", foarte multi care ne-au sprijinit si ajutat doresc sa stie care este situatia lucrarilor de constructie la chilia "Sf. Arhangheli" de pe Muntele Athos, precum si perspectivele privind definitivarea acestora. Incepute in luna mai 2000, lucrarile continua si astazi. Vechea casa si biserica a trebuit sa fie demolate pentru ca erau zidite din pamant si piatra si nu puteau fi nicidecum consolidate si renovate. Astazi, din mila lui Dumnezeu, am ajuns cu lucrarile intr-un stadiu destul de avansat, intr-un timp relativ scurt (10 luni). In prezent, se lucreaza la acoperis si la pregatirea interioarelor (instalatia de apa, bazinul pentru captarea apei), garduri din piatra (ziduri de sprijin), plus alte lucrari - anexe - de stricta necesitate. In sfarsit, cea mai importanta realizare care este prevazuta este pictura bisericii, care pentru noi ramane deocamdata un vis, aceasta datorita lipsei de fonduri. In cele din urma, nadajduim si credem cu putere ca Bunul Dumnezeu si Maica Domnului ne vor ajuta, astfel incat spre sfarsitul acestui an sa putem intra in noul locas de rugaciune romanesc, care pastreaza si cultiva in mod firesc stilul athonit, dar si cu anumite elemente arhitecturale romanesti.
Toate acestea se vor realiza doar in masura in care fratii nostri romani de pretutindeni vor continua sa ne sprijine financiar.
Doresc ca in numele parintilor impreuna vietuitori si impreuna rugatori sa multumesc din tot sufletul celor care ne-au ajutat pana acum, adevaratilor romani iubitori si marturisitori ai credintei stramosesti, implinitori ai acesteia si vajnici aparatori impotriva nemerniciei, falsitatii si nerusinarii cu care unii se straduiesc sa distruga ceea ce avem mai scump: credinta, neamul, limba si bunele obiceiuri. Totodata, ma simt deosebit de indatorat fata de Domnia Voastra, care ne-ati sprijinit si ne sprijiniti necontenit in stradaniile noastre. Suntem, de asemenea, recunoscatori parintilor din acest schit si mai ales Parintelui Ieroschimonah Stefan Nitescu, ce ne ajuta si ne indruma in momentele de cumpana.
Multumindu-va pentru ajutorul dvs., va binecuvantam pe toti in numele Domnului si ne rugam pentru sanatatea, pacea, intelegerea in familie, ajutorul de la Dumnezeu si mantuirea tuturor binefacatorilor chiliei noastre.
Parintele Paisie Rogojan dimpreuna cu parintii
P.S. Manastirea greceasca "Sfantul Pavel" de care apartinem a propus ca acest asezamant "Sfintii Arhangheli" sa fie inchinat la sfarsitul lucrarilor "Inaltarii Domnului". Fie voia Domnului!
Va reamintim adresa noastra si numerele de cont:
Ieromonah Paisie Rogojan
Schitul Sf. Dimitrie-Lacu, P.O.-Box 29
Kareyes - 63086, Sfantul Munte Athos. Greece
- cont in lei: 2511.1-931.1/Rol.
- cont in dolari: 471151600260, deschise la B.C.R. - Sucursala Bucuresti, Filiala sector 3, pe numele Varsanufie Gojgea (Gkogkeas Vasileios - Var)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
