Unguroaica din ograda cu mobileIda Toro"Pentru mine, natia si religia sunt diferite pana la turla bisericii. De acolo in sus, exista o singura natie si o singura religie"
Despre Ida Tor s-a mai scris in "Formula As": unguroaica din Rupea, care a avut ideea de geniu sa salveze de la pieire mobilele vechi, taranesti, din Ardeal, dandu-le o noua viata. Scoase de prin poduri si suri, din casele parasite de sasi, reparate si vindecate de urmele timpului, ele au fost repuse in circulatie, cucerindu-i pe amatorii de "antichitati". Asa s-a nascut o adevarata industrie, pe care aceasta femeie cu o ambitie si o deteminare de exceptie, visa sa o poarte catre un destin international. Ei bine, azi, Ida Tor a izbutit sa-mplineasca acest destin. Iar daca revenim asupra izbandei acestei ardelence cu ochi albastri, care si-a inscris pe frontispiciul vietii sale credinta in cinste, in munca si-n Dumnezeu, este pentru a le da cititorilor nostri semne de incurajare: vechile principii morale care le guvernau parintilor nostri viata ne ajuta sa trecem si peste prapastia existentei noastre de azi.
"Imi place sa muncesc cu aceeasi tarie cu care cred in Dumnezeu"
- Mobilierul vechi, reconditionat de cei 40 de tamplari ai fabricii dvs., face, in ultima vreme, inconjurul pamantului. La prima vedere, un atare succes pare aproape imposibil, tinand seama de zodia negativa sub care evolueaza economia Romaniei in ultimii zece ani. Ati putea explica victoria dvs.?
- Ca sa vorbesc simplu si direct, va spun ca eu sunt o unguroaica ambitioasa si energica. Iubesc oamenii si am incredere in ei. Imi place sa muncesc cu aceeasi tarie cu care cred in Dumnezeu. Sa nu se supere barbatii, dar femeile, cand au ajuns in situatia de a-si lua soarta in propriile maini, au o determinare mai puternica decat ei.
- Veniti totusi dintr-o economie socialista. De unde ati gasit priceperea de a va transforma in manager, de a face saltul in economia de piata, salt ce se putea dovedi mortal, deoarece nu aveati de unde sa stiti daca parasuta se va deschide sau nu?
- Cine a fost economist si inginer bun in comunism, bun a ramas si in ziua de azi. In domeniul tehnic, scoala romaneasca nu a fost afectata de ingerinte ideologice. In al doilea rand, asta e firea mea: sa-mi asum riscuri, sa ajung acolo unde nu au mai ajuns altii. La fel este si d-l Ermil Ghisoiu, asociatul meu, cel de-al doilea patron al fabricii. Pornita la drum cu niste investitori germani, afacerea ne apartine astazi doar noua (partenerii germani si-au luat jumatatea lor). Avem o fabrica mai mica decat fusese in momentul privatizarii, dar mult mai usor de condus. Am tras foloase imediat din flexibilitatea noii pozitii. Ca prin farmec, ne-a crescut credibilitatea in fata clientilor din Olanda, Franta, S.U.A. etc. Au crescut comenzile. S-au inmultit ofertele.
- Vizitand atelierele fabricii pline de "straturi" de mobile inflorate, am observat ca majoritatea lucratorilor dvs. sunt tineri, dar extrem de disciplinati. Peste tot e ordine, curatenie luna si oameni care tac si muncesc. Vorbind in sensul bun al cuvantului, ati coborat, odata cu mobilele, si militaria din pod?
- Fara reguli stricte, cu sentimentalism, nu merge treaba. Noi lucram direct cu cei mai buni angrosisti din lume si trebuie sa fim la inaltime, altfel pierim. Dar "greul" acesta trece repede. Odata ce ai inteles ca fabrica este si a ta, ca de aici iti hranesti familia si aici este sursa stabilitatii tale sociale, ajungi sa-ti schimbi viata. Ca sa punem punct acestui aspect, va spun ca noi angajam meseriasi si atat; nici "romani", nici "unguri", nici "sasi", nici "tigani". Pentru mine, natia si religia sunt diferite pana la turla bisericii. De acolo in sus, exista o singura natie si o singura religie.
"Vom trece Oceanul cu tot ce avem mai bun"
- Asa cum spuneam, cu sentimentalism nu se poate conduce o afacere. Dar nici cu teroarea bunului plac. Ii sanctionez pe loc pe cei care gresesc (amenda pentru fumat, de exemplu, este de 150.000 de lei), dar atunci cand au un necaz, o problema in familie, gasesc in mine un sprijin neconditionat. O invoire, un avans, un credit sunt oricand "instrumente" disponibile la indemana celor in nevoie, dar si un sfat, un sprijin la spital, o recomandare buna la Primarie fac parte din dialogul meu zilnic cu angajatii. La noi, nu putem admite munca sub tensiune, stresul, necazurile nerezolvate. Oamenii nostri trebuie sa fie relaxati, sa aiba "chef" de creatie. De fapt, ei sunt invidiati de tot orasul, pentru ca au reusit sa obtina o slujba la fabrica. Iar de cand s-a auzit ca am inceput sa vindem pe Internet (deocamdata doar de 15.000 de dolari, unui client din S.U.A.), vin sa ne intrebe daca nu facem noi angajari.
- Ce le raspundeti?
- Ca, in urmatorii ani, vom ajunge la 100 de salariati, iar productia va creste de trei ori sau mai mult, depinde de succesul pe care-l vom avea in curand la Targul Mondial de Mobila din Carolina de Nord.
- Este prima participare a Romaniei la un targ de mobila peste Ocean. Aveti emotii?
- Nu stiu ce sa va spun. In orice caz, vom trece Oceanul cu tot ce avem mai bun. Stim ca va fi un soc pentru Lumea Noua. Nu ne vom lasa inhibati de nimeni, fiindca am capatat deja o mentalitate de cuceritori.
"Sunt bucuroasa ca, pe langa comert, facem si o opera culturala"
- Oricat ar parea de ciudat, afacerea dezvoltata de dvs. are si un caracter... moral. Recuperati valori ale unui patrimoniu care altfel s-ar pierde: cultura populara saseasca din Transilvania. Nimanui nu i-ar fi trecut prin gand ca aceste mobile uitate de Dumnezeu, puse pe foc sau aruncate prin magazii vor intra candva in casele olandezilor, americanilor sau francezilor ca mobile de arta, de epoca. Indiferenta oficialitatilor fata de tezaurul traditiei sasesti din Ardeal suporta prin dvs. o corectie exemplara, pentru care va felicitam.
- Intr-adevar, noi experimentam ceea ce n-a mai facut nimeni inaintea noastra. In fata scrinurilor, a "credentelor", a meselor, scaunelor si lazilor pictate cu flori, care poarta in ele disparute istorii de familie, lucratorii nostri nu vin doar cu sculele lor moderne, ei vin cu sufletul. Aceste mobile "au inflorit" candva in bucatariile unor tarani vrednici, in camerele de oaspeti ale unor dascali de vaza, preoti, deputati, industriasi. Nu exagerez daca spun ca in halele noastre practicam o terapie a frumosului, o initiere a tinerilor tamplari in tainele unei lumi ce nu mai este - lume ale carei valori sunt tot mai neglijate la noi, in vreme ce Occidentul le cultiva si le apreciaza. Si nu este vorba doar de mobilierul sasesc spre care, deocamdata, ne orientam cu precadere. Exista deopotriva o imensa rezerva de mobilier taranesc romanesc si unguresc, pe care il vom scoate la oferta in anii viitori, pe masura ce vom angaja noi lucratori si ne vom dezvolta capacitatea de productie. Fiecare obiect din expozitia noastra permanenta are istoria sa, cunoscuta sau necunoscuta. De altfel, de cate ori ne viziteaza clientii, mi se strange inima (iata, am si slabiciuni!), fiindca stiu ca vor alege exact piesele cele mai frumoase, de care m-am atasat si pe care le privesc, ca la muzeu, in fiecare dimineata. Ma consolez insa cu gandul ca vor ajunge sa-i incante pe cei mai buni cunoscatori care, in comentariile cu prietenii sau in revistele de specialitate, vor preciza, vrand-nevrand: "Made in Romania". Sunt fericita pentru ceea ce facem. Sunt bucuroasa ca, pe langa comert, facem si o opera culturala, reintegrand in circuitul national si international valorile unice ale patrimoniului de mobilier taranesc din Ardeal. Mobilele acestea frumoase, iradiind de culori, pline de optimismul si bucuria de viata ale celor ce au trait printre ele, nu trebuie lasate sa moara. Sunt martori vii ai unei civilizatii care se pierde si pentru care nu exista, deocamdata, inlocuitor.
"Sunt unitariana. Ma rog deopotriva Maicii Preacurate si Domnului Iisus"
- Doamna Tor, desi nu sunteti de credinta ortodoxa, ati devenit celebra prin sponsorizarile dvs. pentru manastirile romanesti din toate judetele tarii. Ce resort sufletesc declanseaza aceasta generozitate cu totul deosebita fata de alta religie decat aceea in care v-ati nascut?
- Sunt unitariana, ma rog deopotriva Maicii Preacurate, a carei icoana o vedeti pe perete, si Domnului nostru Iisus. De la Ei primesc forta si curaj in fata loviturilor sortii. De la Ei am invatat ca nu exista obstacole de netrecut si nici bariere religioase care sa desparta credinta in Dumnezeu. Tot de la Ei am inteles ca este usor sa-ti iubesti prietenul. Pe prieteni ii iubeste toata lumea. Dar marea provocare a credintei crestine este sa-ti iubesti dusmanii.
- Ii iubiti chiar si pe aceia care v-au spart geamurile fabricii zilele trecute?
- Sunt doi tineri de la care Politia a aflat ca spargeau doar ca sa se distreze. Daca ar fi spart sa fure, sa-si cumpere o bucata de paine pentru familie, i-as fi iertat din prima clipa; asa, o sa ma mai gandesc...
Ion Longin Popescu
Fotografii de Emanuel Tanjala
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
