Cand ochelarii devin de prisos- Metoda Bates: exercitii de intarire a vederii -
Dupa o zi extrem de grea si de obositoare de la inceputul secolului trecut, medicul englez William H. Bates (1860-1931), oftalmolog specializat in boli de ochi la copii, si-a dat seama ca propria lui vedere incepe sa-l paraseasca. Ochii il dureau, campul vizual se ingustase, imaginile pe care le recepta erau pline de "praf". In plus, aceeasi vie durere de cap de care se plangeau pacientii lui si care nu trecea cu medicamente. In linistea cabinetului sau, cotropit de lumina cenusie a inserarii, doctorul si-a sprijinit coatele pe birou si, cu un suspin de oboseala, si-a asezat palmele in fata ochilor, incercand sa se relaxeze putin. Peste zece minute, durerile de cap ii trecusera ca prin minune, ochii nu-i mai ardeau si avea un sentiment general de regenerare. Cand si-a luat mainile de pe ochi, a observat ca obiectele din jurul sau pareau mai distincte si aveau culori mai stralucitoare. Intrigat, a repetat metoda de relaxare si in serile ulterioare, vazand ca are acelasi efect. Dupa cateva luni de observatii asidue, William Bates a elaborat o "Metoda de educare a vederii", pe care a expus-o pe larg in cartea sa "Imbunatatirea vederii, fara ochelari", aparuta in 1919. Primita cu mare interes la data aparitiei sale, cartea, impreuna cu autorul ei, au intrat incet-incet in uitare, impinsi in umbra de noile "bombe" ale industriei farmaceutice. Entuziasmul manifestat in ultima vreme fata de terapiile alternative a readus insa in atentia lumii si metoda de intarire a vederii a doctorului William Bates, recomandata mai ales oamenilor perseverenti.
Cele 7 exercitii de baza ale metodei Bates
- Repausul ochilor
Asezati-va confortabil pe un scaun, cu coatele sprijinite pe-o perna pusa pe masa sau pe birou. Relaxati-va. Cu spatele si gatul tinute drept, acoperiti-va ochii cu palmele, astfel incat sa nu mai patrunda deloc lumina, dar fara sa ii atingeti. (Podul palmelor se sprijina pe obraji si degetele - pe frunte, fara a intra in contact cu proeminenta globilor oculari.) Ganditi-va la lucruri placute sau ascultati la radio o melodie placuta. Pentru a imbunatati exercitiul, inainte de a va acoperi ochii cu palmele, uitati-va la o bucata de catifea neagra. Practicati acest exercitiu vreme de zece minute, de doua ori pe zi sau ori de cate ori va dor ochii sau ii simtiti obositi. - Rememorari
In timp ce practicati "repausul ochilor" descris mai sus, incercati - fara a face eforturi prea mari - sa revedeti in memorie un obiect sau un eveniment, cu mare lux de amanunte si in cat mai multe culori. Conform afirmatiilor doctorului Bates, unul din pacientii sai izbutise sa dobandeasca o ameliorare a vederii dupa ce vizualizase un magnific nasture din aur. Conform opiniei specialistului, apelul la memoria vizuala duce la o perceptie mult mai clara a lucrurilor din realitatea imediata. - Privitul in toate directiile
Obiectele nu trebuie privite fix, asa cum au tendinta sa faca purtatorii de ochelari. Incercati sa va schimbati privirea de la un punct de interes la altul. Pe masura ce ochii dvs. se relaxeaza, miscarea globilor oculari devine mai putin rigida si vederea se intareste. - Acomodarea
Presupune obisnuirea succesiva a vederii la apropiere si la distanta. Tineti doua creioane (sau degetele aratatoare ridicate), unul la o distanta de circa 10 cm de ochi, celalalt - la capatul bratului intins. Fixati cu privirea 5 secunde primul creion, bateti de doua ori din pleoape, apoi fixati creionul din departare si bateti iar din pleoape de doua ori, inainte de a reveni cu privirea pe creionul apropiat... si asa mai departe. Repetati cat mai des acest exercitiu. - Clipitul din pleoape
Obisnuiti-va sa clipiti regulat, de doua ori la zece secunde, pentru a va curata si lubrifia ochii - mai ales daca purtati ochelari sau lentile de contact. - Spalarea ochilor
In fiecare dimineata clatiti-va ochii, tinuti inchisi, de 20 de ori cu apa calda, apoi de 20 de ori cu apa rece, pentru a stimula circulatia. Faceti acelasi lucru si seara, dar invers, incepand cu apa rece si terminand cu apa calda.- Balansul
In picioare, cu talpile indepartate, leganati-va usor de la dreapta la stanga si de la stanga la dreapta, lasand privirea sa se miste o data cu corpul. Constientizati balansul campului vizual, pentru ca de el depind odihna si destinderea ochilor. Repetati exercitiul cat mai des cu putinta. Un fond sonor agreabil ii aduce un spor de eficienta.
O recomandare celebra
Cazul scriitorului Aldous Huxley
In 1939, marele scriitor englez Aldous Huxley, pe atunci in varsta de 45 de ani, a constatat ca vederea ii scade vertiginos si ca are nevoie de tot mai multe dioptrii pentru a citi. Atunci a auzit despre metoda lui Bates, pe care a aplicat-o. Dupa spusele sale, la doar doua luni de la inceperea exercitiilor putea sa citeasca fara ochelari, fara sa resimta tensiune sau oboseala. Drept urmare, Huxley a scris o carte intitulata "Arta de a vedea", in care povesteste cum vederea i s-a ameliorat dupa 25 de ani de deficit vizual. "Cazul meu nu e unic", spune marele scriitor, "mii de oameni atinsi de deficiente de vedere si le-au ameliorat fara urma, practicand regulile atat de simple ale <<artei vederii>>, pe care i le datoram lui Bates si discipolilor sai".
Un alt caz
Ce e bine, ce nu e bine
- Practicati aceste exercitii foarte regulat. Reusita depinde de perseverenta dvs.
- Relaxati-va cat mai mult cu putinta in timpul exercitilor. Un gat prea teapan, umeri si muschi incordati nu favorizeaza relaxarea ochilor.
- Cititi la o lumina potrivita, clipiti cat mai des si ridicati ochii in sus dupa terminarea fiecarei pagini.
- Daca lucrati pe calculator, faceti exercitiul de odihnire a ochilor din 20 in 20 de minute, vreme de un minut.
- Nu faceti exercitiile Bates cu ochelarii pe nas sau cu lentilele de contact nescoase.
- Evitati sa puneti prea multa vigoare sau tensiune in aceste exercitii. Scopul lor este sa destinda ochii, si nu sa-i surmeneze.
- Evitati sa faceti lucruri care agreseaza ochii, precum privitul prea indelungat la televizor, mai ales in obscuritate.
- Daca in timpul exercitiilor de repaus al ochilor vedeti pete de culoare sau diverse imagini, va trebui sa va relaxati mai mult.(Cartea lui William Bates a fost tradusa in romaneste sub titlul "Imbunatatirea vederii, fara ochelari", publicata de editura Biodova, 1997.)
Alte exercitii de imbunatatire a vederiiRelaxarea prin privirea peisajelor
Exista cateva peisaje simple, care au insa un efect magic asupra vederii, fiind practic predestinate sa reincarce bateriile ochilor nostri obositi de privit la televizor sau in ecranul calculatorului, de citit ori de lucrat la lumina electrica. Efectul regenerant cel mai puternic il are privitul urmatoarelor peisaje:
- Cerul cu nori - cand nu este foarte luminos, dar nici intunecat, este cel mai... "tare" elixir pentru ochi. Aceasta explica si faptul ca celebrul Windows, cunoscut de toti operatorii pe calculatoare, are ca fundal de prezentare a siglei un cer albastru-diafan cu o dara de nori.
- Cerul de noapte instelat - este profund odihnitor, privirea sa fiind o terapie recomandata mai ales celor care lucreaza in lumina puternica. Are valoare terapeutica doar cerul din zonele neluminate electric (iluminatul public), care are acea profunzime specifica si pe care stralucesc mult mai multe stele decat in zonele urbane.
- Apele curgatoare - sunt recomandate cu conditia sa fie limpezi si sa aiba un ritm de curgere lin, fara sa fie foarte involburate. Privirea lor odihneste vederea si, in plus, permite o dezvoltare spontana a mobilitatii oculare. Un efect binefacator il are si lumina filtrata prin frunzele verzi ale copacilor.
Nu exista o tehnica speciala de privire a peisajelor, singurele conditii care trebuie indeplinite fiind:
- adoptarea unei pozitii cat mai relaxate;
- pastrarea privirii asupra aceluiasi cadru vreme de minimum 5 minute;
- golirea de ganduri a mintii, pe cat posibil, asa incat sa fim gata sa absorbim si sufleteste linistea si pacea pe care o emana peisajul ales.
Acest exercitiu de privire, facut in perioadele de vacanta ori in weekend, de mai multe ori pe zi, este un adevarat izvor de sanatate pentru vedere, scutindu-ne de foarte multe neplaceri (inclusiv de durerile de cap, de starile de ameteala ori de greata produse de oboseala oculara). Este foarte eficient si pentru reducerea stresului, pentru relaxarea mentala, pentru stimularea creativitatii, favorizand si aparitia inspiratiei artistice.
Exercitiul de energizare a ochilor prin aportul direct de energie solara
La ora rasaritului, vom deschide larg fereastra, care trebuie sa fie orientata spre est, si ne vom plasa ochii in asa fel, incat sa fie in bataia razelor solare. Inchidem ochii, ne relaxam pleoapele si muschii fetei (vreme de circa doua minute), apoi balansam capul lateral, stanga-dreapta, indreptandu-ne privirea spre zona din mijlocul fruntii (vreme de circa 3 minute), iar in final ramanem cu ochii inchisi doua minute, constientizand energizarea puternica a ochilor si a zonei fruntii. Acest exercitiu inlatura oboseala oculara, anumite tulburari de vedere, elimina starile de contractura si de tensiune la nivelul capului.Ilie Tudor