Apa De Viata Lunga (3)
In toata lumea, din timpuri imemoriale, apa a fost considerata sacra. La noi in tara, in aproape toate zonele, exista credinta ca cine nu pretuieste cum se cuvine apa nu Il respecta pe Dumnezeu. In nordul Moldovei, de exemplu, se spunea ca cine scuipa in apa Il scuipa in ochi pe Dumnezeu, iar Acesta il va pedepsi prin boala si suferinta. Secarea izvoarelor si seceta erau puse intotdeauna in legatura cu scaderea credintei oamenilor in Dumnezeu, care, din ceruri, le lua acest dar. In alte zone, se spunea ca frica si necredinta oamenilor cheama seceta, iar dragostea si bunatatea lor cheama ploile la timpul potrivit. Multe din vechile credinte si mituri dacice despre apa au fost adaptate la traditia crestina, pastrandu-se pana in ziua de astazi. Apa neinceputa si agheasma au fost vreme de secole elemente nelipsite in aproape orice ritual, mai mult sau mai putin magic, de insanatosire, de chemare a norocului in dragoste sau de depasire a "hotarelor sortii". Desi apa sfintita si apa neinceputa par elemente ale unor timpuri care au apus, ele sunt si astazi intens folosite atat de tarani, cat si de oraseni, asupriti de nevoile si asprimile vietii. Daca la alte tipuri de apa, cum ar fi cea de piramida sau dinamizata, se mai pot aduce explicatii cat de cat compatibile cu stiinta actuala, pentru efectele lor, cele pe care le vom prezenta in continuare tin exclusiv de o stiinta magica, transmisa din generatie in generatie. Singurul argument pentru valabilitatea lor este proba timpului, pe care ele au trecut-o, din plin.
Agheasma
Este elixirul magic cel mai larg folosit in toata lumea crestina. La romani, folosirea agheasmei a fost adaptata la o multime de ritualuri precrestine, de la cele mai simple, la unele foarte complexe. Analizandu-mi cunostintele proprii, verificate in practica, despre eficienta agheasmei, am ramas surprins de... vastitatea efectelor ei. In zona Neamtului, unde am copilarit si unde credinta face parte poate mai mult ca in alte zone din viata oamenilor, agheasma este mai folosita decat traditionala aspirina sau decat orice alt leac. Primele amintiri le am, de la o varsta foarte frageda, despre "bunicul cel batran", care era un preot vestit prin partea locului, la care veneau oameni din toate satele din jur pentru a lua agheasma. Veneau smeriti, pasind desculti prin iarba matasoasa din gradina din spatele casei si luau la plecare cu ei, ca pe ceva foarte pretios, apa adusa de bunicul meu de la fantana, care se transformase insa, dupa rugaciune si binecuvantare, in ceva sfant. Apoi, am avut ocazia sa constat eficienta apei sfintite in cele mai variate imprejurari ale vietii. Cel mai mult m-a impresionat puterea agheasmei intr-o imprejurare critica, atunci cand o persoana aflata intr-o criza paroxistica, de furie, cu manifestari violente, a fost stropita din abundenta cu acest elixir. M-am asteptat ca acest gest, care mi s-a parut necugetat, mai ales ca a fost facut de fiinte foarte slabe din punct de vedere fizic, sa inrautateasca lucrurile, dar, ca prin farmec, furiosul s-a inmuiat pur si simplu, totul "stingandu-se" aproape instantaneu. Aveam sa constat mai tarziu ca puterea agheasmei depinde foarte mult de credinta celui care o foloseste, in mainile celor cu o credinta profunda, fie ei preoti sau laici, ea transformandu-se intr-o "arma" redutabila.
In medicina traditionala romaneasca, agheasma este un remediu de prim ordin pentru alungarea duhurilor rele, de orice natura, de unde si o lista, practic, nesfarsita cu utilizarile ei terapeutice. Cea mai pretuita agheasma este cea facuta in locurile in care slujesc preotii cu har, mai ales la manastiri si in sihastrii. Puterea cea mai mare o are cea facuta in doua ocazii ale anului: de Boboteaza si de Izvorul Tamaduirii (vineri, dupa Paste). Agheasma cu putere mare se cunoaste dupa faptul ca nu ingheata, oricat ar fi de frig, si dupa faptul ca are o mireasma foarte fina, pe care numai oamenii curati o percep.
Data fiind sfintenia acestui remediu, lista sa de utilizari, mai mult sau mai putin medicale, ar putea alcatui un mic tratat. Din acest motiv, vom da in continuare doar cateva traditii despre folosirea agheasmei, specifice mai multor zone ale tarii:
- contra epilepsiei (numita popular duca-se pe pustii) - in Apuseni si Nasaud, se stropea bolnavul gata sa intre in criza cu agheasma sau era frecat cu ea pe frunte, gat si pe piept.
- pentru a se feri de deochi (afectiune manifestata prin dureri de cap, apatie ori exacerbarea emotivitatii, indigestie etc.) - in zilele de sarbatoare, fetele se priveau in oglinda numai dupa ce o stergeau de 20 de ori cu agheasma.
- copiii deocheati sunt unsi pe tot corpul cu agheasma lasata sa picure pe o icoana a Maicii Domnului pictata pe sticla - credinta din Rasinari.
- contra frigurilor (in judetul Gorj) - li se da copiilor sa bea agheasma. Aceeasi prescriptie este valabila si pentru guturai si gripa.
- contra bolilor de ochi si a oboselii ochilor - suferindul se spala pe fata cu agheasma sau cu apa in care si-a clatit un duhovnic cu har mainile, dupa savarsirea sfintei liturghii.
- pentru a scapa de insomnii ori de cosmaruri, oamenii posteau sapte vineri la rand, in fiecare vineri facand curat si lasand aerul si soarele sa intre in camera de dormit. In fiecare vineri chemau un preot cu har sa stropeasca cu agheasma in toate ungherele camerei.
- crizele paroxistice de furie, inclusiv cu manifestari isterice, se potolesc prin stropirea cu agheasma din abundenta. Cel care face aceasta operatie trebuie insa sa aiba foarte multa credinta in Dumnezeu si sa pastreze in minte si in inima mereu numele lui Dumnezeu, pana la trecerea momentului critic.
- paralizia (poceala) se trateaza tot prin stropire sau ungere cu agheasma, de doua ori pe zi - la rasaritul si la asfintitul soarelui. Pentru ca tratamentul "sa prinda", trebuie facut sapte sau noua saptamani la rand, iar bolnavul trebuie sa posteasca si sa se roage.
- cu apa sfintita, picurata pe crestetul capului, este prevenita si se trateaza insolatia (leac utilizat de cei care aveau mult de lucru la camp), precum si durerile de cap.
Practic, orice boala ori tulburare produsa de "duhurile cele rele" (in termeni moderni - orice afectiune psihica sau psihosomatica) poate fi tratata cu agheasma. Insa folosirea agheasmei are si ea rosturile ei. Pentru a fi eficienta, trebuie ca cel care o foloseste sa aiba multa credinta in Dumnezeu si sa fie curat la suflet. Daca agheasma "nu prinde", atunci cel suferind trebuie sa posteasca si sa se roage la Dumnezeu, deoarece cugetul lui este prea umbrit de pacate si nu se poate bucura de sfintenia remediului. Apoi, dobandirea unei ape sfintite cu mare har de vindecare nu e un lucru chiar usor. In lumea satului romanesc exista multe povestiri despre oameni suferinzi care s-au rugat la Maica Domnului pana ce, dintr-o icoana, ea a varsat o lacrima, aceasta fiind cea mai de pret agheasma, cu puteri tamaduitoare nemasurate. Aceasta este "reteta" tuturor miracolelor in tratamentul cu agheasma: apa, credinta si dragoste nesfarsita de Dumnezeu... restul venind de la sine.
Apa neinceputa Sub numele de apa neinceputa se ascund o multime de alte "ape magice". Faimoasa apa neinceputa poate fi obtinuta in cateva zeci de feluri, unele presupunand ritualuri foarte simple, altele extrem de complexe.
Se spune ca orice leac din ierburi cu puteri tamaduitoare isi inzeceste puterea daca este facut cu apa neinceputa. Apa neinceputa cu care se fac aceste remedii se obtine, de obicei, destul de simplu. Iata in continuare doar trei metode din zecile de procedee cunoscute:
- Inainte de rasaritul soarelui, te duci la o fantana de unde nu a mai luat nimeni apa si iei apa intr-o galeata clatita inainte de trei ori cu agheasma. La fantana trebuie sa te duci descult si sa treci cu picioarele prin iarba uda de roua. Apa obtinuta astfel se foloseste pentru bolile de piele, pentru incuiere (constipatie) si pentru toate bolile sangelui.
- La rasarit, te duci la trei fantani din sat si iei de la fiecare apa pe care o pui in aceeasi galeata. La intors, nu trebuie sa vii pe urmele pe care ai calcat la dus, ci sa vii pe un alt drum. Cu oricine te intalnesti pe drum, nu trebuie sa schimbi nici o vorba, ci sa te rogi mereu in gand. Aceasta apa se foloseste pentru boli grele, pentru deochi si tulburari ale mintii.
- Pentru elixirurile de dragoste, trebuie luata apa, cand se apropie de luna plina (dar nu cand e luna plina, ca atunci umbla zburatorii, ielele si altele), de la o fantana, imediat dupa miezul noptii. Dupa apa trebuie sa se duca o fecioara ori un om curat. (Aici, ritualurile sunt mult mai complexe - ele fiind mai eficiente, daca cel care se duce este ... dezbracat, daca poarta in san un fir de busuioc ori daca ia apa din fantana de la casa preotului sau de la o casa unde se afla fete de maritat ori baieti de insurat etc.).
Apa neinceputa se foloseste in aceeasi zi in care a fost luata si, in general, nu se pastreaza dupa apusul soarelui. Apa care ramane dupa utilizare nu se pastreaza, ci se arunca la parii gardului. Pentru bolile cele mai grele, trebuie ca cel care ia apa sa ajuneze in ziua respectiva sau cu o zi inainte si musai sa se duca la fantana pe nemancate. Toate procedeele de obtinere a apei neincepute se bazeaza pe un transfer al puterii naturii (a rasaritului de soare sau a zorilor, a lunii etc.) si al credintei celui care aduce apa (manifestata prin post, tacere, prin respectarea unor restrictii), asupra apei. Atunci cand se fac ritualuri mai puternice, apa neinceputa nu mai este pusa in alte remedii, ci devine ea insasi un leac:
- contra tuturor pierderilor de lichide din organism prin hemoragie (inclusiv cea produsa de menstruatie), diaree ori transpiratie excesiva, se bea apa "de intalnitura". Aceasta se ia de la un loc unde se intalnesc trei izvoare, dimineata - inainte de rasarit si seara - dupa apus. Si la drumul de dus si la cel de intors, se pastreaza o tacere deplina si nu se priveste indarat, iar ulcica sau sticla trebuie tinute bine astupate si nu trebuie dat nimanui sa bea din ele pe drum.
- contra artritei, poliartritei reumatoide, spondilozei se fac scaldatori cu apa obtinuta astfel: la izvor sau la parau merge o femeie cu o cofa sau cu o oala noua in mana dreapta. Acolo, ea spune Tatal Nostru si dupa aceea arunca simbolic in apa o bucata de paine facuta cu mana ei si o bucata de sare. Apoi ia in oala apa care a trecut peste painea si sarea aruncate in apa. Aceasta operatie se repeta de trei sau noua ori, dupa care apa este dusa degraba pentru scaldatoare.
- pentru bolile necunoscute, carora nu le poate veni nimeni de capat, se fac spalaturi cu apa luata de pe roata morii. Daca se banuieste ca la originea bolii este deochiul ori vreo vraja, atunci se bea apa de la fantana casei preotului, in care s-au stins 9 carbuni din lemn de tei.
Exista multe alte metode de obtinere a apei neincepute, care presupun fel si fel de canoane de rugaciune ori de batere a mataniilor pe malul apei, la ceasul diminetii ori al apusului. Apoi, cu diferite feluri de carbuni stinsi in apa (de jugastru, de fag, de stejar) si cu descantece se vindeca o sumedenie de alte boli. Insa, aceste ritualuri sunt foarte complexe si presupun o buna cunoastere a fortelor naturii, cunoastere dobandita in trecut de mesterii vindecatori, dupa decenii de practica, de apropiere cu multa atentie si dragoste de misterele ierburilor, padurilor ori ale apelor. Ceea ce are cu adevarat valoare practica si este demn de retinut din toate aceste procedee stravechi este faptul ca Natura are inca foarte multe de oferit celor care cauta leacuri pentru suferintele si nevoile lor. Va lasam sa puneti, pe cat posibil, in practica aceste indicatii... terapeutice, in masura in care simtiti aceste remedii apropiate de sufletul si cugetul dvs. Cert este ca folosirea, vreme de secole, a acestor mijloace a dat nu o data rezultate surprinzator de bune.Ilie Tudor
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
