Nicolae Manolescu
"Am si eu un capriciu: dupa ranjete si gravitati din astea, solemne, vreau un om care zAmbeste placut"
Spre deosebire de covarsitoarea majoritate a politicienilor romani care n-ar fi avut niciodata sansa de a se impune atentiei publice daca n-ar fi existat Revolutia, Nicolae Manolescu a intrat in politica din pozitia unei personalitati culturale de prim rang: profesor universitar, scriitor, ziarist, critic literar de exceptie - un veritabil mentor spiritual al creatorilor si consumatorilor de cultura, care inainte de "89 erau de ordinul milioanelor. Surprinzatoare, pentru un om al catedrei si al condeiului, intrarea sa in viata politica n-a fost insa o optiune de complezenta, ci un gest responsabil, matur: implicarea in marile probleme ale tranzitiei nu ca spectator, ci ca actor principal. Iar pentru cine a vrut sa vada in mod obiectiv "arta" lui Manolescu in spectacolul postdecembrist, ea s-a desfasurat in cateva repere distincte si clare, chiar daca naiv de corecte, in comparatie cu restul competitorilor: sinceritate, moralitate civica si politica, respect de sine si de "adversar". Dar iata ca exact in preajma noilor alegeri din Romania, Nicolae Manolescu iese din viata politica, declarand ca se intoarce la uneltele sale de scriitor. Un gest spectaculos, dar si tulburator totodata, pentru gustul amar pe care il lasa: de zadarnicie si de lehamite. Sa fie oare adevarat ca intelectualii n-au ce cauta in politica? Ca tara poate fi lasata "sa arda", fiindca "baba se piaptana"? Intrucat raspunsul la aceste intrebari e de maxima actualitate in acest moment decisiv, cand romanii se pregatesc sa mearga la urne, l-am rugat pe Nicolae Manolescu sa ne acorde un interviu."Daca pana in urmatorul deceniu imi voi putea scrie cartile,
poate ma voi intoarce in politica.
Oricum, voi avea mai putini ani decat are d-l Iliescu astazi"
- Cand ati intrat in politica, multi v-au aplaudat, dar destui v-au dezaprobat, conform principiului ca intelectualii nu au ce cauta in Senat sau in Parlament, ci trebuie sa ramana in turnul de fildes, chibitand de pe margine evenimentele. Dumneavoastra de ce nu ati respectat acest tabu atat de drag Fsn-ului postrevolutionar?
- Cred ca ideea asta, ca intelectualul nu face politica, tine pe jumatate de o prejudecata, iar pe jumatatea cealalta - de un obicei prost. Prejudecata ar fi ca intelectualul este un tip abstract, care are de-a face cu concepte si cu idei, si nu cu lucruri concrete si realitati palpabile, si ca, prin urmare, nu se pricepe la asa ceva. Obiceiul prost vine de pe vremea lui Ceausescu, cand a face politica insemna a face o anumita politica, si era mai bine sa n-o faci, ca sa nu te compromiti. Daca lasam la o parte asta, este evident ca politica romaneasca o fac, totusi, intelectualii. Nici muncitorii, nici taranii. 99% dintre politicienii actuali sunt intelectuali, desigur, unii mai cunoscuti, altii mai putin cunoscuti, dar intelectuali, oameni cu studii superioare. Reminiscentele cu Mos Ion Roata si Cuza Voda, potrivit carora batranul taran ar fi fost un bun parlamentar fiindca indraznise sa-i zica niste lucruri de la obraz domnitorului, sunt ridicole.
- Desi prezenta dvs. in viata politica era mai mult decat necesara si in anii viitori, v-ati retras. De ce, domnule Manolescu?
- M-am despartit de politica practica pentru ca vreau sa termin anumite lucruri la care m-am obligat eu fata de mine insumi, profesional vorbind, fiindca mi-am dat seama ca timpul trece si resursele mele fizice vor scadea. Mai exact, am de terminat niste carti. Am trait sfasiat intre profesie si politica vreme de aproape zece ani. Daca pana in urmatorul deceniu imi voi putea scrie cartile, poate ma intorc in politica. Oricum, voi avea mai putini ani decat are domnul Iliescu astazi.
- Va intoarceti deci la condeiul care, pana in "89, a facut "legea" pe piata romaneasca a valorilor literare. Cu ce v-ati ales din politica, domnule Manolescu?
- Am invatat enorm in acesti zece ani. In primul rand, mi-am cunoscut tara: tara fizica, geografia. Am umblat cat in tot restul vietii mele. In al doilea rand, am invatat sa lucrez cu oamenii, cu adultii, nu cu studentii de la facultate. Am inteles ce inseamna sa-i reprezinti pe acesti oameni in Parlament, cat de important este sa-i asculti pana la capat. Nu exista nici un motiv pentru care un om politic ar putea sa refuze oamenilor raspunsurile la solicitari. Oamenii au intotdeauna dreptate. Chiar daca nu stiu s-o spuna. Chiar daca nu stiu sa se adreseze cui trebuie, batand la usa Guvernului pentru probleme de Primarie si la usa Parlamentului pentru probleme de Guvern. Dar ei au dreptate. Iar daca te enervezi ca ti se par primitivi, agresivi sau inculti, mai bine sa nu faci politica. Fara o imensa rabdare, nu poti fi un politician adevarat."Nu pot sa stau cu mainile incrucisate si sa vad cum castiga alegerile nu stiu cine"
- Exact acum, cand dvs. reveniti la uneltele literaturii, grosul intelectualilor neimplicati in politica semneaza un apel disperat in legatura cu drumul pe care se indreapta tara. Cum comentati acest fapt?
ci faptul ca va incepe cu aceleasi cunoscute amanari ale reformei"
- Sondajele din ultima vreme indica o puternica orientare a populatiei spre stanga spectrului politic. Este oportuna, astazi, o astfel de cale pentru Romania?
- Stanga, dreapta, nu prea sunt lucruri limpezi in mintea romanului. In clasa politica romaneasca exista, de fapt, doua curente principale, care n-au de-a face nici cu stanga, nici cu dreapta, in sensul traditional. Un curent care crede ca tara are nevoie de reforma si ca aceasta reforma trebuie facuta repede, ca singura cale prin care Romania isi poate recupera trecutul si poate deveni parte a lumii civilizate. Un alt curent, reprezentat de Iliescu si Pdsr, cu satelitii lor, care cred ca, da, Romania are nevoie de reforma, dar lent, fara dureri, pe termen lung. Manierele de abordare a economicului si socialului sunt aduse din trecut, privatizarile se fac "numai cu oferte serioase" (dar cine n-ar dori sa atraga astfel de oferte?). Problema e ca acestea s-au evaporat in ezitarile dintre 1990-1996, cand erau si serioase si aduceau si bani multi), iar protectia sociala se vrea rezolvata prin redistribuire (iei de la unii si dai la altii), si nu prin crestere economica. Cu aceasta filosofie, Iliescu si Pdsr au amanat sase ani reforma si privatizarea. Or, dupa parerea mea, singura reforma care poate sa reuseasca este reforma rapida si profunda, urmata, fireste, de tot felul de ajustari, ameliorari si ungeri ale ranilor care apar pe parcurs. Sa ne imaginam ca in "90, "91, "92, "93 s-ar fi scos la privatizare marile uzine comuniste energofage si bugetofage. Atunci s-ar fi gasit si "parteneri seriosi", cum in limba domniei sale de lemn spune d-l Iliescu, si cu oferte de pret generoase. Soarta Romaniei ar fi fost alta, iar numitele uzine n-ar fi ajuns sa aiba datoriile enorme de astazi, pe care nu le poate plati nimeni. Deci, nu eventuala venire a Pdsr-ului la putere este problema, ci faptul ca va incepe cu aceleasi amanari, cu aceleasi tergiversari cunoscute ale reformei.
- Dupa aprecierile recente ale Uniunii Europene, Romania nu si-a facut temele, fiind din nou codasa in procesul de aderare. Are cineva interesul sa ne elimine din cursa, organizand o conspiratie contra tarii noastre?
- Bineinteles ca totdeauna celalalt e de vina. Adevarul este ca nu ne-a cerut nimeni sa intram in Ue. Noi am dorit. E interesul nostru. Daca ma duc la un restaurant mai de soi si citesc pe usa "Tinuta obligatorie", iar eu n-am cravata, ce fac? Ma iau la cearta cu ei ca ma persecuta pe mine, romanul? Nu. Ma duc acasa si-mi iau cravata sau ma duc vizavi la o carciuma unde nu e tinuta obligatorie. Asta e Uniunea Europeana: un spatiu cu tinuta obligatorie. Depinde deci de noi daca stim sau nu ce vrem. In nici un caz, baroneasa Nicholson nu exagereaza cand ne cere sa facem reforma in 100 de zile. Iar daca partidele de stanga au inceput deja sa vocifereze, cum ca "stim noi si singuri ce avem de facut", imaginati-va ce va urma in eventualitatea ca vor castiga alegerile."Isarescu este singurul politician roman care are credit in lume. Daca exista credit, vin si creditele"
- Neobisnuit sa stati cu mainile incrucisate, v-ati dedicat campaniei candidatului la presedintie Mugur Isarescu. Ce argumente aveti, domnule profesor, cand sustineti un independent?
- Se tot spune ca asistam la o ingrozitoare diminuare a increderii populatiei in partide si in oameni politici. Sigur, aici nu-i nimic de facut; asta este, meritam, probabil. Dar iata ca apare un om care nu vrea sa fie in partide, care are o cunoastere profunda a lumii politice si financiare si care vrea sa candideze. Pai, este o ocazie extraordinara de a trage un avantaj dintr-o nenorocire, aceea ca lumea nu mai crede in politicieni! Hai sa incercam si cu unul care nu a fost "erodat" - sa spunem - de sistemul politic romanesc care n-a functionat cum trebuie. Pe de alta parte, Isarescu este un om cunoscut si respectat in afara pentru un fel de gandire absolut europeana si civilizata. Acest lucru este foarte important. El este fara indoiala singurul politician roman care are credit in lume. Or, daca exista credit, vin si creditele. Problema Romaniei pana la urma aceasta este: lipsa de credit extern cu care se confrunta cei care ameninta ca vor lua puterea in curand. De doua ori, in "89 si in "96, Romania a avut un credit enorm, pe care, din nefericire, l-a risipit. Mugur Isarescu este, in fine, omul capabil sa refaca acest credit pierdut. Cu experienta lui politica (ca guvernator al Bnr a facut o politica inspirata, transformand leul intr-o moneda convertibila - de neimaginat in "90 - si salvand tara, in "99, de la intrarea in incapacitate de plati), cu o experienta financiara de exceptie, el este omul care a creat o institutie vitala, moderna (Bnr), si nu o institutie l-a creat pe el. El este primul prim-ministru postbelic al carui guvern a realizat o crestere economica capitalista sanatoasa, ca premisa directa a cresterii nivelului de trai. Primele semne s-au si aratat: salariile bugetarilor aproape s-au dublat, pensiile au crescut substantial, salariul mediu s-a ridicat mult, puterea de cumparare este in revenire. Acestea sunt fapte, nu vorbe. Le spun cu sinceritate si, trebuie sa recunosc, cu simpatie. Da, pe deasupra, Isarescu e un om simpatic. Am si eu un capriciu: dupa ranjete si gravitati din astea, solemne, vreau un om care zambeste placut.
- N-ar fi fost mai bine ca toate partidele din fosta Cdr sa-si desemneze un singur candidat la presedintie?
- Sigur ca da, insa nu se poate, fiindca sunt mari orgolii la mijloc. Nimeni nu cedeaza in fata nimanui. Ati vazut la noi un om politic facand jumatate de pas inapoi? Ati vazut vreun sef de partid, indiferent de varsta pe care o are, spunand: hai sa-i las pe astia mai tineri sa faca treaba, hai sa ma dau la o parte? Toti candideaza la nesfarsit, pana la moarte. Maine, poimaine dam o lege prin care acordam dreptul unui om politic sa candideze si din sicriu, de pe lumea ailalta. Am avut un exemplu bun, al domnului Constantinescu. De ce nu l-o fi urmat si domnul Iliescu, de exemplu? Ar fi fost spre fericirea Pdsr-ului, fiindca vreau sa va spun ca mie imi parea, nu-mi parea bine ca se retrage d-l Iliescu, dar jumatate din Pdsr jubila. Acolo sunt oameni care vor sa faca un partid ca lumea si de termen lung, nu de termen scurt. Eu nu sunt social-democrat si nu cred ca social-democratia este o solutie in 2000 pentru o tara care vine dupa 40 de ani de socialism. Dar Pdsr ar putea deveni, fara d-l Iliescu, un partid social-democrat cumsecade, cu care s-ar putea dialoga si de pe alte pozitii, liberale sau crestin-democrate. Acolo, deci, sunt oameni, insa nu-i asculta nimeni.Ion Longin Popescu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
