Florentin Petre
"Idolul meu a fost si va ramane Gica Hagi"
Este ora antrenamentului si pe gazonul stadionului "Dinamo" isi fac aparitia fotbalistii, care incep cu o alergare usoara. Printre ei, se zareste si un prichindel de 3-4 ani, care tine pasul cu cei mari, iar cand ramane in urma baga capul in pamant si se "voiniceste" sa-i ajunga, zburand prin iarba verde, incurajat de un "partener de joaca" ceva mai mare. Nu este fratele, asa cum ar parea la prima vedere, ci tatal sau, unul dintre exponentii tinerei generatii de fotbalisti romani: Florentin Petre care, in ciuda staturii sale "de buzunar", s-a impus ca un mijlocas de exceptie, ce munceste enorm pe teren si alearga precum o zvarluga. Sunt calitatile care l-au ajutat sa castige anul acesta Cupa si Campionatul alaturi de Dinamo Bucuresti si sa fie unul din tricolorii ce au reusit cea mai buna performanta a Romaniei la un Campionat European de Fotbal."Le multumesc celor ce mi-au spus ca nu am nici o sansa in fotbal.
Asta m-a ambitionat si m-a inversunat si mai tare"
Florentin s-a nascut in Bucuresti, pe 15 ianuarie 1976, insa a copilarit la bunici, in comuna Popesti-Leordeni, unde si-a descoperit marea pasiune pentru fotbal. "Am fost un copil linistit, cuminte, familia nu a avut niciodata probleme cu mine. Ce-i drept, nu-mi prea placea scoala, eu eram fascinat de sport, de fotbal in general. Stadionul era la doua-trei minute de curtea bunicilor, ne strangeam toata gasca la colt de strada si mergeam la meciurile din divizia C sau D. Dupa meci, ne imparteam in doua echipe si incingeam si noi o miuta pe terenul mare."
Talentul lui Florentin a facut ca de la joaca la performanta sa existe doar un foarte mic pas. Descoperit de un antrenor care si astazi se bucura de recunostinta sa, Parascan Victor, Florentin a ajuns in 1998 la o echipa bucuresteana, la indemnul mamei sale, care vazuse anuntul pentru selectie intr-un ziar. In scurt timp, el a incaput pe mainile unui slefuitor de talente, Ionut Chirila, si astfel a inceput aventura la Dinamo. "Am trecut la Dinamo prin toate categoriile de juniori. Ionut Chirila este un foarte bun antrenor, ne pregatea dupa metodele unor mari cluburi europene ca Ajax, Ac Milan, astfel ca am iesit de trei ori campioni nationali. Apoi m-am pregatit o jumatate de an cu echipa mare si, chiar la debut, la primaatingere de balon, in minutul trei, am dat gol, uite, chiar la poarta aia."
- Ai avut in copilarie vreun idol?
- Idolul meu a fost si va ramane Gica Hagi. Nu pierdeam si nu pierd nici astazi vreun meci de-al sau, pentru ca nu vad nicaieri in lume un jucator mai bun decat el. Nu mi-a trecut niciodata prin gand, cand il vedeam la televizor, in copilarie, ca voi ajunge sa joc alaturi de el. Prima oara cand l-am intalnit incepusera sa-mi tremure genunchii, iar mai apoi am fost socat de modestia sa, de felul in care se pregatea, de rabdarea si de forta cu care ne invata si ne tragea pe toti dupa el, ca un adevarat capitan.
- A fost convocarea ta la echipa nationala un vis implinit?
- Categoric! Visam sa ajung sa joc la o echipa mare, asa cum este Dinamo, si la echipa nationala. Asta-i primul gand pe care-l ai cand te apuci de fotbal, iar eu am avut sansa de a fi alaturi de cea mai buna echipa a Romaniei din toate timpurile. Am debutat acum doi ani, la fel ca si Hagi, la Oslo, intr-un meci contra Norvegiei. Dar haideti sa pastram proportiile.
- Cum e sa joci meciuri de maxima intensitate, precum cele de la Europene? Cum faci fata presiunii, cum iti stapanesti emotiile?
- Sunt meciuri cu care nu te intalnesti de multe ori in viata. Sa joci impotriva lui Maldini, a italienilor este o experienta extraordinara. Miza este foarte mare, presiunea din teren este enorma, sunt cu totul alte trairi decat atunci cand stai in fotoliu si privesti meciul la televizor. Am avut emotii in primele 10-15 minute, apoi am revenit la normal, mi-am zis in sinea mea ca n-or fi niste extraterestri si mi-am vazut de joc.
- Care crezi ca sunt calitatile care te-au ajutat sa te impui in fotbalul profesionist, in ciuda faptului ca nu ai statura unui atlet?
- Dupa 15 ani de fotbal, ai certitudinea ca ai ales cel mai bun drum sau cateodata te gandesti ca ai fi putut face altceva, care sa nu necesite renuntarile, sacrificiile unei vieti de sportiv?
- Poate, in alta viata, cine stie ce o sa fac, cu ce o sa ma ocup. Deocamdata, m-am nascut cu mingea in brate. Asta am facut toata viata: am jucat fotbal. Si, sincer sa fiu, nu stiu sa fac altceva, nu ma pricep la nimic. Nu zic ca scoala nu-i buna, imi placeau istoria, geografia, insa nu aveam timp de asa ceva, eu eram cu antrenamentele, invatam atat cat trebuia ca sa trec clasa. Nu regret insa nici un minut ca am ales fotbalul. Stiam ca sunt riscuri mari, sacrificii enorme, dar am mers pe mana lui Dumnezeu si-I multumesc ca m-a ajutat si ca nu am avut pana acum accidentari grave. Fotbalul e un risc si mie in viata mi-a placuttot timpul sa risc.
- Saptamana trecuta ai avut un meci la Bucuresti, unul la Craiova si unul la Florenta. Mai ai timp pentru tine? Ce face un fotbalist de 24 de ani, in afara stadionului?
- Imi place sa merg la pescuit, sa vad un film bun. Actorii mei preferati sunt Jim Carrey, Al Pacino, Robert De Niro. Cel mai bine e insa cand reusesc sa-mi petrec putinul timp liber in familie, sa iesim la o plimbare, la restaurant sau pur si simplu sa fim impreuna. Pe Catalina, logodnica mea, am cunoscut-o la o petrecere, la o masa de biliard. Eu nu am tupeu cu fetele, sunt foarte timid, dar de data asta parca m-a impins cineva acolo sa intru in vorba cu ea. Suntem impreuna de patru ani si jumatate si sper ca macar in iarna asta sa-mi gasesc timp pentru a ne casatori si pentru a intra si noi in randul lumii. Fiul nostru, Patrick, are trei ani si jumatate si este, la randul lui, un copil foarte cuminte. L-am dus saptamana trecuta pentru prima oara la gradinita si cand l-am intrebat cum a fost mi-a zis: "Pai, tati, am plans la inceput vreo cinci minute si dupa aia, gata, n-am mai plans, ca nu aveam de ce". La meciuri nu-l iau, ca nu are deloc astampar, dar la antrenamente usoare, cum a fost cel de astazi, il iau mereu cu mine. Nu as avea nimic impotriva daca ar vrea sa joace fotbal, ba chiar mi-ar face mare placere, insa, asa cum mi-am cautat eu singur drumul, si el va avea libertatea de a-si alege in viata ce va crede el ca i se potriveste.
Catalina si Patrick reprezinta sprijinul meu in momentele dificile. Acum cateva saptamani am primit o lovitura la cap intr-un meci cu Steaua, pe care o resimt si acum. M-am retras o mica perioada in mijlocul familiei, iar linistea si afectiunea pe care am primit-o m-au ajutat sa-mi revin incetul cu incetul. Daca-l vezi pe ala micu" ce giumbuslucuri face prin casa, daca-l auzi cum vorbeste, iti trece imediat orice ai avea.
- Te gandesti ca va veni un moment peste 10 ani sau, cine stie, cand te vei retrage? Ce vei face, cum vei trai fara tensiunea, emotiile unui meci?
- Imi va fi foarte, foarte greu sa ma dezobisnuiesc de toate ritualurile astea ale unui jucator profesionist de fotbal: cantonamente, antrenamente, meciuri. Pana acum, intreaga mea viata a gravitat in jurul lor, ele au fost punctele mele de reper. Sper sa mai joc fotbal multa vreme de acum incolo, iar apoi, cand va fi sa fie, ma voi retrage si viata isi va urma cursul ei. Imi voi lua poate o vacanta mare, de o jumatate de an, cum n-am avut niciodata pana acum, ma voi linisti, apoi ma voi intoarce in fotbal, pentru ca altceva nu stiu sa fac. Mi-as dori sa fiu antrenor la o grupa de copii, sa-i invat si eu ce am invatat de la altii: sa fie seriosi, sa-si vada de treaba, sa se pregateasca cat mai bine si sa fie alaturi de cei dragi, de cei care au nevoie de ei. Pana la urma, fotbalul este un sport frumos, benefic, care face multa lume fericita.
- Nu iti este teama ca lipsa studiilor isi va spune cuvantul si ca, dupa retragere, vei avea de suferit? Pozitia ta sociala va mai fi aceeasi?
- M-am gandit si la asta, dar nu cred ca poti face doua lucruri deodata, si scoala, si fotbal. Deocamdata, cu ceea ce castig din fotbal in Romania traiesc o viata linistita alaturi de familia mea. Un contract de cativa ani in strainatate iti aduce destui bani, astfel incat sa nu-ti mai faci probleme toata viata, dar si in tara, daca joci la un club mare, in zece ani poti pune cate ceva deoparte. Mi-as dori ca dupa ce-mi termin activitatea ca jucator sa fac o facultate, tot de sport, si sa devin profesor. Dar si asa, uite cum e situatia in tara: sunt atatia oameni cu studii care traiesc vai de capul lor.
- Sa ne intoarcem la echipa nationala. Cum te intelegi cu noul antrenor, cum vezi sansele Romaniei in acest moment delicat al schimbului de generatii dupa o perioada de glorie?
- Cred ca echipa nationala avea mare nevoie de un antrenor ca d-l Boloni, care stie foarte bine sa mobilizeze jucatorii, sa le vorbeasca si sa-i pregateasca. Este un antrenor dur, dar in sensul bun al cuvantului, care nu concepe sub nici o forma sa piarda. Schimbul acesta de generatii este un lucru foarte dificil. Avem jucatori tineri, care sunt valorosi si vor din toata inima sa se afirme, insa este foarte greu sa-i suplinesti pe cei plecati, sa ajungi la performantele lor. Gica Hagi si Gica Popescu sunt niste mituri, avem in continuare nevoie de ei la Nationala dar, in lipsa lor, sper ca noi, cei tineri, impreuna cu cei din generatia de aur sa reusim, sub bagheta antrenorului Boloni, sa ducem mai departe faima fotbalului romanesc.Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
